Vizând subiectul transplantului de la donatorul decedat, societatea contemporană cunoaște două forme operative de consimţământ: consimţământul prezumat (pasiv, constând în absenţa exprimării pe parcursul vieţii persoanei a dezacordului de a dona ţesuturi sau organe după deces), respectiv,  consimţământul explicit (informat, activ, constând în existenţa unui acord explicit, dovedibil prin card de donator, sau alte forme legale).

Cu alte cuvinte, atunci când cadrul legal al unui stat validează consimțământul prezumat, toate persoanele care nu își exprimă din timpul vieții, printr-un document notarial, refuzul de a fi donator de organe, post-mortem, sunt considerate a fi potențiali donatori, respectiv, în cazul consimțământului explicit, despre toate persoanele care nu își exprimă, din timpul vieții, acordul de a își dona organele, se consideră că nu și-au dat acordul.

Este ușor de observat, chiar din definiție, faptul că al doilea caz, anume consimțământul explicit este singurul cu caracter logic din această ecuație. Prin analogie cu prezumțiile de vinovăție și nevinovăție din domeniul juridic, „vinovat” devine pacientul căruia i se recoltează organele din oficiu, adică cel care își „dă” (mai curând, i se „ia”) consimțământul prezumat.

„Unii bioeticieni consideră consimţământul prezumat un atentat la autonomia persoanei şi la opţiunile familiei sale, rezultând într-o <<naţionalizare>> abuzivă a corpului donatorului prezumat. În conexiune cu problema definiţiei morţii, această formă de consimţământ ar putea favoriza abuzurile, pacientul riscând să devină o bancă de organe aflată la dispoziţia statului şi a personalului medical”, scrie biologul Oana Iftime, într-un studiu de bioetică.

Prin contrast, consimţământul explicit respectă autonomia persoanei, eventual rezultat al educaţiei pro-donare și este considerat o metodă etică şi durabilă de creştere a disponibilităţii de organe.

Totuși, șeful Agenției Naționale de Transplant din România se autodeclară favorizant al consimțământului prezumat:

„Obţinerea consimţământului informat, aşa cum îl numim astăzi, este o activitate dificilă.o, ca în toate ţările avansate”, a declarat Prof. Radu Deac, șeful Agenției Naționale de Transplant, într-un interviu publicat pe 28 aprilie, pe mediaacademica.ro. “Este o decizie foarte grea, care poate fi obţinută numai de la o persoană cu o mentalitate superioară – aceea de a-şi ajuta aproapele, chiar în tragedia în care se află!” Într-adevăr, aici îi dăm dreptate. Decizia este grea.Atât de grea, încât pare a fi mai facilă impunerea adoptării consimțământului prezumat, în locul celui explicit (informat), ca să se ajungă mai sigur la deznodământul dorit: prelevarea organelor omului încă din timpul vieţii acestuia. Dar despre aceasta vom mai vorbi...