După ce ieri anunţam protestul a patru profesori din Timişoara împotriva ideii ca gânditorul şi filosoful român Petre Ţutea să dea numele unei străzi în municipiul de pe Bega, iată că reacţiile nu au întârziat să apară. Flavius Boncea, consilier local în Primăria Timişoara, a sărit în apărarea marelui filosof, demontând acuzaţiile aduse de profesorul Robert Reisz lui Petre Ţuţea într-un editorial de pe siteul vestul.ro, intitulat "Ce aveţi cu Petre Ţuţea?". În material, autorul îl citează pe profesorul Alin Gavreliuc, decanul Facultății de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest.

Iată un fragment din editorialul lui Flavius Boncea

Și, în cele ce urmează, intenționez să ofer câteva contraargumente punctuale la scrisoarea adresată Consiliului Local.
În primul rând, faptul că Petre Țuțea nu a avut nici o relație biografică cu orașul Timișoara nu este un motiv pentru ca o stradă din oraș să nu îi poarte numele. Peste tot în lume, nu doar în România și nu doar în Timișoara, există denumiri de străzi ale unor personalități care nu au avut vreo legătură biografică cu localitatea respectivă. Simpla valoare de simbol național sau universal a unei personalități poate justifica onorarea ei prin atribuirea numelui unei străzi, fără să existe neapărat o legătură spațială între respectiva personalitate și entitatea administrativă care a hotărât să o onoreze astfel.

În al doilea rând, Petre Țuțea nu este o personalitate controversată a istoriei României. Faptul că a simpatizat cu Mișcarea Legionară nu este un motiv pentru a ne dezice de Petre Țuțea. De ce? În primul rând, Țuțea nu a fost un membru al „nomenclaturii” legionare. El a îndeplinit strict sarcini de funcționar - a fost, în anii '30, referent și apoi șef de secție în Ministerul Economiei Naționale, iar în 1940 șef de secție în Ministerul Comerțului Exterior.

În al doilea rând, Petre Țuțea nu a fost condamnat niciodată pentru nici o crimă, nu i s-a atribuit nici o atrocitate așa cum se face, de regulă, cu Mișcarea Legionară. Trecem peste faptul că Mișcarea Legionară este singura mișcare naționalistă, alături de Strajnicii din Bulgaria, care a fost scoasă de sub acuzare la Tribunalul de la Nürnberg, fiind exonerate, la același tribunal, de orice culpă și entitățile pe care le reprezentau legionarii: Guvernul Național și Armata Națională, fiind considerate că nu sunt vinovate nici de crime de război, nici de genocid, nu sunt nici fasciste, nici naziste și nici colaboraționiste.

http://youtu.be/tJOEOmwRPWU

Petre Țuțea a făcut pușcărie, este adevărat, dar a făcut-o condamnat fiind de către comuniști. El a fost arestat de către autoritățile comuniste impuse de sovietici și ținut în închisoare fără a fi condamnat (!) timp de cinci ani (1948-1953). A fost arestat din nou pe 22 decembrie 1956 sub acuzația de uneltire contra ordinei sociale, fiind condamnat la zece ani de închisoare. I se intentează un nou proces în 1959, în urma căruia a fost condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a executat opt ani în diverse penitenciare, mai ales la Aiud. A fost eliberat în 1964 din cauza stării precare de sănătate, șubrezită în urma torturilor din închisoare, dar a rămas permanent sub observația Securității.
O dezicere de Petre Țuțea pentru că ar fi simpatizat cu Mișcarea Legionară și pentru că a scris articole în presa legionară ar însemna o dezicere de alte mari simboluri românești, cum ar fi Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu sau mulți alți intelectuali din generația anilor 1930. Mai mult decât atât, chestionat fiind după 1989 despre Mișcarea Legionară, însuși Petre Țuțea spunea că „legionarismul era în înseşi ideile epocii, dar legionarismul nu putea să iasă câştigător deoarece avea la bază o eroare – naţionalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de naţionalism li s-a tras sfârşitul legionarilor”.

În al treilea rând, este total incorect să îl prezentăm pe Petre Țuțea ca simbol al unei „configurații ideologice de extremă dreaptă”. Petre Țuțea a fost eseist, filozof, economist și om politic – dar, prin întreaga sa activitate, a fost un apărător al creștinismului și al valorilor noastre naționale. Nu a fost niciodată antisemit, dimpotrivă („Nu am fost şi nu sunt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Hristos nu e din Fălticeni”; „Evreii au geniu religios. Ei au creat două religii, iudaică şi creştină. Mai glorioase nu văd religii în lume… Sunt o rasă superioară, sunt părinţii religiei noastre. Pentru ei cultura înseamnă religie. Restul este artă şi ştiinţă. Cultura înseamnă la ei spirit şi numai ei au lăsat cultură pe unde au stat, ovreii. Cultura Europei e iudaică şi civilizaţia e multiformă. Iudeo-germano-latino-slavă”). La fel cum este incorect să vorbim și despre o lipsă de operă a lui Petre Țuțea, cel care a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice și rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza persecuției a publicat foarte puțin înainte de 1989, numeroasele descinderi în locuința sa ducând la confiscarea a zeci de manuscrise, studii și materiale, inclusiv a proiectului „Prometeu”. Doar după prăbușirea regimului comunist scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile.

În scrisoarea făcută publică de cele patru cadre didactice de la UvT (și care a fost preluată în mare parte din mass-media fără vreun comentariu sau vreun semn de întrebare) se spune că ne dorim ca identitatea orașului nostru să fie legată de valorile libertății, democrației, toleranței și progresului. Am convingerea că Petre Țuțea reprezintă toate aceste valori, la fel cum și acceptarea lui Petre Țuțea reprezintă respectul față de aceste valori.

Cât despre cei care își dau cu părerea prin diferite rețele de socializare și pe diverse forumuri despre acest subiect, în necunoștință de cauză și, probabil, cu grave lacune culturale, îmi permit să preiau un comentariu făcut de profesorul Alin Gavreliuc, decanul Facultății de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest: „Sunt complet consternat de tonul reacțiilor, ca și cum ne-am afla în fața unei calamități, cu implicații simbolice și politice foarte grave. Nu știu câți dintre cei care au dat sentințe știu cine a fost și 'cum' a fost Petre Țuțea. E negreșit, în opinia mea, una dintre cele mai vii personalități culturale care supraviețuiește României interbelice și care ne transmite un mesaj puternic legat de «cum ar fi putut fi» această țară dacă ar fi fost populată de oameni ca el. Deși mai degrabă socratic – destinul social și politic românesc nu i-a putut îngădui să producă o ‘operă’ -, Țuțea a fost în zilele pe care le-a trăit, imediat după 1989, una dintre cele mai răscolitoare figuri publice. A scoate din context, a ridica piatra cu atâta ușurință, a cataloga dincolo de a-l ‘asculta’ pe cel lovit mi se pare inacceptabil. Nu știu dacă este oportun să primească numele unei străzi (și nu asupra acestei topici mă pronunț, repet, ci asupra tonului discursului revoltat), dar pentru cineva care ne-a mărturisit puterea eliberatoare a credinței în așezarea unei lumi, care a destructurat cu atâta forță delirul comunist, care a plătit cu atâta suferință propriul său crez mi se pare că avansăm o ‘judecată’ profund nedreaptă. Astfel calificând și condamnând fără ezitare - de la Nicu Steinhardt, Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Radu Gyr la Petre Țuțea -, cei care merg pe această cale, evacuând din istorie și memorie, igienic, pe toți cei care nu sunt ‘politically correct’, nu fac, în opinia mea, decât să sporească cacofonia identitară (deliberat am scris așa) în care «noi, românii» încercăm, cu bune și rele, să ne (re)găsim un «rost»…”