Un cetățean pe nume Mihai Stoian i-a scris editorialistului de la Gândul, Cristian Tudor Popescu, o misivă intitulată: Urechismul exegetic al culturii de gazetă.
Iată textul care a sosit pe adresa redacției ActiveNews.ro..
Urechismul exegetic al culturii de gazetă
Vă mărturisesc dintru început că suma constatărilor asidue, reconfirmate pe parcursul multor ani, despre nivelul de inteligență, profesionalism și onestitate al presei autohtone, mă determină în general să-mi procur informații de pe cu totul alte canale decât cele mediatice oficiale. Așa se face că și producțiile dumneavoastră jurnalistice se înscriu de obicei în categoria celor pe care le consum doar circumstanțial, eventual la recomandarea expresă a unora dintre amicii cu suficiente resurse de timp pentru a decanta zilnic doza uriașă de deriziune ori abjecție a conținutului mediatic.
CITEȘTE ȘI CTP: La Ierusalim e fascinant să realizezi că Biblia există. Mă simțeam urmărit de cineva, nu neapărat o ființă umană
Astfel de amici mi-au semnalat (destul de tardiv, ce-i drept) înșiruirile de fraze pe care ați decis să le plasați pe site-ul gândul.ro la 8 martie a.c., sub titlul Evanghelia după Sfântâniță. Iisus și-a ținut mama la ușă. Firește, nimic din conținutul respectivului „produs de presă” nu l-ar fi recomandat drept demn de vreo atenție anume, dacă nu i-ar fi urmat, într-un interval scurt de timp, cel puțin încă trei „isprăvi” de identică factură, titrate Evanghelia după Sfântâniță. Iisus Vindecătorul și Iisus Îmbolnăvitorul (15 martie), Evanghelia după Sfântâniță. Păcătuiește la greu și iubește-L pe Dumnezeu (22 martie), respectiv Evanghelia după Sfântâniță. Dumnezeu a mințit, Diavolul a spus adevărul (29 martie).
Or, întrucât tocmai această recidivă în care perseverați neabătut vă subminează șansa beneficierii de circumstanțe atenuante, este deja oportun să vă atrag atenția, nu fără un larg zâmbet amical pe buze, asupra straniei voluptăți cu care vă reexhibați public ipostaza mai veche și deloc măgulitoare (astăzi exprimată, iată, inclusiv pe tărâm religios) de incorigibil diletant.
Domnule Popescu, insațiabilitatea pe care o manifestați în a compila haotic, incomplet și decontextualizat versete ale Sfintei Scripturi pentru a vă legitima în fața altora presupunerile umbroase despre ce este creștinismul, frizează deja notele unui umor pe cât de negru, pe atât de spumos. Interpretările biblice pe care le propuneți cititorului oferă un spectacol a cărui ilaritate poate deveni de la sine cea mai vie și convingătoare pledoarie pentru necesitatea orei de religie. De altminteri, iată că până și Franța neîmpăcat atee a sfârșit prin a înțelege utilitatea introducerii educației religioase în școli, după succesiunea de tragedii datorată aptitudinii unora de a înțelege și asuma texte spirituale în exact cheia și maniera dumneavoastră. Căci între saltimbancii de speță suburbană de la Charlie Hebdo și fanaticii scelerați care le-au aplicat dezinvolt „soluția finală”, există imense afinități de comprehensiune teologică și culturală, cu tulburătoare corespondențe în gândirea și scrisul domniei voastre.
Mă grăbesc cu sublinierea că nu-mi stă nicidecum în intenție să vă introduc, fie și pasager, în ceea ce ar ține de o elementară și indispensabilă cultură a hermeneuticii biblice. Oricum, discernerea straturilor multiple de semnificație ale referatului scripturistic (derivând din nivelurile literal, istoric, simbolic, duhovnicesc/spiritual), palierele lor de adresabilitate (în funcție de circumstanțe evenimențiale, situații de viață, trepte spirituale ale diverșilor receptori ai mesajului), natura relației dintre Biblie și Tradiție, contextul profund eclesial și liturgic al Scripturii, sunt doar câteva teme sine quibus non de prealabilă cercetare – sau cel puțin de atentă reflecție – pentru un dornic de întâlnire serioasă cu creștinismul. Gradul dumneavoastră de interes în acest sens este mai mult decât evident din însăși abordarea textelor, care vă și proiectează invariabil spre tentative de tălmăcire care i-ar face să roșească a invidie pe cei mai neșcoliți detractori ai lui Hristos.
De aici evidența inadecvării și inutilității unei polemici strict aplicate pe versetele în cauză. Dacă ați fi nutrit cea mai vagă intenție de a vă instrui, aveați la îndemână din primă instanță un veritabil munte bibliografic spre a o face. Până și varianta hiperfacilă a consultării spațiului internautic v-ar fi pus de îndată în posesia unor surse de învățare suficient de generoase pentru... nivelul la care dovediți că vă aflați. Cu o teribilă grandoare a suficienței și mulțumirii de sine, ați lăsat însă bufeurile vanității să vă joace hazlia festă a ipostazei de Coana Chirița – teolog. Pentru că tratamentul profund mistificator la care supuneți infatigabil evangheliile este proba irefutabilă a unei sinteze de impostură locvace și semidocție apodictică.
Pe de ală parte, superbia găunoasă a perorațiilor dumneavoastră „biblice” forțează blasfemia într-un mod care îmi amintește de comicăreala macabră a încercărilor unui fost coleg de facultate, dl. Remus Cernea, de a demonstra Comisiei Juridice a Senatului faptul că Sfânta Scriptură fundamentează homosexualitatea!
Vă leagă intim același tip de amatorism cultural care, vai, îmi determina un alt vechi amic și coleg, dl. Emil Moise, să afirme recent, de la o respectabiă tribună: „nu am ce discuta cu popii, în afară de învierea nu-știu-cui, ...și pun pariu că foarte puțini părinți ar face cerere pentru ora de religie”.
Domnule Popescu, simțul comun al creștinătății receptează nu doar caracterul ilicit al atitudinii și afirmațiilor dumneavoastră, ci în egală măsură pe cel flagrant jignitor. Ca mulți alți cascadori ai jurnalismului de circumstanță, vă bucurați însă de inteligența, imensul umor, noblețea sufletească și consecvența în a ierta necondiționat a creștinilor acestei țări. E limpede cât de apăsat vă bizuiți pe toleranța structurală a celor pe care altminteri îi demascați ipocrit drept fundamentaliști rigizi și primejdioși. Spre edificatoare comparație, vă propun un banal exercițiu de imaginație: la perspectiva câtor posibile insulte, amenințări, acte de violență sau chiar de terorism calificat v-ar fi expus (împreună cu întreaga redacție care vă găzduiește) decizia de a vexa public sentimentele religioase ale comunității musulmane? Și iarăși: ce linșaj moral și mediatic, cu neîntârziate consecințe financiare și eventuale implicații penale, ar fi putut genera o conduită similară față de conștiința comunității mozaice?
E anevoie de crezut că, alegând să defulați ofensator într-o direcție religioasă anume, ați acționat fără atente evaluări de risc. Deși indispus s-o recunoșteți franc, mizați fără emoții pe realitatea că reacția întoarcerii senine și tolerante a celuilalt obraz către ignobilii dumneavoastră scuipați v-o garantează exclusiv creștinismul. Oricât de cinică în substratul ei, vă voi lua această solidă presupoziție drept un măgulitor compliment pentru Biserică.
În altă ordine de idei, submediocritatea deconcertantă cu care obișnuiți să scrieți în general despre religie poate constitui pretextul perfect pentru readucerea pe tapet a unei teme constant neglijate: necesitatea formării și cultivării unor jurnaliști specializați în domeniile pe care se pronunță. Așa cum un trust de presă profesionist care-și respectă blazonul nu-i va tolera niciodată unui analist economic să scrie chiar orice despre teatru, unui analist politic – orice despre fotbal sau unui analist sportiv – orice despre filosofie, la fel de impardonabilă și descalificantă este editarea oricăror elucubrații despre Biblie, azvârlite pe hârtie (sau internet) de te miri ce inginer pasionat al filmelor și tenisului.
Tocmai inerția indolentă a gazetărelii de tavernă face ca în spațiul cotidianelor autohtone domeniul religios să fie lăsat literalmente la voia întâmplării, motiv pentru care, chiar și atunci când abordează subiecte creștine cu reală bună credință, ziariștii noștri fabulează copios, eșuând lamentabil. Devine imperioasă recrutarea în redacții a unor oameni de condei familiarizați măcar cu noțiunile elementare de teologie creștină, care să salveze media românească de ridicolul monumental al improvizației perpetue și în această privință. Totodată, o semnificativ mai mare credibilitate și coerență a discursului critic la adresa Bisericii s-ar obține dacă girul asumării pertinente a unui asemenea demers ar fi acordat jurnaliștilor care știu efectiv ce este Biserica. Altfel, rămânem pe mai departe în sfera infecundă a caragialescului văduvit de gust și de miză.
Cu deloc mult timp în urmă, fostul meu profesor și sincerul dumneavoastră amic, dl. Andrei Pleșu, remarca în rubrica sa din Adevărul, sub titlul Dezordini: „Sigur că oricine are libertatea să scrie ce vrea și să dăscălească pe oricine. E, totuși, o libertate care cere și nițică îndrepățire... Iar ca să ai această îndreptățire nu e suficient să crezi despre tine că ai criterii și judecăți infailibile, că ai constant opțiuni corecte, că ai mereu dreptate, că ești mereu plasat de partea cea bună. E nevoie și de oarecare isprăvi, de oarecare credibilitate. Altfel, recuperăm Cântarea României: singurii experți legitimi, în orice domeniu, sunt diletanții tuturor domeniilor”.
Pe firul aceluiași argument, Nae Ionescu observa, într-un articol a cărui lectură nu v-ar prinde rău deloc (Științificii și teologia, în Cuvântul, oct. 1937), că „e în viața omului o vârstă la care fiecare din noi știm tot. E vârsta clasei a VI-a de liceu”. Din nefericire, atunci când acest simptom tinde să-și transgreseze cu mult vârsta la care mai putea suscita înțelegere și simpatie concesivă, el devine apanajul stupidității crase, de obicei agresive și ahtiate de prim-plan cu orice preț. Arogându-și adesea un aer de solemnă superioritate, această specie de neghiobie reușește în chip fascinant să emane un gen de autoritate care epatează mase întregi de campioni ai deculturației. Vorba aceea: un sot trouve toujours un plus sot qui l’ admire.
În Bunul-simț ca paradox, Al. Paleologu surprindea magistral verva impostorului de a convinge că s-ar afla permanent la curent cu toate. Recurgând la inteligența sa șmecherească, „cu jocul ei combinatoriu, în vid, poate produce tot felul de pseudomorfoze teoretice și abstracte, iar respectivul ins, de obicei prea mulțumit de sine, ajunge ușor să treacă drept intelectual și gânditor, dar până la urmă nu se poate să nu-și dea mediocritatea pe față”.
Fără menajamente, îmi legitimați îngrijorător de frecvent senzația că răspundeți cu acuratețe profilului schițat în rândurile de mai sus. Iar atunci când nu o faceți riguros, izbutiți cel mult „performanțele” pe care le plasa indignat Noica sub denumirea generică de lăutărism: „deschiderea către multe lucruri deodată, dar fără suficientă acoperire și creativitate”, care rămâne în cel mai bun caz „expresia tipică a talentului fără responsabilitate, a inteligenței libere pentru că nu e grevată de suficientă cunoaștere”. Deși exponenții săi ar fi, așadar, farsorii cei mai inofensivi ai culturii, igiena intelectuală se pare că ne-ar impune, chiar și în ce-i privește, „să-i lăsăm în neantul profesiunii și destinului lor”. (Despre lăutărism).
Nu m-ar bucura să vă știu abandonat niciunei forme de neant, Domnule Popescu; dimpotrivă, sper cu toată cordialitatea să-mi puteți furniza cândva entuziasmul constatării că pretextele de meditație oferite aici vor fi slujit întrucâtva venirii dumneavoastră în fire. Pentru că, deocamdată, nici măcar porecla bășcălios-belicoasă de Sfântâniță, pe care v-ați asumat-o în imaginara dumneavoastră anticruciadă editorialistică, nu vi se potrivește defel. În vreme ce Diavolul este creditat cu strălucite competențe teologice, în materia aceasta dumneavoastră abia cochetați cu nivelul de ghetou. Ceea ce vă și explică negreșit opțiunea de a posta în prefața memorabilelor „comentarii biblice” evocate o poză care vă recomandă perfect ca obscur emanat al culturii de cartier insalubru. Hotărât lucru, ați fost inspirat. Fotografia selectată vă reprezintă cum nu se poate mai bine condiția de manelist al culturii. Sau de hip-hoper al teologiei.
Dar, în pofida a toate, nu fiți atât de sumbru pe cât o denotă noul dumneavoastră look. Nimic nu e pierdut, fie și la vârsta pe care o aveți. Vă stă încă la îndemână cu generozitate soluția salvatoare, pe care v-o și propun însuflețit de optimism: mâna pe carte, Domnule Popescu! Din jenă și de drag față de proprii cititori, nu neapărat din respect pentru Hristos, Care vă asumă și iubește necondiționat, deci dincolo de orice chestionări despre maturitate sau bun simț.
Semnează,
Mihai Stoian
Iată textul care a sosit pe adresa redacției ActiveNews.ro..
Urechismul exegetic al culturii de gazetă
Stimate Domnule Popescu,
Vă mărturisesc dintru început că suma constatărilor asidue, reconfirmate pe parcursul multor ani, despre nivelul de inteligență, profesionalism și onestitate al presei autohtone, mă determină în general să-mi procur informații de pe cu totul alte canale decât cele mediatice oficiale. Așa se face că și producțiile dumneavoastră jurnalistice se înscriu de obicei în categoria celor pe care le consum doar circumstanțial, eventual la recomandarea expresă a unora dintre amicii cu suficiente resurse de timp pentru a decanta zilnic doza uriașă de deriziune ori abjecție a conținutului mediatic.
CITEȘTE ȘI CTP: La Ierusalim e fascinant să realizezi că Biblia există. Mă simțeam urmărit de cineva, nu neapărat o ființă umană
Astfel de amici mi-au semnalat (destul de tardiv, ce-i drept) înșiruirile de fraze pe care ați decis să le plasați pe site-ul gândul.ro la 8 martie a.c., sub titlul Evanghelia după Sfântâniță. Iisus și-a ținut mama la ușă. Firește, nimic din conținutul respectivului „produs de presă” nu l-ar fi recomandat drept demn de vreo atenție anume, dacă nu i-ar fi urmat, într-un interval scurt de timp, cel puțin încă trei „isprăvi” de identică factură, titrate Evanghelia după Sfântâniță. Iisus Vindecătorul și Iisus Îmbolnăvitorul (15 martie), Evanghelia după Sfântâniță. Păcătuiește la greu și iubește-L pe Dumnezeu (22 martie), respectiv Evanghelia după Sfântâniță. Dumnezeu a mințit, Diavolul a spus adevărul (29 martie).
Or, întrucât tocmai această recidivă în care perseverați neabătut vă subminează șansa beneficierii de circumstanțe atenuante, este deja oportun să vă atrag atenția, nu fără un larg zâmbet amical pe buze, asupra straniei voluptăți cu care vă reexhibați public ipostaza mai veche și deloc măgulitoare (astăzi exprimată, iată, inclusiv pe tărâm religios) de incorigibil diletant.
Domnule Popescu, insațiabilitatea pe care o manifestați în a compila haotic, incomplet și decontextualizat versete ale Sfintei Scripturi pentru a vă legitima în fața altora presupunerile umbroase despre ce este creștinismul, frizează deja notele unui umor pe cât de negru, pe atât de spumos. Interpretările biblice pe care le propuneți cititorului oferă un spectacol a cărui ilaritate poate deveni de la sine cea mai vie și convingătoare pledoarie pentru necesitatea orei de religie. De altminteri, iată că până și Franța neîmpăcat atee a sfârșit prin a înțelege utilitatea introducerii educației religioase în școli, după succesiunea de tragedii datorată aptitudinii unora de a înțelege și asuma texte spirituale în exact cheia și maniera dumneavoastră. Căci între saltimbancii de speță suburbană de la Charlie Hebdo și fanaticii scelerați care le-au aplicat dezinvolt „soluția finală”, există imense afinități de comprehensiune teologică și culturală, cu tulburătoare corespondențe în gândirea și scrisul domniei voastre.
Mă grăbesc cu sublinierea că nu-mi stă nicidecum în intenție să vă introduc, fie și pasager, în ceea ce ar ține de o elementară și indispensabilă cultură a hermeneuticii biblice. Oricum, discernerea straturilor multiple de semnificație ale referatului scripturistic (derivând din nivelurile literal, istoric, simbolic, duhovnicesc/spiritual), palierele lor de adresabilitate (în funcție de circumstanțe evenimențiale, situații de viață, trepte spirituale ale diverșilor receptori ai mesajului), natura relației dintre Biblie și Tradiție, contextul profund eclesial și liturgic al Scripturii, sunt doar câteva teme sine quibus non de prealabilă cercetare – sau cel puțin de atentă reflecție – pentru un dornic de întâlnire serioasă cu creștinismul. Gradul dumneavoastră de interes în acest sens este mai mult decât evident din însăși abordarea textelor, care vă și proiectează invariabil spre tentative de tălmăcire care i-ar face să roșească a invidie pe cei mai neșcoliți detractori ai lui Hristos.
De aici evidența inadecvării și inutilității unei polemici strict aplicate pe versetele în cauză. Dacă ați fi nutrit cea mai vagă intenție de a vă instrui, aveați la îndemână din primă instanță un veritabil munte bibliografic spre a o face. Până și varianta hiperfacilă a consultării spațiului internautic v-ar fi pus de îndată în posesia unor surse de învățare suficient de generoase pentru... nivelul la care dovediți că vă aflați. Cu o teribilă grandoare a suficienței și mulțumirii de sine, ați lăsat însă bufeurile vanității să vă joace hazlia festă a ipostazei de Coana Chirița – teolog. Pentru că tratamentul profund mistificator la care supuneți infatigabil evangheliile este proba irefutabilă a unei sinteze de impostură locvace și semidocție apodictică.
Pe de ală parte, superbia găunoasă a perorațiilor dumneavoastră „biblice” forțează blasfemia într-un mod care îmi amintește de comicăreala macabră a încercărilor unui fost coleg de facultate, dl. Remus Cernea, de a demonstra Comisiei Juridice a Senatului faptul că Sfânta Scriptură fundamentează homosexualitatea!
Vă leagă intim același tip de amatorism cultural care, vai, îmi determina un alt vechi amic și coleg, dl. Emil Moise, să afirme recent, de la o respectabiă tribună: „nu am ce discuta cu popii, în afară de învierea nu-știu-cui, ...și pun pariu că foarte puțini părinți ar face cerere pentru ora de religie”.
