Șefa Tribunalului Timiș: Imaginea femeii îngenunchiate în fața unei biserici închise, dar păzită de jandarmi, este imaginea României moarte. Trebuie să luptăm și cu virusul tău, "progresistulfărăgen"!

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În martie, înainte de Sărbătoarea Învierii, judecătoarea Adriana Stoicescu, șefa Tribunalului Timiș, spunea că anul acesta Dumnezeu a ales să nu-l mai viziteze pe om. Și explica de ce. La șapte luni de la acel text zguduitor postat pe Facebook, în contextul actual, în care pelerinajele au fost interzise, iar anul acesta, înaintea sărbătorii Sfintei Parascheva, Catedrala din Iași aduce, așa cum remraca un înalt prelat zilele trecute, cu „o redută strașnic păzită de forțe militare” magistratul revine cu un mesaj la fel de tulburător.
 
„Suparat pe „primitivii care vor sa pupe moaste”, progresistulfaragen nu intelege de ce e musai sa mergi la biserica.Dumnezeu e peste tot, nu-i asa? Da, e peste tot.Duminica dimineata, crestinul nevoit sa fie de rit nou, asa cum iti doresti tu, progresistulfaragen, isi bea cafeluta in timp ce, tolanit in fotoliu, asculta Cuvantul”, scrie judecătoarea Adriana Stoicescu. Sintetizând cu o frază vremurile pe care le trăim: „Imaginea femeii îngenunchiate în fața unei biserici închise, dar păzită de jandarmi, este imaginea României moarte”.
 
Citiți pe aceeași temă la rubrica de OPINII -  Ați arestat rugăciunea! de Miron Scorobete

Publicăm mai jos textul integral al judecătoarei:

Liturghia din fotoliu

Suparat pe "primitivii care vor sa pupe moaste", progresistulfaragen nu intelege de ce e musai sa mergi la biserica.
Dumnezeu e peste tot, nu-i asa?
Da, e peste tot.
Duminica dimineata, crestinul nevoit sa fie de rit nou, asa cum iti doresti tu, progresistulfaragen, isi bea cafeluta in timp ce, tolanit in fotoliu, asculta Cuvantul.
Dumnezeu sta si se minuneaza, de departe, dintr-un Cer care nu mai intelege nimic.
Te intrebi tu, progresistulfaragen, care e problema?
Dumnezeu nu poate veni acasa? Tolanit si El?

El vine unde Il chemi dar...nu e la fel.
E ca atunci cand iti e dor de mama si mirosul de cozonac si de acasa. Mergi acasa, nu? Ah, am uitat, tu nu ai mama, nu ai tata.
E ca atunci cand iti e dor de iubita ta si de zambetul ei si iti doresti sa fii langa ea (tu, doar in saptamana in care alegi sa fii baiat, binenteles).
E ca atunci cand iti e dor de mare si nisip fierbinte pe talpi....fugi la mare, nu?

Despre asta e vorba.
Despre imensa fericire pe care o simti cand intri in biserica si Il vizitezi la El acasa.
Cand simti ca Ii apartii.
Dumnezeu nu face economie de iubire. Nu inceteaza sa cheme si sa astepte rabdator.
Chiar si pe tine te asteapta, progresistulfaragen, pentru ca, spre deosebire de tine, El nu discrimineaza.

Cu ce te deranjeaza batranica cu flori de camp in mana care vrea sa se inchine la Sfanta ei?
A, propaga virusul ucigas... dar parada ta, fata de care batranica nu se impotriveste, este cumva sterilizata?
Imbulzeala de la metrou e? Oameni care se inghesuie disperati, in drumul spre un job pe care, poate, maine nu-l vor mai avea si care nu mai au putere sa se gandeasca la altceva.

Imaginea femeii ingenunchiate in fata unei biserici inchise, dar pazita de jandarmi, este imaginea Romaniei moarte.
Ati adus moartea prima data cand ne-ati inchis in nas bisericile in decembrie 1989.
Pentru ca tot voi ati fost, atei fara suflet, capabili doar de ura si doritori de arginti si putere.
Atei care urati visceral tot ce conteaza pentru noi.

Oamenilor le e frica de boala si de moarte.
Dar ar trebui sa le fie frica si de moartea cu care inca putem lupta: dictatura.
De virusul ucigas nu putem fugi. Ne putem proteja insa. Si trebuie sa o facem.
Dar putem si trebuie sa luptam si cu virusul tau, progresistulfaragen.
Virusul urii si minciunii poleite. Al raului devenit religie...
Ne puteti inchide bisericile, dar nu ne veti putea lua Credinta.
Credinta nu e despre oameni, despre carti sau cantece ci despre El si iubirea Lui.

Iar asta nu mai puteti nici controla si nici inchide.”
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  7. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  8. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  9. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el