Acum 24 de ani, s-a strigat in Piața Universității "Vom muri și vom fi liberi!". Unde suntem astăzi, cât de liberi și, mai ales, care sunt idealurile Revoluției?

La Articolul 1(p. 3) din Constituția României se stipulează: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate". Care sunt idealurile Revoluției din decembrie, totuși? Pentru ce au ieșit oamenii în stradă? Pentru un pachet de unt în plus, pentru un pașaport, pentru că aveau frig în case?

În mod sigur, fiecare a avut propria sa motivație și aici mă gândesc la cei care au fost în stradă pe 21 decembrie în București și la Timișoara, începând din 16 decembrie 1989. Ceea ce am dorit eu, tânărul de atunci, a fost foarte amestecat, însă ceea ce am simțit a fost surprins de legiuitor: nevoia de a fi demn, o nevoie călcată în picioare permanent de un regim strain de tradiția și ethosul românesc. Libertatea este un dar, poate cel mai de preț, cu care Dumnezeu ne-a înzestrat din momentul adamic si pe care omul, atunci când nu îl are, îl caută cu înverșunare, chiar și necredincios fiind.

Revolta din România, ultima dintre țările Europei comuniste (cu exceptia Albaniei), a fost una sângeroasă. Morții de după fuga de pe acoperișul CC a cuplului Ceaușescu fac parte din scenariul unui terorism de stat, pe care comitete și comisii au încercat să-l escamoteze. Nu există teroriști, cuvânt care, acum, a devenit marota prin care se impune în lume "democratia", ci o monstrouasă farsă, în care au murit, sau au fost mutilați pe viață, foarte mulți oameni nevinovați, supuși manipulării.

Care este rezultatul celor 24 de ani trecuți? A crescut sau a scăzut stima de sine a românilor, dată de sentimentul demnității? Momentele ce au urmat revoltei populare sunt încărcate de minciună și trădare, pe care le cărăm și astăzi după noi ca pe un sac imens plin cu polistiren, care a acoperit totul, sufocându-ne.

Prin dezintustrializarea țării, o mare parte din muncitori și ingineri, unii cu o calificare înaltă, nu au mai avut cui să predea ștafeta. Agricultura, care ar fi putut să dea o contribuție masivă și rapidă la redresarea țării, a fost pur și simplu sabotată sau ignorată de toate guvernele. Dacă revolta românilor din decembrie a fost suprimată de un tip nou de terorism, în care statul provoacă victime ca să-și câștige autoritatea și reprezentativitatea, după 1990 avem parte de un stat care și-a propus ca România să-și piardă suveranitatea economică și politică, construind inclusiv instituții (CNCD și CNA, intr-o masură) care să implementeze "corectitudinea politică", noua armă a ideologiei neoliberale.

Calitatea învățământului a scăzut, mai ales în cel liceal și universitar, având la ora asta o puzderie de oameni cu diplomă, provenite mai ales din "fabricile de diplome" ale facultăților particulare, care sunt extrem de generoase și cu doctoratele. Mare parte din legislație provine din Uniunea Europeană, iar, din această cauză, peste câteva zile România va fi obligată să-și pună la mezat pământul arabil, marea avere a țării.

România furată

Multinaționalele conduc practic elementul politic și nu doresc decât să facă profituri imense, prin exploatarea zăcămintelor, în dispreț total față de natură, sau prin contracte de tip Bechtel, în care banul public este jupuit fără nicio măsură. Afacerea Roșia Montană Gold Corp. este considerată de un fost procuror, care a instrumentat cazul la cererea SRI, o "afacere veroasă", "o escrocherie" și o "fraudă uriașă". Zăcăminte de miliarde de euro au fost vândute cu 250.000 de dolari. Se spune, ca și în cazul Bechtel (1,8 miliarde de Euro/ 52 km.), că acesta a fost prețul intrării României în NATO.

În Sănătate, se estimează că în jur de 400 de milioane de euro pe an sunt delapidați din sistem. România nu mai are o bancă comercială puternică, care poate să contribuie la o relansare economică, pentru ca și-a vândut-o ca preț al intrării în UE, iar zăcămintele de petrol și gaze au fost vândute, tot ca preț al intrării în UE, unor firme care și-au recuperat banii în câțiva ani, toți banii firmelor străine fiind repatriați în țările de baștină. Putem continua așa pe pagini întregi. Averi uriașe s-au realizat din contracte frauduloase cu statul, multe fiind făcute la presiunea FMI, în timp ce politicienii și "analiștii" repetă hipnotic sintagma "statului minimal". Economic și politic, România este o colonie și este tratată ca atare.

România ne-a fost furată, nu ne mai aparține. Se pregătește să fie repopulată, pentru ca, odată cu liberalizarea avorturilor (prima lege a FSN-ului), conform datelor Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, în 2100 vom rămâne maximum 8 milioane de locuitori, din care doar o parte etnici români. Presa, "câinele de pază al democrației", a ajuns un jalnic apendice al unor interese dictate și este poate cea mai mare pierdere a acestor ani, pentru că, în primii ani post '90, am avut parte de o presă de valoare, chiar dacă unica televiziune era politizată grotesc. Dar, mai ales în ultimii ani, presa a devenit elementul cel mai ostil la tradiție și, mai ales, la credința ortodoxă, fiind o propagatoare a ateismului în versiunile sale primare.

România noastră

Acestea sunt datele. Mai există însă o Românie, a oamenilor care o iubesc și care o plâng, a celor care nu au liniște când văd că țara le-a fost furată. A celor care strigă nedreptatea, care vor să trăiască normal, o Românie a tradiției și a respectului pentru familie și natură, elementele sacre ale vieții.

Dumnezeu a arătat, în dialogul Său cu Avraam, că ar fi cruțat Sodoma și Gomora, dacă ar fi găsit în cetate câțiva drepți. Avraam cutează cu umilință să negocieze cu Dumnezeu și, de la 50, ajunge la 10 drepți. Nici acei 10 drepți nu au existat, astfel că, în fundul Mării Moarte, arheologii au găsit urmele acestor cetăți.

Fie ca drepții acestei țări, mai ales Sfinții care au pătimit în închisori pentru Hristos și acest neam, să mijlocească la Domnul și să ne cruțe.

Ca România să renască - pentru că sunt oameni în țara aceasta, între care mă găsesc și eu - care cred în potențialul imens de omenie și de îndurare a acestui neam - trebuie doar să se regăseasca pe sine, să revină în rosturile lui firești.

Ce mai așteptăm, fraților?