Domnule Popescu, simțul comun al creștinătății receptează nu doar caracterul ilicit al atitudinii și afirmațiilor dumneavoastră, ci în egală măsură pe cel flagrant jignitor. Ca mulți alți cascadori ai jurnalismului de circumstanță, vă bucurați însă de inteligența, imensul umor, noblețea sufletească și consecvența în a ierta necondiționat a creștinilor acestei țări. E limpede cât de apăsat vă bizuiți pe toleranța structurală a celor pe care altminteri îi demascați ipocrit drept fundamentaliști rigizi și primejdioși. Spre edificatoare comparație, vă propun un banal exercițiu de imaginație: la perspectiva câtor posibile insulte, amenințări, acte de violență sau chiar de terorism calificat v-ar fi expus (împreună cu întreaga redacție care vă găzduiește) decizia de a vexa public sentimentele religioase ale comunității musulmane? Și iarăși: ce linșaj moral și mediatic, cu neîntârziate consecințe financiare și eventuale implicații penale, ar fi putut genera o conduită similară față de conștiința comunității mozaice?
E anevoie de crezut că, alegând să defulați ofensator într-o direcție religioasă anume, ați acționat fără atente evaluări de risc. Deși indispus s-o recunoșteți franc, mizați fără emoții pe realitatea că reacția întoarcerii senine și tolerante a celuilalt obraz către ignobilii dumneavoastră scuipați v-o garantează exclusiv creștinismul. Oricât de cinică în substratul ei, vă voi lua această solidă presupoziție drept un măgulitor compliment pentru Biserică.
În altă ordine de idei, submediocritatea deconcertantă cu care obișnuiți să scrieți în general despre religie poate constitui pretextul perfect pentru readucerea pe tapet a unei teme constant neglijate: necesitatea formării și cultivării unor jurnaliști specializați în domeniile pe care se pronunță. Așa cum un trust de presă profesionist care-și respectă blazonul nu-i va tolera niciodată unui analist economic să scrie chiar orice despre teatru, unui analist politic – orice despre fotbal sau unui analist sportiv – orice despre filosofie, la fel de impardonabilă și descalificantă este editarea oricăror elucubrații despre Biblie, azvârlite pe hârtie (sau internet) de te miri ce inginer pasionat al filmelor și tenisului.
Tocmai inerția indolentă a gazetărelii de tavernă face ca în spațiul cotidianelor autohtone domeniul religios să fie lăsat literalmente la voia întâmplării, motiv pentru care, chiar și atunci când abordează subiecte creștine cu reală bună credință, ziariștii noștri fabulează copios, eșuând lamentabil. Devine imperioasă recrutarea în redacții a unor oameni de condei familiarizați măcar cu noțiunile elementare de teologie creștină, care să salveze media românească de ridicolul monumental al improvizației perpetue și în această privință. Totodată, o semnificativ mai mare credibilitate și coerență a discursului critic la adresa Bisericii s-ar obține dacă girul asumării pertinente a unui asemenea demers ar fi acordat jurnaliștilor care știu efectiv ce este Biserica. Altfel, rămânem pe mai departe în sfera infecundă a caragialescului văduvit de gust și de miză.
Cu deloc mult timp în urmă, fostul meu profesor și sincerul dumneavoastră amic, dl. Andrei Pleșu, remarca în rubrica sa din Adevărul, sub titlul Dezordini: „Sigur că oricine are libertatea să scrie ce vrea și să dăscălească pe oricine. E, totuși, o libertate care cere și nițică îndrepățire... Iar ca să ai această îndreptățire nu e suficient să crezi despre tine că ai criterii și judecăți infailibile, că ai constant opțiuni corecte, că ai mereu dreptate, că ești mereu plasat de partea cea bună. E nevoie și de oarecare isprăvi, de oarecare credibilitate. Altfel, recuperăm Cântarea României: singurii experți legitimi, în orice domeniu, sunt diletanții tuturor domeniilor”.
Pe firul aceluiași argument, Nae Ionescu observa, într-un articol a cărui lectură nu v-ar prinde rău deloc (Științificii și teologia, în Cuvântul, oct. 1937), că „e în viața omului o vârstă la care fiecare din noi știm tot. E vârsta clasei a VI-a de liceu”. Din nefericire, atunci când acest simptom tinde să-și transgreseze cu mult vârsta la care mai putea suscita înțelegere și simpatie concesivă, el devine apanajul stupidității crase, de obicei agresive și ahtiate de prim-plan cu orice preț. Arogându-și adesea un aer de solemnă superioritate, această specie de neghiobie reușește în chip fascinant să emane un gen de autoritate care epatează mase întregi de campioni ai deculturației. Vorba aceea: un sot trouve toujours un plus sot qui l’ admire.
În Bunul-simț ca paradox, Al. Paleologu surprindea magistral verva impostorului de a convinge că s-ar afla permanent la curent cu toate. Recurgând la inteligența sa șmecherească, „cu jocul ei combinatoriu, în vid, poate produce tot felul de pseudomorfoze teoretice și abstracte, iar respectivul ins, de obicei prea mulțumit de sine, ajunge ușor să treacă drept intelectual și gânditor, dar până la urmă nu se poate să nu-și dea mediocritatea pe față”.
Fără menajamente, îmi legitimați îngrijorător de frecvent senzația că răspundeți cu acuratețe profilului schițat în rândurile de mai sus. Iar atunci când nu o faceți riguros, izbutiți cel mult „performanțele” pe care le plasa indignat Noica sub denumirea generică de lăutărism: „deschiderea către multe lucruri deodată, dar fără suficientă acoperire și creativitate”, care rămâne în cel mai bun caz „expresia tipică a talentului fără responsabilitate, a inteligenței libere pentru că nu e grevată de suficientă cunoaștere”. Deși exponenții săi ar fi, așadar, farsorii cei mai inofensivi ai culturii, igiena intelectuală se pare că ne-ar impune, chiar și în ce-i privește, „să-i lăsăm în neantul profesiunii și destinului lor”. (Despre lăutărism).
Nu m-ar bucura să vă știu abandonat niciunei forme de neant, Domnule Popescu; dimpotrivă, sper cu toată cordialitatea să-mi puteți furniza cândva entuziasmul constatării că pretextele de meditație oferite aici vor fi slujit întrucâtva venirii dumneavoastră în fire. Pentru că, deocamdată, nici măcar porecla bășcălios-belicoasă de Sfântâniță, pe care v-ați asumat-o în imaginara dumneavoastră anticruciadă editorialistică, nu vi se potrivește defel. În vreme ce Diavolul este creditat cu strălucite competențe teologice, în materia aceasta dumneavoastră abia cochetați cu nivelul de ghetou. Ceea ce vă și explică negreșit opțiunea de a posta în prefața memorabilelor „comentarii biblice” evocate o poză care vă recomandă perfect ca obscur emanat al culturii de cartier insalubru. Hotărât lucru, ați fost inspirat. Fotografia selectată vă reprezintă cum nu se poate mai bine condiția de manelist al culturii. Sau de hip-hoper al teologiei.
