UN SENATOR VEROS PNL ESTE RAS de Av. Elena Radu: Politicianului Daniel Fenechiu – veșnica ”victimă a campaniei electorale a avocaților”: EȘTI GROPARUL PROFESIEI DE AVOCAT

De Av. Elena Radu  /  

Foto: FB

Foto: FB

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Stimate Domnule Fenechiu,

Îți transmit public această scrisoare în care o să îți explic de ce eu, ca avocat, nu cred că mai poți să mă reprezinți în exercitarea niciunei funcții de reprezentant pe care o deții în organele de conducere ale profesiei de avocat (fie ea cea de vicepreședinte al UNBR sau prodecan al Baroului București).

Argumentele pe care le voi expune nu vizează nici viața dumitale personală și nici omul Daniel Fenechiu, ele vor reflecta strict modul în care ți-ai exercitat mandatele pe care le-ai primit din partea avocaților.

Nu este prima dată când îți critic activitatea pe care o desfășori în calitate de reprezentant al avocaților sau mai bine zis lipsa de reacție și aprobarea tacită sau directă a politicilor publice care au afectat: profesia, avocații atât în exercitarea profesiei, cât și ca cetățeni, precum și exercitarea și respectarea dreptului la apărare.

Dacă până acum criticile ți le-am transmis mai mult pe grupurile de avocați, acum o fac prin postarea publică a acestei scrisori deschise pentru că m-am săturat de comportamentul manipulator pe care îl ai și de pozarea în calitate de ”victimă” a campaniei electorale a avocaților, de atacurile mizerabile pe care le fac acoliții tăi la persoana avocaților care îți critică modalitatea de exercitare a mandatelor, precum și lipsa aducerii oricărui contrargument efectiv cu privire la criticile care privesc modul în care nu ți-ai respectat atribuțiile.

M-am săturat totodată de mesajele manipulatoare pe care le transmiți, în preajma alegerilor organelor de conducere ale Baroului București, din care rezultă că tu, numai tu și echipa ta ”salvează” avocații, în condițiile în care, atât Baroul București, cât și UNBR, au organe de conducere formate din mai mulți membri. Cu toate astea, organele de conducere sunt ignorate cu desăvârșire, avocații sunt ignorați cu desăvârșire transmitându-le să stea liniștiți că îi ”salvezi” tu și echipa ta, așa cum i-ai salvat ca și până acum: deloc. Asta nu e deloc campanie electorală, nu?

Voi relata pe puncte ce am constatat eu direct cu privire la modalitatea de exercitare a mandatelor de reprezentant al avocaților în dubla calitate pe care o ai dumneata: de reprezentant al avocaților și de politician – senator în Parlamentul României.

Nu intenționam să îți urmăresc activitatea. Însă, constrânsă de împrejurări, am fost obligată să observ și să analizez comportamentul pe care l-ai adoptat, deoarece profesia, avocații și dreptul la apărare au rămas în bătaia vântului și au fost puse în cui, sub directa conducere a persoanei tale.


 

  1.  

    Pe de o parte, rolul pe care l-ai avut la nivelul profesiei a fost numai acela de a monitoriza ce anume din politicile publice adoptate de politic și care afectează toți cetățenii creează revoltă în rândul avocaților, după care ai ”raportat” și s-au adoptat, de politic, câteva acte normative pentru stingerea revoltei avocaților, astfel încât aceștia să nu mai fie atenți la cât și cum îi afectează actele normative, să nu se mai revolte și să nu mai întreprindă niciun demers legal împotriva politicilor publice inițiate și adoptate de politic.

 

O să prezint numai trei exemple, ca să nu ai cumva impresia că suntem chiar toți proști și nu înțelegem ce s-a întâmplat:


 

  1.  

    Starea de urgență: prin decret președințial, adoptat în mod nelegal, cu încălcarea competențelor stabilite de Constituție Președintelui României și cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, s-a decretat, printre multe altele, suspendarea oricăror termene legale, suspendarea aproape a întregii activități a instanțelor de judecată.

 

Ce a însemnat asta în fapt: afectarea în mod nelegal și neconstituțional a unor drepturi și libertăți fundamentale(dreptul la muncă, libertatea economică, accesul liber la justiție etc), fapt, de altfel, constatat pe CCR prin considerentele Deciziei nr. 152/2020.

Care a fost impactul asupra avocaților? Practic avocaților li s-a ”anulat” obiectul muncii, luându-li-se pâinea de la gură, în mod nelegal și neconstituțional, deoarece nu au mai avut ce să muncească. Acest impact nu a fost numai pe perioada celor două luni ale stării de urgență, ci s-a propagat pe o perioadă mult mai lungă.

Care a fost efectul asupra veniturilor avocaților? Veniturile acestora au tins spre zero o lungă perioadă de timp.

Dar, ce să vezi? A venit Guvernul cu soluția ”salvatoare”. A adoptat OUG nr. 30 din 18 martie 2020 și le-a dat românilor afectați de măsurile dispuse, în mod nelegal și neconstituțional de către Președinte prin Decret, pe buzunarul lor, o indemnizație lunară (compensatorie) de 75% din câștigul salarial mediu brut.

În primă fază, avocații nu se prea încadrau să ”beneficieze” de această ”milă” a Guvernului și am fost chiar oripilată de ”sfaturile” pe care le dădea un membru al echipei tale ”salvatoare” (și el membru al organelor de conducere) pe grupurile de avocați să antedateze contractele încheiate cu stagiarii încât aceștia să se încadreze și ei la aceste ”beneficii” acordate de stat. Chiar am reacționat la aceste ”sfaturi” atrăgând atenția că în această modalitate va fi vulnerabilizată o întreagă breaslă prin intermediul dosarelor penale care se vor crea, pe bună dreptate, în urma falsurilor care s-ar fi săvârșit de către avocați.

După care ai venit tu cu soluția ”salvatoare”. Ne-ai salvat tu. S-a dat OUG nr. 53 din 15 aprilie 2023 în care s-a prevăzut expres că, dacă îndeplinesc anumite condiții, și avocații pot beneficia de acea indemnizație.

