La data de 3 februarie 1941, în Calafat, se naștea Stefan Iordache, unul dintre cei mai importanți și cei mai îndrăgiți actori români de teatru, film și televiziune.

Ștefan Iordache a iubit mult actoria, el slujind teatrul românesc timp de 49 de ani. A rămas în inimile noastre cu roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore și a insufletit marele ecran prin numeroasele roluri pe care le-a avut de a lungul vremii.

Și-a petrecut o parte din copilărie în Calafat dar s-a mutat la o vârstă fragedă în București,în cartierul Rahova. În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la Teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secția de Actorie a institutului printre primii și a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții. Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Național București.

A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache, teatrolog și profesor universitar. Nu a avut copii.

Ștefan Iordache s-a stins din viață la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena. Actorul suferea de leucemie. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu.

A rămas în memoria publicului drept "Cel mai iubit dintre pământeni". A realizat roluri deosebite și în filmele: "Oglinda", "Glissando", "Ciuleandra", "De ce trag clopotele, Mitica?", "Pruncul, petrolul și ardelenii", "Înghițitorii de săbii" , "Bietul Ioanide". A interpretat peste 100 de personaje.

A jucat și în spectacole de muzică: "Au fost odată două orfeline", "Adio, femei!" și "Bună seara, domnule Wilde!". De altfel, Ștefan Iordache nu și-a ascuns niciodată pasiunea pentru muzică, el înregistrând albume de muzică usoară împreună cu Sanda Ladoși și Elena Cârstea, dar și romanțe interpretate împreună cu Gheorghe Dinica, Monica Anghel, Nelu Ploiesteanu și Marius Mihalache.

Ștefan Iordache a acordat, în iulie 2008, cu două luni înainte să moară, un interviu Jurnalului Național despre care a spus că este ultimul pentru că s-a săturat de trăncăneală care nu ajută la nimic.

"Este ultima mea apariție în public, în afara scenei, acolo unde bate inima mea. Nu mai vreau să trăncănesc. La ce folosește? Sunt mâhnit. Nici vehement și nici supărat. Mâhnit. Vorbim cu toții în vânt, pentru că nimic nu se schimbă.Aleg să nu mă mai implic în societate. O fac pentru prima și ultima oară. Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust. Lumea mă știe mai degrabă pentru că am cântat cu Sanda Ladoși și mai puțin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu. Nu mă indignează asta, ba chiar privesc situația cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alții destulă", spune actorul

Ștefan Iordache a recunoscut că una dintre cele mai mari greșeli ale vieții sale este că nu are urmași.

"Regret foarte mult. Dar m-a luat vâltoarea vieții. Mă gândeam mereu să treacă și anul în care eram, să-mi fac meseria bine. Și a trecut vremea. E cea mai mare tâmpenie din viața mea", mărturisește actorul.

Actoul mai spune că Dumnezeu l-a împins să fie actor, nu a fost dorința sa.

"Eu joc teatru, pentru că nu știu să fac altceva! Dacă știam să montez prize, asta eram, electrician. Eu nu am dorit să devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a împins aici. Când am dat admitere la Medicină, am făcut vizita medicală la facultatea de teatru. Iar când am ieșit de acolo, mi-am notat într-un jurnal că niciodată nu aș vrea să trăiesc printre asemenea oameni. Dacă teatrul e inima mea, atunci află că inima mea a fost cucerită treptat, în timp. Hmmm, am senzația că Dumnezeu m-a luat de păr și m-a tras în sus. Știi, în adolescență eram foarte jos", mai povesteste Stefan Iordache.

Marele actor vorbește și despre generațiile ce vin din spate.

"Copiii de azi nu mai au respect pentru meserie. Nu știu cum să plece mai repede de acolo. E adevărat, au și multe tentații. Joacă la TV, în reclame. Unii fac facultatea de teatru ca să ajungă prezentatori, manechini, secretare. Sigur, în societatea modernă, trebuie să știi teatru ca să vinzi un produs. Pe vremuri, avocatura era în această postură.

Am terminat facultatea acum 45 de ani, plus patru ani de școală, rezultă că sunt pe scenă de 49 de ani. Eu îmi fac meseria așa cum am pornit-o. Vin la teatru cu trei ore înainte de spectacol, repet textul, intru în stare. Numai Mitică Popescu face ca mine. Este și el un maniac al teatrului.

Și, de 30 de ani, nu mi s-a întâmplat să joc cu sala goală. Dar publicul s-a schimbat, s-a pervertit. Vrea să râdă la teatru, lucru care a intrat subliminal în urma influenței unor trupe ca "Vacanța Mare", "La bloc".

Actorii tineri greșesc și ei. Cred că și dacă ar juca Hamlet ar vrea să facă lumea să râdă. Dacă tinerii se simt frustrați de ce a zis Marin Moraru (că nu vede pe nimeni ca un demn urmaș al generației sale), să arate, nu să-l critice!", a mai povestit Iordache.

Actorul regretă că nu mai e tânăr.

"Nu am decât nostalgia tinereții. E lucru de mare preț tinerețea și târziu am înțeles asta. Dar fiecare vârstă are rostul ei. Mi-a plăcut cârciuma, mai corect spus. Într-o anumită perioadă, mergeam în cârciumi ca să observ oamenii, ca pregătire pentru un anumit rol. Plăcerea a fost să stau la șuete, pentru a comunica. Și ca ieșire din starea rolului", a explicat Stefan Iordache.

Despre oamenii din România spune că nu-i place de nimeni: "Văd doar oameni deștepți, dar necinstiți. La noi, gura bate scaunul, ca să nu zic altfel".

"Cred că sensul vieții îl stie doar Dumnezeu. Noi nu putem decât să încercăm să influențăm nițel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viața. Sunt unul dintre oamenii care dau extemporal seară de seară, la spectacol", încheie Stefan Iordache interviul.