De la producător şi până la priză, preţul electricităţii creşte de peste trei ori. Mai clar, din cât plătiţi dumneavoastră pentru factura de energie electrică, preţul electricităţii cu adevărat este doar o treime. De ce sunt facturile atât de mari în România?

Consumatorii casnici achită nota de plată pentru sistemul energetic, adus în pragul blocajului prin deciziile luate în ultimii 25 de ani. Lipsa unei strategii guvernamentale a transformat sistemul construit în comunism într-un mamut ineficient. Factura se triplează din centrală până la consumator.

Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţie Oamenilor de Afaceri: „Pierderile energetice datorită vechimii sistemelor şi lipsei de investiţii duc la pierderi anuale de 4 miliarde de euro”.

În România, reţeaua de distribuţie a fost vândută companiilor străine. Italienii, cehii şi germanii au cumpărat reţeaua pentru trei sferturi din ţară, iar în Transilvania distribuţia a rămas la compania de stat, conform digi24.ro.

Contractele de privatizare semnate în anii 2005 şi 2007 prevedeau că investitorii trebuie să întreţină transformatoarele, cablurile de joasă tensiune şi staţiile de transformare. Statul român a acceptat ca toate investiţiile pe care aceste companii le fac să fie recuperate din facturi. Adică, Autoritatea de Reglementare să aprobe creşterea preţurilor pentru populaţie. Şi acest lucru s-a întâmplat fără greş.

Remus Vulpescu, fost reprezentant al statului în Transelectrica: „Au tarifele aprobate în baza unor planuri de investiţii pe care nu şi le realizează în mod corect. Mă întreb când a controlat ANRE vreodată realitatea investiţiilor în teren, nu scriptic doar”.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: „Sunt mize foarte mari...foarte mari. Gandiţi-vă că o companie ca Electrica are în conturi 600 de milioane de euro. Tentaţiile sunt foarte mari pentru că vorbim de foarte mulţi bani”.

Puterea pe care o au aceste companii energetice nu se traduce doar în banii din conturi. Statul le permite să gestioneze regiuni întregi din ţară, cu milioane de clienţi. Serviciile pe care le prestează sunt uneori de proastă calitate, iar facturile cresc de la un an la altul.

Ioan Roşca, director general al Electrica: „În distribuţie, tocmai pentru că este un gen de monopol natural, concurenţa este greu de implementat. Sigur că viitorul va fi să găsim soluţii pentru concurenţă. Concurenţa este cea care aduce preţul la nivelul corect”.

Martin Zmelik conduce compania care aduce electricitatea celor 1,4 milioane de clienţi din Oltenia. Spune că anual se fac investiţii în reţea.

Factura la energie electrică este un puzzle de taxe, tarife şi costuri. Preţul final este stabilit printr-o formulă complicată. 60% din factură este un preţ fix, stabilit de stat. 40% este energie cumpărată de pe bursă de către companii. Din luna iulie, procentele vor fi egale, de 50%.

Singurii producători care vând energie în componenta reglementată de stat sunt hidrocentralele şi reactoarele nucleare. Preţurile cu care vând aceste companii sunt fixate tot de ANRE la 120, respectiv 158 de lei pentru fiecare megawatt.

Pe bursă vând şi alţi producători: termocentralele, turbinele eoliene, câmpurile fotovoltaice şi centralele pe gaz. Preţul mediu pe bursă este de 170 de lei pentru fiecare megawatt. După ce cumpără energie din ambele surse, companiile de distribuţie îi adaugă taxe şi o livrează populaţiei.

Remus Vulpescu: „Da, energia în sine costă doar o treime din factura dvs de acasă”.

Laurenţiu Ciurel, director general al CE Oltenia: „Factura este făcută de aşa natură încât este destul de complicat să îţi dai seama ce plăteşti”.

Dacă de pe poarta hidrocentralei energia electrică iese cu un preţ de 120 de lei megawattul oră, la noi acasă ajunge cu aproape 400 de lei. Tarifele puse de transportator, furnizori, distribuitori, TVA-ul şi accizele încasate de stat, precum şi diferite alte taxe duc la această evoluţie. Astfel, taxa de cogenerare, certificatele verzi, taxa pe stâlp, diferite taxe percepute între companiile statului umflă facturile. De fapt, statul se angajează să susţină aceste companii, majoritatea ineficiente, prin birurile luate de la consumatori.

Remus Borza, administrator al Hidroelectrica: „Factura pe care o plăteşte populaţia, cetăţeanul de rând este exagerat de mare. Nu neapărat TVA-ul ar fi o problemă, cât tarifele recunoscute distribuitorilor şi transportatorului de energie”.

Nicolae Havrileţ, preşedinte ANRE: „(Cât este taxa de distribuţie din preţul final pe energie electrică?) Pe energie electrică este aproximativ 35%. 35, 38% în funcţie de operator şi de calitatea serviciilor oferite”.

Pentru cei care vor să mai schimbe ceva, legea permite încă din 2007 schimbarea furnizorului de electricitate. Astăzi există aproape 60 de furnizori dintre care poţi alege. În privinţa distribuţiei, însă, zona de unde ar putea veni o substanţială reducere de preţ, lucrurile sunt ceva mai complicate. În mod bizar, statul blochează concurenţa.