România a anunţat că va cere Uniunii Europene permisiunea pentru sporirea bugetului ei de apărare, în scopul întăririi capacităţii sale militare în faţa posibilelor ameninţări ale Rusiei, scrie cotidianul La Vanguardia citat de RADOR.
[P] Putin - Biografia interzisă - comanda online
"România are dreptul legitim şi responsabilitatea de a dispune de propria sa capacitate militară, aliniată cu cea a Statelor Unite şi cea a statelor membre NATO", a declarat presei premierul român Victor Ponta, la Bucureşti. "De aceea, vom continua cerând acordul Comisiei Europene asupra unui buget adiţional de 0,3% din PIB pentru apărare", a precizat şeful guvernului social-democrat.
Cu aceste fonduri adiţionale, Bucureştiul doreşte să cumpere 12 avioane de luptă, după alte 12 avioane F-16 folosite, achiziţionate recent din Portugalia.
Bucureştiul, care s-a angajat să-şi reducă deficitul public la 1,8% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2015 şi la 1% în 2017, speră ca Bruxelles-ul să-şi flexibilizeze exigenţele.
“Este vorba despre o cerere legitimă, în faţa pericolului pe care-l reprezintă activităţile în creştere ale Rusiei”, dat fiind că România este “ţara membră a Uniunii Europene şi a NATO cea mai apropiată de acestă regiune sensibilă”, a spus Ponta.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Daca nu se investeste in Armata Romana spune-mi te rog cat de repede poti invata Rusa ???
Rusia nu ataca pe nimeni,in Europa,pina in prezent.Nu exista soldati rusi intrati -oficial-in Ucraina.Ucraina a ajuns teatru de razboi datorita cotropitorilor amiricano-sionisti si a nazistilor din UE.Cei care ne-au ocupat si pe noi,fara lupta, sint NATO si UE.Ei reprezinta o reala amenintare pentru statul roman si poporul roman-pe care aproape l-au nenorocit,aproape l-au desfiintat.
Bravo Serbiei ca are demnitatea sa spuna-sper hotarit,definitiv-NU intrarii in NATO sau UE!