Părintele Savatie Baştovoi, unul din cei mai apreciaţi oameni de cultură de peste Prut, a făcut o analiză necruţătoare asupra revistei franceze Charlie Hebdo şi a celor ce au dus la tragedia de la Paris.
Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Acesta scrie pe siteul Chisinaulcultural.md despre caricatură că este o invenţie a modernităţii şi a fost folosită ca armă a sistemului.
"Caricatura este o invenție a modernității. În antichitate, cînd locul fiecăruia în societate era clar și unde ponegrirea simbolurilor și a imaginii imperiale erau pedepsite cu moartea, caricatura nu își avea locul.
Răsfoind, de-a lungul scurtei mele vieți, reviste și cărți despre istoria omenirii, cu ce a avut ea rău și bun, am observat următorul lucru: caricaturile se înmulțesc atunci cînd cei care le fac nu pot ucide. Caricaturile apar înaintea unei revoluții, dispar în perioada măcelului și reapar pe timp de ”pace”, dar nu ca operă a partizanilor, ci ca armă a sistemului.
Caricatura a ucis sute de milioane de oameni de la Revoluția Franceză pînă azi.
În Rusia țaristă niște oameni au început să lipească pe ziduri caricaturi în care țarul, bancherul și preotul erau reprezentați într-o cușcă, iar oamenii de pe stradă îi priveau rîzînd. Peste cîțiva ani țarul a fost asasinat și sute de mii de preoți lichidați sau deportați în lagăre, unde majoritatea au murit în chinuri.
Totul a început de la caricaturi, epigrame, glume, dacă vreți. După ce milioane de oameni au fost uciși și regimul socialist s-a instaurat în Rusia și țările cucerite prin crimă, a fost declarată perioada de pace, de libertate a expresiei, de justiție echitabilă. A venit vremea cînd oamenilor care desenaseră oarecînd caricaturi li s-a zis că nu mai au voie să împuște preoți, comercianți și pe urmașii familiilor aristocrate chiar așa, pe stradă. Atunci ei s-au întors iarăși la caricaturi – aceste caricaturi au umplut Uniunea Sovietică și erau expresia celei mai sincere uri de clasă, ură care a ucis sute de milioane de oameni.
Charlie Hebdo, prin caricaturile religioase cu caracter pornografic pe care le-au răspîndit, a exprimat aceeași ură sinceră față de credințele altor oameni, care nu cred ca ei.
Această ură contravine legilor Franței și ordinii democratice, totuși ea a fost încurajată, iar acum e aclamată de spuma națiunilor europene.
Franța, ca și URSS, a avut orgoliul să proclame libertatea cu ghilotina și baioneta. Cînd rîurile de sînge s-au scurs în pămînt și din pămînt au crescut iarbă și flori, regimul instaurat a declarat vreme de pace și a făgăduit să apere libertatea, chiar și cea religioasă. Imperiile moderne nu au avut onestitatea imperiului antic roman în care religiile se întîmpla să fie interzise prin lege, cum a fost și cazul creștinismului, ci au făgăduit în chip mincinos libertatea de exprimare cu gîndul ascuns de a extirpa în timp orice urmă de religiozitate. În acest scop au fost folosite batalioanele de scriitori, artiști, actori, bufoni, jurnaliști, caricaturiști care umilesc, batjocuresc, murdăresc pe toți cei care cred altfel decît sistemul.
Părintele Savatie afirmă că lumea este supusă unui proces de reeducare, dar nu ca la Piteşti şi se întreabă "câţi mai trebuie să moară pentru a apăra reputaţia unor caricaturi mizerabile şi pornografice".
"Ceea ce nu poate face statul ”democratic” cu sabia, a încredințat să o facă celor de la Charlie Hebdo și altora ca ei, de care e plină lumea.
