Eu le-as transmite nationalistilor rusi, care au formulat nişte propuneri României, urmatoarele:
Nationalismul sanatos, în care dragostea fata de propriul neam se face sub lumina lui Dumnezeu si cu respect fata de celelalte neamuri este singura cale pe care se poate construi întru adevar.
Respectând propunerea voastra ca pe un pas istoric pentru întelegerea adevarata dintre Rusi si Români, doresc sa va înfatisez urmatoarele:
1. Înainte de a fi Moldova au avut centrul în spatiul astazi moldovenesc doua state, al Berladnicilor (cu capitala la Bârlad) si al Brodnicilor, la nord de primul. Amândoua aceste state se întindeau din Carpati pâna la Nipru si dincolo de el.
2. Sfârsitul Evului Mediu si începutul Evului Modern gaseste Zaprojia legata strâns de Moldova. Domnitorii si boierii moldoveni erau strâns înruditi cu hatmanii Zaporojiei, foarte multi dintre acestia fiind români recunoscuti si respectati ca atare.
3. În întelegerea dintre Petru cel Mare si Dimitrie Cantemir, Rusia recunostea ca hotar între ea si Moldova râul Bug si gura Niprului. Nistrul nu a fost niciodata limita spre rasarit a Moldovei decât în conceptia unor state vecine lacome ca Ungaria sau Polonia evului mediu. În 1917-1918, când popoarele din Imperiul Rus au primit dreptul la autodeterminare, Transnistria s-a unit cu România. Invazia germana - cu ocuparea Odesei si altor parti din Transnistria - a împiedicat aceasta unire fireasca.
4. Pâna la începutul secolului al XIX-lea Românii din Rusia au avut dreptul la o anume autonomie locala, la folosirea limbii române în scoli, biserici, periodice etc.
5. Dupa aceasta epoca a început o tot mai aspra persecutare a Românilor, lucrându-se tot mai mult la deznationalizarea lor. Românii din Crimeea si Caucaz, din Cuban si Zaporojia, din Siberia sau Cazahstan sau din alte parti ale Imperiului Rus, ca si cei din Moldova, au fost tot mai lipsiti de drepturi si supusi rusificarii sau rutenizarii fortate. Ei au încetat de atunci a mai vedea în Rusia fratele ortodox iubit de pâna atunci, tara înrudita cu ei prin Stefan cel Mare, a carei fiica a fost tarina, prin Dimitrie Cantemir, print al Imperiului Rus, prin Antioh Cantemir, primul poet modern al Rusiei etc., etc. Din pacate, atitudinea de secol XIX a Imperiului Rus a fost preluata de U.R.S.S. si nu se vede a se fi schimbat nici în Rusia de astazi. Peste 1 milion de Români în Siberia se deznationalizeaza zi de zi si an de an, lipsiti de orice sprijin si orice drept pentru a-si duce mai departe mostenirea strabuna. Românii din Crimeea sunt ori stinsi, ori aproape stinsi. Românii din Cuban sunt si ei în pragul disparitiei. Peste 200.000 Români traiesc în Cazahstan în pragul desfiintarii ca neam.
Pentru orice nationalist este usor de înteles cât de dureroasa este o asemenea stare a lucrurilor!
Fata de aceste fapte istorice foarte concrete, este de observat ca o temelie pentru refacerea fratietatii dintre Neamul Rusesc si Neamul Românesc are nevoie de împlinirea urmatoarelor puncte:
1. Recunoasterea hotarului dintre Moldova si Rusia pe Bug si gura Niprului, ca în întelegerea dintre Petru cel Mare si Dimitrie Cantemir.
2. Redarea demnitatii nationale si drepturilor firesti Românilor din Rusia. Acestia, de altfel, sunt cei mai buni ambasadori ai fratietatii ruso-române, cea mai puternica marturie a starii în care se afla legatura dintre popoarele noastre.
3. Oferirea unui sprijin concret tuturor urmasilor colonistilor adusi de Imperiul Rus si de U.R.S.S. în apusul Bugului si care doresc sa se întoarca pe pamânturile de origine. Cei care doresc sa ramâna trebuie sa arate aceeasi fidelitate fata de România ca Românii din Siberia sau Cuban fata de Rusia. Amintim aici ca pentru Rusia au luptat, inclusiv pâna la jertfa suprema, numai în timpul Razboiului civil, peste 100.000 de Români.
