Premierul Victor Ponta a participat, luni, la slujba de Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică de la Mănăstirea Maglavit din judeţul Dolj, el spunând că a venit pentru a-și respecta promisiunea făcută către mitropolitului Olteniei, IPS Irineu.
"I-am promis mitropolitului Olteniei că în 8 septembrie voi fi aici. Îmi doresc sănătate pentru toată lumea şi La mulţi ani pentru cei care îşi sărbătoresc numele", a declarat Victor Ponta, la plecarea de la Mănăstirea Maglavit.
Potrivit Mediafax, Victor Ponta a ajuns la Mănăstirea Maglavit din judeţul Dolj în jurul orei 11.00, fiind însoţit de mai mulţi lideri PSD, între care primarul Craiovei, Lia-Olguţa Vasilescu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Episcopul vicar Nicodim i-a întâmpinat la intrare și i-a condus apoi prin mulţime până la mănăstire. Premierul s-a oprit de mai multe ori şi a dat mâna cu oamenii, după care a asistat la slujbă într-o zonă special amenajată, cu scaune.
La ieșirea din mănăstire premierul a fost întrebat ce părere are despre demersul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu dar acesta arefuzat să răspundă pe motiv că nu va face astfel de declaraţii în faţa bisericii.
"Totuşi, suntem în faţa bisericii de la Maglavit, o să merg în Bucureşti, la Parlament, şi acolo facem politică", a spus premierul Ponta.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.