Ce primeau de fapt avocații? Vreo 6.000 lei brut care însemna vreo 4.000 lei net lunar, adică un praf în ochi pentru mulți avocați, față de condiția ca încasările să fi scăzut cu minim 25% față de media lunară pe anul 2019.

Au fost despăgubiți avocații, în mod real, pentru prejudiciul care le-a fost cauzat ca urmare a măsurilor impuse prin decretul adoptat în mod nelegal și neconstituțional? Nici gând.
Aceeași a fost situația și cu mare parte din cetățenii și companiile românești.

Ce ai urmărit în fapt prin propunerea acestei soluții ”salvatoare” pentru avocați? Stoparea oricărei revolte a avocaților și a oricăror demersuri legale pe care le-ar fi întreprins împotriva statului pentru primirea unor despăgubiri pentru prejudiciul real pe care l-au suferit.

Ca orice cetățean și avocatul era mai preocupat de viața și sănătatea lui și a familiei lui, că se trâmbița în continuu de reprezentanții autorităților publice că ”A venit apocalipsa! Muriti!” și nu a mai stat să se gândească și analizeze de ce se impun acele măsuri, în baza a ce, este competent sau nu președintele?

Și uite așa, odată manipulat avocatul că primește ”donație de la stat”, nu a mai stat să se gândească și să analizeze nimic și să întreprindă nicio măsură. Dacă nu s-a gândit pentru el, nu s-a mai gândit nici pentru clienții și potențialii clienți ce prejudicii au suferit în mod real și ce măsuri ar trebui să întreprindă ca să le recupereze, că ai avut tu grijă să îi fie ”adormită” vigilența avocatului de către politic prin praful în ochi pe care i l-a dat ”statul” în marea lui mărinimie. Însă, acum vedem că și praful ăla în ochi a contribuit la creșterea datoriei publice și la gaura la bugetul de stat și se dorește să ni se impună impozite și taxe ca să dăm înapoi cu vârf și îndesat acel praf în ochi pe care l-am primit.

În calitatea ta de vicepreședinte al UNBR și prodecan al Baroului București, reprezentant al avocaților, ai scos tu vreo vorbuliță împotriva actelor normative nelegale și neconstituționale care afectau dreptul la muncă al avocatului, dreptul la acces la justiție, dreptul la apărare? Nu, nimic.

A zis UNBR ceva? Nimic.

A zis Baroul București ceva? Nimic.

Și uite așa, în urma comportamentului manipulator pe care l-ai avut, tu ai rămas în memoria unora ca ”salvatorul”. I-ai salvat într-adevăr de propriile venituri aferente muncii pe care o prestau în exercitarea profesiei.

În fapt, ți-ai urmărit propriul interes politic și personal și nu ai reprezentat nicio profesie și niciun avocat.


 

  1.  

    Starea de alertă, octombrie 2021: printr-un HG s-a impus obligativitatea prezentării NUMAI a certificatului de vaccinare pentru a avea acces în orice instituție publică.

 

Reușise Guvernul ca prin acest act normativ să îi scoată din amorțeală pe avocați care, brusc, simțind că sunt afectați în mod direct în exercitarea profesiei au început să se revolte și începuseră să fie interesați să atace orice fusese adoptat în mod nelegal și neconstituțional. Îmi aduc aminte că într-o duminică dimineața de la ora 6 până la 12, formasem grupuri de vreo 50 avocați pe Facebook si Telegram, toți fiind interesați să atace toate actele nelegale. Am stat și am pierdut timpul să le povestesc și care era practica instanțelor de până atunci și cum ne faultau instanțele, exploatând orice lipsă a unei acțiuni în anulare ca să respingă acțiunile ca pe excepții și să nu intre pe fond.

De ce zic că am pierdut timpul? Pentru iar ai venit tu cu soluția ”salvatoare”. S-a dat o nouă hotărâre de Guvern prin care avocații au fost exceptați să prezinte certificatul de vaccinare și uite așa s-a stins și revolta lor împotriva actelor normative adoptate de politic.

Avocații au revenit la problemele lor de zi cu zi, încercând să obțină veniturile necesare pentru a putea supraviețui în urma măsurilor ”salvatoare” pe care tu le-ai inițiat și le-ai acoperit prin activitatea de reprezentant desfășurată și uite așa avocatul a uitat ca e si cetățean si oricum îl afectează măsurile respective.

Dacă alții au uitat, eu nu am uitat, pentru că am fost oripilată de modalitatea în care manipulezi o întreagă breaslă, în condițiile în care ai fost mandatat chiar de ea să o reprezinți.


 

  1.  

    Legile justiției: prin proiectul de lege privind Statutul judecătorilor și procurorilor s-a prevăzut exonerarea de răspundere a judecătorilor și procurorilor dacă nu respectă deciziile CCR, pe motiv că a zis CJUE că nu mai contează Constituția, proiect inițiat de ”marele” avocat Predoiu.

 

Ca avocat care am jurat pe Constituție m-am îngrozit, Constituția pe care ai jurat și tu de cel puțin două ori.

De ce m-am îngrozit? Pentru că impactul unei asemenea prevederi într-o lege înseamnă: dispariția oricărei securități juridice pentru vreun cetățean, anularea suveranității poporului român, dacă legea fundamentală nu mai contează, iar pentru avocați dispariția oricărui punct de referință, oricărui principiu de bază. Drept urmare, haos generalizat în ale normelor și regulilor din societate.

La ce mai pot eu avocat să mă raportez? La ce pot să mai fac trimitere? Dacă la legea fundamentală a statului român nu mai pot să o fac?

A fost constituită o comisie comună a camerelor parlamentului să analizeze proiectul de lege, comisie al cărui membru erai. Te-am abordat în prima zi în care a avut loc ședința comisiei comune, am ieșit după tine din sală pe holurile Parlamentului și te-am întrebat cum este posibil să existe asemenea norme într-un proiect de lege, față de impactul negativ colosal pe care îl va avea și dacă aveți de gând să votați așa ceva. Mi-ai zis că o să iei tu vreo doi de la PSD, cu vreo doi de la PNL și te duci să te întâlnești cu comisarul european pe justiție Vera Jourová și rezolvi tu.

Chiar te-am crezut, dar am văzut ce ai rezolvat. Nimic!

Nu ai călcat pe la ședințele comisiei, iar când ai participat, nu ai zis un cuvințel, nimic. Nu numai tu, niciunul dintre avocații parlamentari. Ba mai mult, în plenul Parlamentului ai avut un discurs ”sfâșietor” de susținere a proiectului de lege, din câte îmi aduc aminte.

Să aibă UNBR un punct de vedere pe acest aspect? Nici gând! Ai avut tu grijă să nu zică nimic, că doar ”rezolvai” tu, erai vicepreședintele UNBR.

A fost atacată legea la CCR care a respins obiecția motivând că deciziile CCR trebuie respectate, dar nu toate, anulându-și propriul rol.

Judecător CCR este ”buna ta prietena” Iulia Scântei, colega ta de partid, fosta președintă a comisiei juridice a Senatului. Îți mai aduci aminte în pandemie, când noi toți trebuia să stăm în casă, dar organizai tu ”întâlniri” pe banii avocaților cu ambele comisii juridice ale camerelor Parlamentului pe la Hotel Diesel prin Floreasca? Le organizai că ”rezolvi” tu cu avocații parlamentari.

Îți aduci aminte că am participat și eu odată, când te-am întrebat ce faceți cu proiectul de lege al desființării SIIJ. Citisem hotărârea CSM pe Raportul Inspecției Judiciare privind activitatea DNA pe perioada 2014-2018 și mă îngrozisem de ce scria în ea: la revedere drept la apărare și drept la un proces echitabil, că erau judecătorii și procurorii acuzați, șantajați, interceptați, manipulați cu dosarele penale pe care li le făcea DNA pe nimic. Mi-ai zis că ai organizat tu o întâlnire a UNBR/Baroul București cu parlamentarii din comisiile juridice la Diesel și să vin și eu. Am venit și m-am îngrozit. M-am îngrozit inclusiv de discuțiile pe care le aveați referitor la taxele pe care le plătesc avocații la barouri prin alte state de 800 euro pe lună și de ce se plâng avocații români că plătesc 150 euro pe lună, că ar trebui să plătească și ei tot 800 euro pe lună. Ați avut voi în vedere nivelul de trai al românilor sau veniturile avocaților români? Nici gând. Încet, încet ați început să măriți taxele, fără nicio justificare, cu argumente de genul ”ce sunt 15 lei? Un pachet de țigări. Ce vă plângeți atât?” Dar, poate avocatul român nu încasează cei 15 lei pe lună, dar trebuie să plătească în schimb obligatoriu și 460 lei la pensii, 50 lei la UNBR, 30 lei la barou ca să aveți voi bani să organizați ”petreceri”, că rezolvați, ne salvați.

Referitor la anularea Constituției și a supremației ei a avut UNBR vreun punct de vedere? NU. A participat Briciu la ultima ședință a comisiei în care nu a scos un cuvințel, se juca pe telefon. V-ați făcut că faceți voi un amendament ca să ”salvați” avocații, să nu devină judecătorii și procurorii avocați fără examen. Însă, n-ați mai susținut nimic, că a zis președintele comisiei că promite el că face proiect de lege prin care vor avea acces și avocații în magistratură la fel cum au magistrații în avocatură și gata, ”s-a rezolvat”.

A avut Baroul București vreun punct de vedere? NU.

Ați tăcut toți marii reprezentanți ai avocaților și nu ați zis un cuvânt pentru apărarea Constituției pe care ați jurat toți. De ce? Că decisese politicul că nu trece niciun amendament și-atunci voi ca reprezentanți ai avocaților nu ați zis nimic, nu ați încercat să faceți nicio opoziție. De unde știu? De la un consilier UNBR din ”echipa ta” care pe 28 septembrie 2022 când am ieșit din ședința comisiei care chipurile analiza ”legile justiției”, plină de nervi față de bătaia de joc care era acolo și m-am apucat să fac live -uri, m-a sunat sub pretextul că își adusese aminte că îmi trimisese un domn un buchet de flori cu vreo săptămână în urmă. Am întrebat-o de ce nu are UNBR un punct de vedere cu privire la lipsa de răspundere a magistraților dacă nu respectă deciziile CCR, că noi parcă ne desfășurăm activitatea în domeniul justiției, nu suntem agricultori pe câmp. Am întrebat dacă înțelege ce înseamnă prevederea aia inclusiv pentru avocați: haos legislativ, haos în apărare, de ce să te mai angajeze clientul să redactezi excepție de neconstituționalitate și să o susții la CCR, dacă deciziile CCR nu mai contează, de ce să te mai angajeze să îl reprezinți în fața instanțelor dacă judecătorul face ce vrea, că nu mai răspunde dacă nu respectă Constituția și deciziile CCR. Răspuns: că decisese politicul că nu trece niciun amendament și mă luase cu lauda ta și a avocaților parlamentari care ”au salvat profesia”.

În ziua aia mi-a fost rușine, rușine că sunt avocat. În urma acelei conversații telefonice și față de ceea ce se întâmpla în comisia parlamentară care analiza legile justiției am și ieșit cu postare publică pe Facebook și am spus asta că îmi e rușine că sunt avocat, îmi e rușine că sunt colegă cu tine și cu avocații parlamentari din comisie, îmi e rușine că UNBR și avocații nu au niciun punct de vedere și mi-am cerut scuze românilor pentru asta și i-am informat că UNBR este căpușat politic (doar o constatasem direct, față de ce trăisem și auzisem).

Vedem acum impactul: decizii CCR, ICCJ, CJUE și de la capăt. Ce mai susțin avocații în apărare, la ce se raportează, de ce va ține cont judecătorul, cum va interpreta? Dumnezeu cu mila, haos total. Iar ăsta e doar începutul.

Așa salvezi și avocații acum cu intenția de majorare a contribuțiilor către stat? Că dai comunicate ”liniștitoare” pe grupurile de avocați, că o să fie delegație care se duce la comisia europeană să ”negocieze”. Îi salvezi și pe avocați de propriile venituri, cum ai salvat țara de Constituție?

Că văd că dai anunțuri pe persoană fizică că rezolvi tu, îi salvezi tu și ”echipa ta”, dar nu calci pe la ședințele Consiliului Baroului București. Aceeași strategie? Că rezolvi tu și numai tu nimic, iar ceilalți să stea liniștiți și să nu reacționeze că rezolvi tu nimic. Ursul trece, câinii latră și după ce devine lege, aia e, nu s-a putut nimic, au fost răi ceilalți, dar tu, ”salvatorul” ai încercat nimic.


 

  1.  

    Pe de altă parte, rolul pe are l-ai avut în calitate de politician, a fost acela de a negocia politic modificări la legislația care privește profesia de avocat, modificări care să îți permită manipularea profesiei și a deciziilor avocaților, iar tu și echipa ta să tăiați și să spânzurați în interiorul profesiei

 


 

  1.  

    Mai 2019: se inițiază un proiect de lege de modificare a Legii nr. 51/1995 la propunerea decanului Baroului București, Ion Dragne, pe care îl semnezi primul ca inițiator. Se votează și devine Legea nr.142/2019.

 

Ce scrie în ea? Că cvorumul de ședință pentru adunările generale de alegere a organelor de conducere a barourilor care au peste 2.000 de avocați este de 30%. Poți să ieși reprezentant al avocaților din Baroul București cu 50% voturi din 30%, adică cu 15%. Ești reprezentantul avocaților cu 15% voturi. Halal reprezentare.


 

  1.  

    Mai 2020: inițiezi un proiect de lege de modificare a Legii nr. 51/1995 care se votează și devine legea nr. 100/2020.

 

Ce scrie în ea? Că poate Consiliul Baroului să hotărască ca votul în cadrul adunărilor generale ale barourilor să se desfășoare prin mijloace electronice, iar cvorumul ”va fi stabilit în raport cu numărul total al membrilor baroului care și-au exprimat opțiunea de vot”. S-a și ridicat obiecție de neconstituționalitate de către Guvern că e clară și neprevizibilă norma pentru că permite interpretarea că cvorumul se stabilește prin raportare la numărul de avocați care și-au exprimat votul și nu la numărul total de avocați membrii ai adunării, dar a depus-o peste termen.


A venit anul 2023, am avut deja o adunare a Baroului București și urmează a doua.

La prima adunare din mai când s-au ales reprezentanții pentru Congres ca să aleagă viitorii membri ai CUNBR a fost desemnat consultant tehnic pentru desfășurarea votului electronic o societate ”fidelizată” care are contract de ani de zile cu UNBR, Intra Connect SRL. Societate de care umblă vorba în târg că este societatea SRI-ului. Tu mi-ai zis în ziua închiderii votului pe cine cred eu că ar favoriza cel care era prezent în sală ca fiind de la societatea respectivă, în favoarea cui ar frauda? ”Nu știi tu din ce structuri face parte el. Crezi că s-ar preta la așa ceva?” M-am uitat șocată la tine cu câtă nonșalanță îmi spuneai că cel care se ocupă de desfășurarea votului electronic în adunarea generală a celui mai mare Baroul din tară, a avocaților care trebuie să fie liberi și independenți, este un om care face parte din structuri, dar nu ți se părea nimic în neregulă, ba chiar oferea ”securitate”.

Am participat ca observator la acele alegeri. Am formulat sesizare împotriva proceselor-verbale întocmite de consultantul tehnic. A venit în sală și ne-a prezentat date din sistemul de vot electronic, a extras fișiere excel același domn despre care tu mi-ai zis ca nu știu eu din ce ”structuri” face el parte. Însă, nu a vrut să semneze procesul-verbal întocmit cu ocazia respectivă, susținând că el nu este reprezentantul societății. Am și consemnat în procesul -verbal asta, semnat și de membrul Consiliului Baroului București desemnat să participe la verificări. Dacă nu era reprezentantul Intra Connect SRL, atunci ce treabă avea cu sistemul de vot electronic?

Am formulat contestație la Consiliul Baroului București cu privire la corectitudinea voturilor exprimate la adunarea din mai 2023 a Baroului București în care v-am scris multe cu privire la lipsa garanțiilor privind securitatea și corectitudinea procesului de vot. Am solicitat să îi și cereți fișierele excel pe care le extrăsese din soft cu ocazia verificărilor. Nu ați făcut-o. Am venit la ședința Consiliului Baroului București ca să îmi susțin contestația, să vă arăt în concret care sunt problemele cu votul electronic asigurat de Intra Connect SRL. A ieșit inițial Silvana Racovițeanu să îmi zică să mă duc acasă că ați hotărât să admiteți contestațiile și să reluați votul. Nu am plecat. Când am intrat în sală mi-ați zis că a depus consultantul tehnic un punct de vedere și că trebuie să ni-l comunicați și să îl analizați și voi, că o să stabiliți o altă ședință în care o să fiu invitată să îmi susțin contestația, ședință care o să aibă loc când o să vrea decanul Dragne. În sală, o caterincă totală din partea membrilor consiliului Baroului București: tu ziceai că îmi faci pe plac și votezi să se admită contestația, un alt consilier (Flavia Teodosiu se făcea că se abține și nu o să participe la ședință că își exprimase deja opinia că e inadmisibilă contestația pentru ca eu ca avocat- membru al adunării nu aveam dreptul să contest corectitudinea votului, că nu eram candidat).

M-ați mai invitat să îmi susțin contestația? Nici gând. Ați soluționat-o cu vreo 2 zile înainte de Congres, cu mult peste termenul prevăzut în regulament, și ați respins-o ca nefondată.

Voiam numai să vă arăt în concret, pe datele puse la dispoziție de către consultantul tehnic de ce acel sistem electronic nu prezintă nicio garanție pentru corectitudinea votului, tocmai pentru a fi avut în vedere dacă se organizează noi adunări în sistem electronic. Ați ținut cont numai de ce a zis consultantul tehnic (care normal că își apăra produsul și serviciul pentru care îl plătiți), puțin păsându-vă de eventuale vulnerabilități ale sistemului.

A venit Congresul electiv. Cine a numărat voturile exprimate? Același consultant tehnic, Intra Connect, nu a stat nimeni lângă el să vadă ce numără.

Vine adunarea electivă a Baroului București. În ianuarie 2023, Consiliul Baroului București a hotărât ca adunarea electivă din septembrie 2023 să se desfășoare cu vot exclusiv fizic și numărare manuală.

