Sesizarea lui Băsescu privind Televiziunea şi Radioul public, discutată de CCR

De Anca Apostol  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind modificările aduse legii de funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi Societăţii Române de Televiziune (SRTv) urmează să fie discutată, miercuri, de judecătorii Curţii Constituţionale (CCR).

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat CC, în 26 februarie, cu privire la legea pentru modificarea Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, ce prevede că cele două societăţi pot înfiinţa persoane juridice de drept privat, pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entităţi sau pot achiziţiona acţiunile/părţile sociale ale unei societăţi comerciale existente, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură.

Şeful statului solicită Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea acestei legi, susţinând că sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, având în vedere că dispoziţiile legii sunt insuficient de precis formulate şi nu nerespectă criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate.

În forma sa actuală, Legea 41/1994 prevede, la art. 42, că "finanţarea necesară producerii şi difuzării emisiunilor radiofonice şi de televiziune adresate străinătăţii, precum şi dezvoltării acestei activităţi se asigură din fondurile alocate de la bugetul de stat" şi că "sumele necesare se evidenţiază separat în bugetul fiecărei societăţi, pe baza programelor stabilite potrivit legii".
Articolul 43 prevede că SRR şi SRTv "se pot asocia între ele sau cu terţi în vederea realizării de activităţi comune care prezintă interes pentru asociaţi, fără a se modifica prin aceasta statutul juridic al serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune".



"În conformitate cu acest text legal, legiuitorul a prevăzut următoarele modalităţi la care poate recurge Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în vederea extinderii activităţii specifice acestor societăţi, în ţară şi în străinătate: a) înfiinţarea unei persoane juridice de drept privat (cu sau fără scop lucrativ), b) intrarea în cadrul unor asemenea persoane juridice de drept privat în calitate de asociat, c) achiziţionarea unor acţiuni sau părţi sociale în cadrul unor societăţi comerciale existente", arăta, în sesizare, preşedintele.

Şeful statului consideră că "reglementarea adoptată de legiuitor nu este clară, neoferind condiţii/criterii de eligibilitate şi oportunitate".

"În acest sens, observăm că ultimele două modalităţi concepute de legiuitor se suprapun, sub aspectul mecanismului juridic, deoarece dobândirea calităţii de asociat se face prin achiziţionarea acţiunilor în cadrul respectivei societăţi, procedură prevăzută distinct în a treia modalitate. De asemenea, reglementarea prevăzută în art. 43 alin. 1 indice 1 este lipsită de predictibilitate deoarece legea nu prevede criterii clare de asociere/achiziţionare de părţi sociale sau acţiuni, cu atât mai mult cu cât finanţarea acestor operaţiuni se face din fonduri alocate de la bugetul de state arată în sesizarea către Curtea Constituţională", se arată în sesizare.


 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu