

Rusia speră că Ucraina va depăşi criza prin care trece în prezent într-un mod constituţional şi a avertizat împotriva oricărui amestec din afară în situaţia de la Kiev, a declarat, miercuri, ministrul rus de externe Serghei Lavrov, cu ocazia participării la reuniunea ministerială a Consiliului NATO-Rusia de la Bruxelles, informează agenţia de presă Ria Novosti, citată de Agerpres.
După ce numeroşi oficiali ai UE, NATO şi SUA şi-au exprimat dezacordul faţă de dispersarea brutală a manifestaţiilor de la sfârşitul săptămânii trecute în Ucraina, ministrul rus de externe a insistat că "astfel de semnale" ar putea "să genereze în capetele inflamate o viziune incorectă a ceea ce întâmplă" în prezent în această ţară.
"Sperăm că politicienii ucraineni vor găsi o modalitate pentru a aduce lucrurile pe făgaşul lor normal pe cale constituţională. Noi ne pronunţăm pentru o astfel de evoluţie şi facem un apel ca nimeni să nu intervină din afară în situaţia din Ucraina", a declarat Lavrov, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii de la Bruxelles.
După ce numeroşi oficiali ai UE, NATO şi SUA şi-au exprimat dezacordul faţă de dispersarea brutală a manifestaţiilor de la sfârşitul săptămânii trecute în Ucraina, ministrul rus de externe a insistat că "astfel de semnale" ar putea "să genereze în capetele inflamate o viziune incorectă a ceea ce întâmplă" în prezent în această ţară.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.