Prietenia este o încercare grea, este un test de maturitate, dăruire de sine și acceptare cum nu există altul. Este o cladire trainică la care muncesc doi oameni cu forțe cel puțin egale. Este o inimă ce o așterni la picioarele celui pe care îl inviți în cămările primenite ale sufletului tău. Este încredere necondiționată și ingrijorare pentru soarta celui numit prieten.

În urma unui studiu aplicat câtorva mii de tineri din țări diferite, specialiștii au pus cap la cap o listă de însușiri ce reprezintă portretul unui prieten adevărat:

-Un prieten adevărat este sincer într-atât cât sa nu te faca sa suferi din orice unghi ai privi situația,
-Un prieten adevărat îți ia apărarea în lipsa ta,
-Un prieten adevărat se bucură pentru reușitele tale și te ajută să depașești necazurile,
-Un prieten adevărat se străduieste să te facă fericit,
-Un prieten adevărat se gândește la tine mai mult decât la sine,
- Un prieten adevărat îți acceptă și prietenii cu care nu are nimic in comun…

Sună destul de complicat pentru zilele noastre, dar nu imposibil. De ce am vrut să scriu despre prietenie? Pentru că am văzut o mamică ce îmi este dragă frământându-se din pricina diferenței de înțelegere “academică” a matematicii dintre fiul ei și un coleg venit pentru a face lecțiile împreună. Mamica despre care vorbesc are un baiețel tare bun, mereu cu zâmbetul pe buze, ștrengar în sensul pozitiv al cuvântului, cu năzbâtii îngerești și tare sufletist. Își iubește mama la nebunie și au o complicitate a lor specială, se înțeleg din zâmbete în colțul gurii. Colegul e mai bun la mate, dar nu pune la fel de mult accent pe suflet. În schimb se simte mai puternic, că e mai bun la învățătură. Schimbul de replici văzut între cei doi m-a făcut să cad pe gânduri și să mă întreb ce fel de prieten îmi doresc pentru copiii mei.

Copii cu care să facă temele și care pot să le dea un imbold de a învăța mai bine? Sau poate copii cu sufletul mare, deschis, pe tavă, inocent și neșlefuit de atâtea ore de mate și română după culegere. Și uite așa sunt eu mereu oaia neagră a părinților pentru că nu acord culegerilor locul asumat pe piedestal. Dar așa sunt eu, pentru mine omul brut, în carne și oase, cu cantitate dublă de inimă deschisă, mă face să vibrez. La mate ne mai descurcăm noi…

In accepțiunea creștina prietenul are un loc cu totul aparte. Prietenul poate veni oricând în casa ta, poate mânca la masa ta, te poate trezi la orice oră și îți vine în ajutor ori de câte ori strigi chiar și în gând. Și Slavă Domnului am astfel de prieteni. Doi, dar fac cât o sută. Acești doi prieteni mi-ar crește și copiii dacă mâine nu aș mai fi. Și i-ar crește cu o răspundere mai mare decât a mea, bag mâna în foc.

Prietenul te protejează chiar și atunci când habar nu ai, iar tot ce face pentru tine îi iese mai ceva ca pentru sine.
Dragele mele mămici și dragii mei tătici, lăsați copiii să își aleagă prieteni după mărimea inimii lor și absolut niciodată nu îi comparați cu copii mai pricepuți la diverse, dar nu la fel de puri, căci riscați să se distrugă cea mai mare calitate omenească, temelia simțurilor, a sufletului plin: prietenia izvorâtă din iubire!

Imbrățisări prietenilor!