Ucraina a anunțat marți că nu va permite accesul în țară pentru niciun fel de ajutor umanitar al Rusiei, în cazul în care convoiul va fi însoțit de militari ruși sau de angajați ai Ministerului pentru Situații de Urgență de la Moscova. Agențiile ruse de presă informau marți dimineață că un convoi umanitar de 280 de camioane se afla în drum către frontiera cu Ucraina.
Kievul suspectează Moscova că vrea, sub acoperirea unui asemenea ajutor, să sară în ajutorul rebelilor, vizaţi de mai multe săptămâni de o ofensivă ucraineană de amploare şi obligaţi să se retragă în ultimele două bastioane pe care le mai controlează, la Doneţk şi Lugansk.
Referindu-se la un important convoi rus trimis marți de Moscova cu ajutoare spre Ucraina, șeful adjunct al Administrației prezidențiale ucrainene, Valeri Cealîi, a declarat tranșant: "Nu credem că este posibilă deplasarea coloanelor ruse pe teritoriul Ucrainei. Această coloană ar putea să treacă printr-un punct la frontiera ucraineană și încărcătura să fie transferată în vehicule ale Comitetului Internațional al Crucii Roșii”, a subliniat el.
''Nu vom accepta ca acest (ajutor umanitar) să fie escortat de Ministerul rus pentru Situații de Urgență sau de militari ruși'', a afirmat Cealîi. ''Totul va fi sub controlul părții ucrainene'', a adăugat el.
Anterior, Andrei Lâsenko, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare de la Kiev, afirma că Ucraina nu va permite accesul pe teritoriul său a convoiului umanitar din Rusia dacă nu va exista o autorizație din partea Comitetului Internaționale al Crucii Roșii.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.