Cred sincer ca pe respectul fata de natiunile noastre si fata de jertfele istorice, pe întelegerea unor deziderate nationale - care au fost reduse aici din partea noastra la un minim absolut - se poate trece peste uriasa si urâta ruptura dintre noi si se poate reface o fratietate istorica.
Dumnezeu sa ne ajute!
Nationalismul sanatos, în care dragostea fata de propriul neam se face sub lumina lui Dumnezeu si cu respect fata de celelalte neamuri este singura cale pe care se poate construi întru adevar.
Respectând propunerea voastra ca pe un pas istoric pentru întelegerea adevarata dintre Rusi si Români, doresc sa va înfatisez urmatoarele:
1. Înainte de a fi Moldova au avut centrul în spatiul astazi moldovenesc doua state, al Berladnicilor (cu capitala la Bârlad) si al Brodnicilor, la nord de primul. Amândoua aceste state se întindeau din Carpati pâna la Nipru si dincolo de el.
2. Sfârsitul Evului Mediu si începutul Evului Modern gaseste Zaprojia legata strâns de Moldova. Domnitorii si boierii moldoveni erau strâns înruditi cu hatmanii Zaporojiei, foarte multi dintre acestia fiind români recunoscuti si respectati ca atare.
3. În întelegerea dintre Petru cel Mare si Dimitrie Cantemir, Rusia recunostea ca hotar între ea si Moldova râul Bug si gura Niprului. Nistrul nu a fost niciodata limita spre rasarit a Moldovei decât în conceptia unor state vecine lacome ca Ungaria sau Polonia evului mediu. În 1917-1918, când popoarele din Imperiul Rus au primit dreptul la autodeterminare, Transnistria s-a unit cu România. Invazia germana - cu ocuparea Odesei si altor parti din Transnistria - a împiedicat aceasta unire fireasca.
4. Pâna la începutul secolului al XIX-lea Românii din Rusia au avut dreptul la o anume autonomie locala, la folosirea limbii române în scoli, biserici, periodice etc.
5. Dupa aceasta epoca a început o tot mai aspra persecutare a Românilor, lucrându-se tot mai mult la deznationalizarea lor. Românii din Crimeea si Caucaz, din Cuban si Zaporojia, din Siberia sau Cazahstan sau din alte parti ale Imperiului Rus, ca si cei din Moldova, au fost tot mai lipsiti de drepturi si supusi rusificarii sau rutenizarii fortate. Ei au încetat de atunci a mai vedea în Rusia fratele ortodox iubit de pâna atunci, tara înrudita cu ei prin Stefan cel Mare, a carei fiica a fost tarina, prin Dimitrie Cantemir, print al Imperiului Rus, prin Antioh Cantemir, primul poet modern al Rusiei etc., etc. Din pacate, atitudinea de secol XIX a Imperiului Rus a fost preluata de U.R.S.S. si nu se vede a se fi schimbat nici în Rusia de astazi. Peste 1 milion de Români în Siberia se deznationalizeaza zi de zi si an de an, lipsiti de orice sprijin si orice drept pentru a-si duce mai departe mostenirea strabuna. Românii din Crimeea sunt ori stinsi, ori aproape stinsi. Românii din Cuban sunt si ei în pragul disparitiei. Peste 200.000 Români traiesc în Cazahstan în pragul desfiintarii ca neam.
Pentru orice nationalist este usor de înteles cât de dureroasa este o asemenea stare a lucrurilor!
Fata de aceste fapte istorice foarte concrete, este de observat ca o temelie pentru refacerea fratietatii dintre Neamul Rusesc si Neamul Românesc are nevoie de împlinirea urmatoarelor puncte:
1. Recunoasterea hotarului dintre Moldova si Rusia pe Bug si gura Niprului, ca în întelegerea dintre Petru cel Mare si Dimitrie Cantemir.
2. Redarea demnitatii nationale si drepturilor firesti Românilor din Rusia. Acestia, de altfel, sunt cei mai buni ambasadori ai fratietatii ruso-române, cea mai puternica marturie a starii în care se afla legatura dintre popoarele noastre.
