Sfârșitul de săptămână vine cu SCHIMBĂRI meteorologice. Vremea se va încălzi, dar va fi instabilă

De Andreea Ilie  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sâmbătă, temperaturile din ţară se vor menţine ridicate. Cerul va fi înnorat, în special după-amiaza şi la începutul nopţii. Vor cădea averse, însoțite de descărcări electrice şi vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului, la munte, în sud-vestul ţării şi pe arii restrânse în rest, anunță Mediafax.

În țară va ploua izolat. Cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp sâmbătă şi va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade pe litoral şi 30 de grade în vest şi nord-vest, iar minimele se vor încadra între 7 şi 18 grade.

Începînd de duminică, se va încălzi, iar vremea va menține astfel pentru ultima decadă a lunii mai. În jumătatea de sud-vest şi la munte, vremea va fi în general instabilă. Vor exista înnorări temporare, mai accentuate după-amiaza şi seara, când vor cădea și averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului, la munte, în Banat, Crişana şi Oltenia. Izolat, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Maximele se vor încadra între 22 de grade în sudul litoralului şi 30 de grade, izolat, în Moldova, iar temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 18 grade.

 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Adevăratul Fauci I (tradus în română):

Adevăratul Fauci II (tradus în română):

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Un Fâs transatlantic: Trump a dezvăluit "Arma Secretă" cu care vrea să aducă Pacea în Ucraina

  2. Bogdan Tiberiu Iacob: Scandalul ”Mama legionară” – cea mai bună veste pentru candidatul Călin Georgescu - FOTO/DOC

  3. ”BUN VENIT ÎN DICTATURĂ!” Recursul lui Călin Georgescu pentru reluarea alegerilor, respins. Decizia ÎCCJ este definitivă. MANIFESTAȚIE în Piața Victoriei - VIDEO! Adrian Pătrușcă trage concluzia: ”Acum rămâne o singură variantă: explozia mămăligii!"

  4. IOHANNIS - OFIȚER SAU TURNĂTOR LA SECU?

  5. 24 ianuarie: Unirea Principatelor Române. Cuza: Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România! HORA UNIRII cântată de frumoasa noastră Maria Tănase (VIDEO)

  6. INIȚIATIVĂ PERICULOASĂ CU UDMR LA GUVERNARE! Se schimbă harta României? Ciolacu, undă verde să demareze reorganizarea administrativ teritorială

  7. DOVADA FALSULUI LUI BICHIR cu ”MAMA-LEGIONARĂ”. Aneta Popescu din documentul lui Florian Bichir de înfierare a suveranistului Călin Georgescu este născută în 1894 - DOCUMENT

  8. Guvernul ilegitim Ciolacu 2 a anunțat reguli noi ANTI-CONSTITUȚIONALE pentru votul diasporei și publicitatea electorală online la alegerile prezidențiale 2025. SE NEAGĂ ȘI AMENDEAZĂ DREPTUL LA OPINIE ȘI LIBERĂ EXPRIMARE ȘI DREPTUL LA VOT LIBER

  9. Se moare subit și la ”case mari”: Șeful Strabag a murit pe ”neașteptate” la 44 de ani

  10. "Însemnele rusești" de la mitingul AUR erau UCRAINENE, de la un JOC VIDEO. Jucării, bricege și jocuri pe calculator: cum a manipulat presa Sistemului și Jandarmeria în legătura cu protestul din 12 ianuarie 2025

Ultima oră

09:10

Ion Cristoiu: De la Washington vine un tsunami. Noi stăm în continuare pe plajă | Cazul Vlad Oprea: Tremură nu numai PNL, ci și PSD

08:56

Trump a desecretizat dosarele cu privire la asasinatele lui JFK și Martin Luther King - VIDEO

08:00

24 ianuarie: Unirea Principatelor Române. Cuza: Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România! HORA UNIRII cântată de frumoasa noastră Maria Tănase (VIDEO)

23:45

Călin Georgescu: Robert F. Kennedy Jr. este un om liber. ADEVĂRATUL FAUCI la ActiveNews - Cuvântul Înainte și Filmul Documentar

22:30

Gânduri, mărturisiri și îndemnuri ale Doamnei Aspazia Oțel Petrescu: ”Fraților, vă încredințez, cu o încredere de nezdruncinat, că Domnul nu ne părăsește nici o singură clipă. Să nu vă fie frică! CU NOI ESTE DUMNEZEU!” (+23 ianuarie 2018)

22:00

Rebeliunea Legionară din 21-23 ianuarie 1941: Un 13-15 iunie ’90 perfectat de NKVD? Historia: Agenți ai serviciilor secrete sovietice infiltrați în Mișcarea Legionară. Evenimentul Istoric: Filmările au ajuns la Moscova. FOTOGRAFII INEDITE

20:55

INFARCT LA 29 DE ANI! Tânărul jucător de rugby Dragoș Bogdan Ciubotaru a murit subit în Danemarca. Familia se străduiește să-i aducă trupul neînsuflețit acasă

20:00

Dan Puric: NU TE TEME, popor român! ÎN DIRECT la Anca Alexandrescu - VIDEO

19:18

Anunț important: Administrația Trump interzice steagurile LGBT la ambasade și consulate

18:52

George Simion a făcut un anunț în legătură cu ziua de 24 ianuarie

17:40

E posibil ca un mesaj PRO Georgescu să vină curând din America. Să fie oare vorba de vicepreședintele SUA?

16:35

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

16:16

Ai noștri ar trebui să ia în serios ce a zis Elon Musk despre lovitura de stat din 6 decembrie 2024

15:30

În SUA bubuie scandalul cu Transsexualul Briggite Macron, soțul/soția Președintelui Franței. Candace Owens vs Emmanuel Macron

15:24

BTI: De ce reținerea primarului din Sinaia provoacă deranj mare la vîrful PNL