Asistăm la un proces grotesc de reeducare la care sînt supuși oamenii de diferite credințe în tot spațiul Europei. Tragedia care a avut loc în aceste zile în Franța anunță eșecul reeducării de tip Pitești, cînd preoții erau torturați fizic prin bătăi cumplite, iar psihic prin impunerea să înghită fecale și să bea urină într-un ritual demonic care batjocorea Taina Sfintei Împărtășanii. Acum, cînd acest lucru nu se mai poate face în România, toți cei care urăsc pe Hristos se bucură cînd văd caricaturile murdare de la Charlie Hebdo și le venerează ca pe niște icoane.
Din păcate, isteria a cuprins întreaga Europă. Există mărturia prin care se confirmă că cei doi frați vinovați de crima de la Charlie au fost împușcați de poliție, deși nu au opus rezistență și nu au luat ostateci. Mărturia a fost făcută de Michel Catalano, omul care a petrecut o oră în firma sa cu cei doi asasini, bînd cafea cu ei, deși presa a trîmbițat că managerul fusese luat ostatec.
Cîți oameni mai trebuie să moară pentru a apăra reputația unor caricaturi mizerabile și pornografice? Nici autorii acestora și nici alții nu au meritat să sfîrșească astfel. Viața este un preț mult prea scump și care poate fi plătit o singură dată.
Opriți-vă! Și dacă nu puteți desena ceva frumos, priviți-vă pur și simplu. Frumusețea chipului uman a trezit dintotdeauna admirația. Strădania de a strîmba ceea ce este frumos vine de la diavol, chiar și la cei pentru care diavolul nu există"

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Haideți să le luăm pe rând. În primul rând, "obligația" condiționată de simțul umorului de a râde la o caricatură nu poate fi un lucru normal. Pot exista caricturi amuzante, și caricaturi deloc amuzante. Nu cred că dvs vi s-ar părea amuzantă o caricatură în care dvs, mama sau cineva din familia dvs ar apărea într-o ipostază josnică. Probabil că știți care este criteriul pe baza căruia o glumă este considerată "bună". Ei bine, exact același criteriu se aplică și în cazul caricaturilor.
În al doilea rând, despre războaie duse în numele religiei, cu excepția Cruciadelor (care, oricum, au avut alt scop principal) și a Jihad-ului, sincer vă spun că nu prea am auzit.
În al treilea rând, dacă parcurgeți câteva rânduri ale unor minți luminate (nu neapărat creștine) despre psihologie și felul în care aceasta este folosită de către marile puteri ale lumii prin intermediul mass-media, veți afla ce se ascunde în spatele acestor "piese de teatru" ieftin (dar și foarte scump, totodată).
Să îmi fie cu iertare dacă v-am ofensat, nu am avut intenția de a o face, doar în măsura în care am considerat că este nevoie pentru a vă putea arăta cum arată situația reală.
la Pace și Iubire!
Britanicii, francezii,olandezii, etc. au colonizat dar au si exportat crestinism si au infaptuit mult in tarile colonizate. S-au construit spitale, drumuri, s-a dezvoltat comertul si pe deasupra culture care nu au ajuns niciodata la ideea de libertate, democratie si drepturi individuale, au inceput sa se trezeasca. Se vede ca, multi din locuitorii fostelor colonii vin sa traiasca in Europa sa SUA.
Nu ne sta bine noua crestinilor di Romania sa judecam ce au facut altii, mai bine sa ne uitam ce am esuat sa facem aici la noi in tara, cata coruptie avem si cum ne subminam viitorul!
In Europa bantuie corectitudinea politica, oricine pot fi criticati si murdariti in afara de cei care apartin de religia pacii. Cei de la Charlie Hebdo, au avut curajul sa infrunte (in)corectitudinea politica. Daca as fi avut ocazia sa ma duc la Paris, m-as fi dus la miting pentru ca ma revolta ce se intampla in Orientul Mijlociu cu crestinii; macelurile sunt la ordinea zilei, iar in Europa, este prea multa pasivitate si tacere vinovata; mai mult ne pasa de sensibilitati datorate unor caricaturi. Tare rau am ajuns!
Multi sensibili mai sunt in ziua de azi, iar multi dintre ei, sunt criminali.
"Să îmi fie cu iertare, dar se pare că nu ați înțeles mare lucru din ceea ce a afirmat părintele."
Iar mie mi se pare ca tu ai inteles doar ce ai vrut tu. Domnul Savatie Bastoi tocmai a facut declaratii prin care justifica uciderea unor jurnalisti care isi exercitau dreptul la libera exprimare, iar libera exprimare nu are ca limita ofensabilitatea unuia sau a altuia. Din pacate universul nu exista ca se ne multumeasca pe noi. Sunt convins ca "distinsului" preot i-ar placea foarte mult sa traiasca intr-o teocratie in care astfel de caricaturi sa fie pedepsite prin executie in piata publica (asa cum era cazul in evul mediu).
"În primul rând, „obligația” condiționată de simțul umorului de a râde la o caricatură nu poate fi un lucru normal. Pot exista caricturi amuzante, și caricaturi deloc amuzante. Nu cred că dvs vi s-ar părea amuzantă o caricatură în care dvs, mama sau cineva din familia dvs ar apărea într-o ipostază josnică. Probabil că știți care este criteriul pe baza căruia o glumă este considerată „bună”. Ei bine, exact același criteriu se aplică și în cazul caricaturilor."
In primul rand nu exista o obligatie de a rade la o caricatura. Caricaturile nu sunt facute doar pentru umor, ci si pentru a scoate in evidenta lucruri negative din societate (cum ar fi de exemplu intoleranta religioasa), iar pe de alta parte umorul nu este identic pentru fiecare persoana; o gluma sau o caricatura poate fi distractiva pentru tine dar nu si pentru mine , si viceversa, iar faptul ca intr-o caricatura poate aparea o persoana apropiata este irelevant.
"În al doilea rând, despre războaie duse în numele religiei, cu excepția Cruciadelor (care, oricum, au avut alt scop principal) și a Jihad-ului, sincer vă spun că nu prea am auzit."
Faptul ca tu nu ai cunostinte de istorie este cat se poate de neinteresant
"În al treilea rând, dacă parcurgeți câteva rânduri ale unor minți luminate (nu neapărat creștine) despre psihologie și felul în care aceasta este folosită de către marile puteri ale lumii prin intermediul mass-media, veți afla ce se ascunde în spatele acestor „piese de teatru” ieftin (dar și foarte scump, totodată)."
Se pare ca tu ai niste informatii la care noi ceilalti (ne-as putea numi pleabea) nu avem acces, si mi se pare totodata ca nu vrei sa ne informezi ci doar sa faci niste aluzii, asa pentru a avea un aer de misteriozitate
"Să îmi fie cu iertare dacă v-am ofensat, nu am avut intenția de a o face, doar în măsura în care am considerat că este nevoie pentru a vă putea arăta cum arată situația reală."
De ofensat nu ai cum sa ma ofensezi, insa nici nu ne-ai aratat situatia reala.
Cei de la Hebdo, au avut curajul sa treaca peste cenzura si sa publice critici referitoare si la Mohamed. Este un mod de a spune ca religia "pacii" nu este deasupra altor religii. Adevarat!
"Mai conteaza si educatia si respectul fata de aproape, nu numai libertatea de exprimare"
Asta e genul de remarca irelevanta, dar pe care multi oameni o gasesc foarte interesanta. Evident ca nu doar libertatea de exprimare conteaza. Modul in care ai formulat fraza poate insa da de inteles ca libertatea de exprimare trebuie limitata atunci cand este posibil sa lezeze sensibilitatea unor persoane.
vreau doar sa imi cer scuze pt ce am scris in mesajul anterior, nu imi sta in caracter sa aduc injurii din astea cuiva, am vrut doar sa iti dau o lectie de limite in ceea ce priveste libertatea de exprimare. trebuie sa fie o limita, iar aceea este bunul simt si respectul. imi pare rau ca nu am putut sa ti-o spun (ce am scris mai sus) face to face, ca sa-ti vad reactia, si sa o repet la nevoie pana iti sarea mustarul daca vedeam ca din prima nu pareai deranjat. vezi tu eu nu sunt ateu si nici musulman, sunt dar o persoana care nu vrea sa te jigneasca pe tine doar pt simplul fapt ca tu (ateu fiind) nu esti ca mine. in incheiere imi cer sincere scuze de mesajul anterior atat tie cat si mamei tale, a fost doar ca sa-ti demonstrez ca libertatea de exprimare TREBUIE SA AIBA LIMITE, pt ca una e sa jignesti o persoana (cu scuza ca "am glumit") si alta e un grup intreg.