3. Oferirea unui sprijin concret tuturor urmasilor colonistilor adusi de Imperiul Rus si de U.R.S.S. în apusul Bugului si care doresc sa se întoarca pe pamânturile de origine. Cei care doresc sa ramâna trebuie sa arate aceeasi fidelitate fata de România ca Românii din Siberia sau Cuban fata de Rusia. Amintim aici ca pentru Rusia au luptat, inclusiv pâna la jertfa suprema, numai în timpul Razboiului civil, peste 100.000 de Români.
Cred sincer ca pe respectul fata de natiunile noastre si fata de jertfele istorice, pe întelegerea unor deziderate nationale - care au fost reduse aici din partea noastra la un minim absolut - se poate trece peste uriasa si urâta ruptura dintre noi si se poate reface o fratietate istorica.
Dumnezeu sa ne ajute!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Adaug aici, într-un stil de amator superior totuşi, de departe, atacului neargumentat, un mic citat din wikipedia în engleză (care nu poate fi bănuită de simpatii româneşti):
Early modern period
From the 15th century, northern Transnistria (current districts of Camenca and Ribnita) belonged to the Grand Duchy of Lithuania,[28][29][30][31][32] and later to the Polish–Lithuanian Commonwealth (1569–1793) which encouraged the migration of peasants into the territory from the neighboring populated areas (from north and from west). Prince of Moldavia Gheorghe Duca (1665–66, 1668–72, 1678–84) built a court at Țicanova on the east bank of the Dniester, and one at Nimirov on the Southern Bug, last mentioned in Moldavian hands in 1765.[33][34] The localities Dubăsari, Rașcov, Vasilcău, as well as four other currently in Ukraine are mentioned in 17th-18th centuries as fairs for the Dniester-Bug region. In 1769, a document dated at Bender mentions the then title of the Mitropolitan of Moldavia as Mitropolitan of Proilavia, of Tamarova, of Hotin, and of all the borders of the Danube, of the Dniester, and the Han's Ukraine,[35] the latter being a common reference to the then sparsely populated Dniester–Southern Bug–Dniepr area.
Before becoming part of the Russian Empire in 1792 (southern part) and 1793 (northern part) the largest groups living between the Dniester and the Bug rivers were Moldavian, Ruthenian (Ukrainian) and Tatar peasants.[36] The Russian census of 1793 of the Ochakov region (southern part of the Dniester-Bug area) mentions a totality of 67 villages, of which 49 are mentioned as Moldavian and 18 as Tatar.[37] The first candidate for the governor of the new Russian region was the Moldavian boyar of Greek ancestry Alexandru I. Mavrocordat.[38] The northern part of Transnistria had Ruthenian (Ukrainian) and Moldavian villages.
Date mult mai amănunţite, desigur, se pot găsi la istoricii din Republica Moldova şi din România care s-au ocupat de problemă. Pe baza unor surse istorice, precum cele menţionate aici:
Establishment and name etymology
The land were the Oceacov or Vozia was settled was inhabited by thracians and schytians in the ancient times. It was known as a part of Great (European) Schytia. In the 7th and 6th cent. B.C., Greek colonists had founded an commercial colony near the thracian coast city and the town was named Alektor. Archaeological excavations also point to the fact that previously in the near proximity of the area existed the old Miletan (ancient Greek) colony of Pontic Olbia, and it's supposed that the same Greek expeditions settled Alektor.
In the 1st cent. B.C. Alektor become roman colony and part of Roman empire. It was a part of the Romanians ethnogenesis space and a place of passage for many migratory people and tribes. As a result of the migrations, the city will fall and the inhabitants will live in small settlements digged in the shores of Bug and Niper rivers.
In the Middle Age the place was named Vozia by Romanians. The name it is supposed to come from a plant known in Romanian as bozii/bozia (Sambucus ebulus), a medicinal herb very often found in that places. The territory was a part of the Romanian Berladnici rulership. It fall under tatar domination in the time of the Mongol invasion of Europe.
Alexandru cel Bun, the Moldavia's ruler and his ally Vitovt or Vytautas, Lithuania's leader, had free the Vozia territory and a forteress was built again close to Alektor's ruins. Later the stronghold will be mentioned in Russian chronics as Dashev.
In XIV cent. A.C. the Senarega brothers, Genovese merchants and warriors, had settled a castel at the place called Lerici, very close to Vozia city. Was a good point for commercial trades with Romanians and Tatars, but the Senarega family interference in Moldavia's internal affaires make the Moldavians from Cetatea Albă (White City) take the castle from them in 1455.