Dar, în pofida a toate, nu fiți atât de sumbru pe cât o denotă noul dumneavoastră look. Nimic nu e pierdut, fie și la vârsta pe care o aveți. Vă stă încă la îndemână cu generozitate soluția salvatoare, pe care v-o și propun însuflețit de optimism: mâna pe carte, Domnule Popescu! Din jenă și de drag față de proprii cititori, nu neapărat din respect pentru Hristos, Care vă asumă și iubește necondiționat, deci dincolo de orice chestionări despre maturitate sau bun simț.
Semnează,
Mihai Stoian
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Il scriu si aici din nou, nu doar pentru dansul ci pentru noi toti care uneori ne pierdem masura: "în sport e simplu, carnea îţi spune când trebuie să laşi şi pe alţii. Cu pixul, e mai rău, îţi hrăneşte impresia că poţi să-l ţii în mână până când paralizezi... " - CTP.
Aerul de superioritate intelectuala emanat de autor (cum altfel sa interpretez abundenta de termeni si expresii criptice din text) adanceste si mai mult prapastia dintre cititorii de rand (necredinciosi) si credinta crestina.
Uie aici o mostra:
"Din nefericire, atunci când acest simptom tinde să-și transgreseze cu mult vârsta la care mai putea suscita înțelegere și simpatie concesivă, el devine apanajul stupidității crase, de obicei agresive și ahtiate de prim-plan cu orice preț. Arogându-și adesea un aer de solemnă superioritate, această specie de neghiobie reușește în chip fascinant să emane un gen de autoritate care epatează mase întregi de campioni ai deculturației. Vorba aceea: un sot trouve toujours un plus sot qui l’ admire."
Ma intreb, de ce ar trebui sa foloseasca un cititor DEXul pentru a putea intelege o critica banala, un mesaj denigrator la adresa cuiva? Ce carente de cultura generala as putea eu sa-mi depasesc incercand sa interpretez aceste "basini" intelectuale?
Iar sfarsitul este magnific:
"Vă stă încă la îndemână cu generozitate soluția salvatoare, pe care v-o și propun însuflețit de optimism: mâna pe carte, Domnule Popescu"
Iata cum incearca autorul sa-si exprime la final superioritatea intelectuala suprema fata de CTP, indrumandu-l sa puna mana pe carte. Cu acest ultim indemn solemn, CTP a fost pus la punct definitiv…:))
Sincer, ceva mai stangaci nu prea mi-a fost dat sa citesc.
pentru Dvs.
Asta ieșit din contextul aprecierii prozei dlui CTP.
Corect si frumos punctat si ... "pus la punct" !
... Se "aude" d-lor R.Banciu, M.Guran, M.Gadea, M.Badea, V.Ciutacu, ș.a. ?
Iertati de indrazneala !
Doamne ajuta !
Atata timp cat elita crestin ortodoxa nu intelege si nu reuseste sa se faca inteleasa pe limbajul celor pe care doreste sa-i castige de partea lor, nu se va schimba nimic.
Vremurile de tranzitie pe care le traim, din prapastia saraciei spirituale a comunismului direct in superficialitatea si decadenta societatii orientata pe consum, nu este cea mai benefica pentru romani.
Oamenii din ziua de astazi au nevoie de mai multa atentie si preocupare din partea bisericii. Nu este suficient sa-i asisti contra cost la botezuri, nunti si inmormantari, ca prestator de servicii spirituale. Ei au nevoie sa invete si mai ales sa inteleaga ce inseamna credinta crestina. Este nevoie de mai mult continut, nu de forma.
Iar pentru asta este nevoie de un alt limbaj, de un alt tip de comunicare, de alte metode de educatie, care sa poata oferi o adevarata alternativa la stilul de viata libertin.
Ai susținut că ”...pentru asta este nevoie de un alt limbaj, de un alt tip de comunicare, de alte metode de educatie, care sa poata oferi o adevarata alternativa la stilul de viata libertin.”
Propui eventual o comunicare cleric-laici din fața halbei de bere ca alternativă la stilul de viață libertin?
Ironia este intenționată.
De ce?
Pentru că biserica suntem noi toți Hary. Optica din care ai adresat criticile este cea a mireanului care nu se mai identifică ca mădular viu al Bisericii ci ca un (con)cetățean pentru care Biserica este o instituție prestatoare de servicii religioase și cam atât.
Altfel nu ai mai fi spus că ”oamenii din ziua de astazi au nevoie de mai multa atentie si preocupare din partea bisericii”. Parte a bisericii suntem și noi Hary, defapt cea mai mare parte o reprezentăm noi mirenii. Dacă vom arăta mereu cu degetul la preoți și ierarhi în timp ce noi așteptăm ca ei singuri să reprezinte Biserica înseamnă că ne-am ratat menirea de creștini pentru că nu am înțeles un lucru elementar.
Te rog nu te supăra pe remarcă. Dacă vrem ca Biserica să facă ceva pentru această națiune, pentru cetățenii ei, pentru familiile noastre și pentru noi, atunci noi trebuie să fim primii care să facem ceva, ca fii ai Bisericii.
Și când vom face noi tot ce ține de puterile și talanții noștri, atunci am avea și legitimitatea de a arăta cu degetul la... alți membri ai Bisericii.
Închei cu cele mai calde urări.
Biserica ca institutie, trebuie sa fie credibila, sa aibe o strategie si un management performant, nu in sensul economic de a face profit ci in sensul de a conduce si reprezenta eficient nevoile spirituale ale credinciosilor. Biserica institutionala trebuie sa se implice mai mult in educatia crestina, precum si in viata sociala a credinciosilor.
Binenteles ca este nevoie de acceptanta si deschiderea oamenilor catre credinta, si nu numai atat, ci si de implicarea lor activa in comunitatea crestina.
Insa ce faci daca societatea este grav prihanita si neincrezatoare in institutia bisericii si implicit in Dumnezeu? Cum o poti recastiga? Ce faci ca sa o aduci din nou pe drumul cel bun? Cum o poti salva?
In sensul acesta sustin ca BOR trebuie sa se reformeze institutional si sa gaseasca solutii de a fi mai aproape de oameni. Pentru asta este nevoie de o altfel de abordare, altfel de discurs si altfel de comunicare.
