Orașe mari, precum Shanghai, New Orleans, Atena stau să se prăbușească – multe metropole se scufundă încet-încet în pământ, altele se prăbuşesc direct în mare. Deși s-ar crede că aceste nefaste întâmplări se petrec din cauza creșterii nivelului mării și al oceanelor, ca efect al încălzirii globale, totuși se întâmplă chiar şi în Europa Centrală. Vinovat este adesea, omul iar cauzele principale sunt forările în adâncime. Indiferent că se extrag gaze naturale, gaze de șist sau apă din pânza freatică, consecințele sunt dezastruoase.

În contextul explorării gazelor de șist, este necesar să învățăm din greșelile celor care le-au făcut înaintea noastră, pentu a nu le mai repeta. Peste tot prin lume, unde s-a forat în adâncime, s-au constatat o scădere a nivelului solului sau chiar formarea de „găuri” sau depresiuni. În unele zone, pământul a „crăpat”, înghițind clădiri întregi, iar în altele, a scăzut mai mult decât nivelul mării.

 

După Uraganul Katrina, New Orleans-ul este un oraș mai sigur, pe ţărmul Golfului Mexic, aşa cred locuitorii acestui oraş din Statele Unite . După ce furtuna a adus, în urmă cu 9 ani, inundaţii înalte de metri pe străzi, au fost construite noi diguri.

Datele din satelit arată, acum, că speranţa locuitorilor ar putea fi înşelată, deoarece în anumite locuri, construcţiile de protecţie se scufundă. Mai mult: New Orleans-ul se scufundă în totalitate – anumite părţi ale oraşului de zece ori mai repede decât restul.

Metropole din întreaga lume au o soartă asemănătoare, raportează cercetătorii, după întâlnirea anuală, de la Uniunea Geo-ştiinţifică Europeană de la Viena. „Nenumărate oraşe stau să se scufunde”, spune Gilles Erkens de la Universitatea Ultrecht din Olanda.

Înainte de toate, exploatarea gazelor naturale, petrolului şi a apei de adâncime lasă întregi regiuni să se scufunde. Pericolul inundaţiilor este cauzat mai puţin de nivelul crescut al mării şi mai mult din cauza solului care se scufundă, spune Erkens. Anumite oraşe se scufundă de zece ori mai repede decât creşte nivelul oceanelor.

 

În Saxonia inferioară, pe pământ au apărut „depresiuni”

Forările începute în 1959 în zona orașului Groningen au dus, până azi, la scufundarea solului cu 30 de cm iar în următorii 40 de ani, solul ar putea să scadă cu încă 30  de cm. Vinovate sunt, în cazul acesta, companiile care fac forări de adâncime, în căutare de gaze naturale. Pungile de gaz, golite nu mai suportă presiunea exercitată de sol şi se tasează, scufundându-l.

Deschiderea a mai multor exploatări de gaze în WattenMeer a fost interzisă pentru a preveni scufundările. Exploatarea de la Groningen trebuie păstrată, totuşi, încă decenii întregi. Rezervorul acoperă o mare parte a nevoilor de enrgie ale Olandei. În jur de o cincime a gazelor naturale olandeze este exportată în Germania.

Şi în învecinata Saxonie inferioară, după decenii de exploatare a gazelor, solul s-a scufundat cu câţiva centimetri. Mai multe depresiuni împânzesc, pe alocuri, peisajul.

În Germania nu se ridică probleme foarte grave, de luat în considerare vizând protecţia ţărmului. Nu sunt nici daune ale clădirilor, câmpurile fiind aici circa de 100 de ori mai mici decît cele din Groningen.

 

În China, cauzele dezastrelor  s-au dovedit a fi  forările în adâncime, după apă

Prin sateliţi dotaţi cu radar, oamenii de ştiinţă sunt pe urma modificărilor ce au loc la nivelul solului. Ei compară înregistrări ale solului pe care sateliţii le-au făcut de-a lungul anilor. În multe locuri din China, solul se scufundă cu până la 12 cm pe an din cauza extracţiei apei. Cu toate că plouă mult, nivelul pânzei freatice a scăzut în doar 10 ani cu 2 până la 5 metri.

Factorii principali determinanți ai acestui fenomen pot fi dovediţi cu înregistrările din satelit. Zone cu scufundare extremă sunt în apropierea centralelor electrice sau fabricilor care ncesită multă apă. Totuşi, există o speranţă. Guvernul chinez a interzis în anul 2000 extracţia excesivă a apelor de adâncime, în anumite regiuni. În anumite locuri, acum solula început să se ridice.

 

În Indonezia, localnicii s-au obișnuit cu apa până la genunchi

În altă parte a Chinei, situaţia se duce la vale. „Urmările se văd peste tot”, povesteşte Peng Liu de la Universiatea din Shenzen. „Numeroase clădiri sunt înghiţite de crăpături adînci.” Datele radar arată că întreaga zonă a oraşului se scufundă cu 5 mm pe an.

Și mai dramatică este situaţia în oraşul-port indonezian Semarang. Oraşul cu milioane de locuitori se scufundă de-a dreptul în mare. Cartierele de pe ţărm se scufundă cu până la 15 cm pe an, au calculat cercetătorii din Hanovra. Apa pătrunde în oraş. Întregi zone locuite şi industriale sunt inundate zilnic în timpul mareelor. Anumite străzi sunt de-a dreptul în mare.

Locuitorii aşează cărămizi pe stradă, ca să-şi păstreze picioarele uscate. Străzile sunt înălţate cu pământ şi moloz ca să se păstreze deasupra nivelului mării.

Cauza dezastrului este exploatarea necontrolată a pânzei freatice. Golirea straturilor de pământ scufundă solul. Prin aceasta, extragerea apei duce la uscarea straturilor de argilă şi pământul, în acele zone, se „stafideşte”.

 

Japonezii s-au trezit la timp

„Indonezia a reacţionat târziu la pericol”, spune Erkens. Cu toate că şi părţi din capitala Jakarta se scufundă cu mai mulţi cm pe an, a avut nevoie de o inundaţie extremă, în urmă cu 7 ani, pentru a se lua măsurile necesare. Cercetătorii au fost însărcinaţi să studieze riscul şi să propună măsuri.

În Lisabona, Bangkok şi Atena exploatarea pânzei freatice are consecinţe asemănătoare. Scufundarea unor părţi din Sankt Petersburg i-a determinat pe cercetători să  reevalueze greutatea clădirilor. Şi în Shanghai nivelul mării este, în multe locuri, aproape periculos. Greutatea a mii de blocuri accelerează scufundarea . Terenul mlăştinos de sub acest oraş se scufundă concomitent. Traseele de metrou se deformează, clădirile se fisurează.

Scufundarea este oprită în Tokio. La mijlocul sec. al XX.-lea, oraşul se scufundase cu 4 metri. Atunci, exploatarea pânzei freatice a fost limitată dramatic. Din anii 70 metropola pare să se fi stabilizat.