Cartea de memorii a fostei partenere de viață a președintelui francez Francois Hollande, Valérie Trierweiler, face furori în Franța. Majoritatea librăriilor au epuizat toate exemplarele cărții, iar acolo unde volumul "Merci Pour Ce Moment” se mai află pe rafturi, francezii fac cozi pentru a-l cumpăra. Există însă și librării care refuză să vândă memoriile explozive ale lui Valérie Trierweiler, în pofida succesului uriaș de care se bucură cartea, pe motiv că nu sunt coșul de gunoi al celor doi.
În vitrine au apărut mesaje care explică opțiunea librarilor de a nu comercializa "Merci Pour Ce Moment". "Avem 11.000 de cărți. Nu suntem aici pentru a fi coșul de gunoi al lui Trierweiler și Hollande", se poate citi pe unul dintre acestea, în timp ce un altul spune că librăria "nu își propune să devină un magazin pentru rufele murdare ale doamnei Trierweiler".
Volumul ieșit recent de sub tipar trece drept un atac la adresa președintelui francez, în condițiile în care Trierweiler a acuzat că, în particular, Hollande a afirmat că "nu-i plac săracii". Fosta parteneră de viață a liderului de la Elysee susține că Hollande i-a administrat o cantitate "astronomică" de tranchilizante după despărțire, pentru a o ține ascunsă în spital, informează presa franceza.
Potrivit lui Jean Birnbaum, jurnalist și redactor-șef al suplimentului literar al Le Monde, "revolta librarilor care spun 'nu, mulțumesc' (memoriilor) se răspândește ca focul". Afirmația a fost făcută de jurnalist pe contul său de Twitter.
Cele 200.000 de exemplare în care a fost tipărită inițial cartea lui Trierweiler s-au epuizat și un nou tiraj este așteptat să apară în librării până miercuri.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.