In 1492 Crimean Tatars take for a while Vozia from Moldavians and named it Özü-Cale, which literally meant Dnieper (Özü) - fortress (Cale). The name was also very similar to Romanian Vozia. It also referred to the city as Kara-Kerman (Black city) as an opposite to Cetatea Albă (White City), also take it by the Tatars and Turkish army from Moldavians. That city was also renamed as Ak-Kerman (White city), today Bilhorod-Dnistrovskyi.
The very next year, 1493, the fortress was overtaken by the Moldavian's cossacks of Bohdan Gliński. Due to its strategic location the fortress for a long time was a site of contest between the Moldavia, Polish–Lithuanian Commonwealth, Moldavia's ally Zaporizhian Sich, and Ottoman Empire.
At a later date it became the centre of an Ottoman sanjak which included Khajidereh (Ovidiopol), Khadjibey (Odessa), and Dubossary, as well as some 150 villages, and Silistra Province to which it belonged was sometimes called Özi Province. Khadjibey later became a sanjak centre and left from Özi one.\
In 1600 Mihai Viteazul (Michael the Brave) has free the city for a short time.
Giovanni Battista Malbi noted in 1620 that the town and the land of Vozia, even ruled by the Tatars, were inhabited by Romanians (describing them as having the Orthodox religion and a corrupt Latin-Italian language, with Slavic influences / in that time the Old Slav language was the church language in all Romanian countries). The same ethnic note was made by Niccolo Barsi from Luca in the same century. Daniel Krmann, monk from Poltava, write that outside the Turks and Tatars, the conquereres of the Vozia, the city was inhabited by Moldavians (Romanians) and that it was there a number of Greek merchants. Lawrin Piaczeczynski, secretary of the Polish king Sigismund III Vasa, traveling with a diplomatic mission to Gazi Ghirai Khan, meet in Cetatea Albă (Ak-Kerman) territory and in Vozia or Oceakov territory only „sate moldoveneşti pe care le ţine hanul tătărăsc şi pe care le guvernează în numele lui sluga lui Nazyl aga" ("moldavians villages under tatar khans domination, ruled in here name by Nazyl Aga") [1] Similar notes were made by Giovanni Botero (1540-1617) in „Relazioni universali”, (Venice, 1591); Gian Lorenzo d'Anania in „L'Universale fabbrica del Mondo, ovvero Cosmografia ” (Napoli-1573, Venice-1596 etc.) and Giovanni Antonio Magini (1555-1617), from Padova, în „Geographie universae” (Venice - 1596).
Este un text tot de pe en.wikipedia.org dar sursele citate pot fi studiate de cei care îşi închipuie că afirmaţiile din răspunsul meu sunt "bazate pe niște basme și mituri din materiale amatoricești".
În rest, merită spus că, da, imaginaţia este foarte dăunătoare mai ales când ne face să ne credem experţi în ceea ce nu am studiat.
Prefer să nu mai revin pe temă, dacă cineva contestă datele istorice prezentate atât de sursele amintite aici cât şi de istoricii reputaţi din Republica Moldova şi România, ar fi bine să o facă pe o argumentaţie foarte solidă. Altfel riscă să pară (să pară, am spus!) a avea un partizanat cu totul subiectiv şi ne- (sau anti-) românesc.
Pace tuturor!
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
În Basarabia țaristă, politica de rusificare nu a dat roade. Dimpotrivă, majoritatea populației rutene (ruși în Basarabia nu prea au existat) a fost românizată cu desăvârșire în 7 decenii.
Bine, toate acestea sunt chestii legate de istorie, care nu are nicio importantă în dialogul cu rușii. Discuțiile despre "ce a fost" dă dovadă de infantilism, care nu face decât să dăuneze. Orice popor care începe un dialog cu evocarea istoriei îndepărtate, nu trezește decât zâmbete.
Spui multe prostii in cele cateva randuri, din penultimul comentariu.