Pentru ceilalti comentatori as avea indemnul de a nu mai practica victimizarea mioritica si de a vedea conspiratii monstruoase peste tot.
"În antichitate, cînd locul fiecăruia în societate era clar și unde ponegrirea simbolurilor și a imaginii imperiale erau pedepsite cu moartea, caricatura nu își avea locul."
Deci e necesara introducerea pedepsei cu moartea pentru a stopa caricatura....tin minte ca niste talibani au avut aceleasi idei, si le-au pus iin practica, cu multe milenii in urma - pardon, acum o saptamana.
Frumoasa gandire pentru un membru al crestinatatii: introduceti pedeapsa cu moartea si scapati de caricatura..
"Caricatura a ucis sute de milioane de oameni de la Revoluția Franceză pînă azi." Eu zic sa ardem redactiile de la revistele Catavencu si Kamikaze. Si sa ucidem pe toti caricaturistii de la jurnale. Niste animale, ce mai!
"Există mărturia prin care se confirmă că cei doi frați vinovați de crima de la Charlie au fost împușcați de poliție, deși nu au opus rezistență și nu au luat ostateci." yup, 9/11! americanii nu au fost pe luna! elvis nu e mort!
dupa ce ai impuscat 12 oameni, inclusiv ai executat cu sange rece un politist ranit, nu cred ca se asteapta nimeni sa stea cu tine la cafea...
Doamne Dumnezeule! am trait sa citesc si asta....
Cat despre ceea ce s-a intamplat in Franța; eu tind sa îi cred pe francezi niște oameni cu scaun la cap sau poate m-am înșelat crezând asta. Pentru că dacă gândeau măcar puțin....nu aveau de ce să zgarme acolo unde știau ca islamistilor nu le place si practic nu se puneau la mintea lor. Ca sa nu mai spun si de referirile pe care le-au facut prin caricaturi chiar si la creștinism, Sf. Petru, Dumnezeu si Duhul Sfânt facand sex anal, e strigator la cer. Stiti cum e, Dumnezeu ingaduie multe, dar la un moment dat vine rasplata pentru ceea ce faci. Ca pana la urma și asta s-a intamplat cu voia lui Dumnezeu...
ca voi (crestinii, musulmanii, etc) aveti un zeu atotputernic, care controleaza totul, dar care e incapabil sa se apere singur, sa isi pedepseasca singur dusmanii, si trebuie ca voi sa o faceti, in numele: prin cenzura, prin taiere de capete, prin suprimarea oricarei opinie contra prin orice mijloc posibil. asta dovedeste clar impotenta zeilor vostri....
Ma sperie exemplul cu Roma Antica, era o lume decazuta, plina de pornografii si satira, in care crestinii au fost torturati pentru credinta lor....
La fel nici Franta inainte de revolutie nu era o lume mai buna, ci una a saraciei, a bolii, a fricii si intolerantei, a lipsei de educatie...
Nu sunt nici de la Charlie Hebdo niste martiri, dar ceea ce ar trebui sa ne tulbure e totusi ca in zilele noastre poti sa fii omorat pentru un cuvant, un desen...Niste psihopati ca aceia ne-ar putea omori oricand pe oricare dintre noi!
Nu stiu ce de ce ii tot condamnam noi pe niste bieti atei decedati, care probabil fara credinta au fost crescuti de parintii lor, cand noi crestinii nu suntem ,,ochi pentru ochi si dinte pentru dinte¨.
Era şi normal să-şi bată joc de toate religiile, în afară de iudaism. Doar noi suntem goimi, adică neoameni, iar evreii sunt oameni. Noi, goimii, n-avem decât dreptul de-a fi exterminaţi sau de-a fi sclavi ai evreilor. Cel puţin aşa scrie în Talmud.