Tu și Silvana Racovițeanu ați formulat o contestație mascată la această hotărâre a Consiliului Baroului București și ați cerut suplimentarea ordinii de zi a adunării din mai 2023, (preocupați brusc de ceea ce vor avocații) cu modul în care vor avocații să se desfășoare adunarea electivă: fizic, electronic, mixt. S-a pus pe ordinea de zi a adunării generale din mai 2023.

Ce au vrut avocații? Nu au fost de acord cu completarea ordinii de zi, votând mai mult de jumătate împotriva completării ordinii de zi. În sala de la CAB, când ai văzut rezultatul votului radiai de fericire că dintre cei care au fost de acord cu completarea ordinii de zi, mai mulți vruseseră vot electronic. Ti-am atras atenția că nu contează, că ăla nu este votul majorității pentru că majoritatea nu a fost de acord cu completarea ordinii de zi. Ai zis că nu înțeleg eu, că nu contează, că tu poți să susții în cadrul consiliului Baroului București să se desfășoare adunarea alectivă cu vot electronic.

V-ați gândit voi mai bine și ați zis că e și mai bine pentru voi cu vot mixt: fizic și electronic, iar când ați prins o ședință a Consiliului în care ați fost majoritari ați decis altceva: vot mixt, fizic și electronic. Însă, fizic, nu așa, oricum, ci cu numărătoare tot electronică.

Vot mixt în baza a ce? Atât în expunerea de motive a Legii nr. 100/2020, cât și în raportul CUNBR pe anul 2022 (pag 11) scrie ca votul electronic s-a introdus ca alternativă la votul clasic. Drept urmare, nu există niciun temei de drept să faceți voi o combinație între votul fizic și votul electronic. Însă, ce mai contează legea pentru tine ca prodecan al Baroului București și reprezentanții avocaților?

Cine a fost desemnat din nou consultant tehnic, fără nicio selecție, pentru adunarea electivă din septembrie 2023? Același veșnic, unic consultant Intra Connect SRL. Nu mai există nimeni pe lumea asta. Dacă vorbești cu orice auditor pe IT, îți spune din start că există suspiciuni cu privire la corectitudinea votului, dacă consultantul tehnic este deja fidelizat de o parte (contractele încheiate de nspe ani în care i-ați plătit diverse sume îl face să fie extrem de obiectiv, nu?).

Dar, asta nu a fost tot. A fost un prim regulament pentru desfășurarea alegerilor elective, adoptat de Consiliul Baroului București, în care s-a prevăzut că decanul se alege în două tururi, dacă în primul tur nu obține niciun candidat peste 50% din voturile exprimate. S-au bucurat avocații că poate vor avea un decan care să reprezinte majoritatea.

Bucuria a fost pentru scurt timp. La o nouă ședință a consiliului, când ați prins momentul să fiți majoritari ați schimbat schimbarea. Fără decan ales în două tururi! Ce atâta grijă? Ce contează ce vor avocații Baroului București și cine reprezintă cel mai mare Barou din tară?

Și uite așa ai salvat și avocații din București cu legislația adoptată pentru modificarea legii avocaturii prin proiectele inițiate de tine și susținute ca parlamentar. A fost consultat vreun avocat cu privire la ceva? Nu. Ai rezolvat tu. Ai rezolvat-o din timp și ți-ai pregătit terenul.


 

  1.  

    Salvarea” avocaților, ”îmbunătățirea” legislației privind profesia de avocat

 

Ne-ai salvat și de data asta. Ne-ai salvat de ne-ai îngropat.

În an electoral la avocați, cu surle și trâmbițe ai ieșit să ne spui victoriile tale ”legislative”.

Hai să vedem care sunt legile care au modificat legislația aferenta profesiei de avocat:

 

  1.  

    Legea nr. 89 din 11 aprilie 2023 care prevede:

 

 

  •  

    că în exercitarea profesiei, avocatul are dreptul de a obține datele cu caracter personal necesare îndeplinirii atribuțiilor legale de asigurare a accesului justițiabilului la justiție într-un termen rezonabil și de acordare a asistenței juridice. Într-adevăr, mare succes. Dar, ia stai să ne gândim puțin, asta nu trebuia să fie o normă de bun simț care trebuia să fie demult în lege. Însă, nu s-a putut. Nu s-a putut până în anul electoral al avocaților. Să ai cu ce să te lauzi.

 

  •  

    Pentru asistența judiciară acordată avocatul are drept la onorariu și la cheltuielile de transport, dacă activitatea de asistență judiciară se desfășoară într-o altă localitate decât localitatea de domiciliu sau localitatea în care își are sediul profesional, în baza protocolului încheiat de UNBR cu Ministerul Justiției și Ministerul Public și că anual se indexează onorariile cu rata inflației. Foarte frumos. Numai că pe la negocierea protocolului respectiv nu prea i-ai întrebat deloc pe avocații din oficii cam ce probleme au și ce vor, iar când era Tudorel Toader ministru al Justiției te dusesei la negociere fără niciun draft, ieșeai și te tăvăleai public că nu vrea, până a ieșit omul să zică că el ar semna, dar nu are ce, ca nu te-ai dus cu nicio propunere. Uite așa ai făcut un draft pe genunchi care a fost semnat. Au rezolvat protocoalele alea în mod real problemele avocaților care fac oficii? Nu prea, dacă mă raportez la comentariile de pe grupurile de avocați.

 

Însă, avocații care fac oficii, o mie și ceva în București, au fost mereu o masă de manevră, iar în an electoral mană cerească.

Când a fost adunarea din mai 2023, în timpul perioadei de desfășurare a votului au fost informați că pot să își ridice banii de oficii de la SAJ. Însă, ce să vezi, ca să intre la SAJ treceau prin sala în care se erau instalate calculatoare și puteau să își exprime votul. Era Silvana Racovițeanu pe acolo și îi îndemna să se ducă să voteze, ca deh banii îi încasează datorită ”salvatorilor”, nu pentru munca prestată de ei. Nu, aia nu era influențare a votului și nici campanie electorala în timpul desfășurării votului.

 

  1.  

    Legea nr. 99 din 13 aprilie 2023 prin cares-a modificat Legeanr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, mărindu-se numărul membrilor Consiliului de Administrație al Casei de Asigurări a Avocaților de la 7 la 9. Când ne-ați mărit și ne tot măriți cota și plafoanele de contribuție la sistemul nostru de pensii ne spuneți că nu sunt bani. Păi, dacă nu sunt bani, de ce să nu avem noi mai multe cheltuieli? Încă 2 membri în plus în consiliu CAA care să încaseze indemnizații, ce contează? Doar plătesc avocații în mod obligatoriu, sub sancțiunea suspendării.

 


Și-acum să vedem la ce ai renunțat pentru aceste ”favoruri” politice în an electoral la avocați, în calitatea ta de vicepreședinte al UNBR și de prodecan al Baroului București și ai avut grijă ca nici Baroul București, nici UNBR să nu facă nicio opoziție reală. Enumăr numai câteva legi care ne afectează al naiba de grav profesia și modul de exercitare al profesiei:

 

  1.  

    Renunțarea la supremația Constituției României, prin adoptarea Legii privind Statutul judecătorilor și procurorilor. Impactul? Haos legislativ, insecuritate juridică;

 

  1.  

    Introducerea prin Legea nr. 201 din 05 iulie 2023 a unor modificări la Codul de Procedură Penală care permit:

 

- înregistrarea de SRI a convorbirilor dintre client și avocat și folosirea lor ca probe clasificate în procesul penal, fără să existe o interdicție clară și expresă în acest sens, ceea ce va da naștere la multe abuzuri în practică. (Deja mă sună colegii să îmi spună că le sunt interceptate convorbirile cu clienții. Deja sunt dosare penale în care înregistrarea convorbirii dintre client și avocat sunt folosite ca probă);

- obligativitatea deținerii de către avocat a autorizației de acces prevăzută de lege (certificat ORNISS) pentru accesul la probele ce constituie informații clasificate în dosarele penale, fără a limita aceste probe la date și informații care vizează infracțiuni la securitatea națională, precum și obligația justițiabilului de a fi reprezentat numai de un avocat care deține un certificat ORNISS, iar în cazul în care nu își angajează un astfel de avocat să dispună instanța desemnarea unui avocat din oficiu care deține autorizație ORNISS. Aceste prevederi permit o imixtiune a SRI în exercitarea profesiei de avocat, putând conduce la interzicerea dreptului de liber practică al avocaților prin neacordarea sau retragerea autorizației ORNISS, în mod arbitrar, ”selectarea” numai a unor avocați să mai exercite profesia în domeniul dreptului penal și obligarea justițiabililor să aibă ca apărător, în majoritatea dosarelor penale, numai avocații ”selectați” de SRI (a se vedea Legea nr. 201/05 iulie 2023 – art. 1391coroborat cu art. 345).


În plus, ai renunțat la libertatea și independența avocatului. Ai inițiat proiectul de lege privind ”digitalizarea avocaturii” în care scria negru pe alb SRI și STS în avocatură. Ai ieșit cu Iordan și decanul Baroului București pe la toate televiziunile care v-au primit ca să îl susțineți că e bun minunat, extraordinar. Comentați la adresa avocaților care criticau proiectul că sunt ”proști” și nu știu să citească. Ați postat pe site-ul UNBR răspunsuri la niște potențiale întrebări care nu aveau nicio treabă cu conținutul și nota de fundamentare a proiectului de lege. Abia când au luat poziție publică un număr semnificativ de avocați și am anunțat protest, l-ai retras și ai ieșit public să te lauzi cu marile succese că tu retras proiectul.

Însă, cine îl semnase și îl depusese în Parlament? Senatorul Daniel Fenechiu.

Ai avut ”grijă” ca niciunul dintre membrii organelor de conducere ale profesiei, fie UNBR sau Barouri să nu iasă cu vreo opinie publică cu privire la acest proiect de lege. Din sutele de așa -zisi reprezentanți ai profesiei nu a zis niciunul nimic public.

Ai manipulat avocații după aceea că tu nu știai ce semnasei, ca ți s-a băgat sub nas. Asta după ce îl ridicasei în slăvi anterior.

Și uite așa ai ieșit iar victorios că ești ”salvatorul” profesiei, ai retras proiectul de lege însușit, semnat, inițiat legal și lăudat de tine.

Avocații te-au crezut și de data asta și nu au mai urmărit nimic. Însă, tu nu te-ai oprit aici. Ai implementat ce scria în proiectul ăla de lege. Scrie în raportul Consiliului UNBR pe anul 2022 (pagina 35) că încă din septembrie 2022 ai negociat protocol cu STS -ul. S-a votat raportul de Congresul Avocaților, că nu a citit nimeni ce scria în raport, iar delegaților pe care i-am informat și le-am trimis pagina din Raport puțin le-a păsat, după ce ziseseră că iau ei cuvântul în Congres și mută munții. Alții care știau foarte bine ce scrie în Raportul ăla au tăcut mâlc, unii își negociaseră cu tine înainte locurile în Consiliul UNBR. Singura care a ridicat problema în Congres a fost Cosmina Cerva, pe care ați luat-o în bășcălie, ceilalți tăcând mâlc, ”să nu te supere”.

Da, ăștia sunt avocații care ne reprezintă, că ai avut tu grijă ca legislativ să potrivești lucrurile în așa fel ca să iasă cine trebuie și să nu îndrăznească să deschidă gura.

Mira-m-as ca la anul să nu văd în Raportul CUNBR și Protocolul încheiat cu SRI-ul.

Le-ai inoculat avocaților falsa idee că ei trebuie să fie la fel ca executorii judecătorești și notarii, în condițiile în care avocatul are un cu totul alt statut și rol prin comparație cu aceștia în societate.

Întreaga activitate a executorilor judecătorești și notarilor este sub coordonarea și controlul Ministerului Justiției și sunt investiți cu autoritatea publică.

Nu aceeași este situația profesiei de avocat.

Profesia de avocat este o profesie eminamente privată și independentă (sau așa ar trebui să fie), tocmai pentru a putea să își exercite cetățeanul dreptul fundamental la apărare prevăzut în Constituție, drept pe care îl are inclusiv atunci când este supus unui abuz exercitat de chiar autoritățile publice.

