
Zilele trecute Putin a murit de câteva ori, Kremlinul a luat foc şi loviturile de stat s-au succedat rapid, în timp ce liderul rus, cu aparenţe de om viu, devenea tată. În tot acest bâlci geopolitic indus, publicul nostru vrea compensaţii la viaţa grea prin zgomot de cătuşe: Udrea, Mizil, Vanghelie, Mazăre, Georgescu-ANI. Alt public vrea însă alte delectări.
[P] FATA NEVAZUTA A HOMOSEXUALITATII - comanda online
Lui, Antena3 îi oferă un reportaj cu camera ascunsă într-o mănăstire. Reportaj care nu dovedeşte nimic şi doar se adaugă presei sorosiste de scursură care calomniază Biserica, jurnalism gelatinos unde slujeşte stahanovist inconturnabila Sabina Fati.
Am mai spus motivele şi o repet: e nevoie de o tabula rasa în România, pentru că Ortodoxia este incompatibilă cu visul unei lumi unipolare, cu Utopia.
Peste toată această agitaţie browniană, România este umplută de tehnică militară americană care se scurge încet spre Dobrogea, ca să facă faţă unui viitor (foarte posibil) conflict armat cu Rusia.
M-am uitat la emisiunea realizată de Carmen Avram, poate cel mai bun om de reportaj de televiziune din ţară la această oră - altfel băltind, cum spuneam, într-o mare de impostură. Este vorba in el despre românii din Ucraina prinsi in conflict.Oroarea războiului în toată dimensiunea sa teribilă: frica, mirosul de carne umană putrezită, bombele şi gloanţele care seceră soldaţi şi civili. Ar trebui văzut de cei care fac apologia acestei ucideri în masă, de către toţi amoralii, de belicoşii ca Mândruţă, de fanaticii ILD, de toţi jurnaliştii de strânsură.
Soldaţi români din Bucovina sau Bugeac, duşi să-şi verse sângele în cealaltă parte a Ucrainei, dând faţă în faţă cu combatantul rus. În acea clipă nu mai există "bun" sau "rău": totul se transformă în lupta pentru supravieţuire, sub fumul gros al propagandei care are strict scopul de a demoniza "duşmanul".
Îngrijorătoare, pe un fond de aparentă acalmie după pacea de la Minsk, sunt declaraţiile reprezentanţilor românilor din zona Cernăuţi, unde a fost decapitată statuia lui Eminescu şi unde mamele, bunicile, surorile şi soţiile au format baricade în timpul conflictului ca să nu-şi lase copiii la oaste.
Puterea din Ucraina a tratat zona românească cu nepăsare (zona Buceagului este cea mai săracă din ţară), a împărţit românii în două etnii diferite, români şi moldoveni, şi în general îi consideră pe români cetăţeni de categoria a doua.
Dacă în 1990 - aflăm din reportaj - erau 18 şcoli cu predare în limba română în Bucovina din 60 câte erau la sfârşitul războiului mondial, astăzi, în 2015, mai sunt doar 5 şcoli româneşti. În 25 de ani, aproape trei sferturi din şcoli au fost închise. Procesul de deznaţionalizare este teribil, iar lideri ai românilor consideră că puterea de la Kiev s-a folosit de conflict că să-şi ducă la îndeplinire visul: o Ucraina doar a ucrainenilor.
La Bucureşti mai nimeni nu vorbeşte despre asta, de peste două decenii...
Pentru ce şi pentru cine să moară românii din Ucraina, se întreabă mulţi conaţionali? Unul dintre ierarhii cei mai importanţi din Ucraina, PS Longin Jar, român, considerat încă din viaţă că un sfânt de către toţi ortodocşii din Ucraina indiferent de etnie, a ţinut o predică nimicitoare împotriva unui război dorit de duşmanii ortodoxiei. Vlădica nu a încuviinţat celor pe care-i păstoreşte să-şi lase copiii să plece pe front, cu cuvânt tare şi ochii în lacrimi.
Mai mult, deşi Polonia şi Ungaria şi-au extras conaţionalii din zonele de conflict, iar astăzi aflăm că şi Cehia a propus conaţionalilor din Transcarpatia ca să-i repatrieze, România este complet dezinteresată de soarta fraţilor noştri, dovedind încă o dată o iresponsabilitate şi o obedienţă absolută.
Toată lumea ştie că minorităţile sunt vizate cu acest prilej, că urgia nu o să se stingă. Mai puţin conducătorii noştri vremelnici.
Încă o dată în istorie ne găsim între două blocuri militare în conflict. Războiul este doar la început. Vreţi să ne târâţi în conflictul altora? Pe noi, poporul român, ne întreabă cineva ce ne dorim? Sau vom fi doar martorii unor evenimente, o masă de manevră căreia i se aplică politica faptului împlinit?
Întrebări la care nu prea se doreste răspuns, noi fiind mult mai preocupaţi de starea veceurilor din penitenciarele care încep să devină neîncăpătoare.
[P] FATA NEVAZUTA A HOMOSEXUALITATII - comanda online
Lui, Antena3 îi oferă un reportaj cu camera ascunsă într-o mănăstire. Reportaj care nu dovedeşte nimic şi doar se adaugă presei sorosiste de scursură care calomniază Biserica, jurnalism gelatinos unde slujeşte stahanovist inconturnabila Sabina Fati.
Am mai spus motivele şi o repet: e nevoie de o tabula rasa în România, pentru că Ortodoxia este incompatibilă cu visul unei lumi unipolare, cu Utopia.
Peste toată această agitaţie browniană, România este umplută de tehnică militară americană care se scurge încet spre Dobrogea, ca să facă faţă unui viitor (foarte posibil) conflict armat cu Rusia.
M-am uitat la emisiunea realizată de Carmen Avram, poate cel mai bun om de reportaj de televiziune din ţară la această oră - altfel băltind, cum spuneam, într-o mare de impostură. Este vorba in el despre românii din Ucraina prinsi in conflict.Oroarea războiului în toată dimensiunea sa teribilă: frica, mirosul de carne umană putrezită, bombele şi gloanţele care seceră soldaţi şi civili. Ar trebui văzut de cei care fac apologia acestei ucideri în masă, de către toţi amoralii, de belicoşii ca Mândruţă, de fanaticii ILD, de toţi jurnaliştii de strânsură.
Soldaţi români din Bucovina sau Bugeac, duşi să-şi verse sângele în cealaltă parte a Ucrainei, dând faţă în faţă cu combatantul rus. În acea clipă nu mai există "bun" sau "rău": totul se transformă în lupta pentru supravieţuire, sub fumul gros al propagandei care are strict scopul de a demoniza "duşmanul".
Îngrijorătoare, pe un fond de aparentă acalmie după pacea de la Minsk, sunt declaraţiile reprezentanţilor românilor din zona Cernăuţi, unde a fost decapitată statuia lui Eminescu şi unde mamele, bunicile, surorile şi soţiile au format baricade în timpul conflictului ca să nu-şi lase copiii la oaste.
Puterea din Ucraina a tratat zona românească cu nepăsare (zona Buceagului este cea mai săracă din ţară), a împărţit românii în două etnii diferite, români şi moldoveni, şi în general îi consideră pe români cetăţeni de categoria a doua.
Dacă în 1990 - aflăm din reportaj - erau 18 şcoli cu predare în limba română în Bucovina din 60 câte erau la sfârşitul războiului mondial, astăzi, în 2015, mai sunt doar 5 şcoli româneşti. În 25 de ani, aproape trei sferturi din şcoli au fost închise. Procesul de deznaţionalizare este teribil, iar lideri ai românilor consideră că puterea de la Kiev s-a folosit de conflict că să-şi ducă la îndeplinire visul: o Ucraina doar a ucrainenilor.
La Bucureşti mai nimeni nu vorbeşte despre asta, de peste două decenii...
