Papa Francisc în Coreea de Sud, prima vizită papală din Asia în ultimii 15 ani

De Alexandra Davidoiu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Joi, Papa Francisc a sosit la Seul, în prima vizită papală în Asia din ultimii 15 ani, iar scopul vizitei îl reprezintă promovarea consolidării catolicismului pe continent și susținerea unei reconcilieri între cele două Corei, informează AFP citată de Agerpres.

Suveranul Pontif a aterizat pe aeroportul Incheon unde a fost întâmpinat pe covorul roșu de președinta Park Geun-Hye și de elevi care i-au oferit flori, într-o vizită de cinci zile, prima vizită papală în Coreea de Sud de 25 de ani, care reprezintă un obiectiv strategic pentru Vatican în Asia, și este cea de-a treia vizită a Papei Francisc de la alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice din martie 2013, după Brazilia și Orientul Mijlociu.

Papa Francisc dorește 'să se adreseze tuturor țărilor de pe continent', aducând un mesaj pentru 'viitorul Asiei', a declarat numărul doi al Vaticanului, secretarul de stat Pietro Parolin, într-un interviu televizat.

Catolicii reprezintă 10,7% din populația Coreii de Sud, iar în timpul acestei vizite Papa Francisc urmează să lanseze un apel pentru reconcilierea celor două Corei divizate din 1953 și să se întâlnească cu delegații ale tineretului catolic din Asia, cele trei obiective ale turneului fiind anunțate de Sfântul Scaun: primul este un mesaj pentru evanghelizarea Asiei, al doilea obiectiv este Beatificarea celor 124 de martiri ai începuturilor creștinismului în Coreea: un mod de a onora rezistența creștinilor din Asia în fața numeroaselor persecuții și de a sublinia rolul laicilor în cadrul Bisericii, iar în cele din urmă, Papa Francisc va lansa un mesaj pentru reconciliere între sudul capitalist și nordul comunist, unde o 'Biserică a tăcerii' suferă consecințele controalelor și ale persecuțiilor.

Ultima vizită a unui papă în Asia a fost cea a lui Ioan Paul al II-lea în India, din 1999.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Virgiliu Gheorghe la Pr. Bogdan Florin Vlaicu:

Cine este George Simion:

@daianatrutescu

Diaspora face ISTORIE!

♬ original sound - MApN-Armata României

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

01:30

George Simion l-a tocat pe Macron la strategul lui Trump, Steve Bannon și preferatul lui Musk, Mario Nawfall: Era globaliștilor din Europa se apropie de sfârșit. Victoria suveranismului în România le va grăbi sfârșitul. Va fi o luptă grea dar vom câștiga!

01:10

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

01:00

SFÂRȘIT DE CAPITOL

00:45

SUVERANISM vs SOROȘISM - Corespondență din SUA de la Prof. Dr. Nicolae Dima

00:00

Manifestul lui Dan Puric: Fă-ți CRUCEA sabie, popor român!

23:30

Darul lacrimilor

23:10

Manuela Hărăbor: Nu vă lăsați manipulați, nu lăsați frica să vă guverneze. Aveți curaj, nu suntem singuri în această luptă. Hristos este cu noi!

23:00

Pascal Ilie Virgil: TRENUL DIN CARE SE ARUNCĂ ADEVARUL

22:30

De ce îl votăm pe George Simion. Să ascultăm de părinții duhovnicești ai vremurilor noastre

22:00

Bănescu și Vexler deturnează Federația Evreilor în interes politic

21:45

Mesajul directorului executiv al Asociației Accept către comunitate homosexuală înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale: Unul dintre candidați are inițiative legislative anti-LGBT - VIDEO

21:37

Pr. Bogdan Florin Vlaicu cu av. Marina-Ioana Alexandru, Virgiliu Gheorghe și Ionuț Țene despre ideologia neomarxistă anticreștină, atacurile sale asupra justiției și istoriei, precum și despre Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști - VIDEO

21:30

De ce boli vizibile suferă candidatul prezidențial Nicușor Dan: Mucofagie și Rhinotillexomanie

21:00

Un mare duhovnic avertizează: Nu poți să nu vezi că pretinsul creștin-ortodox Nicușor Dan nu-și asumă responsabil propria familie nici în fața lui Dumnezeu nici a oamenilor ci mimează ”familia”. Cum ar putea el să-și asume răspunderea pentru o țară?

20:37

Cine este și ce vrea Nicușor Dan. Răspunsul creierului electronic