Preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost desemnat, luni, de revista britanică The Times "Personalitatea internaţională a anului 2013", informează Agerpres.
Ziarul laudă succesele de politică externă ale liderului de la Kremlin, în special acordul cu Statele Unite, prin care s-a evitat o intervenţie militară în Siria, şi consolidarea relaţiilor cu Ucraina, care a ales să se apropie de Rusia în detrimentul Uniunii Europene.
Anterior, în luna octombrie, şi revista americană Forbes l-a desemnat pe Putin drept politicianul cel mai puternic al planetei, devansându-l pe Barack Obama, clasat în această ierarhie pe poziţia secundă, după ce a fost pe primul loc anul anterior.
Publicaţia The Times, pentru care Putin a fost personalitatea anului şi în 2007, a întocmit pentru anul curent o listă scurtă cu 42 de candidaţi, printre aceştia regăsindu-se, printre alţii, președintele american Barack Obama, Papa Francisc, dar şi preşedinţii sirian şi iranian, Bashar al-Assad şi Hassan Rouhani, cât şi fostul colaborator al CIA, Edward Snowden.
În schimb, în sondajul de pe site-ul The Times, cititorii acestuia i-au acordat cele mai multe voturi pentru personalitatea internaţională a anului cântăreţei Miley Cyrus, în timp ce Putin ajunge abia pe locul opt.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.