Pentru ca fara un BOR credibil, influent si puternic, credinta crestin ortodoxa va pierde si mai mult teren in Romania.
Atunci cand oamenii sunt pierduti, dezorientati, cand aproape nimic nu-i mai poate aduce pe drumul cel bun si un nou messias nu se intrevede la orizont, este nevoie de o institutie care sa-i indrume si sa-i ajute sa-si regaseasca credinta.
Pai de exemplu uite asa:
Bai CTP si toti preietenasii (@thirteen) , inteleg ca nu va duce capu' sa prindeti macar o bucatica din dogmatica ,probabil ca nici n-ati deschis prea multe carti din domeniu....(e bine oricum ca ai retinut tu (thirteen) ceva din Spinoza (suna a fotbalist din La Liga), cert e ca ai si tu limitele tale: daca textul respectiv te oboseste probabil ca nu iei oralul la bac la romana...) dar totusi lasati-i pe aia care de bine de rau au mai deschis una-doua carticele ...si nu va mai scoateti la inaintare prostia...chiar daca asa e moda.
Bafta!
...Si nu imi raspunde ca iti spun sincer ca nu mai deschid pagina asta prea curand...
BIBLIA;
nu poti fi intelectual fara ca sa cunosti continutul ei,
apoi sa combati ;
ceea ce nu cunosti nici tu bine.
Dumnezeu sa aiba mila de noi pacatosii !
Numai o Mare Judecata va fi !
Astazi, cand tot dobitocul isi inventeaza un dumnezeu "personal" nici nu prea are cine sa asculte...
Framantarile mentale ale nestapanitului (de ispita indreptatirii de sine) mitralior verbal arata o suferinta sufleteasca profunda - este a razvratitului care isi preaslaveste mintea... si vrea confirmarea exterioara, publica, inutila de a;ltfel.
O fi in stare de soc dipa Jerusalim si - cine stie? - poate urma si intelegerea cu inima, cutremurarea si pocainta.
Inchinati-va oameni iubitori de Dumnezeu, DOAR Lui , si nu unor indivizi in odajdii, care se agata cu dintii sa exploateze si ultima picatura de credulitate a celor nestiutori si tematori, care nu si-au luat pe Dumnezeu ca reper indestructibil! Domnii in odajdii nu-L slujesc pe Dumnezeu, ci isi slujesc propriile interese, foarte pamantene! Religiile sunt "parazitii" ce traiesc pe seama lui Dumnezeu! Lumea va fi mai buna cand toti oamenii vor parasi toate Religiile, si se vor intoarce cu totii la Dumnezeu, formand ”o singura turma, si-un pastor”! Dumnezeu a oferit oamenilor RATIUNEA pentru a trai in “lumina Sa”, iar Religiile intuneca mintile oamenilor, indemnandu-i “sa creada” povestile infantile si mincinoase, pe care le prezinta ca Adevaruri imuabile, indemnandu-i sa nu-si foloseaca Ratiunea, ci "sa creada"! ///
Dimpotriva, NU SE LIMITEAZA LA RATIUNE!
---
“Religiile – n-au alta legatura cu Dumnezeu in afara faptului ca s-au “agatat” de poala Lui,..”
Inteleg – asta este religia Dumneavoastra…
Ortodoxia este cea invata cum sa te mantuiesti, celelalte – inclusive cele “rationaliste” invata cum sa ajungi la dracu. Simplu - si omul este liber sa aleaga.
---
“…A sustine ABERATIA, ca invataturile Religiilor sunt de la Dumnezeu, inseamna a-L acuza pe El de glume proaste sau de rautate, caci doar asa ar fi putut sa dea oamenilor invataturi contradictorii …”
Va indoiti si deci NU CREDETI; nu este vorba de demonstratii matematice ci de suflet si viata iar aici ratiunea este cea mai inselatoare unealta.
Contradictiile – aparent si desigur dupa calculelecelor rationalisti si logicieni.
Daca v-ati propus sa analizati o culegere de texte REVELATE.
----
.. Din ultimul paragraf reiese ca nu credeti in Sfantul Duh si in Har ci doar in barfe si bani.
Ortodoxul nu este un drogat, domnule!
Iar cine acuza astfel, este intr-un impas psihologic, sufletesc si mental.
Felicitari domnule Stoian! Am primit textul de la un prieten si nu am putut rabda sa nu gasesc sursa. Va sunt recunoscator. Cum s-a spus: elegant ! Corect, cuprinzator, adevarat! N-as vrea sa fiti magulit, dar mi se pare asemanatoare biruintei pe care David a repurtat-o asupra lui Goliat! O piatra mica tintita bine! Poporul e prea bland!...si e bine ca e asa! Dumneavoastra ne-ati rascumparat cinstea! Multumesc!
Daca sunteti preot, domnule Laurentiu, elucubratiile acestea puerile nu va onoreaza deloc.
Insa eu nu ma refeream la privilegii de genul ca BOR sa-si bage nasul in invatamantul scolar, ci doar la faptul ca educatia si pedagogia copilului nu ar trebui sa fie prin definitie laica.
In acest context m-am referit la ora de religie, care ar trebui sa beneficieze de acelasi statut ca celelalte materii obligatorii. Discriminarea nu este fata de BOR ci fata de statutul orei de religie in scoli.
Si pentru ca tot ati adus un exemplu din afara. In Germania in toate scolile generale (asta pe langa scolile catolice si evanghelice existente) ora de religie face parte din programa scolara si este obligatorie (in functie de confesiunea elevilor si de profilul demografic al zonei in care este scoala). Copilul poate sa obtina scutire doar pe baza de cerere si doar cu motivare scrisa de la parinti, care trebuie sa treaca de o comisie extrem de critica in aceasta privinta.
Este o modalitate matura de a-si onora, cultiva si da mai departe traditiile religioase si mostenirea spirituala.
