50.000 de persoane s-au adunat duminică în Piaţa Independenţei din centrul Kievului, unde manifestaţiile continuă de două luni. Protestatarii cer demisia Administraţiei Ianukovici.
Opoziţia proeuropeană a prezentat manifestaţia de duminică drept "o reuniune de informare". Mitingul a început cu discursurile unor preoţi greco-catolici şi ortodocşi, care au făcut apel la dreptate şi unitate naţională, în contextul crizei fără precedent cu care se confruntă Ucraina.
Unul dintre liderii opoziţiei, Vitali Kliciko, a declarat la Munchen că deocamdată nu se conturează nici o soluţie la criza din Ucraina, în pofida negocierilor Putere - Opoziţie.
Sâmbătă, rivalitarea ruso-occidentală a revenit în prim-plan, în contextul în care Statele Unite, Germania şi Franţa au exprimat susţinere pentru opoziţia ucraineană, în timp ce Rusia a denunţat manifestaţiile ilegale din Ucraina.
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Duma de Stat, Aleksei Pucikov, a acuzat duminică Uniunea Europeană de comportament colonizator faţă de Ucraina.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.