Însă, ai avut tu grijă să le bagi avocaților în cap că și ei trebuie să fie ca executorii judecătorești și notarii publici, dacă se legiferează ceva cu privire la notarii și executorii judecătorești, să se legifereze la fel și pentru avocați. Și uite așa ai manipulat avocații ca să nu se mai gândească ce diferență este între cele trei profesii și să își reamintească că avocatul are un cu totul alt statut decât notarul și executorul judecătoresc, nefiind nici sub autoritatea Ministerului Justiției și nici sub control politic (ca aia înseamnă executivul, politic).

I-ai invitat pe miniștrii justiției și pe Robert Cazanciuc – senator PSD pe la toate conferințele și adunările organelor de conducere ale profesiei, tocmai pentru a întări și mai mult ideea subtilă inoculată că depindem de politic, sub pretextul că trebuie să îi băgăm și pe ei în seamă, că ajută profesia.

Arătai mai sus cum au ajutat-o, încât au omorât-o.

Nu, în această profesie nu suntem ”sub nimeni”. Trebuie să fim independenți pentru ca cetățeanul să își mai recapete o minimă de speranță că cel pe care îl angajează să îl reprezinte chiar îl apără. Nu politicul trebuie să decidă în profesia asta, ci noi ca avocați, ca apărători ai drepturilor cetățenilor.


 

  1.  

    Prin tot ceea ce ai făcut ai accentuat imaginea negativă a avocatului în societate, cetățenii considerând că toți avocații sunt mână în mână cu politicul și cu serviciile și nimeni nu îi mai apără, ai pierdut orice credibilitate în fața cetățenilor

 


 

  1.  

    Majoritatea proiectelor de lege care au creat revoltă în rândul populației au fost susținute de tine.

 

Ieși la TV și ești prezentat ca avocatul Daniel Fenechiu și susții linia trasată de partid, lăudând proiecte de lege despre care cetățenii cred că le vor face rău, ceea ce stârnește revoltă în rândul cetățenilor.

Ce rămâne în mintea cetățeanului? Că avocatul a zis, el susține și uite așa cred cetățenii că toți avocații susțin politicul în a le face rău. Ți-ai pierdut orice credibilitate în fața cetățenilor prin modul în care ți-ai exercitat mandatul de parlamentar și opiniile publice pe care le-ai emis, indiferent de calitatea ta, fie ea de parlamentar sau de reprezentant al avocaților.

Având în vedere dubla ta poziție de politician și reprezentant al avocaților, ai declarat în nenumărate rânduri că rolul tău ca avocat se termină după ce se depune proiectul în Parlament, de atunci devii parlamentar. Cum mai aperi tu interesele avocaților și avocatura în Parlament, dacă acolo ești numai parlamentar și urmezi linia trasată de partid? Nu prea ai cum, că te trage partidul de urechi.


 

  1.  

    Când vrea să se adopte o nouă politică fiscală de către politic, pentru a putea stopa adoptarea unui act normativ este nevoie de sprijinul societății.

 

Crezi tu că mai ai vreo credibilitate în fața cetățenilor și că poți ca reprezentant al avocaților să le ceri sprijinul și să susțină vreun demers al tău, în condițiile în care în calitate de senator ai votat, de ex, toate proiectele de lege prin care se dorea introducerea obligativității certificatului de vaccinare (PL-x nr. 393/2021 - L278/2021; PL-x 486/2021 – L335/2021; PL-x nr. 545/2021 – L454/2021)?

Crezi tu că ar mai sări vreun cetățean în susținerea vreunei păreri a ta?


 

  1.  

    Luarea masurilor necesare”, prin prisma funcțiilor pe care le ai in Baroul București si UNBR, ca organele de conducere ale acestora sa nu reacționeze la nimic, ca rezolvi tu politic si ai rezolvat nimic

 


Ieși public acum și ne transmiți că ai format tu echipă cu Decanul Baroului Bucuresti, Ion Dragne, Prodecanul Flavia Teodosiu, Mihai Baco, Sergiu Stanila, Liviu Mihai Cristian, Niculescu Țâgârlaș și vă zbateți voi și o să faceți voi toate demersurile, să stăm noi liniștiți. Atacați și în instanță și la Curtea Constituțională.


În baza a ce ai ”selectat” tu echipa asta?

Unde sunt deciziile organelor de conducere ale profesiei de avocat?

Unde este decizia Consiliului UNBR?

Unde este decizia Consiliului Baroului București?

De ce nu se convoacă ședințele organelor de conducere ale profesiei de avocat?

Unde sunt materialele și argumentele pe care le-ați depus oficial Guvernului, ca să vedem și noi ce ați scris în ele?


NICĂIERI.


Dar, să stăm liniștiți că ne salvează echipa ta.


Păi să ne reamintim. Anul trecut, Congresul avocaților a adoptat o Rezoluție prin care trăgea semnale de alarmă că cele trei puteri în stat (legislativă – Parlamentul, executivă- Guvernul și judecătorească – instanțele de judecată) și CCR au ieșit din matca constituțională și enumera în concret de ce. În aceeași rezoluție, Congresul Avocaților a hotărât să le ceară tuturor celor patru autorități publice să reintre în matca constituțională și l-a împuternicit pe Traian Briciu să le comunice rezoluția.


Ce a făcut Traian Briciu ca Președinte al UNBR? A aruncat la coș Rezoluția Congresului Avocaților, nu a comunicat-o nimănui.

În ședința din martie 2023 a Consiliului UNBR, Traian Briciu a declarat că nu a transmis nimănui nicio Rezoluție și nici nu o va transmite, puteți să îl și revocați. Tu, echipa ta și vreun membru al Consiliului UNBR ați comentat ceva? Ați cerut revocarea lui Traian Briciu pentru că nu duce la îndeplinire hotărârile luate de Congresul Avocaților- organul suprem al avocaților? Deloc.

În Congresul de anul acesta, fiindu-i contestată candidatura tocmai pe motiv că nu a transmis Rezoluția Congresului Avocaților din 2022, Traian Briciu a declarat din nou că nu a transmis și nici nu va transmite acea Rezoluție. A comentat vreunul din echipa ta? Nu. L-ați ales din nou președinte UNBR.


Și în condițiile astea ne spuneți că să stăm liniștiți că faceți voi demersurile necesare ca să se rezolve de cei care au ieșit din matca constituțională, dar nu ați îndrăznit nici să le transmiteți o rezoluție adoptată de Congresul Avocaților.

Pe de altă parte, la nivel intern, ați adoptat hotărâri prin care ne-ați tot majorat taxele și contribuțiile la Barou, UNBR, Casa de asigurări a avocaților și vreți să ni le măriți în continuare, tu și echipa ta care ne salvează (că sunteți toți membrii noi și vechi ai CUNBR). Însă, acum ne spuneți că o să vă bateți voi cu statul pentru noi pentru că ar vrea să facă același lucru, să ne mărească contribuțiile, însă de data asta pe cele care trebuie plătite către stat.

Față de comportamentul vostru din interiorul profesiei cu privire la majorarea taxelor și contribuției, mai pot eu să cred că o să te duci tu și echipa ta să te lupți cu Guvernul care vrea să facă același lucru? Nu pot, că mi-ați demonstrat că totul e de fațadă.


„Salvatorul” profesiei?

Nu. Tu ești groparul profesiei. Pentru atingerea obiectivelor politice și a intereselor personale ai manipulat întreaga breaslă și ai contribuit la limitarea ”bucățelei„ pe care își desfășoară activitatea avocații, precum și la restrângerea care duce spre anihilare a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil. De apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale omului, a Constituției și supremației ei nu am ce să mai zic, că prin propria ta activitate ne-ai demonstrat singur cât le-ai apărat.

Așa că domnule Fenechiu, cu toate mesajele de salvator și protector cu care ieși, dumneata nu mai poți nici să reprezinți, nici să salvezi pe nimeni, pentru că ne-ai demonstrat că singurul pe care îl aperi este propriul interes, interes pe care îl aperi și acum.

Prin tot ceea ce faci și toate comunicatele publice pe care le dai ne arăți că de fapt nu faci decât să îți atingi propriul interes: să obții scaunul de Decan al Baroului București prin manipularea avocaților și să obții și un nou scaun de parlamentar prin ”ținerea în mână” în continuare a profesiei și găsirea de soluții ca să stingi revolta avocaților raportată la politicile publice care vor să se adopte, prin aruncarea unui praf în ochi avocaților.

Așa cum cu privire la negocierea unui contract nu poți să fii consilierul ambelor părți, că nu mai consiliezi pe nimeni obiectiv, tot atât de bine nu poți să fii reprezentantul politicului și al avocaților, în același timp.

Drept urmare, lasă-ne! Poate, totuși, se va găsi vreunul dintre membrii în funcție ai organelor de conducere ale avocaților să îi mai pese cumva și de profesia asta și de avocați și chiar să încerce să ”ne apere” (Cu toate că față de comportamentul, lipsa de reacție și tăcerea surdă pe care au avut-o până acum este puțin probabil ca vreunuia dintre membrii organelor de conducere în funcție să le mai pese în vreun fel să apere ceva sau pe cineva, cu excepția propriei persoane).


P.S: E opinia mea și mi-o susțin, cu argumente din câte vezi, bazate pe fapte.
Sper ca mare parte din avocați să ia o mică pauză din activitatea de zi cu zi, să deruleze filmul evenimentelor înapoi și să analizeze dacă într-adevăr ați apărat sau ați ”salvat”, tu și echipa ta, ceva sau pe cineva.



Elena Radu – avocat membru al Baroului București



Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Vlad Țăranu, elevul prigonit pentru Basarabia, la ActiveNews:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Rusi 26.08.2023 16:22
    Daniel Fenechiu este un avocat ejaculat.
Ultima oră

23:32

Papahagi a ținut o conferință despre el însuși: "Inteligența artificială și prostia naturală"

23:00

De ce preoții ortodocși de peste Prut vin la Patriarhia Română a Mitropoliei Basarabiei - Emisiune cu Pr. Eftimie Mitra. VIDEO

22:35

Dr. Geanina Hagimă: Note scrise în legătură cu ordinul privind eliminarea rujeolei, oreionului, rubeolei

22:00

Marele protopsalt Mihail Bucă a transmis imagini ale bombardamentului iranian chiar de la Sfântul Mormânt - VIDEO din Ierusalim și o CÂNTARE din drumul spre Muntele Athos: Meditație profundă

21:30

EMISIUNE ACUM: Vlad Țăranu, elevul de 16 ani pus la zid pentru ”Basarabia e România”: ”M-au întrebat pentru ce plâng și le-am spus: Pentru Dumnezeu, Neam și Țară!” LIBER la ActiveNews și Starea de Libertate - REDIFUZARE/VIDEO

21:09

Fotbalistul Ionuț Șerban internat de urgență pentru o stare de rău inexplicabilă. Sportivul de 28 de ani are nevoie de sânge grupa B(3) cu rh NEGATIV

20:37

Revista Familia Ortodoxă: De vorbă cu actorul Dan Puric despre starea neamului nostru

19:33

Noi decese ale unor persoane tinere din România: cadavrul unui bărbat de 40 de ani a fost găsit în Parcul IOR din București. Un tânăr a murit la festivalul de tatuaje organizat în Timișoara

18:05

David-Andrei Anghel, de la Liceul Internațional de Informatică din București, este cel mai bun elev-matematician din lume - Revista Profesionistă a Presei 8 – 12 aprilie 2024

17:41

În PE s-a votat Regulamentul care obligă România să primească imigranți: trebuie să le asigurăm locuințe și alte facilități

16:40

A murit un fost ministru de Interne - doar ce își serbase ziua de naștere. Doru Viorel Ursu a fost implicat în Mineriada FSN din iunie 1990

15:30

Riscul unui al III-lea Război Mondial dacă Israelul ripostează. Președintele Iranului: "Sioniștii vor primi un răspuns decisiv și mult mai puternic". Reacția Moscovei

14:56

Întrebarea-Cheie: Mai poate fi oprit Bibi?

14:22

Încă un preot candidează din partea AUR: Pr. Cătălin Axinte a primit acordul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru alegerile locale

14:06

Medic din Moldova, doar un an de închisoare, cu suspendare, pentru moartea unui om, după ce cazul său a stat prin tribunale timp de cinci ani