Revista presei. Cele mai importante ştiri din 21 ianuarie 2014

De Alexandra Davidoiu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În fiecare dimineaţă, ACTIVENEWS îţi prezintă cele mai importante titluri din presă.

Dublu atentat între Siria şi Turcia, 16 morţi
Un dublu atentat cu maşină-capcană la graniţa dintre Siria şi Turcia s-a soldat cu 16 morţi şi aproximativ 20 de răniţi, anunţă romanialibera.ro

Managerul Spitalului Universitar: Medicii care primesc bani să fie impozitaţi
Şeful celui mai mare spital din ţară e de părere că problema şpăgilor pe care pacienţii le dau medicilor ar putea fi rezolvată prin impozitarea acestor atenţii, scrie adevarul.ro

"Există varianta să accepţi că pacienţii oferă sume de bani medicilor, obligă-i să fiscalizeze aceste venituri într-o formă sau alta. Obligă-i să le declare, obligă-i să taie chitanţă, obligă-i să plătească impozit la stat. De ce n-ar fi mulţumit statul atunci că primeşte aceste sume de bani ca impozite, şi-ar creşte veniturile, nu? Sigur că da, cineva trebuie să îşi asume lucrul acesta", susţine Cîrstoiu.

Statele Unite sunt gata să trimită două nave în Marea Neagră pentru a ajuta Rusia în timpul Jocurilor Olimpice
Pentagonul a anunţat că Statele Unite sunt pregătite să amplaseze două nave în Marea Neagră pentru a ajuta Rusia în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci, relatează hotnews.ro

Moscova nu a dat curs acestei invitaţii până în prezent.

Luptă între giganţii de pe Wall Street pentru a vinde 15% din Hidroelectrica
Americanii de la Goldman Sachs, Citi, Morgan Stanley, JP Morgan concurează pentru a vinde 15% din Hidroelectrica, lucru care ar putea strânge între 200 şi 400 mil. euro de la investitori, se scrie azi în Ziarul Financiar.

Noi ciocniri la Kiev
Deşi autorităţile s-au angajat să înfiinţeze o comisie pentru soluţionarea crizei,violenţele au continuat în cursul dimineţii de luni,manifestanţii aruncând cu pietre şi coctailuri Molotov în direcţia forţelor de ordine.103 persoane au cerut îngrijiri medicale de la începutul ciocnirilor de duminică, iar 42 dintre acestea au fost spitalizate.Ministrul de Interne a anunţat că aproximativ 100 de poliţişti au fost răniţi şi 61 spitalizaţi.În urma violenţelor din Piaţa Independenţei, au fost arestaţi peste 20 de manifestanţi, scrie enational.ro

Şoferii primesc un nou act obligatoriu
Anul acesta şoferii vor primi un nou act când realizează inspecţia tehnică periodică, pe care va trebui să-l ţină la bordul maşinii.Acest certificat, scris în română şi engleză, va trebui purtat împreună cu certificatul de înmatriculare şi celelalte acte, altfel şoferii vor fi amendaţi, anunţă capital.ro

Modificările Constituţiei vor fi trimise Comisiei de la Veneţia
Premierul Ponta a anunţat că textul de revizuire a Constituţiei va fi transmis atât Curţii Constituţionale pentru observaţii,  incluzând, eventual, şi prevederi necesare descentralizării, cât şi Comisiei de la Veneţia, care va formula o opinie până la finalul lunii martie, se spune în cronicaromana.ro

1.000.000 de gloanţe pentru agenţii secreţi
O unitate militară a Serviciului Român de Informaţii (SRI) doreşte să-şi facă provizii foarte mari de muniţie,gloanţele trebuind să atingă aproximativ 290 de metri pe secundă.Valoarea achiziţiei s-ar ridica la cel mult 150.000 de euro,  scrie Ziarul Ring.

Cristi Bălgrădean îşi doreşte o victorie contra rivalei
Cristi Bălgrădean a anunţat că nu părăseşte echipa în această iarnă şi că preferă calificarea în finala Cupei României în locul unei victorii în campionat, spune portarul dinamovist într-un interviu publicat azi de gsp.ro

Comisia Europeană critică aspru guvernul Ponta
Ministrul Fondurilor Europene,Eugen Teodorovici, a pregătit un memorandum intern pentru premierul Ponta care arată că ministerele sunt complet nepregătite pentru absorbţia fondurilor europene alocate în bugetul 2014-2020. Comisia Europeană a apreciat că Strategia Digitală este "lipsită de viziune (...) cu ţinte nerealiste şi necorelate cu potenţialul real de dezvoltare", scrie evz.ro
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  10. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI