Este la latitudinea fiecărui stat membru al NATO dacă va furniza în mod individual arme Ucrainei, a declarat joi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, excluzând orice implicare a Alianței Nord-Atlantice în acordarea vreunui sprijin militar armatei ucrainene care luptă împotriva separatiștilor sprijiniți de Rusia, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
”NATO este o alianță și nu se implică în livrarea de echipamente militare pentru că nu dispunem de capacități militare”, a argumentat Rasmussen la o conferință de presă desfășurată în timpul summitului NATO, când a fost întrebat dacă Alianța va furniza arme Ucrainei.
Capacitățile militare 'se află în posesia aliaților individuali, așadar astfel de decizii sunt decizii naționale și nu vom interveni' în adoptarea lor, a adăugat el.
Guvernul de la Kiev a cerut statelor occidentale să-i furnizeze tehnică militară astfel încât armata ucraineană să poată face față confruntărilor cu separatiștii susținuți de Moscova.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.