Exista istorici seriosi care spun Brodnicii, Beraldnicii si Bolohovenii erau romani. Pana si in manualele de istorie din Romania scrie asta. Cum ti se pare, daca nu romanesc numele unui voevod al brodnicilor, Ploscânea? Poate ai auzit de batalia de la raul Kalka, unde a luptat acest voevod cu brodnicii lui: https://danielvla.wordpress.com/2014/09/02/batalia-de-la-raul-kalka-1223-unde-brodnicii-romanii-voevodului-ploscanea-au-luptat-impotriva-rusilor-de-partea-tataro-mongolilor-lui-gengis-han/
Romanii existau dincolo de Nistru cu mult inainte sa de secolul XVIII. e Suficient sa amintim de domnitorul Ioan Voda cel Cumplit, care vorbeste de "ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, la 1574. octavian racu
Spui multe prostii in cele cateva randuri, din penultimul comentariu.
Exista istorici seriosi care spun Brodnicii, Beraldnicii si Bolohovenii erau romani. Pana si in manualele de istorie din Romania scrie asta. Cum ti se pare, daca nu romanesc numele unui voevod al brodnicilor, Ploscânea? Poate ai auzit de batalia de la raul Kalka, unde a luptat acest voevod cu brodnicii lui: https://danielvla.wordpress.com/2014/09/02/batalia-de-la-raul-kalka-1223-unde-brodnicii-romanii-voevodului-ploscanea-au-luptat-impotriva-rusilor-de-partea-tataro-mongolilor-lui-gengis-han/
Romanii existau dincolo de Nistru cu mult inainte sa de secolul XVIII. e Suficient sa amintim de domnitorul Ioan Voda cel Cumplit, care vorbeste de "ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, la 1574. Mai nainte, la 1455, moldovenii din Cetatea Alba cuceresc colonia genoveza Lerici (Ocekov) si o pastreaza neintrerupt cateva zeci de ani. Ba inca unele surse scandinave vorbesc de prezenta ,,blakumenilor” dincolo de Nistru, in secolul XI. Deci care secol XVIII???
Si mai zici: "Asimilarea lor ulterioară nu a fost o politică premeditată, ci un proces firesc."
N-am auzit minciuna mai mare! Te contrazice Eminescu fratioare: "Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice."
In Basarabia tarista, politica de rusificare a dat destule roade. Deportarile taranilor in Rusia, fuga altora peste Prut in restul Moldovei si colonizarile cu populatii straine au schimbat structura etnica mai ales in Bugeac si in alta parti ale provinciei. Dar cred ca stii prea bine, ca esti de acolo.
Ridicarea unor probleme de acum 200, 300 de ani e oportuna ori de cate ori se iveste ocazia. Ca sa nu se mai bata rusii cu pumnul in piept ca sunt pamanturile lor. Noi eram acolo dinainte sa fi aparut ei, cu ifose de stapani.
În privința românizării rutenilor în Basarabia, am mai scris câte ceva
NU am făcut în context afirmaţii despre caracterul românesc sau nu al statelor Berladnicilor şi Brodnicilor (pe Bolohveni nici nu i-am menţionat).
Şi asta pentru că m-a interesat în primul rând să proclam Moldova ca stat succesor al celor două, ceea ce şi este, confirmând astfel drepturile sale istorice asupra teritoriilor din răsăritul Nistrului. Este elementar - şi este foarte grav când cineva nu înţelege asta dar se bagă în probleme politice - ca într-o negociere să vii cu pretenţii maximale până la limita inacceptabilului. Altfel nu ai ce negocia. Mişcarea Imperială Rusească a pornit de la o ofertă de discuţie în care Găgăuzia rămânea Rusiei, împreună cu Transnistria, iar celealte teritorii (sudul şi nordul Basarabiei, Herţa, N Bucovinei etc.) nici nu erau amintite. În urma reacţiei extrem de negative a românilor s-a revenit cu o recunoaştere neclară a frontierei pe Nistru. Un mare pas înainte, la care era nevoie de un răspuns. Diplomatic.
Un răspuns diplomatic, d-le Octavian Racu, are o structură complexă, făcând recurs la ceea ce convine părţii care îl alcătuieşte. Superficialitatea analizei dvs. - atât diplomatică, dar şi istorică - este, din această perspectivă, stupefiantă. V-am citit unele din articole - nu vă cunoşteam până acum - şi am constatat o similitudine de păreri între noi. Ceea ce m-a făcut să bănuiesc faptul că aţi pornit cu o părere preconcepută care v-a blocat posibilitatea unei înţelegeri reale a textului. V-aţi aşteptat să găsiţi ceva în text (ceea ce dvs. aţi numit într-un articol "infantilismele dreptei") şi vă încăpăţânaţi să le vedeţi chiar dacă nu există.
