Raportul Estrela, care consideră avortul ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului, aspru criticat de conservatorii europeni. "Orice ovul uman fecundat reprezintă un embrion uman care trebuie protejat"

De Răzvan Marica  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Partidul Noua Republică a criticat, într-un comunicat de presă, raportul deputatei portugheze Edite Estrela, care extinde, în esenţă, practica avortului definindu-l, implicit, ca pe unul dintre drepturile fundamentale ale omului.
"Partidul Noua Republică, în acord cu Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European, îşi reiterează dezacordul faţă de Raportul iniţiat de europarlamentarul socialist Edite Estrela, privind Sănătatea Sexuală şi Reproductivă şi drepturile aferente, care a fost adoptat pe 26 noiembrie 2013, la Strasbourg, după ce fusese retrimis Comisiei la sesiunea parlamentară din 22 octombrie 2013. Acum, Raportul Estrela, modificat, urmează să fie supus la vot în plenul Parlamentului European pe 10 decembrie 2013.

Această rezoluţie, neobligatorie din punct de vedere juridic, încalcă Tratatul UE şi nu poate fi folosită pentru a introduce dreptul la avort sau împotriva punerii în aplicare depline a iniţiativei cetăţeneşti europene One of Us (Unul dintre noi), ECI(2012)000005, iniţiativă pe care partidul Noua Republică o susţine. Niciun tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic, nici Convenţia europeană a drepturilor omului, nici dreptul cutumiar internaţional nu pot fi invocate pentru a stabili sau recunoaţte un astfel de drept.

Noua Republică consideră că Raportul Estrela a rămas şi rămâne inacceptabil din cel puţin trei motive:

1. Promovează avortul fără restricţie. Toate instituţiile, organismele şi agenţiile UE trebuie să rămână neutre în ceea ce priveşte problema avortului, întrucât aceasta este o problemă ce cade sub incidenţa legislaţiei din statele membre. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene confirmă (C-34/10) că orice ovul uman fecundat reprezintă un embrion uman care trebuie protejat. Declaraţia ONU privind drepturile copilului prevede că copilul are dreptul la protecţie juridică înainte şi după naştere. Uniunea Europeană nu ar trebui să sprijine nicio autoritate sau organizaţie care promovează, sprijină sau participă la gestionarea oricărei acţiuni care implică avortul.

2. Contestă dreptul fundamental la obiecţia pe motive de conştiinţă al profesioniştilor din sistemele de sănătate. În România obiecţia de conştiinţă este protejată de Constituţie şi de Codul Deontologic al medicului. Nicio persoană, spital sau instituţie nu poate face obiectul presiunilor, nu poate fi considerată responsabilă sau discriminată în vreun fel pentru că refuză să efectueze, să accepte efectuarea în incinta sa sau să asiste la practici care ar putea provoca moartea unui embrion uman.

3. Totodată, acest raport neagă dreptul statelor naţionale, implicit al României, de a decide ce politică adoptă în chestiunea avortului şi a practicii medicale în general, ţinând cont de faptul că acesta este un drept exclusiv al statelor membre ale UE, implicit al ţării noastre, iar cei care votează în favoarea acestui raport votează împotriva interesului naţional.

Partidul Noua Republică a anunţat că va monitoriza activ procesul de vot din Parlamentul European şi va publica lista europarlamentarilor români care votează împotriva interesului naţional al României".

"Raportul Estrela", aşa cum este, generic, cunoscută iniţiativa deputatei socialiste din Portugalia Edite Estrela, a stârnit vii controverse în întreaga Europă. În replică, iniţiativa cetăţeanească intitulată "Unul dintre noi” ECI(2012)000005, a reuşit să strângă peste 1.400.000 de semnături din toate ţările, inclusiv din România. Potrivit acestei petiţii, care se adresează Comisiei Europene, ”Demnitatea şi integritatea embrionului uman trebuie respectate. (...) Pentru a da dovadă de coerenţă în exerciţiul atribuţiilor sale, UE ar trebui să interzică şi să pună capăt finanţării activitătilor care implică distrugerea embrionilor umani, în special în domeniul cercetării, al ajutorului pentru dezvoltare şi al sănătăţii publice”.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”