Şeful Salvamont Vlădeasa: Operaţiunea de salvare a fost o adevărată nebunie. Marele noroc, localnicii

De Tudor Matei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Şeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuţ, a declarat, marţi, că operaţiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni "a fost o adevărată nebunie", iar "marele noroc" a fost participarea localnicilor, el spunând că unul dintre pasageri a anunţat la un moment dat că se văd o pârtie şi un lac.

"Eu eram chiar în Răchiţele când am fost sunat de la dispecerat şi anunţat de eveniment. Am constituit imediat trei echipe. Am luat echipamentul pe care îl aveam în maşină, am mai trecut pe la bază şi am luat tărgi şi ce ne mai trebuia şi am stabilit un punct de comandă la Poiana Horea. Erau trei echipe de zece salvamontişti, iar eu am luat 15 localnici cu mine şi o altă echipă a luat alţi localnici", a declarat pentru corespondentul Mediafax Florin Mihuţ.

646x404

Mihuţ a afirmat că zona care trebuia cercetată nu este frecventată de turişti şi s-a apelat la localnici care cunosc foarte bine dealurile şi drumurile forestiere din zonă. De asemenea, la căutări au participat asociaţii de off-road care cunoşteau drumurile şi aveau maşinile necesare. Acesta a precizat că informaţiile iniţiale arătau că avionul s-a prăbuşit undeva între localităţile Măticeşti (judeţul Alba) - Poiana Horea - Măguri-Răcătău (judeţul Cluj).

"Era o suprafaţă extrem de mare de căutat. Nu s-a putut stabili cu exactitate unde erau, pentru că niciunul dintre cei din avion nu aveau instalată pe telefon acea aplicaţie care permite localizarea cu exactitate. Ne-am împărţit în mai multe echipe şi am căutat. Erau zone unde aveam semnal şi atunci mai luam legătura cu cei de la Alba, Cluj şi alte echipe, dar erau zone unde nu aveam deloc semnal la telefoane. Noi am avut noroc cu staţiile de emisie-recepţie că ne-am mai putut înţelege", povesteşte Florin Mihuţ.

Potrivit acestuia, condiţiile de căutare au fost extrem de grele, în unele zone zăpada ajungând până la brâu şi fiind vizibilitate extrem de redusă din cauza ceţii.

"Pe creastă am ajuns în zone cu zăpadă până la brâu. Venea câte un val de ceaţă de nu vedeam nici la zece metri în faţă. A fost o adevărată nebunie. Peste două sute de oameni au împânzit zone, toţi aveau lumini, toţi strigau în încercarea de a obţine un răspuns de la cei din avion. Nu ştiai cine, unde este", a mai spus Florin Mihuţ.

Acesta a precizat că el personal sau echipele pe care le-a coordonat nu au ţinut deloc legătura cu răniţii.

"Primeam informaţii de la 112, am înţeles că ei au vorbit de patru ori cu cei de la avion. De asemenea, am mai vorbit cu un coleg al celor din avion, de la Bucureşti. Acesta a reuşit să vorbească cu ei şi ne-a spus, la un moment dat, că ei văd o pârtie de schi şi un lac. A trebuit să-mi dau seama dacă se aflau în zona Tarniţa sau au trecut de Beliş", a mai spus Mihuţ.

În momentul în care răniţii au fost găsiţi, Florin Mihuţ mai avea cam 40 de minute de mers până la epava avionului. Echipa sa, alături de care se aflau medici de la SMURD Bihor, a ajuns prima la locul accidentului.

646x4041

"Când am ajuns s-a constatat decesul pilotului şi ne-am concentrat pe celelalte victime. Trei persoane au avut nevoie de transport. Una a fost transportată doar vreo 400 de metri până la un tractor care a ajuns până acolo. Alte două au fost transportate pe tărgi improvizate şi pături cam un kilometru şi ceva până s-a ajuns la maşinile de teren. Celalalte trei persoane au coborât pe picioarele lor" povesteşte Mihuţ.

Acesta a decis că este mai aproape ca răniţii să coboare în judeţul Alba, de unde să fie preluaţi de echipajele de salvare.

"Am avut mare noroc cu localnicii. Ei au avut un cuvânt greu de spus, cunoşteau locurile, se cunoşteau între ei, au ţinut tot timpul legătura", a mai spus Mihuţ.

Pilotul Adrian Iovan şi o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reuşi să sune la 112, la ora 16.16, anunţând incidentul. În avion se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studenta şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

Ultima oră

22:08

Adrian Onciu: Sufletul neamului pierdut

21:05

Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! CUVÂNT EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara! Este vremea Credinței! Adevărul este VIU! DISCURSUL INTEGRAL

20:47

George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

20:45

Virgiliu Gheorghe: Cât vom mai vota după indicațiile mass-media? Chiar nu ne-am convins, în ultimii 20 de ani, că realitatea este opusul a ceea ce ne spun ei?

20:17

Un maghiar îl contrazice pe Kelemen Hunor: Îl votez pe George Simion cu toată familia mea! Creștinii trebuie să fie uniți împotriva răului! - VIDEO

20:15

Iulian Capsali: O POVESTE ADEVĂRATĂ cu Nicușor Dan de pe vremea când îl susțineam la Primăria Capitalei

19:40

35 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Schiarhimandrit Elefterie Mihail, primul Stareț al Mănăstirii Dervent

19:32

Maria Eftime- interviu cu Ethan Thoburn, șeful Biroului Parlamentar al Reform UK: ”UE este condusă în general de birocrați nealeși care nu au avut niciodată o slujbă adevărată și cărora nu le pasă de țări”

19:00

Cine a lipsit (motivat) de la mitingul lui Nicușor Dan și ce mesaj a avut de transmis - APEL pentru un FRONT COMUN: Intelectualii lui Iliescu și Băsescu au devenit Intelectualii lui Nicușor Dan - VIDEO/DOCUMENT

18:47

Presa franceză se grăbește să infirme acuzațiile conform cărora Macron, Merz și Starmer au fost prinși ascunzând cocaină într-un tren spre Kiev

17:45

Marius Tucă: ”Cine îl votează pe Nicușor Dan îl votează, de fapt, pe generalul Coldea și Moștenitorii Securității”

17:25

Marian Dumitru: Imoral și ilegal! DexOnline îți spune cu cine să votezi!

17:09

George Simion despre Ilie Bolojan: ”Mai mult nu a putut să facă domnul Bolojan decât să distrugă și ideea unui președinte imparțial”

16:40

George Simion: NU VĂ FIE FRICĂ! Este timpul să ne deșteptăm!

15:58

Lucian Ciuchiță: Banane, parabole și Pleșu: conferința ”prostiei luminate”