Dacă se luau şi de evrei, dispărea tot sediul Charlie Hebdo şi n-ar fi sesizat nimeni asta.
1. “În antichitate, cînd locul fiecăruia în societate era clar…”
Locul fiecaruia in societate nu trebuie sa fie clar; societatea moderna, liberala si democratica permite fiecarui cetatean sa devina – prin munca si educatie – orice isi doreste. Nu trebuie sa ai “un loc” al tau…esti liber…poti fii ce vrei tu.
2. “…și unde ponegrirea simbolurilor și a imaginii imperiale erau pedepsite cu moartea, caricatura nu își avea locul.”
Adica in perioada aceea exista cenzura, iar abaterile de la dogmele cenzurii erau pedepsite cu moartea – corect. Asa era. Si ti se pare normal ?! Ti se pare bine ?! Esti PRO-cenzura ?!
Hai sa-ti explic o chestie….cenzura este mijlocul puterii de a reprima critica, de a pune la respect pe supusi si eventualii contestatari. Numai prin cenzura s-au putut ridica marii dictatori ai secolului XX, spre exemplu : si Stalin, si Hitler, si Mao, si toti ceilalti – au reusit sa ajunga in varf numai cenzurandu-si toti contestatarii.
Intr-o societate democratica nu exista cenzura, este contrara principiilor liberale. Daca ar fi cenzurata presa sau opozitia politica – atunci ne-am intoarce la abuzurile sistemelor totalitare.
Apropo – daca tot esti fan cenzura : daca societatea ta din Moldova ar fi una care sustine cenzura -> tu nu ai fi putut scris si publica articolul asta ! Tema de gandire…
3. “În Rusia țaristă niște oameni au început să lipească pe ziduri caricaturi în care țarul, bancherul și preotul erau reprezentați într-o cușcă, iar oamenii de pe stradă îi priveau rîzînd. Peste cîțiva ani țarul a fost asasinat și sute de mii de preoți lichidați sau deportați în lagăre, unde majoritatea au murit în chinuri.”
Da, asa e. Si ?! Caricaturile alea nu au nici o legatura cu ce s-a intamplat ulterior.
Sistemul tarist a fost inlaturat deoarece refuza sa se adapteze lumii moderne (exact cum sustii si tu) si sa ofere mai multe libertati si bunastare propriului popor (printre libertatile fundamentale se numara si libertatea de exprimare). Oamenii se saturasera de lipsuri, de foame, de frig, de razboi.
Preotii au fost inlaturati de cei veniti la putere – de bolsevici – pentru a putea controla mai bine masele, si a sparge unitatea ancestrala a poporului rus – care mereu s-a adapostit la umbra bisericii.
In sfarsit….aceste lucruri nu au nici un fel de legatura cu caricaturile…
Analizeaza presa din orice tara din lume la ora actuala [cu exceptia Coreii de Nord, a Rusiei si Chinei] – si vezi ca toti se amuza pe seama propriilor conducatori – fiecare in felul sau.
4.”Charlie Hebdo, prin caricaturile religioase cu caracter pornografic pe care le-au răspîndit, a exprimat aceeași ură sinceră față de credințele altor oameni, care nu cred ca ei.”
Caricaturile nu exprima ura. Caricaturile sunt GLUME. Printr-o caricatura se “face misto” de ceva, intr-o maniera ironico-sarcastica.
Uite, exemplu de gluma : Asta inseamnca ca cel care a scris-o instiga la ura ?! Aberant….
5. “Tragedia care a avut loc în aceste zile în Franța anunță eșecul reeducării de tip Pitești, cînd preoții erau torturați fizic prin bătăi cumplite, iar psihic prin impunerea să înghită fecale și să bea urină într-un ritual demonic care batjocorea Taina Sfintei Împărtășanii. Acum, cînd acest lucru nu se mai poate face în România, toți cei care urăsc pe Hristos se bucură cînd văd caricaturile murdare de la Charlie Hebdo și le venerează ca pe niște icoane.”
Ce treaba are experimentul Pitesti cu caricaturistii din Franta ?! Nici una…
Sa bati un preot si sa il torturezi nu e acelasi lucru cu a face o caricatura cu un preot, intelegi ? Duci lucrurile mult prea departe….pana ce nu mai au nici o legatura…
Si nu venereaza nimeni caricaturile alea (care sunt murdare, sun total de acord cu tine)…oamenii aia din strada, UN MILION, venereaza DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE – fie ea murdara sau nu…un drept fundamental, de care ar trebui sa ne bucuram cu totii
6. “Există mărturia prin care se confirmă că cei doi frați vinovați de crima de la Charlie au fost împușcați de poliție, deși nu au opus rezistență și nu au luat ostateci. ”
Serios ?! Dupa ce cinci mii de canale de presa din intreaga lume, fiecare avand propriile surse de documentare – ne transmit ca sunt ostateci si morti – tu vii si spui ca nu au fost ?!
7. “Cîți oameni mai trebuie să moară pentru a apăra reputația unor caricaturi mizerabile și pornografice?”
Omule, tu n-ai inteles nimic din toata treaba asta…nimic. Zero.
Nimeni nu apara reputatia caricaturistilor sau caricaturile! Lumea apara LIBERTATEA DE EXPRIMARE ! Caricaturile acelea au fost un simplu pretext….tu nu intelegi esenta a ceea ce s-a intamplat…
Nu conteaza cu cine sunt caricaturile alea…puteau sa fie cu Iisus, Mahomed, Buda, Zeus, Marte…Angela Merkel, Elvis, Picasso sau cine vor ei…conteaza LIBERTATEA ta, a mea, si a tuturor – de a ne exprima….fie prin caricaturi, fie prin ce vrem noi
mi-l inchipui acuma pe "desfiintatorul" asta, dupa ce citeste ce ai scris, cum isi inclesteaza dintii si suiera: NEWMAN!
Domnul a uitat sa zica ca tot dealungul istoriei biserica a facut cel mai mare GENOCID din lume omorand milioane si milioane de oameni in numele reigiei si a lui DUMNEZEU doar ca nu impartaseau eceleasi crezuri,doar pentru ca erau roscati la par sau credeau ca sunt vrajitori.Sa nu mai dea exemple din istorie ca nu traim atunci ,s-au mai schimbat timpurile.Si cine se plange ca lumea isi intoarce spatele la biserica si preoti,ar fi bine sa se uite si la motive.Cand a fost ultima data cand biserica si popii au facut ceva pt oameni?Sa construiasca o scoala sau o gradinita,un centru pentru batrani sau pentru persoane cu handicap,un orfelinat?in schimb e ocupata sa faca catedrale de zeci sau sute de mil de euro sau sa dea mana cu politica sa le fie bine.cineva are o chitanta de impozit a bisericii?sunt curios cat plateste biserica impozit p o cladire
Dumnezeu ne da locul fiecaruia pe pamant pentru a evolua nu pentru a ramane pe loc. Echilibrul acestei lumi se pastreaza pentru ca nu santem toti preoti sau caricaturisti. Haideti sa ne respectam opiniile, sa ne acceptam semenii si sa-I iubim in loc sa-I judecam. Nu mai judecati domnule parinte asta este treaba lui Dumnezeu. Nu va mai impuneti propriile pareri ca fiind general valabile pentru ca asta din pacate o fac numai fanaticii ca cei care au omarat atatea suflete in Paris.
Cu respect,
Andreea
urez parintelui sa lase capul plecat , daca tot nu a priceput ca "a fi Charlie"= antiterorism,
si sa astepte ca toate credintele sa fie ingenuncheate pana la distrugere de
fundamentalisti scapati de la spitalul de nebuni.
nebunul nu are nevoie de caricatura ca sa ucida,
turnurile gemene le-a atacat caricatura? maratonul de la Boston a fost decimat de creioane?
la Madrid ,la Londra, mai ieri in Germania cine a provocat crima pseudoreligioasa?