Revenind la obligativitatea religiei in scoli nu cred ca religia poate fi pusa in mod real pe picior de egalitate cu celelalte materii predate obligatoriu cum ar fi matematica, fizica, biologia, geografia, istoria. Daca in scoala se preda stiinta iar religia tine de misticism atunci nu are ce cauta in scoli, altfel ar trebui introduse si alchimia, astrologia, ghicitul si alte activitati raspindite social dar fara o baza stiintifica solida si verificata. Manualele celorlalte materii ar trebui modificate, in locul teoriei evolutioniste sa se predea geneza, pamintul ar redeveni nemiscat si plat, soarele si restul universului rotindu-se in juriul sau, istoria reformulata la vre-o 7.000 de ani, edenul, raiul si iadul puse pe harta la geografie, alungarea din rai si potopul bagate in cartea de istorie. Inteleg ca s-ar dori poate o versiune mai atenuata care sa tina mai mult de obiceiuri insa e greu sa tii masura credintei odata ce-ai pornit pe acest drum. Studiata stiintific religia ar deveni eventual istoria religiilor, dezbarata insa de misticism n-ar mai avea acelasi impact religios. De aceea cred ca e mai bine ca religia sa se predea optional in scoala publica la noi, ca si in Germaia si restul UE de altfel. Scoli cu pedagogie alternativa exista deja, la fel scoli de religie si facultate de teologie, doar ca fiind speciale parintii stiu la ce sa se astepte de la bun inceput, ca la scoala de muzica sau de balet. Sincer sa fiu cred ca religia este o optiune privata, foarte personala care se practica in familie si biserica, nu la scoala, iar instructia religioasa a tineretului ar trebui facuta pe linga biserici si nu pe linga scoli.
"in majoritatea tarilor europene crestinismul a patruns de jos in sus, biserica fiind a lui Dumnezeu, la catolici, sau a oamenilor la protestanti" dupa care spuneti ca ortodoxismul romanesc a urmat modelul rusesc, adica s-a propagat de sus in jos.
Nimic mai fals, catolicismul a fost si inca mai este una dintre cele mai mari puteri, cu influente majore in politica si economia mondiala.
Catolicismul a fost intotdeauna o putere care s-a raspandit de sus in jos, printr-un misionarism agresiv dirijiat de la centru. Iar istoric vorbind, in numele bisericii catolice s-au comis cele mai mari crime impotriva umanitatii. Pe langa catolicism, ortodoxismul romanesc este un copil mic si nevinovat.
Legat de ora de religie, spuneti asa:
"Daca in scoala se preda stiinta iar religia tine de misticism atunci nu are ce cauta in scoli, altfel ar trebui introduse si alchimia, astrologia, ghicitul si alte activitati raspindite social dar fara o baza stiintifica solida si verificata."
Religia nu tine de misticism, iar sa o pui pe picior de egalitate cu alchimia, astrologia si ghicitul arata doar cat de limitata este imaginea dvs despre lumea in care traiti.
Religia este o stiinta a mintii, care trebuie studiata intr-un cadru de gandire specific religios. Altfel, Dumnezeu este nonsens. Nu merge sa-l cauti pe Dumnezeu prin intermediul metodelor stiintifice, pentru ca Dumnezeu nu poate fi cercetat si dovedit in cadrul unui experiment stiintific.
Este la fel de nonsens ca si incercarea neurostiintei cognitiei de a localiza in creierul uman culorile si spatiul tridimensional. La fel de nonsens este sa incerci sa explici natura muzicii prin metodele stiintifice. Asta se intampla pentru ca nu poti cerceta procesele mentale prin intermediul stiintelor naturale.
Poti localiza intr-un spatiu-timp mintea noastra constienta, adica totalitatea gandurilor si sentimentelor noastre?
Stiintele naturale cerceteaza lumea fizica, materiala, cu scopul de a descifra tainele lumii fizice in care traim. Stiintele naturale ne ajuta sa intelegem exclusiv natura fizica a lumii, ne ajuta sa exploatam resursele existente, ne ajuta sa progresam tehnologic, sa ne asiguram un nivel de trai mai bun, in ultima instanta ne ajuta sa evoluam ca specie, din punct de vedere material.
Dar nu ne spune nimic despre sensul vietii noastre. Nu ne spune nimic despre natura spirituala a existentei noastre.
Ca sa poti explora aceste intrebari fundamentale ale omului constient de existenta sa, este nevoie de un alt cadru de gandire, mai potrivit pentru o astfel de cercetare, si anume unul pur spiritual.
Religia ofera un astfel de cadru de gandire si cercetare, prin intermediul caruia poti explora natura spirituala a fiintei tale.
In final ziceti:
"... cred ca e mai bine ca religia sa se predea optional in scoala publica la noi, ca si in Germaia si restul UE de altfel."
Atrag inca odata atentia asupra faptului ca in Germania ora de religie este obligatorie in scolile generale si ca poti obtine scutire doar pe baza de cerere in scris foarte bine motivata. Am spuso si in mesajul meu anterior, se pare insa ca dvs. nu v-ati obosit sa verificati afirmatiile mele, ci ati decis ca stiti dvs mai bine decat mine... :))
Nemtii inteleg sa-si respecte mostenirea spirituala si nu se simt ofensati ca copiii lor trebuie sa invete la scoala despre existenta unui Dumnezeu creator si iubitor.
Romanii se pare insa ca traiesc spaime si traumatisme irecuperabile, doar de la gandul ca copiii lor ar putea fi indoctrinati si indobitociti, de la o ora de religie pe saptamana. Ilariant de-adreptul...
Nu cunosc detalii despre cum se preda religia in scoli la nemti si nici citi ani. Dar obligatoriu inseamna mandator iar daca omul se poate dispensa de religie la scoala -in scris si argumentat evident, inseamna ca nu mai este obligatoriu ci facultativ.
Biserica catolica a raspindit crestinismul in toata lumea si nu a slujit interesele unei singure tari cum se intimpla cu ortodoxismul nationalist exacerbat, de exemplu la rusi in mod traditional iar mai nou si la romani cred.
Crestinismul s-a raspindit in Europa de jos in sus, primii crestini europeni fiind persecutati la inceput de autoritati.In Bizant crestinismul si-a luat avint dupa ce imparatul Constantin cel Mare s-a convertit la crestinism. In Rusia crestinismul a fost impus ca religie oficiala in urma hotararii tarului rusilor de a adopta o religie unica care sa functioneze ca un liant intre triburile slavone. Ambele decizii au avut motivatii politice, la rusi alegeraea crestinismului s-a facut chiar la concurenta cu islamul unde au fost cintarite diferite facilitati oferite de ambele religii cam la modul cum ti-ai alege o masina in ziua de azi.
Crimele comise de catolici sunt crime crestinesti comise in numele religiei pe care o doriti obligatorie in scolile din Romania, o ora pe saptamina timp de foarte multi ani. Destule crime au fost comise si de ortodocsi in Caucaz si regiunea "Eur-Asiatica" doar ca spre deosebire de catolici nu le recunosc. Rusia a ajuns atit de mare cucerind si ortodoxind de jur imprejur cam tot ce-a putut, n-a fost in stare sa-i converteasca pe musulmani care s-au lasat mai degraba omoriti. Romanii sunt ceva mai blajini insa si de aia ar fi mai potrivit ca religia ortodoxa sa se predea doar cu acordul parintilor pentru cei mici macar.