De fapt lucrurile stau în răspunsul meu exact pe dos decât le-aţi înţeles...
O scurtă incursiune istorică era absolut necesară, din foarte multe motive.
Ca prim exemplu, în răspunsul meu este o armonizare a vocii unui cetăţean al României (întâmplător şi istoric) cu poziţia istoricilor din Republica Moldova. Necesitatea acestei armonizări este evidentă, deci cred că nu este cazul să o mai argumentez.
Ceea ce nu aţi observat, d-le Octavian Racu, este faptul că cererile făcute de mine pentru în înţelegere cu Rusia NU se bazează pe o ancorare în trecut. Amintirea unor statalităţi pre-moldoveneşti întinse din Carpaţi până în părţile Niprului, ca şi amintirea unei autorităţi moldoveneşti în şi peste Zaporojia, este urmată de menţionarea hotarului pe Bug. Adică la sute de km spre vest. Ceea ce arată pe de-o parte cunoaşterea dreptului istoric, iar de cealaltă parte realismul şi deschiderea spre soluţii ancorate în prezent.
Aş putea să vorbesc aici despre regionalismul Odesei şi despre deschiderea către români şi România a acesteia, despre avantajele acordării de către România unei largi autonomii acestei regiuni, împreună cu asigurarea unei protecţii reale, despre frustrările şi nemulţumirile Odesei în Ucraina de astăzi. Şi despre alte "amănunte" esenţiale din regiunile vizate. Este însă inutil în această fază.
Ceea ce de asemenea nu aţi observat, d-le Octavian Racu, este faptul că avem de-a face cu un început de dialog între două părţi relativ neînsemnate. Mişcarea Imperială Rusească nu hotărăşte nimic esenţial în politica actuală a Rusiei, iar eu nu însemn nimic în politica actuală a României. Totuşi este un dialog, unul din foartele puţine dialoguri între români şi ruşi, între naţionaliştii ruşi şi naţionaliştii români. Necesitatea expunerii unei perspective istorice, dar şi a deschiderii către o rezolvare aşezată în actualitate era mai mult decât evidentă. Totodată era evidentă necesitatea lăsării în suspensie a multor aspecte, astfel încât să se creeze deschidere către replică şi să se poată construi astfel un dialog.
Am trecut peste afirmaţiile istorice hazardate pe care le faceţi. Existenţa latinităţii nord-pontice este atestată încă din primele secole, iar continuitatea ei poate fi urmărită şi dovedită arheologic şi documentar (culmea, inclusiv în studii ucraineene!). Da, există "valuri" de refacere a românităţii zaporojene, aşa cum există valuri de refacere a românităţii dalmatice. Dar întemeierea oraşului Cetinie de Radule Vlah şi fraţii lui ce construiesc "Biserica Românească" ("Vlaşka Krkva"), cea mai veche clădire a acestei istorice capitale muntenegrene, nu anulează existenţa romanităţii muntenegrene mai vechi. Valurile de aşezări româneşti din Zaporojia secolelor XVIII-XIX sunt o realitate istorică. Dar ele se suprapun peste locuiri româneşti mai vechi şi deplin atestate.
Totuşi, d-le Octavian Racu, nici măcar aceste aspecte nu sunt esenţiale. Esenţial este că Moldova are autoritate în Zaporojia şi între Nistru şi Bug ÎNAINTE ca Rusia să preia aceste zone. Ceea ce crează un drept de anterioritate, foarte important într-o asemenea situaţie. Şi ne îndreptăţeşte să cerem mai mult în schimbul cedărilor noastre.
Ancorarea absurdă de situaţiile istorice este dăunătoare. Dar, paradoxal, mai puţin dăunătoare decât renunţarea la folosirea dreptului istoric. Situaţia raporturilor româno-ungare este un exemplu edificator în această privinţă şi, din păcate pentru noi, se constituie într-o situaţie tipică pentru România. Căci lipsa de fineţe a diplomaţiei noastre duce la aceeaşi extremă, d-le Octavian Racu, în care se confundă apelul fundamentat şi inteligent la istorie - ca bază pentru negocieri şi construirea viitorului - cu închistarea în istorie, ceea ce este cel puţin o greşeală extremă, dacă nu un act de trădare naţională. Diplomaţii unguri, agăţându-se de un trecut la prima vedere imposibil de reconstituit, izbutesc însă mult mai mult decât diplomaţii noştri. Cinste lor, ruşine nouă. Poate şi înţelegem ceva!