Pentru ce şi pentru cine să moară românii din Ucraina, se întreabă mulţi conaţionali? Unul dintre ierarhii cei mai importanţi din Ucraina, PS Longin Jar, român, considerat încă din viaţă că un sfânt de către toţi ortodocşii din Ucraina indiferent de etnie, a ţinut o predică nimicitoare împotriva unui război dorit de duşmanii ortodoxiei. Vlădica nu a încuviinţat celor pe care-i păstoreşte să-şi lase copiii să plece pe front, cu cuvânt tare şi ochii în lacrimi.
Mai mult, deşi Polonia şi Ungaria şi-au extras conaţionalii din zonele de conflict, iar astăzi aflăm că şi Cehia a propus conaţionalilor din Transcarpatia ca să-i repatrieze, România este complet dezinteresată de soarta fraţilor noştri, dovedind încă o dată o iresponsabilitate şi o obedienţă absolută.
Toată lumea ştie că minorităţile sunt vizate cu acest prilej, că urgia nu o să se stingă. Mai puţin conducătorii noştri vremelnici.
Încă o dată în istorie ne găsim între două blocuri militare în conflict. Războiul este doar la început. Vreţi să ne târâţi în conflictul altora? Pe noi, poporul român, ne întreabă cineva ce ne dorim? Sau vom fi doar martorii unor evenimente, o masă de manevră căreia i se aplică politica faptului împlinit?
Întrebări la care nu prea se doreste răspuns, noi fiind mult mai preocupaţi de starea veceurilor din penitenciarele care încep să devină neîncăpătoare.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Aveti dreptate, orice actiune nationala romana in Ucraina a fost inabusita de guvernele succesive ale Ucrainei insa a fost ajutata si de diviziunea comunitatii romane de acolo, in special in regiunea Cernauti. E trist dar advarat...
Războiul civil este respins şi de către majoritarii din Ucraina, unii dezertează, alţii preferă să mergă la închisoare, dar nu pe front, pentru o cauză ce nu-i convinge.
Desigur, venirea a zeci de mii, poate două-trei sute de mii de oameni presupune un efort de organizare din partea României. Voi posta, aici, SCRISOAREA DESCHISĂ prezentă, de la miezul nopţii trecute, pe Facebook şi pe un blog al acestei publicaţii. Circulă rapid în spaţiul virtual, a fost preluată de români din mai multe state ale lumii. Unii deja au exprimat disponibilitatea de a oferi o locuinţă unor fraţi din Bucovina, pe care nu-i cunosc personal. Mai simplu este pentru aceia care au rubedenii, prieteni la noi în ţară. Aceştia le fac chemare, apoi , oamenii vor putea cere viză. Nu este tocmai simplu. Oricum, primul pas este votul dat de către Parlamentul României. Se vor implica, desigur, culte religioase, instituţii laice, persoane fizice. Inclusiv, din Basarabia, mi-au dat de înţeles prieteni de nădejde, iar, acolo, lipsurile, problemele sunt chiar mai mari ca la noi. Unele soluţii sunt prezentate în SCRISOAREA DESCHISĂ.
Nu putem sta indiferenţi. Polonezii, maghiarii şi cehii deja s-au mişcat deja, anunţând că acordă azil etnicilor lor din Ucraina. Istoria nu-i iartă pe laşi, pe cei lipsiţi de omenie, demnitate.
Doamne, ajută!
Domnului preşedinte al României Klaus Werner Iohannis,
Domnului prim ministru al României Victor Viorel Ponta,
Înalţilor ierarhi ai tuturor cultelor ce funcţionează legal în România,
O parte din scriitorii, muzicienii, artiştii plastici, iubitorii de literatură întruniţi, azi, 21 martie 2015, la sărbătorirea, la Timişoara, a ZILEI INTERNAŢIONALE A POEZIEI (Ediţa a X-a) solicită, cu toată fermitatea, organizarea grabnică — în regim de urgenţă, prin solicitatea votului Parlamentului României — a primirii în ţară a românilor din Ucraina, care doresc a găsi azil în patria noastră. De neacceptat este ca România să nu facă nimic pentru a salva viaţa acestor conaţionali ai noştri din afara graniţelor, în timp ce Polonia, Ungaria, Cehia le-au oferit azil în propria ţară respectivelor minorităţi etnice din Ucraina.
