Un număr de 200 de poliţişti de investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi de ordine publică și 300 de jandarmi efectuează joi dimineaţă 25 de percheziţii în comuna Sinteşti din Ilfov, la mai multe persoane suspectate de comiterea de infracţiuni de natură judiciară şi economică.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției, sunt vizate 30 de persoane, o parte dintre acestea fiind suspectate de săvârşirea de infracţiuni de natură judiciară - ultraj, iar o parte de infracţiuni de natura economică - evaziune fiscală.
În paralel, se acţionează şi pentru prevenirea furturilor de energie electrică.
Persoanele suspecte vor fi conduse la sediul IPJ Ilfov în vederea audierilor.
Acum o lună și jumătate a avut loc o acțiune a poliției rutiere, polițiștii au încercat să oprească o mașină care transporta fier vechi. Cei din mașină au fugit de lângă filtru, au ajuns în Sintești și s-au ascuns într-o curte. Când poliția au vrut să intre, romii au început să arunce cu pietre în mașina poliției. Au venit jandarmii, iar în altercație un jandarm a fost ușor rănit.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.