P.S. În toate discuţiile cu străinii - ruşi, unguri, bulgari, austrieci etc. - despre România şi situaţia actuală, nu am găsit NICIUNUL, repet, NICIUNUL, care să nu facă apel şi la dimensiunea istorică (din perspectivă proprie, desigur!).
Toată zona între Prut și Bug a aparțiunut de facto Moldovei în timpul lui Ștefan cel mare și chiar și înainte și după măria sa. Pentru a stăvili incursiunile tătare toți domnitorii români ai Moldovei au încercat din răsputeri să colonizeze zona cu creștini ortodocși. Pentru că români nu erau destul de mulți nici măcar în Moldova, Ștefan a adus și ruteni, bulgari și chiar și pe găgăuzi, care nu erau nici români și nici slavi (erau mai apropiați de tătari), însă erau ortodocși și erau credincioși domnitorilor moldoveni. E adevărat că dacă mergi cu mașina și în Maramureșul istoric și prin zona Pocuției, peste tot întâlnești oameni care vorbesc românește, însă România nu poate emite pretenții pentru mai mult decât teritoriile României mari interbelice + zona Moghilău, Balta + Maramureșul istoric și poate zona Pocuția. Odesa nu este un oraș românesc.
2. daca as fi fost in pozitia in care sa decid efectiv daca luam teritoriile mentionate inaopoi, poate ca as fi stat sa ma gandesc la milioanele de alogeni pe care ar trebui sa le gestionez. dar nu sunt si nici n-am emotii ca voi fi, asa ca nu trebuie sa-mi cumpanesc vorbele, pentru ca e o discutie teoretica. Sunteti ca in bancul in care oltienii s-au predat din start Chinei, dupa ce le declarasera razboi, pentru ca si-au dat seama ca n-au unde sa-i inmormanteze pe toti. Sa fim seriosi, n-am atatea griji pe cap.
Un răspuns sănătos, care ar fi de nivelul unui intelectual, ar consta din meditarea asupra aspectelor ideologice și elementelor care ar putea crea niște punți de legătură. Dacă vom începe să ne amintim despre păcatele turcilor, tătarilor, nemților, austriecilor, unde vom ajunge? Gândirea aceasta mică, dominată de niște traumatisme istorice este profund nocivă pentru interesele neamului. La ora actuală, prioritatea numărul unu pentru toți românii este restabilirea suveranității naționale și stoparea degradării morale și spirituale, cu toate consecințele sale. Restul, nu sunt decât niște clișee a unei generații bolnave, care nu are capacitatea de a propune proiecte serioase, în afară de protocronism, bocete și văicăreli de tot felul.
Nu există "drept istoric" moștenit, există doar un drept care se cucerește prin luptă și jertfă. Românilor le aparține pe drept doar ceea ce au reușit să cucerească, iar pe viitor le va aparține ceea ce vor reuși să cucerească. Deocamdată, nici România nu aparține românilor. Ce să mai vorbim aiurea despre nu știu care "teritorii românești" imaginare, cu un milion de români imaginari, care ar trăi în Rusia.
Desigur, există un milion de români în Rusia, însă majoritatea din aceștia sunt muncitorii sezonieri basarabeni.
D-le Mircea Olteanu, felicitări! Analizele dvs. sunt corecte de la un cap la celălalt!
Dacă nu o să avem simţul şi ataşamentul faţă de o idee imperială neobizantină, în vederea stabilirii unui dialog dintre toate puterile cu care avem ceva în comun, vom fi distruşi aşa cum au fost distruşi sîrbii de NATO, iar noi ca popor ortodox am primit bazele nato la noi acasă ca să-i poată bombarda mai bine pe confraţii noştri.
S-au înmulţit prea tare patrioţii care, în special în mediu virtual sunt cei mai mari revoluţionari, ei ar fi gata chiar şi la război să meargă, doar că au la moment ceva mai important, să se clarifice totuşi Siberia e pămînt românesc sau nu...
Pe un preot îl întrebau: Părinte ce să nu mîncăm în post. Şi preotul i-a răspuns: Cel mai important e să nu vă mîncaţi unul pe altul! Iată asta e cea mai gravă problemă de indigestie la români, se mănîncă unul pe altul, între timp însă, duşmanul îşi face treaba.
Dacă o să continuăm cu acest ritm, vom ajunge să avem şi mai puţine pămînturi, mai ales că pe zice trece ne îndepărtăm de Legea noastră strămoşească a dreptei credinţe.
Si inc-o chestiune teribil de importanta, dupa parerea mea. :i dumneavoastra si domnul Racu folositi o tehnica de manipulare de cea mai joasa specie: ca vem probleme in tara si sa ne vedem de ale noastre mai intai. Pai,1 ca incercam sa ne ocupam si de ele, dar nu era vorba in cestiune despre asta si 2, si problemele dezbatute aici sunt tot ale noastre si sunt strans legate de deprecierea fibrei noastre nationale, care are ca simptom principal EXACT abordari de tipul celor expuse de dumneavoastra si de domnul Racu.
Si 3, in final, pentru numele lui Dumnezeu, nu va mai luati atat in serios, e o discutie de net, nu hotaram soarta Romaniei aici!
Dacă acesta este nivelul de inteligenţă al naţionaliştilor noştri, chiar nu avem mari şanse de viitor. Din fericire mai există şi alţii, ca Mircea Olteanu şi alţii asemenea, care chiar citesc şi gândesc un text. Alţii, din câte se vede, sunt închişi într-o lume proprie, din care nu pot ieşi cu niciun preţ. A vorbi despre "scuipat în ei", despre "să urăşti un popor ortodox întreg" şi alte asemenea aberaţii totale în contextul de faţă - cu care afirmaţiile în cauză nu au absolut nicio legătură - ţine de un profund paralelism cu realitatea, de o închistare fanatică în idei preconcepute, de o orbire provocată de aroganţă şi încrâncenare ideologică.
În treacăt fie spus, dragă "admin", pe exact acelaşi discurs cu dumneata au mers românii din sud la începutul secolului al XIX-lea, luptând alături de greci (şi de ruşi) pentru "o idee imperială neobizantină", ferindu-se de abordări "teritoriale", fiind convinşi că "unirile teritoriale sunt o consecinţă firească" şi alte bla-bla-bla-uri, pentru a recunoaşte după ani de zile că prin aceasta şi-au distrus neamul şi naţia. Incultura istorică duce la repetarea orbească a unor greşeli extrem de grave. Incultura istorică îi face pe oameni să cedeze ce nu se poate ceda, să nu ştie ce se poate negocia şi ce nu, să se piardă - ca Octavian Racu şi "admin" - în sterile şi patetice revărsări ideologice, cel mai adesea complet alăturea cu drumul. Şi, desigur, şi insultătoare, că grija mare a unor asemenea naţionalişti este "să nu îi supărăm pe alţii", că pe ai noştri îi putem călca liniştiţi în picioare de cât de deştepţi şi patrioţi suntem. Eventual şi explicând, după ce am insultat în dreapta şi stânga, despre cum "să nu ne mâncăm unii pe alţii". Adică tocmai ceea ce fac ei... Sau sunteţi gata să trimiteţi mesaje către ruşi, ca parte a dialogului pe care îl doriţi, în care să le descrieţi poziţia în termeni de "naivitate", "diversiune", "prostie", "campanie tâmpită", probleme "la cap", "la limita schizofreniei", "amatorism", "infantilism" etc., etc.? A, nu, că ar fi jigniţi. Dar putem vorbi aşa faţă de ai noştri, chiar dacă reproşăm lucruri care NU EXISTĂ în textele la care cică răspundem, nu? Lipsa de bun simţ a limbajului folosit este depăşită numai de lipsa de logică a discursului şi argumentaţiei. Dar, de, aşa ţin unii post, aşa "nu îi mănâncă unii pe ceilalţi români".
Deşi ar putea fi spuse multe la obiect, evident este inutil. O să închei aici definitiv cu această pagină. Puteţi insulta şi abera mai departe liniştiţi, n-o să vă mai deranjez. Să vă dea Dumnezeu mintea românului cea de pe urmă... înainte de a fi prea târziu.
Poate ar trebui sa abordati, intr-un articol separat, intelegerea dintre Dimitrie Cantemir si Petru cel Mare in privinta granitei de rasarit a Moldovei, caci nu sunt multi cei care stiu despre asta. Eventual si prezentarea documentului, daca acesta exista...
Doamne ajuta!