Mi-aduc aminte foarte bine, textul cu pricina si citatul de mai jos nu au decât câțiva ani, dar parcă ar fi fost ieri. Ce-i drept, am parcurs aceste două elemente cu viteza gândului, chiar dacă, atunci pe moment, am avut o oarecare surpriză. Ce s-a întâmplat, de fapt? Ei bine, un oficial maghiar de la Budapesta, nu neapărat de prim rang, a lansat următoarea butadă și care nu era neapărat retorică! “România este ultimul stat-fantomă creat la Versailles care a rezistat avalanșei din 1989!” Am zâmbit îngăduitor atunci, gândindu-mă că România actuală nu este creația păcii de la Trianon, ci a tratatelor de la Paris, din 1946 și 1947, care au pus capăt oficial celei de-a doua mari conflagrații mondiale. Și totuși, dacă mă uit acum la ce se întâmplă în Ucraina, parcă-parcă sunt și eu tentat să cred că, în primul rând, așa-zisul an revoluționar 1989 dorea demolarea tratatelor de la Versailles. Să vă explic de ce.

Crimeea ca inel de logodnă

Până la urmă, un stat este, mai mult sau mai puțin, o creație artificială. Adică, decisă de undeva din afară. Iar acești băieți din exterior au decis așa pentru a controla politic și economic noile teritorii zise independente. Atenție, dacă vrei să te rupi de ei și să intri într-o altă gașcă, vei fi pedepsit. Amarnic, chiar! Ruperea frontierelor, război civil și, de ce nu?, mergând până la dispariția totală și irevocabilă a statului. Din acest punct de vedere, declarațiile politicianului budapestan al cărui nume n-are nicio importanță sunt acoperite aproape în totalitate.

Tratatele inter-belice

După Primul Război Mondial, din dorința Angliei, Franței și SUA de a rupe Imperiul Austro-Ungar au apărut pe hartă Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, iar România, deși exista ca stat dinainte de izbucnirea conflictului, primește de la Aliați Transilvania, Banatul și Crișana. Nu discutăm aici anexarea celorlalte teritorii, deoarece acolo motivația și finalul au fost total diferite. Atenție, dispare Serbia, dar Belgradul va domina noua Iugoslavie, un stat care moștenește teritoriile foste austriece, după cum România înghite vechile comitate maghiare. Mai mult decât atât, dispare Muntenegrul, alipit Maicii Serbia, astfel încât România, Iugoslavia, Cehoslovacia și Polonia devin aliați naturali, fie și din perspectiva interesului comun al prezervării noilor frontiere. Noul status-quo teritorial convenea de minune acestor țări, iar granițele le erau garantate de învingătorii Germaniei și Austro-Ungariei.

Parisul și configurația Europei de Est comuniste

După ce Axa descompune, practic, statele create la Versailles, aceiași Aliați le refac după înfrângerea lui Hitler, chiar dacă existau anumite modificări. În plus, pe rol intrase și un nou actor, Uniunea Sovietică, cel mai mare pericol militar pentru civilizația modernă din întreaga istorie a umanității. Devenite comuniste și cu frontierele ușor modificate, țările din Europa Centrală și de Est rămân tributare vechiului sistem, chiar dacă șeful nu mai este la Paris, ci la Moscova. Probabil, din punct de vedere economic, comunismul și aceste state s-au dovedit a fi falimentare din punctul de vedere al interesului inițial al creatorilor, motiv pentru care aceștia decid să strice jucăriile pe care tot ei le inventaseră.

Unu nouă opt nouă

Ei bine, sub masca dărâmării comunismului, statele create la Versailles dispar de pe hartă, iar rămășițele acestora intră în alte sfere de influență. Mai intâi Iugoslavia, pe urmă Ceho-Slovacia, țări federale, se destramă, pașnic sau nu, iar rezistența Versailles-ului nu mai este prezentă decât prin Polonia și România. Dar, atenție, Polonia oricum nu mai avea aproape nimic în comun cu statul inter-belic, fusese mutata la Vest cu forța, după ce 2/3 din teritoriile leșilor au fost ocupate de URSS, iar Varșoviei i-au fost oferite drept compensație Pomerania și Silezia, teritorii germane la care polonezii nu aveau absolut niciun drept și de care se rușinează și astăzi. Chiar și cu aceste cadouri otrăvite, Polonia de astăzi, deși mult mai omogenă etnic decât conglomeratul inter-belic, nu reprezinta decât 65% din suprafața Poloniei dintre anii 1920 și 1939. Deci, putem spune că Polonia de azi nu mai este creația Versailles-ului, ci a Parisului. De-aia nici nu s-a rupt după 1989.

Excepția România

Deși este creația Versailles-ului, România nu s-a rupt după 1989, dar haideți să de aducem aminte că tentative au existat. Nu vom intra aici în detalii, să spunem doar că ambițiile destrămării din exterior a statului nostru par să se fi calmat oarecum, dar persistă încă sub forma așa-zisei obligații de a acorda autonomie pe criterii etnice ținuturilor secuiești. Și asta nu se va termina niciodată... Pentru că așa este politica și pentru că totul se joacă la o masă unde sunt așezați niște tipi care au bani și doresc să investească. Fie din distracție, fie din curiozitate, fie din profit.

Ucraina, ultimul exemplu

Statul vecin s-a creat după prăbușirea fostei Uniuni Sovietice și este o țară mai mult decât artificială, care cuprinde mai puțin de 50% ucraineni ortodocși. Restul sunt fie greco-catolici, fie rusofoni cu identitate etnică neclară. Plus români, unguri, tătari și țigani. Și totuși, acest colos de hârtie a rezistat și ar fi rezistat for ever dacă nu ar fi dorit să schimbe tabăra. După cum spuneam, schimbarea taberei înseamnă, după caz, cedare de teritorii, dispariție totală sau război civil. Câteodată, toate trei la un loc. Deci, Ucraina nu poate intra în Uniunea Europeană și în NATO în actuala formulă. Fie se supune din nou Rusiei lui Putin și își va reprimi, condiționat, teritoriile controlate acum de Kremlin, fie va merge în continuare către Vest, dar doar cu jumătate de țară. Lucru valabil, dacă ne referim la spațiul ex-sovietic, pentru toate fostele republici care visează un viitor occidental. Nu poți pleca din casa stăpânului fără să lași ceva. Îți lași sufletul și tot lași ceva. Și asta e valabil oriunde în lumea asta largă. Două exemple alese la întâmplare... Să zicem că Turcia vrea să iasă din NATO. Evident, cineva își va aduce aminte că otomanii sunt asiatici și, deci, trebuie să-și stabilească frontierele după Bosfor, iar kurzii, bineînțeles, au și ei dreptul la secesiune. Sau Japonia... Să presupunem că niponii vor să iasă de sub umbrela americană și că doresc să-și creeze o nouă identitate asiatică, fie ea neo-imperială sau nu. Cu siguranță, cineva anume își va aduce aminte că anumite insule din Arhipeleag nu sunt neapărat locuite de vorbitori de limbă japoneză, altele sunt nelocuite, dar mai sunt câteva la care au pretenții Rusia, China sau Vietnamul. Și ce va mai rămâne atunci din Japonia independentă a viitorului? Insulele principale și poate nici acela reunite sub același steag. Și exemplele pot continua la infinit. Sclavul nu va fi niciodată eliberat pe gratis. Dar, stați liniștiți, liderii acestor țări știu foarte bine aceste lucruri....