Marți, primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fiind acuzat de fapte de corupție în dosarul Microsoft, și tot în dosarul Microsoft, fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu și omul de afaceri Dorin Cocoș au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce au fost audiați luni seară timp de peste 9 ore la sediul DNA, potrivit Cotidianul.
Livrare gratuita in 24 de ore!
Marţi, cei patru vor fi prezentați la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în contractul de licențe Microsoft pentru școlile din România ar fi luat o şpagă 20 de milioane de dolari, din cele 54 achitate de executiv în cadrul contractului, cea mai mare mită dată unor oficiali români, DNA cerând deja avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri în acest dosar. Este vorba de senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.