O femeie de 40 de ani s-a aruncat de pe Podul Colentina din Capitală, sâmbătă dimineaţă, fiind scoasă din apa îngheţată de un poliţist şi transportată în stop cardio-respirator la Spitalul Floreasca, după ce un echipaj SMURD a încercat să o resusciteze la faţa locului.
Oficiali din Poliţie au declarat pentru MEDIAFAX că agentul Emil Teleguţă de la Secţia 6, care era în zonă în timpul serviciului, a intrat în apa râului Colentina până la brâu, după ce a văzut că o persoană s-a aruncat de pe pod.
Un echipaj SMURD a intervenit la faţa locului şi a încercat să o resusciteze pe persoana în cauză - o femeie de 40 de ani -, care a fost transportată apoi, în stop cardio-respirator, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.
La Floreasca, femeii i se aplică în continuare manevre de resuscitare, ea trebuind mai întâi să fie încălzită, a precizat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Bogdan Opriţa.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.