Patru poliţişti şi doi jandarmi au fost bătuţi în Timişoara. Locatarii unui bloc de locuinţe sociale au sunat la 112 pentru a reclama faptul că vecinii au muzica dată foarte tare şi fac gălăgie la o oră târzie.
A intervenit un echipaj format din doi poliţişti, însă aceştia nu au reuşit să îi convingă pe oameni să renunţe la petrecere. Ba chiar a început şi o mică bătaie, oamenii legii fiind destul de "şifonaţi".
Au chemat în ajutor un alt echipaj, format de această dată din doi poliţişti şi doi jandarmi, însă nici aşa nu le-au făcut faţă petrecăreţilor. Abia după intervenţia trupelor speciale bătaia s-a incheiat.
Doi dintre oamenii turbulenţi, patru poliţişti şi doi jandarmi au ajuns la spital. După ce au primit primele îngrijiri medicale, petrecăreţii au fost duşi în arest, fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.