Ponta susține că Băsescu a sesizat DNA privind atribuirea lucrărilor la Comarnic-Brașov. Oprea îl contrazice

De Alexandra Davidoiu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Luni seara, premierul Victor Ponta a declarat că președintele Traian Băsescu a sesizat DNA în privința atribuirii lucrărilor la autostrada Comarnic-Braşov, dar purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, a spus, marţi, că premierul minte, potrivit mediafax.ro.

Şi mai e un caz care recunosc că-mi stă pe suflet şi de care nu mă las cât sunt prim-ministru şi dacă oi fi preşedinte: Comarnic-Braşov, parteneriat public-privat, să facem din banii altora. Un an şi două luni am negociat, am făcut toate procedurile, am trimis la EUROSTAT, am făcut absolut tot. Trebuia să semnăm contractul. A ieşit domnul Băsescu, ţineţi minte, la învestitura domnului Rus, şi a zis: «Vedeţi, corupţie!»”, a spus Ponta, la România Tv.

Şi a făcut sesizare la DNA. Atenţie, a făcut sesizare pentru un contract pe care noi nu l-am semnat. Deci el a zis: «Vă spun eu că ăştia-s nişte corupţi !?». DNA, dacă primeşte sesizare, sigur, s-a dus şi a întrebat: «Aţi semnat vreun contract?». «Nu, nu am semnat încă. O să-l semnăm!». «Aaa... că ne-a zis domnul Băsescu că atunci când o să-l semnaţi o să fie ceva...»”, a adăugat Ponta, declarând că în astfel de acţiuni se vede ”foarte multă răutate” precum şi mentalitatea lui Traian Băsescu, care a rămas celebru în România prin faptul că, atunci când era ministru al Transporturilor, a spus că România nu are nevoie de autostrăzi.

Eu vreau să semnăm şi să facem Comarnic-Braşov, pentru că România nu se va dezvolta până când nu reuşim să trecem din Bucureşti în Transilvania pe autostradă”, a mai spus Ponta.

Ca răspuns la afirmațiile premierului, marți, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a precizat că preşedintele Traian Băsescu nu a făcut nicio sesizare la DNA cu privire la atribuirea lucrării la Autostrada Comarnic -Braşov, aşa cum, “în mod mincinos”, a afirmat premierul Victor-Viorel Ponta.

În discursul susţinut la învestirea în funcţie a ministrului Transporturilor, domnul Ioan Rus, în data de 25 iunie a.c., la Palatul Cotroceni, domnul preşedinte Traian Băsescu a atenţionat asupra unor suspiciuni din timpul procedurii de atribuire a acestor lucrări, suspiciuni care au provocat retragerea a două bănci europene extrem de importante care, în mod uzual, finanţează proiecte în România”, a adăugat Oprea.

La depunerea jurământului, noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, i s-a pus în vedere de către președintele Traian Băsescu să fie atent la premisele contractării Autostrăzii Comarnic-Braşov, precizând că, din informaţiile sale, deja s-au produs acte de corupţie.

"Atenţionez că mergeţi într-un minister cu probleme. Acolo ar trebui să fiţi atent în mod deosebit la premisele de contractare a Autostrăzii Comarnic-Braşov. Din informaţiile mele, deja s-au produs acte de corupţie. De asemenea, s-au contractat studii de fezabilitate de circa 50 de milioane de euro, care nu vor mai fi valabile, cea mai mare parte din ele, în 2 ani. Dar s-au găsit nişte firme cărora să li facă cadouri. Am rugămintea să verificaţi cu atenţie lucrurile acestea înainte de a vă asuma derularea mandatului", i-a spus Băsescu lui Rus.

"Sigur, cu Loteria nu sunteţi dumneavoastră şi nici cu banii de la Rompetrol, dar poate vă uitaţi la colegii din Guvern. Vă mulţumesc mult şi vă doresc succes", a adăugat el.

 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Virgiliu Gheorghe la Pr. Bogdan Florin Vlaicu:

Cine este George Simion:

@daianatrutescu

Diaspora face ISTORIE!

♬ original sound - MApN-Armata României

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

01:30

George Simion l-a tocat pe Macron la strategul lui Trump, Steve Bannon și preferatul lui Musk, Mario Nawfall: Era globaliștilor din Europa se apropie de sfârșit. Victoria suveranismului în România le va grăbi sfârșitul. Va fi o luptă grea dar vom câștiga!

01:00

SFÂRȘIT DE CAPITOL

00:45

SUVERANISM vs SOROȘISM - Corespondență din SUA de la Prof. Dr. Nicolae Dima

00:00

Manifestul lui Dan Puric: Fă-ți CRUCEA sabie, popor român!

23:10

Manuela Hărăbor: Nu vă lăsați manipulați, nu lăsați frica să vă guverneze. Aveți curaj, nu suntem singuri în această luptă. Hristos este cu noi!

23:00

Pascal Ilie Virgil: TRENUL DIN CARE SE ARUNCĂ ADEVARUL

22:30

De ce îl votăm pe George Simion. Să ascultăm de părinții duhovnicești ai vremurilor noastre

22:00

Bănescu și Vexler deturnează Federația Evreilor în interes politic

21:37

Pr. Bogdan Florin Vlaicu cu av. Marina-Ioana Alexandru, Virgiliu Gheorghe și Ionuț Țene despre ideologia neomarxistă anticreștină, atacurile sale asupra justiției și istoriei, precum și despre Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști - VIDEO

21:00

Un mare duhovnic avertizează: Nu poți să nu vezi că pretinsul creștin-ortodox Nicușor Dan nu-și asumă responsabil propria familie nici în fața lui Dumnezeu nici a oamenilor ci mimează ”familia”. Cum ar putea el să-și asume răspunderea pentru o țară?

20:37

Cine este și ce vrea Nicușor Dan. Răspunsul creierului electronic

20:35

Jim Ferguson: România se ridică - și o nouă generație mărșăluiește în spatele lui George Simion. ESTE O TREZIRE NAȚIONALĂ

20:02

CĂLIN GEORGESCU și GEORGE SIMION ACUM ÎN DIRECT, ÎMPREUNĂ, LA REALITATEA PLUS - VIDEO AICI

19:55

MARELE MATEMATICIAN PREDA MIHĂILESCU SUSȚINE SUVERANISMUL: Președintele constituțional ales al României, dl. Călin Georgescu, a avut o cutremurătoare adresă către poporul Român. Acum puteți alege: BANANE și RĂZBOI sau PACE și SUVERANITATE!

19:32

Luminița Arhire: UN TEXT PROFUND ”INSPIRAȚIONAL” - ”Nouă ne plac BANANELE, ne plac blugii! Ne dorim să mergem în VACANȚE LUXOASE, ÎN FRANȚA, în Germania”