Pungeşti, kilometrul zero al realităţii

De Radu Iliescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În cele şapte zile ale creaţiei, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, luminătorii cerului (soarele, luna şi stelele), apele şi uscatul, vegetaţia şi animalele, omul – în două versiuni diferite şi complementare – bărbat şi femeie. Am recitit Facerea cu atenţie, m-am uitat şi în alte mituri fondatoare, şi acum pot spune liniştit: Dumnezeu nu s-a obosit să creeze nicio societate comercială. Deci niciun holding, nicio persoană juridică în general şi nicio corporaţie în special. Verbul s-a materializat în corpuri cosmice, lucruri, flori, animăluţe şi ceva persoane fizice.

Atât cât pot eu şti şi spune, invenţia patrimoniului nelegat de vreun om anume, căci aceasta este până la urmă persoana juridică, le aparţine romanilor. Ei au dat numele de universitas pentru uniunea unor persoane concrete care acţionează în mod unitar în scopuri permanente. Şi uite că nici n-am trecut de paragraful doi şi avem definiţia persoanei juridice : un ţel cu nişte bani. Sau o idee cu banii ei. Sau un ideal. Oricum o dăm, universitas a fost prima ficţiune cu portofel lăsată să-şi facă de cap în lume. Deşi societate bătrână, muribundă, romanii au privit-o cu rezerve şi nu le-a trecut prin minte s-o ridice peste nivelul oamenilor.

Ficţiunile cu buzunare largi şi seifuri păzite cu arma au reapărut în secolul XVII (al Iluminismului), sub chipul societăţilor pe acţiuni, dintre care cea mai cunoscută este Compania Indiilor Orientale. Nu, nu englezii au cucerit India, ci această societate comercială, iar traficul de droguri începe tot cu ea, sub forma comerţului cu opiu din China. Nemuritoare, sustrase judecăţii divine şi având ca singură justificare înmulţirea arginţilor, ficţiunile au umblat prin lume făcând aducând şi împărţind din preaplinul demonilor : sărăcie, asuprire, molime şi moarte. În memoriile sale, Amadou Hampaté Bâ, autor peul din Mali, face comparaţia dintre cucerirea militară şi instalarea negustorilor, spunând că primii sunt oameni de onoare în multe cazuri, în vreme ce cei din urmă sunt de mii de ori mai răi, necunoscând decât nesaţul banilor.

Chevron este o universitas, o uniune a unor oameni care urmăresc acelaşi scop : creşterea nesfârşită a unor bani. Spre deosebire de orice om, Chevron este nemuritoare şi nu va ispăşi niciun păcat, oricâte a făcut sau va mai face (nu, nu-s vorbe în vânt, de exemplu în Amazonul ecuadorian a deversat milioane de litri de deşeuri toxice), nici în faţa justiţiei divine, nici în faţa justiţiei oamenilor. Dacă va fi vreodată găsită vinovată în faţa Curţii Penale Internaţionale, Chevron va fi uşurată de nişte bani, ceea ce nu e o ispăşire autentică, pentru că banii nu vindecă răul autentic, poluarea ireversibilă făcută de vreo ficţiune. Nimeni, niciodată, nu va închide Chevron în vreo închisoare, şi nimeni nu o va condamna la moarte. I se va retrage din vreme în vreme ceva din patrimoniu, prilej cu care ficţiunea va deveni şi mai agresivă, şi mai dornică să recupereze ceea ce i s-a luat, jupind oameni şi câmpuri în altă parte a planetei.

Pe nebăgate de seamă am început să trăim într-o lume în care persoanele juridice au mai multe drepturi decât cele fizice. Libera circulaţie a persoanelor face obiectul multor restricţii, în vreme ce libera circulaţie a capitalurilor a devenit axiomatică. Dacă te numeşti Ion, ai Chipul lui Dumnezeu adânc gravat în matricea fiinţei şi vrei să mergi în America, ai nevoie de viză, pe care poate-o obţii, poate nu. Dar dacă te numeşti Chevron, eşti schima răului pe malul pârâului, cum zice undeva Creangă, eşti primit cu braţele deschise şi simpla ta intenţie de a te oploşi undeva este trecută la capitolul victorii. E o lume profund anormală aceea în care o simplă convenţie trece înaintea omului.

La Pungeşti, oamenii reali, s-au ridicat împotriva unui purcoi de bani la care se închină politicienii. Creaţia lui Dumnezeu, oamenii, se revoltă întru apărarea creaţiei lui Dumnezeu, pământul şi apa, grav în pericol de a fi afectată ireversibil de o ficţiune (Chevron) bogată în ficţiune (bani), sprijinita de o alta ficţiune (statul român). În islam, două dintre numele lui Dumnezeu sunt : Al-Zahir (Cel Vizibil, sau cele vizibile) şi Al-Batin (Cel Invizibil, sau cele invizibile). Vazutele şi Nevăzutele alcătuiesc împreună realitatea. Eu zic că acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ne scuturăm de jugul ficţiunilor, adică al visăraiei cu ochii deschişi, şi să fim realişti, adică însetaţi să-L cunoaştem şi să facem voia Sa.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu