Simona Halep a primit vineri distincția de Maestru al Sportului din partea ministrului Tineretului și Sportului, Nicolae Bănicioiu, la inițiativa secretarului de stat Carmen Tocală. La conferința de presă în care a fost oficializat acest gest al autorităților române a fost prezent și președintele Federației Române de Tenis, George Cosac.

Constănțeanca de 22 de ani, care va deveni, de luni, a doua româncă din istorie de pe locul 7 WTA, după performanța Irinei Spârlea din octombrie 1997, și-a exprimat dorința de a deveni și a doua româncă ce se impune într-un Grand Slam și i-a rugat pe cei care o apreciază acum să o susțină și în momentele mai dificile.

Recordul doamnei Virginia Ruzici nu l-am egalat încă, pentru că trebuie să câştig un turneu de Mare Şlem. Este managerul meu de şase ani, mă înţeleg bine şi vreau să colaborăm în continuare. Gheorghe Hagi a fost modelul meu întotdeauna, vreau să mă apropii mult mai mult de ce a făcut el şi sper să reuşesc.

Tenisul e un sport individual, părinţii şi familia te susţin cât pot, alături de sponsori. Eu de la 14 ani am venit în Bucureşti şi am avut teren disponibil de la Federaţia de Tenis. Acum sunt mult mai respectată din ce simt eu, sunt mai mult salutată şi simt când intru pe teren că adversarul îşi doreşte să joace cât mai bine şi să mă învingă. E o schimbare în bine.

Vă mulțumesc tuturor și sper să fiți alături de mine și în momentele mai grele.

Sunt sacrificii, renunţ la viaţa normală a unui tânăr, dar se vede că a meritat. Nu prea mai simt presiune, cred că m-am maturizat şi iau fiecare meci în parte şi să dau tot ce pot în ziua respectivă. Nu mă mai gândesc la ce trebuie să arăt pentru că sunt favorită. Joc mult mai agresiv decât înainte.

Mă bucur că am putut să muncesc şi să-mi îndeplinesc visul, dar am făcut şi fac ceea ce-mi place în viaţă. Mă simt foarte bine, o să-mi revin, e doar o inflamaţie uşoară. Cel mai dificil meci a fost cu Agnieszka Radwanska (n.r. 3 WTA). Nu m-am gândit să schimb ceva în România, ci să aduc ceva ţării. Am început tenisul de la patru ani şi jumătate, am făcut mult atrenament, când eram mică o dată pe zi şi nici acum nu mă antrenez extraordinar de mult, dar cât trebuie.

Turneul de la Doha a fost unul deosebit şi am semnat atâtea autografe, că nu le mai ţin socoteala. Sunt o persoană foarte norocoasă, la viaţa pe care o am acum şi la locul pe care am ajuns în clasament. Sunt sigură că cineva, acolo sus, mă iubeşte. Este foarte greu să ajung în Top3, dar voi face tot posibilul şi voi încerca să urc cât mai mult. Pentru mine, antrenorii români sunt foarte buni.

Vreau să mulţumesc domnului Stan, primului meu profesor, de la Constanţa. El mi-a pus racheta în mână şi mi-a spus că voi ajunge mare jucătoare. Eu am decis să am un antrenor străin, să văd cum este la acest nivel, dar nu fac diferenţe.