Zilele trecute ar fi trebuit să fie lansată la târgul Gaudeamus o nouă carte a lui Radu Portocală, la editura Cartier. ”Un președinte împotriva României” e titlul cărții în care sunt prezentați cei zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu la Cotroceni și care nu a mai fost lansată.

Cunoscutul scriitor, fost opozant al regimului comunist din România, denunță un act de cenzură în legătură cu promovarea cărții sale și acuză existența unor presiunii la adresa editurii Cartier pentru ca aceasta să nu poată fi distribuită în librării.

Radu Portocală a spus întreaga poveste pe cotidianul.ro:

”Orice om care scrie ajunge într-o zi (bună sau rea) să simtă nevoia de a aduna textele pe care le-a răspîndit ici și colo între coperțile unei cărți. E nu numai un mod de a-și rîndui astfel producția, ci și o încercare – iluzorie, desigur – de a înșela timpul.

Am scris o serie de articole și cronici de-a lungul „deceniului Băsescu” – și sînt gata să recunosc că nu am acordat nici o simpatie, nici o indulgență marinarului din dealul Cotrocenilor. Ca spectator angajat – pentru a folosi expresia lui Raymond Aron – nu aveam vreun motiv să gîndesc și să scriu altfel sau altceva. În aceeași stare de spirit am scris în acea perioadă și despre grupul așa-zișilor intelectuali prezidențiali.

Acum un an, cînd se termina mandatul lui Traian Băsescu, am pus cap la cap aceste texte, așezînd înaintea lor cîteva rînduri în care spuneam eventualului cititor că ele constituie nu atît o cronică a președinției lui, ci mai degrabă consemnarea furiilor și dezgusturilor mele din acea perioadă.

Multă vreme, căutarea unui editor n-a dus la nimic. Nu eram refuzat, dar – mult mai subtil și totodată mai laș – nu mi se răspundea. Cunosc bine procedeul. N-a fost inventat în România, dar i s-au descoperit repede avantajele și, imediat după redobîndirea unei libertăți de exprimare de care nu oricine trebuia să se bucure, s-a procedat la importarea lui.

Abia pe 22 septembrie, scriindu-i directorului Editurii Cartier de la Chișinău, am primit un răspuns a cărui promptitudine m-a uimit. Îmi promitea că va citi manuscrisul și că-mi va comunica verdictul. După doar trei zile primeam un nou mesaj: „Am văzut manuscrisul. Îl apreciez. (Ați avut admirația mea și până la 1989).” S-au stabilit condițiile editării și am semnat contractul.

După aceea, lucrurile au mers foarte repede. Pe 26 octombrie, macheta era făcută, iar redactorul-șef al editurii, dl Emanuel Galaicu-Păun, îmi scria: „A fost o încântare să vă citesc!” Totul părea să fie făcut pentru ca volumul să poată fi prezentat la Tîrgul de carte Gaudeamus. De comun acord cu editura, i se alesese titlul Un președinte împotriva României. Cînd, pe 11 noiembrie, dl Erizanu mi-a scris pentru a mă anunța că primise cartea de la tipografie, i-am răspuns: „Mi se pare firesc să vă adresez mulțumirile mele. Vă felicit pentru felul în care ați lucrat.” Urmarea n-a mai avut de ce să-mi producă vreun entuziasm.

Miercuri, la nici o oră după deschiderea Tîrgului Gaudeamus, un redactor de la TVR, știind de apariția cărții, s-a dus s-o cumpere la standul Editurii Cartier. Nevăzînd-o nicăieri, a cerut un exemplar. După o mică ezitare, i s-a înmînat unul extras de sub tejghea. În aceeași zi, un alt cumpărător, după ce și-a primit cartea scoasă tot de la ascunzătoare, a întrebat cînd va putea fi găsită în librării. I s-a răspuns că asta nu se va întîmpla niciodată. Lucrurile deveneau interesante.

Joi, situația a rămas neschimbată. Cartea mea intrase de-a binelea în clandestinitate. I-am scris dlui Galaicu-Păun, întrebîndu-l de ce sînt condamnat la un astfel de regim, dar nu mi-a răspuns. În nici o lună, de la „A fost o încântare să vă citesc!” am trecut la statutul de persona non grata.

Vineri, la fel. Dar, totuși, au apărut unele precizări. Cînd o cumpărătoare a întrebat de ce cartea e ascunsă, i s-a răspuns că e o decizie a editurii. Puțin mai tîrziu, la o întrebare similară, un domn aflat acolo și-a arătat furia față de mine: „Cum își permite să se lege de cei mai mari intelectuali ai țării?” Și a adăugat: „Publicarea acestei cărți a fost o greșeală.” Nimic nu putea fi mai semnificativ.

Scriu aceste rînduri vineri după-masă. La standul Editurii Cartier cartea mea e tot sub obroc si, fără îndoială, acolo va muri înainte să se fi născut cu adevărat. Nu-mi rămîne decît să mă întreb ce s-a întîmplat. Nu pot să cred că amabilitatea dlor Erizanu și Galaicu-Păun n-a fost decît o mascaradă în spatele căreia se pregătea omorîrea cărții pe care le-o propusesem spre editare. Nu cred că o ciudată perversitate îi face să țină ascunsă o carte la care au lucrat și despre care mi-au arătat că au o părere bună.

Cred, mai degrabă, că în ultimul moment li s-a spus că au greșit, că au tipărit o carte ticăloasă care nu merită să existe. Fără nici o intenție de a dramatiza, pot să afirm că volumul Un președinte împotriva României, publicat la Editura Cartier în noiembrie 2015, face în momentul de față obiectul unei cenzuri. Nu știu cine a hotărît-o, dar pot să bănuiesc. Și, în orice caz, știu de ce s-a luat această hotărîre, pe care n-o pot califica decît drept mizerabilă.

Nu-mi place să renunț, să mă dau bătut. Această carte – chiar dacă îi va enerva pe unii, sau tocmai pentru că îi va enerva – o să trăiască. Voi cere Editurii Cartier anularea contractului care ne leagă pentru o perioadă de cinci ani, chiar dacă această cerere va trebui să treacă prin justiție. Apoi, voi căuta un editor mai puțin susceptibil de a se lăsa intimidat. Nu e o ambiție de autor. E o chestiune de principiu: aspirația legitimă de a-mi vedea respectat dreptul la opinie.”