În fiecare toamnă tufele de măceş ne încântă privirea, dincolo de care găsim bogăţia de vitamine şi minerale din fructele brumate. Aşa ne întâmpină măceşii de pe marginea drumurilor sau de pe dealuri, pentru ca mai târziu să ne dăruiască puterea vindecătoare a fructelor roşiatice şi pline de zaharuri.

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Măceşele, împreună cu păducelul, sunt un adevărat balsam pentru inimă, iar bogăţia de vitamine A, B, şi C ajută la vindecarea imediată a rănilor, la creşterea imunităţii, la energizarea cea mai eficientă, dar şi la asimilarea tuturor mineralelor şi vitaminelor care ajung în organism. Stăteam cu maica Teodosia în cerdacul Mănăstirii Iezer şi‐n timp ce maica îşi trecea degetele pe metanierul de care nu se desparte niciodată, în semn de permanentă rugăciune, s‐a oprit şi mi‐a spus: „Metanierul acesta, la catolici se numeşte rozariu. Dacă ne gândim la faptul că denumirea latină a măceşelor este Rosa canina, ajungem inevitabil la o legătură de netăgăduit: rosa‐rozariu. Am să vă spun un secret: primele rozarii ale călugărilor erau făcute din măceşe, puse una peste alta şi înşirate pe o aţă”. M‐am gândit mult la discuţia aceea şi‐i mulţumesc şi astăzi măicuţei care mi‐a dezvăluit acest secret.

Ceaiul călugăresc de măceşe ajută inima şi vasele sanguine

Gândindu‐mă pentru o clipă la peregrinările mele prin munţi şi văi, mai toate mănăstirile la care am poposit aveau prin preajmă măcar o tufă de măceş. Dacă primăvara te întâmpină asemenea unor mirese, cu florile lor suave, toamna te‐mbie cu fructele roşii, jucăuşe, dar pe cât de mici, pe atât de încărcate de un nebănuit elixir al sănătăţii. Călugării au mai multe denumiri pentru măceş: unii îi spun răsură, alţii ruje sau trandafir câinesc. Pe cât de multe leacuri sălăşluiesc în florile, fructele şi seminţele de măceş, pe atât de multe rugăciuni s‐au înălţat spre Domnul, prin intermediul monahilor care se roagă pretutindeni, al pustnicilor mai ales, pentru că ei se hrănesc, în general, doar cu ceea ce le dă natura. Ceaiurile, după reţete numai de ei ştiute, sunt mană cerească pentru bolile care dăinuie printre noi toţi. Pentru aceasta se macină cu o râşniţă manuală un pumn de măceşe uscate, după ce în prealabil li s‐au îndepărtat cu mare grijă toate seminţele. Peste pulberea obţinută se toarnă 300 ml apă de izvor şi, după ce se amestecă bine, se lasă la macerat, într‐un vas de ceramică. După 24 de ore, se strecoară totul printr‐un tifon dublu (nu prin strecurătoare!). Lichidul obţinut se păstrează într‐un vas de sticlă, bine acoperit, iar pulpa care rămâne după filtrare, se fierbe timp de 5 minute în 250 ml apă, după care se lasă să se răcească. Se amestecă apoi cele două fierturi, agitându‐se până la omogenizarea perfectă. Produsul obţinut se consumă pe parcursul a 48 de ore, împărţindu‐se totul în şase părţi egale. Acest tratament administrat de două ori pe săptămână, timp de o lună de zile, previne arteroscleroza, reglează ritmul cardiac şi energizează. Din acest motiv vechii călugări nu se confruntau niciodată cu anghina pectorală.

Articolul poate fi citit integral, în ediția tipărită a Revistei „Leacuri & Rețete Călugărești”. Revista se găsește în rețelele de distribuție și pe site-ul Sophia.ro, la pretul de 8,9 lei.