Explorarea intrebarilor fundamentale despre natura existentei si sensul vietii tine de o ramura a filozofiei daca nu ma insel. Stiinta mintii tine de psihologie, sociologie, etica iar spiritualitatea tine de cultura... toate acestea se studiaza deja in scoli. Religia este intr-un fel speciala pentru ca adauga o nota de misticism bazindu-se pe superstitii si credinta oarba in lucruri greu de crezut. Daca religia ar trebui studiata asa cum spuneti intr-un cadru de gindire specific religios atunci normal ar fi sa fie studiata in scoli speciale cum sunt scolile sportive, de arta sau de muzica etc. Deci nu are ce cauta in scoala publica obligatorie pentru toti.
Mi se pare mie sau considerati astrologia, alchimia, clarvoianta inferioare religiei? Si daca faceti asta pe ce va bazati va rog? Imaginea limitata pe care eu as avea-o asupra lumii n-ar trebui sa influenteze cred aprecierea dumneavoastra. Astrologia si clarvoianta sunt mult mai vechi decit crestinismul si imbratisate de mai multi oameni in ziua de azi cred. Locul si data nasterii lui Isus a fost calculat de astrologi si prevazut de magii clarvoianti daca e sa ne luam dupa Noul Testament. Ce dovada mai buna despre ascendentul acestor doua stiinte asupra crestinismului vreti? Iar despre alchimie ce sa mai zic? Sta la bazele stiintei moderne incercind sa raspunda la intrebarile fundamentale asupra existentei si sensului vietii in cautarea pietrei filozofale. Tot ce ati spus despre religie mai sus se potriveste si alchimiei doar ca aceasta din urma este ceva mai concisa si la obiect cred.
Imi pare rau dar se pare ca sunteti putin pe langa subiect, mai precis nu intelegeti discutia despre ora de religie.
Discutia despre religie ca materie obligatorie, se refera la existenta materiei in programa scolara obligatorie. Ce inseamna asta? Daca un copil se inscrie la scoala normala de stat, el va avea si ora de religie ca materie.
Obligatoriu inseamna ca parintii sa nu sunt nevoiti sa inainteze o cerere in scris daca doresc sa-si inscrie copilul la ora de religie. Asa este acum, este materie optionala si este discriminator.
In mod evident, in orice stat democratic, membru UE (prin urmare si in Romania), in care drepturile omului la propria credinta este ancorata in constitutie, parintii care nu sunt credinciosi si religiosi, sau de alte confesii decat cea crestin-ortodoxa, au posibilitatea de a-si retrage copiii de la ora de religie. In acest sens se inainteaza o cerere.
Discutia nu este asadar despre a obliga un copil sa participe la ora de religie impotriva vointei lui si a parintilor sai, nici de a-l obliga sa creada in Dumnezeu daca participa la ora de religie. Discutia este despre a include ora de religie in programa scolara obligatorie, asa cum a fost si inainte de a fi scoasa din motive pur discriminante.
Binenteles ca orice cetatean va avea posibilitatea de a-si retrage copilul de la religie daca nu poate dormi noaptea, de frica ca odrasla va fi "spalata pe creier". Asa cum a fost si inainte de-altfel.
Legat de celelalte subiecte, nu mai insist pentru ca ne pierdem amandoi timpul vorbind unul pe langa celalalt. Discutia este lunga, si nu am nici o tragere de inima sa va dovedesc ca religia este o stiinta a mintii si nu alchimie sau astrologie sau ghicit in carti. Nu pentru ca nu as putea sa o fac, ci pentru ca nu ma deranjeaza deloc faptul ca dvs aveti o alta parere in privinta aceasta. :))
Poate ca o sa scriu un articol pe tema aceasta (religia este o stiinta a mintii) pe www.reactii.ro.
Imi cer scuze pentru incoerenta in pasajul de mai sus, imi dau seama ca poate fi inteles gresit.
Asta am vrut sa spun:
"Obligatoriu inseamna ca parintii sa nu fie nevoiti sa inainteze o cerere in scris daca doresc sa-si inscrie copilul la ora de religie. Asa cum este acum, este optional, adica parintii trebuie sa inainteze o cerere ca sa-si inscrie copilul la religie."
Sper ca am reusit sa ma fac inteles.
Dar ii recomand autorului sa citeasca comentariile la respectivele editoriale.
O sursa de inspiratie pentru orice fundamentalist.
Doi tarani ardeleni Ion si Gheorghe,se nimeresc in perioada interbelica (avand treaba la oras) la un miting electoral si unul din candidati cu un limbaj ultra sofisticat vroia sa fie inteles si sa obtina voturile lor...:)
Ion catre Gheorghe: Bă Gheo...ce ce zâce ăsta?....Nu ştiu mă...răspunde Gheorghe,da musai că-i tare deştept,că nici eu nu înţălesăi o iotă din ce zâse.
Pentru cei care gandesc si spun ca toate raspunsurile (la orice) se gasesc doar in Cartea Cartilor:BIBLIA le spun doar atat...nu poti sa privesti toata viata un tablou (indiferent cat de frumos este) si apoi sa te bati cu caramida-n piept ca esti mare "critic de arta".
Nu mai vorbesc de faptul că un oarecine pe nume Mihai Stoian vine și îți vorbește pe tonul ăsta , de parcă matale n-ai fi auzit de un alde Noica sau Paleologu , că de Pleșu știu că ai o părere bine articulată ( da' chiar așa , vorba matale , ”htf is Pleșu ??! ... ”). Nu, hotărât lucru, s-a întors lumea pe dos !
Culmea tupeului , a mai vorbit și pe limba matale nativă , nu româna ci ACADEMICA , adicătelea cum ar veni ”te-a făcut din vorbe” și (al naibii !) nu-ș cum i-a reușit da' te-a făcut elegant și argumentat pe deasupra !!
Eeee... lume afurisită dom' Popesco , știm noi !
Da' știți ce e mai nasol ?? Că ăștia nu se lasă , vă spun eu , până când apa nu revine tot la ”firul ei” , cum spuneau cei vechi.
Hai la bună auzire , da' să știi că îți stă prost și în ținută de rapper !...
cu mult bun simt la adresa unui personaj care nu il are deloc . Felicitari ! Tot ce trebuia spus la adresa lui
CTP a fost spus in acest text .