Pistă de biciclete între Timișoara și orașul Zdrenjanin, din Serbia

De Alexandra Davidoiu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Între Timișoara și Serbia e construită o pistă de biciclete de aproape 40 de kilometri, aceasta fiind amenajată pe malul râului Bega și pornind din capitala Banatului până în orașul Zdrenjanin, relatează Digi24.

Conform autorităților locale, lucrările urmează să fie finalizate până la sfârșitul acestui an, iar bicicliștii vor pleca din Timișoara și vor trece prin localitățile Sânmihaiu Român, Uivar și Otelec, până la graniță, pista continuând până în orașul sârbesc Zdrenjanin.

Primele straturi de pietriș și nisip au fost deja puse., urmând să fie turnat asfaltul și apoi se va putea circula cu bicicleta. Pista are o lățime de doi metri și vor fi amenajate refugii pe partea dreaptă a traseului, acolo unde platforma digului râului Bega permite, iar circulația cu mașina va fi interzisă.

Valoarea totală a proiectului este de peste două milioane de euro, bani care provin din fonduri europene. Pista se va opri la graniţa cu Serbia.

Vecinii noștri au de realizat și ei o pistă de aproximativ 30 de kilometri de la graniță până în oraşul Zrenjanin.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Virgiliu Gheorghe la Pr. Bogdan Florin Vlaicu:

Cine este George Simion:

@daianatrutescu

Diaspora face ISTORIE!

♬ original sound - MApN-Armata României

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

12:39

Prof. Constantin Barbu: Academia Tomitană a început tipărirea izvoarelor istorice ale Sinodului de la Niceea din anul 325. Se împlinesc 1700 de ani de la vestitul Sinod la care a participat Marcus, Mitropolitul Tomisului

11:31

Alegeri Prezidențiale 2025, turul 2, în Diaspora: Prezența din Republica Moldova, depășită. Cine conduce

11:19

Se cere anchetarea PENALĂ a Maiei Sandu: ”Se implică fățiș în alegerile prezidențiale din România”

11:09

AUR acuză fraudă electorală la votul din diaspora. Întâlnire cu autoritățile care gestionează procesul de votare

01:30

George Simion l-a tocat pe Macron la strategul lui Trump, Steve Bannon și preferatul lui Musk, Mario Nawfall: Era globaliștilor din Europa se apropie de sfârșit. Victoria suveranismului în România le va grăbi sfârșitul. Va fi o luptă grea dar vom câștiga!

01:10

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

01:00

SFÂRȘIT DE CAPITOL

00:45

SUVERANISM vs SOROȘISM - Corespondență din SUA de la Prof. Dr. Nicolae Dima

00:00

Manifestul lui Dan Puric: Fă-ți CRUCEA sabie, popor român!

23:30

Darul lacrimilor

23:10

Manuela Hărăbor: Nu vă lăsați manipulați, nu lăsați frica să vă guverneze. Aveți curaj, nu suntem singuri în această luptă. Hristos este cu noi!

23:00

Pascal Ilie Virgil: TRENUL DIN CARE SE ARUNCĂ ADEVARUL

22:30

De ce îl votăm pe George Simion. Să ascultăm de părinții duhovnicești ai vremurilor noastre

22:00

Bănescu și Vexler deturnează Federația Evreilor în interes politic

21:45

Mesajul directorului executiv al Asociației Accept către comunitate homosexuală înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale: Unul dintre candidați are inițiative legislative anti-LGBT - VIDEO