Oana Osman, despre decizia Guvernului de a interzice vânzarea laptelui provenit din gospodării: "Țăranul s-a născut infractor"

De Tudor Matei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După ce a permis cumpărarea terenului agricol de către străini,  statul român mai dă o lovitură micului producător autohton. Astfel, începând cu noul an, în România nu se mai poate comercializa decât laptele prelucrat la maxim două ore de la muls, ceea ce înseamnă că ţăranii români se vor afla în imposibilitatea de a mai vinde produsele lor în pieţe.

Unul dintre oamenii din presă care au luat atitudine este Oana Osman, redactor-şef al revistei economice Capital. Aceasta a publicat un editorial extrem de dur faţă de decizia luată de Guvernul României , pe care îl redăm mai jos.

"Țăranul s-a născut infractor

Otrăveşte lumea prin pieţe cu lapte, brânză şi alte chestii produse în ograda lui insalubră. Îşi face singur ţuică la cazan, peste limita de consum propriu calculată de stat, şi mai dă şi cunoscuţilor, furând bugetul pentru că nu plăteşte accize. Este cel mai al dracului evazionist cu pământul lui de pe urma căruia, dacă îl lucrează, sigur face profit fără a plăti impozit, iar dacă nu-l lucrează privează naţia de roadele lui şi subminează dreptul orăşenilor de a mânca mai ieftin. Stă cu fundul pe câteva petece de teren cu care a fost reîmproprietărit şi sabotează progresul patriei refuzând să se asocieze sau să îl vândă altora mai productivi. Dacă-l laşi de capul lui, murim cu toţii de foame sau intoxicaţi, ajunge tot pământul pârloagă sau vândut la străini, iar politicienii buni care administrează bugetul nu ar mai strânge destui bănuţi ca să ne umple apoi pe toţi de bine.

Un ţăran, ce să mai... Noroc că există autorităţi vigilente şi vizionare: bravi funcţionari din Bucureşti şi Bruxelles, care ştiu să-i taie ţăranului hârşit în rele proastele obiceiuri şi să redea societăţii progresul agricol pe care îl merită. Nici n-a început bine anul şi s-a mai repurtat o victorie a progresului: sute de mii de ţărani care vindeau până acum lapte în piaţă intră în ilegalitate dacă vor mai încerca să otrăvească astfel consumatorul. Ce contează că niciun cumpărător nu s-a plâns până acum de marfă? Şi consumatorul e la fel de ignorant, habar n- are ce-i face bine şi ce nu. Pentru asta există birocraţi europeni şi locali. Ei au stabilit că în fiecare mililitru de lapte nu ar trebui să existe mai mult de 400.000 de celule somatice şi 100.000 de germeni, iar pentru a îndeplini acest standard şi a fi certificat ţăranul ar trebui să cumpere tancuri speciale de răcire. Nu aveţi nişte mii de euro să vă luaţi tancuri, adio certificat şi, bineînţeles, adio piaţă!

Ce ştie ţăranul cu ce se mănâncă producţia de lapte? Nu mai poate fi lăsat de capul lui! Accesul în alte pieţe decât în localitatea unde produce i-a fost deja interzis pentru brânză. Nici să vândă ouă nu se mai califică orice deţinător de găini, chiar dacă le creşte mai sănătos decât marile ferme, iar la produse din carne îi stă în cale o listă uriaşă de autorizări şi avize pe bani grei.

Prototipul ţăranului inconştient, cu marfă murdară, nu e depăşit în priorităţile de acţiune ale politicienilor decât de imaginea de evazionist înrăit a acestuia. Se cere deci o ofensivă fiscală! Te poţi baza pe el să declare cinstit cât câştigă? Sigur că nu, e sămânţă rea! Nu poţi verifica, însă, nici cât vinde, că ar trebui pus câte un agent fiscal după fiecare mămăiţă evazionistă, aşa că stabileşti din oficiu, în birourile din Bucureşti, cam cât se produce şi se câştigă la fiecare cultură şi reţii un impozit fix pe un venit prezumat, chiar dacă nu are legătură cu realitatea. Dacă nici asta nu-i scoate din piaţă pe micii infractori cu sapă, pregăteşti impozite mai mari şi pe proprietate şi îi forţezi să vândă pămîntul. Dar nu-i mai laşi să facă de capul lor nici vânzarea. Îi obligi cu o lege să consulte toţi vecinii şi să dea înainte statului dreptul de a cumpăra, că, doamne fereşte, vin străinii aceia fără scrupule din UE, ne cumpără ţara şi se alege iar praful de agricultură." - OANA OSMAN, redactor-şef CAPITAL

CITEŞTE EDITORIALUL PE CAPITAL.RO
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”