Disperarea este uriaşă: trataţi cu dispreţ de peste 70 de ani, lipsiţi de drepturi elementare, batjocoriţi (chiar recent, le-au fost adresate cetăţenilor ucraineni de etnie română injurii imposibil de scuzat), românii din Nordul Maramureşului, din Nordul Bucovinei, din ţinuturile Hotin şi Herţa, din Sudul Basarabiei cer — iar, noi, la unison cu ei — ca Patria Mamă, România, să nu-i uite, să nu-i lase de izbelişte, acum, când 80% din populaţia Ucrainei, conform unui recent sondaj, nu mai are încredere în preşedintele Petro Poroşenco, în guvern.
Din nefericire, deja în numeroase familii de români din Ucraina există doliu recent, în urma luptelor din estul acestui stat, majoritatea cetăţenilor ucraineni recuzând războiul civil.
De asemenea, există semne că încorporările vizează prioritar populaţia activă din rândul minorităţilor, fapt ce contravine grav respectării drepturilor omului, deoarece vizează epurarea pe criterii etnice.
Există în ţara noastră circa 150 de aşezări rurale depopulate pe jumătate ori aproape total, inclusiv grădini, ogoare, păşuni fiind părăsite, nu doar case locuibile; de asemenea, în mediul citadin sunt localităţi care pot primi sute, chiar mii de familii de oameni vrednici, omenoşi, care au de crescut copii, nepoţi, în legea strămoşească, mulţi din ei având rubedenii, prieteni la noi în ţară, care-i pot sprijini, imediat.
În spiritul iubirii pentru semeni, pentru fraţii noştri de aceeaşi origine şi limbă, noi, fii şi fiice ale unui popor paşnic, dotat cu vocaţie creatoare şi suflet cald cerem ca patria noastră să-şi respecte propriile tradiţii. În secolul trecut, Regatul României a dat azil pentru peste 250.000 de aromâni, meglenoromâni, ruşi, bulgari, polonezi, persecutaţi politic, respectiv, pribegiţi din calea celui de-al doilea conflict mondial. Acum, Republica România este, oare, incapabilă a avea un comportament la fel de demn, de vrednic de laudă? Noi nu putem crede în varianta aceasta.
Cu respect şi încredinţare că acest demers va fi, cu celeritate, analizat şi echitabil soluţionat:
Liliana Ardelean, scriitoare; Costel Balint, cadru didactic, scriitor; Viorica Bălteanu, scriitoare, cadru didactic, publicist, doctor în Filologie; Ionel Bota, istoric, scriitor, artist plastic, doctor în Istorie; Petru Bungărzan, inginer; Gheorghe Busuioc, publicist; Nina Ceranu, scriitoare, editor, publicist, doctor în Filologie; Ilie Chelariu, scriitor, editor, publicist; Gheorghe Costea, publicist; Ovidiu Grivu, medic, scriitor; Victor Georoceanu, muzician, economist; Adam Grecu, cadru didactic; Ion Grecu, scriitor; Ela Iakab, cadru didactic, scriitor; Stejărel Ionescu, publicist, scriitor; Igor Isac, artist plastic; Silvia Negru, scriitoare, cadru didactic; Nicolae Florin Nicolov, inginer, interpret de folclor; Mihai Teodor Olteanu, artist plastic; Maria Niţu, bibliotecar, scriitor; Ion Oprişor, scriitor; Mariana Pop, scriitoare, cadru didactic; Nicolae Sârbu, scriitor, publicist; Ion Scorobete, avocat, scriitor, publicist; Costel Simedrea, scriitor; Horia Ţâru, preot, scriitor.