Prima programă de Religie făcută în colaborare cu părinții

De ActiveNews  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În perioada 27 ianuarie – 13 februarie, Institutul de Științe ale Educației, subordonat M.E.N., a pus în dezbatere publică noile programe școlare, pentru toate disciplinele care se predau în gimnaziu. Ele sunt deja în întârziere, dacă se ține cont de faptul că elevii care urmează anul acesta clasa a V-a ar fi trebuit să aibă deja disciplinele de studiu structurate conform noilor programe.

Cu toată întârzierea, inițiativa este lăudabilă iar pentru disciplina Religie noutatea absolută constă în implicarea susținută a părinților ce au dorit ca noile programe să reflecte mai bine nevoile copiilor lor. Am adresat câteva întrebări reprezentanților Asociației Părinților pentru Ora de Religie, asociație care a organizat întâlnirea dintre părinți, profesori și experții din educație.

Spuneți-ne în câteva cuvinte, cum ați colaborat cu reprezentanții M.E.N.?

Andrei Manea, Vicepreședinte APOR București: A fost o întâlnire, credem noi, benefică pentru ambele părți. În cadrul perioadei de consultare publică pe marginea proiectelor de programe școlare, am transmis invitații către M.E.N. și I.S.E, pentru a stabili întâlnirea cu experți din domeniu și a ne prezenta cu această ocazie propriile propuneri. Întâlnirea a avut loc iar principalul său obiectiv a fost să analizăm și să valorificăm propunerile venite din partea părinților, destinate în primul rând îmbunătățirii orei de Religie. Dialogul dintre părinții din APOR și experții din cadrul M.E.N. a fost constructiv, nădăjduim să aibă un impact benefic asupra principalilor beneficiari ai actului educațional, elevii.

Andrei, dă-mi te rog câteva detalii despre cum s-a lucrat în cadrul asociației la acest proiect?

A.M.: Mai întâi fac mențiunea că propunerile noastre s-au focalizat numai asupra programei pentru disciplina Religie Ortodoxă. Timpul extrem de scurt în care programele s-au aflat în dezbatere publică nu ne-a permis și analizarea altor discipline. Prin urmare, imediat după lansarea dezbaterilor publice s-a constituit un grup de lucru intern, care a gestionat proiectul. Au fost consultați atât părinții din aproape toate cele 40 de filiale județene, cât și un grup de profesori. Au existat și o serie de videoconferințe... Toate aceste activități s-au concretizat într-un set de propuneri, care apoi au fost prezentate, analizate și îmbunătățite, la întâlnirea amintită mai devreme. Îl las pe colegul meu, Dănuț Ciolpan, din cadrul APOR Vrancea, să dea mai multe detalii despre acest demers.

Cum ați receptat noua programă și care au fost principalele propuneri venite din partea părinților din APOR?

Dănuț Ciolpan, Secretar APOR Vrancea: Propunerea I.S.E. pentru disciplina Religie Ortodoxă a fost bine primită, atât de părinții consultați cât și de profesorii de specialitate. Cu toții au constatat diversitatea tematică abordată de noua programă, mai bine adaptată vârstei și societății moderne în care trăim. Un alt aspect important care ne-a bucurat, a fost atenția sporită pe care propunătorul de programă a acordat-o activităților practice de învățare.

Contribuțiile noastre s-au concentrat pe două direcții: prima a urmărit introducerea unor detalii de conținut care să răspundă problematicilor de interes la vârsta adolescenței, cum ar fi, dragostea, prietenia, ajutorul acordat colegilor sau rolul familiei în dezvoltarea personală iar cea de-a doua a urmărit precizarea explicită a unor aspecte care să întărească rolul formativ pe care ora de Religie ar trebui să-l aibă. Am dorit să introducem unele nuanțe care să aducă un plus de pragmatism, să creștem numărul de teme care oferă soluții la întrebările specifice vârstei, soluții creștine la problemele contextului istoric în care trăim.

Majoritatea părinților doresc ca la această disciplină să se acorde o atenție mai mare valorizării la nivel comportamental a cunoștințelor dobândite. Ei își înscriu copilul la Religie cu dorința ca el să-și însușească valorile morale și spirituale ale religiei sale, pe care apoi să le aplice în viața personală, în familie și în societate. Noua programă răspunde mai bine, cred, acestor așteptări și asta datorită, trebuie să menționez acest lucru, și datorită grupului de lucru din cadrul M.E.N., care a elaborat propunerea de programă pusă în dezbatere publică. O disciplină nu depinde însă numai de programa școlară ci, foarte mult și de priceperea colectivelor care elaborează manualele școlare. Dar acesta este un alt subiect de discuție....

În ceea ce ne privește, variantele de conținut avansate de noi au fost atent analizate și discutate cu experții din cadrul ministerului, iar concluziile finale le-am transmis către M.E.N. Ne-am bucurat să aflăm zilele acestea că majoritatea propunerilor au fost validate de către comisia națională de resort. Credem că este un pas încurajator în privința unor viitoare colaborări pentru elaborarea programelor școlare pentru liceu.

Intenționați să vă implicați și în elaborarea programelor pentru liceu?

D.C.: Bineînțeles! Nădăjduim să putem colabora cu M.E.N. pentru a aduce îmbunătățiri la conținuturile educaționale și ale altor discipline de studiu. În ceea ce privește disciplina Religie Ortodoxă, s-a elaborat deja un pachet preliminar de propuneri, care, la momentul în care M.E.N. va demara activitatea de concepere a noilor programe pentru liceu, va fi transmis comisiei de specialitate din cadrul ministerului.

Aș dori în încheiere să menționez sprijinul acordat nouă, de un grup de profesori inimoși din Iași, Bacău, București, Rm. Vâlcea și Focșani, care benevol, ne-au consiliat atât pentru a înțelege mai bine contextul educațional actual, cât și pentru a elabora propunerile pentru gimnaziu și liceu. Le mulțumesc pe această cale!

Ce alte obiective, pe termen scurt, mai are asociația?

A.M.: În prezent, APOR este cea mai mare asociație de părinți România. Avem filiale în aproape toate județele țării și peste 250.000 de membri susținători. Obiectivele noastre imediate urmăresc o implicare mai susținută în activități care să fie în beneficiul copiilor tuturor românilor. Încercăm să întărim legăturile atât cu școlile din țară, cât și cu parohiile locale, cu scopul de a organiza împreună activități utile copiilor. Concret, în lunile următoare urmează să începem primul training din cadrul Centrului pilot de formare în domeniul Educației pentru familie, înființat la Focșani, de către colegii din filiala APOR Vrancea. De asemenea prin parteneriate cu școlile dorim să dezvoltăm și integrăm activități ale părinților din APOR în oferta de proiecte adresate școlilor.

Aveți ultimul cuvânt...
A.M.: Invităm părinții elevilor să fie în continuare alături de noi și să ne sprijine în efortul pe care-l facem pentru ca elevii noștri să beneficieze de un mediu educațional mai bun.

Ora de religie este cadrul în care care putem oferi copiilor noștri paradigma de succes pentru relațiile interpersonale pe termen lung, cu Dumnezeu și unii cu alții. Aici învață despre valorile morale fundamentale care sunt astăzi atât de necesare, iubirea curată, respectul, responsabilitatea, tinerii sunt îndrumați către prietenia cu Hristos.

Mulțumesc!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Victor Rebengiuc a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu