În cele şapte zile ale creaţiei, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, luminătorii cerului (soarele, luna şi stelele), apele şi uscatul, vegetaţia şi animalele, omul – în două versiuni diferite şi complementare – bărbat şi femeie. Am recitit Facerea cu atenţie, m-am uitat şi în alte mituri fondatoare, şi acum pot spune liniştit: Dumnezeu nu s-a obosit să creeze nicio societate comercială. Deci niciun holding, nicio persoană juridică în general şi nicio corporaţie în special. Verbul s-a materializat în corpuri cosmice, lucruri, flori, animăluţe şi ceva persoane fizice.

Atât cât pot eu şti şi spune, invenţia patrimoniului nelegat de vreun om anume, căci aceasta este până la urmă persoana juridică, le aparţine romanilor. Ei au dat numele de universitas pentru uniunea unor persoane concrete care acţionează în mod unitar în scopuri permanente. Şi uite că nici n-am trecut de paragraful doi şi avem definiţia persoanei juridice : un ţel cu nişte bani. Sau o idee cu banii ei. Sau un ideal. Oricum o dăm, universitas a fost prima ficţiune cu portofel lăsată să-şi facă de cap în lume. Deşi societate bătrână, muribundă, romanii au privit-o cu rezerve şi nu le-a trecut prin minte s-o ridice peste nivelul oamenilor.

Ficţiunile cu buzunare largi şi seifuri păzite cu arma au reapărut în secolul XVII (al Iluminismului), sub chipul societăţilor pe acţiuni, dintre care cea mai cunoscută este Compania Indiilor Orientale. Nu, nu englezii au cucerit India, ci această societate comercială, iar traficul de droguri începe tot cu ea, sub forma comerţului cu opiu din China. Nemuritoare, sustrase judecăţii divine şi având ca singură justificare înmulţirea arginţilor, ficţiunile au umblat prin lume făcând aducând şi împărţind din preaplinul demonilor : sărăcie, asuprire, molime şi moarte. În memoriile sale, Amadou Hampaté Bâ, autor peul din Mali, face comparaţia dintre cucerirea militară şi instalarea negustorilor, spunând că primii sunt oameni de onoare în multe cazuri, în vreme ce cei din urmă sunt de mii de ori mai răi, necunoscând decât nesaţul banilor.

Chevron este o universitas, o uniune a unor oameni care urmăresc acelaşi scop : creşterea nesfârşită a unor bani. Spre deosebire de orice om, Chevron este nemuritoare şi nu va ispăşi niciun păcat, oricâte a făcut sau va mai face (nu, nu-s vorbe în vânt, de exemplu în Amazonul ecuadorian a deversat milioane de litri de deşeuri toxice), nici în faţa justiţiei divine, nici în faţa justiţiei oamenilor. Dacă va fi vreodată găsită vinovată în faţa Curţii Penale Internaţionale, Chevron va fi uşurată de nişte bani, ceea ce nu e o ispăşire autentică, pentru că banii nu vindecă răul autentic, poluarea ireversibilă făcută de vreo ficţiune. Nimeni, niciodată, nu va închide Chevron în vreo închisoare, şi nimeni nu o va condamna la moarte. I se va retrage din vreme în vreme ceva din patrimoniu, prilej cu care ficţiunea va deveni şi mai agresivă, şi mai dornică să recupereze ceea ce i s-a luat, jupind oameni şi câmpuri în altă parte a planetei.

Pe nebăgate de seamă am început să trăim într-o lume în care persoanele juridice au mai multe drepturi decât cele fizice. Libera circulaţie a persoanelor face obiectul multor restricţii, în vreme ce libera circulaţie a capitalurilor a devenit axiomatică. Dacă te numeşti Ion, ai Chipul lui Dumnezeu adânc gravat în matricea fiinţei şi vrei să mergi în America, ai nevoie de viză, pe care poate-o obţii, poate nu. Dar dacă te numeşti Chevron, eşti schima răului pe malul pârâului, cum zice undeva Creangă, eşti primit cu braţele deschise şi simpla ta intenţie de a te oploşi undeva este trecută la capitolul victorii. E o lume profund anormală aceea în care o simplă convenţie trece înaintea omului.

La Pungeşti, oamenii reali, s-au ridicat împotriva unui purcoi de bani la care se închină politicienii. Creaţia lui Dumnezeu, oamenii, se revoltă întru apărarea creaţiei lui Dumnezeu, pământul şi apa, grav în pericol de a fi afectată ireversibil de o ficţiune (Chevron) bogată în ficţiune (bani), sprijinita de o alta ficţiune (statul român). În islam, două dintre numele lui Dumnezeu sunt : Al-Zahir (Cel Vizibil, sau cele vizibile) şi Al-Batin (Cel Invizibil, sau cele invizibile). Vazutele şi Nevăzutele alcătuiesc împreună realitatea. Eu zic că acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ne scuturăm de jugul ficţiunilor, adică al visăraiei cu ochii deschişi, şi să fim realişti, adică însetaţi să-L cunoaştem şi să facem voia Sa.