Prăbușirea avionului Malyasian Airlines în estul Ucrainei, în zona controlată de separatiștii pro-ruși a dat naștere unui val de acuzații la adresa Rusiei. Occidentul, în frunte cu politicieni și mass-media, au pus tunurile pe ruși, încercând să demonstreze și altora că nu poate fi decât mâna Moscovei și a lui Vladimir Putin.
Înainte ca o anchetă a specialiștilor să își spună concluziile, SUA, prin vocea președintelui Obama, au arătat cu degetul spre rebelii pro-ruși, sugerând mai mult sau mai puțin voalat implicarea Rusiei. Administrația Obama merge pe linia trasată de George W Bush, care în 2003 invada Irakul, după ce acuza regimul Saddam că are arme de distrugere în masă. Dar care nu au fost găsite niciodată în Irakul ocupat.
În timp ce în toată presa occidentală curg informații despre cum gestionează Ucraina și Rusia tragedia aviatică, descoperindu-se ba un transport de rachete, ba discuții înregistrate între liderii separatiștilor ruși, toată propaganda occidentală țintind spre Kremlin și Putin, există și informații pe care mass-media le trece cu vederea în mod voit.
Ce nu spune presa despre prăbușirea avionului Malaysian Airlines este titlul unui comentariu publicat pe site-ul prisonplanet.com.
În ultimele zile cea mai vehiculată informație transmisă de toate posturile americane TV a fost aceea că avionul cu 295 de oameni la bord, prăbușit joi, în Ucraina, a fost doborât de o rachetă trasă de forțele ruse sau de separatiștii pro-ruși, întrucât racheta era de fabricație rusească. Ce nu spune presa este că și guvernul ucrainean folosește exact același tip de rachete Made in Rusia.
Presa nu suflă nicio vorbă nici despre faptul că guvernul înscăunat la Kiev după plecarea lui Ianucovici, așa cum susțin observatorii OSCE, a ucis 250 de oameni, majoritatea civili, în regiunea separatistă Lugansh, începând cu luna iunie. 20 au fost uciși de forțele de la Kiev în bombardamentele de după prăbușirea avionului malaezian. În schimb, Rusia nu a ucis niciun om în Ucraina, iar țintele separatiștilor sunt militari.
Presa nu vorbește nici despre modul în care SUA au sprijinit intens guvernul de la Kiev în aceste atacuri, pe care Departamentul de Stat le-a calificat drept ”moderate”.
Presa nu spune că nici Rusia nici separatiștii din estul Ucrainei nu ar fi avut nimic de câștigat, ci numai de pierdut, așa cum se poate observa, din doborârea unui avion plin cu civili.
În schimb, guvernul ucrainean are numai de câștigat din acest incident, demonizând și mai mult Rusia, supusă deja sancțiunilor SUA și UE pentru anexarea Crimeii. Premierul ucrainean și-a exprimat deja satisfacția că Rusia este făcută responsabilă de incident.
Presa nu spune decât sporadic faptul că racheta care a doborât aeronava a fost trasă dintr-un sistem de rachetă sofisticat sol-aer, la care nu au acces doar oameni bine antrenați, ceea ce nu e cazul separatiștilor.
Presa face uitate și evenimentele din vara lui 2013, din Siria, când SUA și aliații lor occidentali au acuzat regimul președintelui Bashar-al-Assad că a folosit gaze otrăvitoare asupra civililor din Ghouta, pentru că așa pretindeau insurgenții sirieni care luptă pentru alungarea lui Assad. Ulterior, opoziția publică față de o intervenție militară americană în Siria, l-a făcut pe Obama să facă un pas înapoi. Mai apoi s-a aflat că informațiile despre folosirea gazelor chimice era falsă.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Nu ati luat deloc in calcul convorbirea telefonica care "cica" ar da de gol separatistii prorusi ca au facut o greseala, ei crezand ca avionul respectiv e plin de spioni. Exista si posibilitatea ca totul sa fie pus la cale de americani + ucraina, pentru a putea pune presiune pe rusia sa opreasca ajutorul dat insurgentilor si situatia sa revina la normal.
In orice caz si voi sunteti la fel de vulnerabili ca si restul atat timp cat preluati ce zic alte publicatii.
daca eu producator de armament Carpati iti vand tie un pistol si tu il folosesti ca obiect al crimei...cine e vinovat ? eu ca l-am produs? sau ...eu pentru ca ti l-am vandut? tu esti vinovat frumosule!!! pentru ca l-ai folosit la ce nu trebuie (dar in primul rand aici nu este cazul separatistilor pentru ca nu aveau capacitatea necesara sa doboare MH17)
Esti naiv tare sincer, guvernul ucrainean este sprijinit de US si nu face decat ce a facut in toata lumea vanatoari de resurse si provocatori de razboaie.
De ce ** de pacificatori americani nu intervin in Palestina unde sunt macelariti oamenii nevinovati care pe deasurpa mai sunt si bastinasii locului? DE CE ? daca crezi ca esti informat
uita-te te rog si la asta http://www.youtube.com/watch?v=u4nciRLPAts
"Remember when John Kerry assured us that "we know Assad used gas at Ghouta"? But he misled us? Well he is at it again with the Malaysian plane downed over eastern Ukraine. By assuring us that he knows the conclusion before the investigation has even taken place, he is poisoning the jury pool. What intelligence analyst would go public with evidence that contradicted the Secretary of State's foregone conclusion?"
http://ronpaulinstitute.org/archives/featured-articles/2014/july/21/kerry%E2%80%99s-latest-reckless-rush-to-judgment.aspx
Făcătura unchiului Sam şi devierea intenţionată a zborului MH17
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Facatura%20unchiului%20SAM%20de%20MDP.htm
Ce spune Montessori e foarte interesant si poate fi adevarat. Intrebarea e, pe ce va bazati?
Ucrainienii? da: in felul acesta separatistii devin teroristi iar rusii sustinatorii teroristilor, lipsiti de orice credibilitate. Americanii? Hell yes!
Sa vedem:
1. daca pana acum francezii inca incercau sa-si vanda Mistral-urile rusilor, in ciuda faptului ca americanii le-au spus pe fata ca sunt cam pissed off din cauza asta, si Frau Kanzellarin era prietena la toarta cu Putin (probabil aici e fenomenul cuza efect: imi ascultati telefonul, ca sa va fac in ciuda ii tin partea lui Putin), de-acu nu prea mai pot dansa kazaciok-ul, ci trebuie sa se reprofileze spre 2Pac si 50 Cents. Nasol.
2. sa vedem si cine a inceput sa latre zgomotos pe aici: Baselu (cunoscut ca admirator al licuriciului al mare), Estonia (taman cu mistralizarea europei - va suna familiar? nah, nu mai pot ei de vanturile Frantei). Intamplator doi dintre vecinii Rusiei cu cea mai antiruseasca politica externa.
3. ghici ghicitoarea mea: ce a facut Putin in ultimele saptamani? Un acord intre tarile din BRICS (Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud - pentru cine nu stie, tocmai tarile emergente, pe banii carora se bat toate corporatiile si multinationalele americane) pentru crearea unei structuri alternative la Banca Monidala si IMF. Sa continui? Nu cred ca e cazul. Una peste alta, situatia a devenit destul de nasoala pentru Putin.
Deci da, americanii au numai de castigat de pe urma acestei tragedii.
In plus daca e sa o luam logic, Putin e terorist, fiindca o racheta ruseasca (cumparata de Ucraina) a lovit un avion de pasageri, trimis intentionat intr-un loc unde unii asteptau sa doboare un avion militar. Pe de alta parte, Obama e campionul libertatii, fiindca a sustinut cu bani, armament si consilieri militari gruparile teroriste din Siria (inclusiv ISIS) cam toate tinand de Al Qaeda. Judecati si voi.
Pentru mine e clar ca a inceput un razboi mediatic extrem de dur, razboi din care Rusia, daca nu gaseste un contra-scandal, nu poate iesi altfel decat sifonata. Ma astept ca in urmatoarele zile sa mai apara un scandal international, posibil prin zona Orientului Mijlociu (si nu, nu ma refer la Palestina, acolo se pune repede batista pe tambal), care sai cam sifoneze pe americani. Pregatiti-va pop-cornul, cola si ochelarii 3D (pentru cine nu are ochelari de cal), incepe spectacolul.
P.S. Pentru amatori:
"De ce da cainele din coada? Fiindca e mai destept decat coada. Daca ar fi mai desteapta coada, ar da ea din caine." Daca as fi cinic as spune ca de fapt acum vedem un nou sequel din seria Wag the dog (ar fi partea a... nici nu mai stiu a cata parte ar fi :) ). Pentru cine nu cunoaste, cautati filmul. Este piramidal.
Acolo armata americana (atentie, subliniez, armata americana! mai subliniez o data, ARMATA AMERICANA) au 'confundat' asta:
http://en.wikipedia.org/wiki/Iran_Air_Flight_655#mediaviewer/File:A300_Iran_Air_EP-IBT_THR_May_2010.jpg
cu asta:
http://en.wikipedia.org/wiki/F-14A_Tomcat#mediaviewer/File:Iran_Air_Force_Grumman_F-14A_Tomcat_Sharifi.jpg