Formaţiunea Syriza ( Coaliţia Stângii Radicale) se clasează pe primul loc în opţiunea electoratului din Grecia, cu un scor cuprins între 35,5% şi 39,5%, urmată de partidul Noua Democraţie cu o cotă 23% şi 27%, arată exit-poll-urile de după ieşirea de la urne.
Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Pe locul al treilea se clasează partidul ultra naţionalist Zori Aurii, cu 6,4%, iar pe locul al patrulea se situează mişcarea Potami cu 6,2%.
Partidul Comunist (KKE, de stânga) este cotat cu 5%, iar socialiştii (PASOK), cu 4,5%.
"Pare a fi o victorie istorică; alegătorii greci au transmis un mesaj care nu influenţează doar Grecia, ci răsună în întreaga Europă", a declarat Panos Skourletis, purtătorul de cuvânt al partidului de extremă-stânga Syriza.
Deşi la început s-a prezentat ca un partid anti-sistem, între timp poziţia Syriza privind ieşirea din zona Euro s-a mai nuanţat, preşedintele Tsipras afirmând că nu are "un fetiş" cu euro, iar vice-preşedintele Dimitris Papadimoulis a spus că "Grecia trebuie să fie un membru respectabil al UE şi al zonei Euro".
Syriza este o coaliţie formată din mai multe grupări, de orientări diferite: unele democratice, altele socialiste, naţionaliste, libertariene sau comuniste şi troţkiste.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.