Topul Forbes este realizat pe baza veniturilor obţinute de actriţe, în perioada iunie 2013 - iunie 2014, înainte de plata taxelor, jurnaliştii revistei Forbes analizând veniturile atrase de vedete din activităţile lor în domeniul televiziunii, comisioane şi publicitate, sumele fiind estimate şi în urma discuţiilor cu agenţii, managerii şi avocaţii acestora, relatează mediafax.ro.
Pentru al treilea an la rând, Sofia Vergara, una dintre vedetele serialului american "Modern Family", ocupă, pentru al treilea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bine plătite actriţe din televiziunea americană, cu venituri de 37 de milioane de dolari.
Pe locul al doilea se află Mariska Hargitay, premiată cu Emmy pentru rolul interpretat în serialul "Law and Order: Special Victims Unit", difuzat de televiziunea NBC ,cu venituri de 13 milioane de dolari.
Poziţia a treia este ocupată de Kaley Cuoco-Sweeting, în vârstă de 28 de ani, care joacă în serialul de comedie "The Big Bang Theory" ("Teoria Big Bang"), cu venituri estimate de Forbes la 11 milioane de dolari în ultimul an.
Locul al patrulea este disputat de trei actriţe: Juliana Margulies, în vârstă de 48 de ani, premiată cu Emmy pentru rolul din "Soţia perfectă/ The Good Wife"), Ellen Pompeo, în vârstă de 44 de ani, protagonista serialului "Anatomia lui Grey/ Grey's Anatomy", şi Cobie Smulders, în vârstă de 32 de ani, din sitcomul "Cum am cunoscut-o pe mama voastră/ How I Met Your Mother", toate cele trei vedete având anul trecut venituri estimate la câte 10 milioane de dolari.
Locul al cincilea este ocupat de Alyson Hannigan din "How I Met Your Mother", cu venituri de 9,5 milioane de dolari.
Poziţia a şasea îi revine actriţei Amy Poehler, pentru rolul din "Parks & Recreation" (7 milioane de dolari).
Pe locul șapte al topului se află Mindy Kaling, scenaristă, producătoare şi vedetă a serialului "The Mindy Project", cu venituri de 6,5 milioane de dolari.
Locul al optulea este împărţit de Kerry Washington, pentru rolul din serialul "Scandal", Zooey Deschanel, pentru interpretarea din "The New Girl", şi Courteney Cox, vedeta din "Cougar Town", toate trei având venituri estimate la 6 milioane de dolari în ultimul an.
Poziţia a noua este ocupată de Claire Danes, vedeta din "Homeland: Reţeaua terorii/ Homeland", cu venituri de 5 milioane de dolari.
Poziţia a zecea îi revine actriţei Lena Dunham, din serialul "Fetele/ Girls", cu venituri de 3,5 milioane de dolari.
Veniturile combinate ale actriţelor din acest top ajung la o sumă totală de 140 de milioane de dolari, iar în comparaţie, veniturile combinate ale celor mai bine zece plătiţi actori din televiziunea americană ajung la 214 milioane de dolari.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.