Din start, plecăm la de la realitatea tristă care spune că România nu are sport. Dar, fiindcă sunt unii care spun că există Steaua și alții care dau nume celebre, obligatoriu din trecut, gen Năstase, Nadia sau Gațu, să presupunem că avem sport. Dar, pentru că suntem prea proști ca să înțelegem fenomenul, s-a inventat formatorul de opinie. Evident, acesta nu se pricepe numai la sport. Nu dă bine în peisaj, trebuie să fii detașat de problemă și să ai o anumită viziune asupra lumii pentru a putea explica prostimii ce și cum. Să luăm două exemple, nu alese la întâmplare, ci pentru ca au marcat o epocă. Sau epoca i-a marcat pe ei. Cornel Dinu, omul din decembrie, respectiv Radu Paraschivescu, cetățeanul noii societăți corporatiste. Ce au ei în comun? Sportul, precum și pretenția de a fi unici.

Constatarea unicității

Sigur, fiecare este unic în felul său, dar Cornel Dinu este unic de unic, ca să zicem așa. Să le luăm pe rând:
1. Selecționerul unic al tuturor loturilor naționale. În această calitate, omul care a jucat pe vremuri la Dinamo a reușit să ne aducă în pragul dezastrului, acel 2-5 de la Kosice, cu slovacii în doar opt jucători de câmp, va rămâne un reper trist în istoria soccerului nostru.
2. Unicul fotbalist-antrenor filosof, cu citate de semidoct și chiar cu conotații rasiste, rostite în direct, pe posturile de televiziune care aveau OBLIGAȚIA de a-l INVITA.
3. Singurul sportiv procuror, calitate în care a pledat prin tribunale în procese obscure și niciodată finalizate.
4. Mare jurnalist mare, articolele sale găsindu-și locul în paginile mai multor cotidiene la modă la începutul anilor 90.
5. Analist de excepție, viziunea sa despre jocul adversarilor văzându-se foarte clar atunci când era antrenor, returul cu Benfica sau dubla cu Bruges făcând dovada clară a potențialului său imens.
6. Urmează, evident, Dinu-antrenorul, perioadă în care erai obligat să i te adresezi cu Mister (un mare mister rămas nedezlegat) și în care putea fuma liniștit pe bancă țigaretele sale preferate.
7. Dinu-revoluționarul, remarcat în 1989 prin faptul că i-a spus bancuri d-nei Nina Iliescu într-o vilă elegantă din cartierul Primăverii.
8. Unicul secretar de stat, calitate ministerială în care a putut gira niscai fonduri de stat, respectiv vinde ceva jucători la preț de dumping.
9. Lider de delegație la Telese Terme, ocazie cu care a făcut cunoștință cu societatea italiană de al cărei fotbal avansat va rămâne atașat și în continuare.
10. Fac-totum la Dinamo, un Jack of all trades care-și negocia singur salariul și reprezenta clubul cu multă demnitate în fața oaspeților străini.
11. Marele comentator live, opiniile sale despre pătratele care devin romburi și vice-versa fiind cu atenție studiate de mai marii fizicii cuantice.
12. Dinu pur si simplu, omul fără care nu se poate.
Sigur, ar fi chiar mai multe puncte, dar 12 puncte în care ești unic nu te poate face mai puțin unic decât ai putea fi în alte 20 de ipostaze, să zicem.

Și acum, despre Radu Paraschivescu

Nu am citit “Muște pe parbrizul vieții”, dar am văzut destui muscoi care se băgau unde nu le fierbea oala. Aici nu voi recurge la o enumare punctuală, ci voi atrage atenția asupra denumirilor sub care este recunoscut acest cetățean român. “Maestrul” Paraschivescu, scriitorul Paraschivescu, filosoful Paraschivescu, omul de televiziune (pe când și om de radio) Paraschivescu, “Omul de cultură” Paraschivescu etc etc etc. Și ca acești doi sunt mulți alții. Stai atunci și te întrebi... Dacă avem atâtea genii unice și polivalente, cum se face că nu avem sport? Sau industrie? Sau agricultură? Apropo, mai avem ceva? Avem sau n-avem, cu siguranță genii care se pricep există peste măsură în țara românească. Dacă n-avem presă, cum naibii avem jurnaliști? Vorba unui amic, care îmi explica o treabă legată de post-modernism, un curent literar care ar fi cuprins chipurile, inclusiv România. “Măi, omule, i-am răspuns. Cum să existe post-modernism din moment ce nu a existat niciodată modernism în țara asta?”. Evident, era o glumă. Dar, nu mă refer la un curent literar sau altul, ci la o evoluție istorică în care România a avut și are mereu “genii” și “unicate”, dar niciodată trabajadores, oamenii de jos care construiesc și lasă CEVA. Pentru că după Dinu sau Paraschivescu vor rămâne doar muște. Pe parbriz sau aiurea.
PS. Aceste două personaje au fost alese din cauza atitudinii lor superioare care, cred eu, nu e cazul să o afișezi cu atâta ușurință într-o țară ca România. Și, repet, ca ei sunt sute de mii, poate, majoritatea anonimi, dar care imprimă un curs negativ societății noastre.