Dar pokii astia nu pot intelege aceste aspecte ale vietii. Ortodocsii sunt, cred eu, cei mai primitivi dintre crestini. Pentru ca, la fel ca musulmanii, peste ei nu a trecut nici o reforma. Da, ortodoxia si islamul nu au fost niciodata reformate. De aia avem astazi musulmani care isi leaga bombe de piept si arunca alti oameni in aer. Si de aia avem si preoti ortodocsi cu averi imense, stapanind peste sute de mii de hectare de pamant in tara asta.
Atat ortodocsii cat si musulmanii sunt impotriva progresului, pentru ca progresul inseamna moartea lor. Daca vede lumea adevatele lor fete, atunci isi pierd din putere. Cum ar fi ca acel mare hot, daniel, care isi zice patriarh, sa nu isi mai poate construi monumentul?! Asa ceva e inacceptabil. La fel cum e inacceptabil ca acei imami jegosi sa nu mai poata viola fete minore sau capre, dupa preferinta.
Trezirea, ba! O caricatura, oricat ar fi ea de scarboasa, e fix 0. Ca nu te afecteaza cu absolut nimic. La fel cum nu te afecteaza nici vorbele. Dar bombele si gloantele te afecteaza. Terminati cu prostiile astea. Nu mai fiti primitivi! Acceptati ca traiti in mileniul 3.
Peste ortodoxie nu are de ce sa treaca o reforma. Dumnezeu nu se schimba nici nu se secularizeaza. O alta chestie pe care unii nu o inteleg, desi e foarte simpla.
Nici-un ortodox nu este impotriva progresului. Daca voi confundati progresul cu spalarea pe creier, marxismul cultural si altele, nu suntem obligati si noi sa facem confuzia asta. Citeste "Minunata lume noua" sa vezi cum a perceput un occidental transformarile din timpul sau. Si nu numai el. Dar taranul roman ori ii da pe manele clasice, ori pe manelele lui Charlie, dar manele sa fie!
Care Dumnezeu te indeamna sa omori?(nu conteaza motivul)
Cat de aprope a fost de o comunitate de musulmani?(ca sa ne spunem parerea ar trebui sa cunoastem subiectul, si nu din cartile de istorie ci asa pe viu..)
Ai fi in stare sa a omori pe cei care au caricaturizat pe "tatal" "fiul" si "duhul sfant" facand sex anal?
As mai vrea sa va aduc aminte si de inchizita catloica care a omorat milioane de oameni "necredinciosi".
Am trait 2000 de ani cu "frica" si pt ce ?pt ca dumnealui si toti ceileti asemanatori lui sa o duca bine..
Acest gunoaie ale societatiicum sunt musulmanii si preotii nu accepta ca ceilalti sa fie necredinciosi...trebuie sa crezi pt ca asa spun ei oamenii lui Dumnezeu sau allah ..etc
Treziti-va oameni buni nu va mai lasti orbiti de puterea religiei agonizante care nu mai are "suporteri"...:))
PS:cred ca "parintele" nu a iesit niciodata din tara...gresesc oare?
P.S. Ca sa nu existe interpretari ale aiuritilor care cred ca "a nu fi Charlie" inseamna sa aprobi crima: nu, nu aprob crima. Si Charlie si jihadistii fac parte din doua curente cretine. Opuse prin manifestare, dar la fel de cretine in esenta (ups, iar libertatea asta de exprimare..).
A fi cu Charlie nu inseamna doar a fi solidari cu jurnalul ci a lupta impotriva terorismului care nu are nevoie decat de un pretext pt a ataca..inainte sa combati ceva informeaza-te mai bine ...nu a fost doar un singur atac..
PS : cred ca pe capul tau scrie (planeta moldova)...:)))
Apoi daca Charlie a atras actiuni teroriste, nu cred ca e tocmai nimerit sa fii Charlie. Poate ar trebui sa fim altceva. Mai inteligenti eventual.
"Poate ar trebui sa fim altceva.Mai inteligenti eventual."...aici ai dreptate hai sa fim Romani..:))..penibili..