Naționalismul, nu NATO, este marele nostru aliat

De Irina Bazon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În condițiile în care Vladimir Putin a anexat fără vărsare de sânge Crimeea și a sugerat că armata sa ar putea trece granița pentru a-i proteja pe rușii din Estul Ucrainei, la Washington se discută intens despre trimiterea de trupe americane în Europa de Est.

Însă, dacă nu ne-am pierdut judecata, nu ne vom lupta cu Rusia pentru un teritoriu pe care niciun fost președinte de-al nostru nu l-a considerat vreodată vital pentru noi.

În fond, dacă Putin ar anexa Ucraina de Est și de Sud până la Odessa, nu ar face decât să readucă sub control rusesc ceea ce a aparținut ei, de la discursul inaugural al lui Washington din 1789 până la cel al lui George H. W. Bush, în 1989.

Acesta nu este un argument pentru a ignora comportamentul Rusiei.

Este un argument care trebuie să ne ajute să stabilim ce este și ce nu este vital, ce este si ce nu este o amenintare pentru noi și ce anume poate împiedica în mod real o reinstaurare a imperiului sovietic.

Înainte de a începe să trimitem trupe din nou în Europa, așa cum am făcut acum 65 de ani sub Harry Truman, haideți să ne întrebăm: a fost oare armata SUA, care nu a trecut Elba și nu a intrat în luptă cu Armata Roșie, cea care a condus la prăbușirea imperiului sovietic și care a dizolvat Uniunea Sovietică?

Nu. Ceea ce a eliberat națiunile din Europa de Est si URSS a fost voința hotărâtă a acestor popoare de a fi libere să decidă propriul lor destin și de a crea, sau re-crea, națiuni întemeiate pe propria lor istorie, limbă, cultură și identitate etnică.

Naționalismul a răsturnat imperiul. Iar Mihail Gorbaciov a lăsat libere aceste națiuni pentru că Rusia obosise să se mai mențină ca un imperiu coercitiv și pentru că și Rusia voia să facă parte din lumea liberă.

Dacă Putin ar putea dori ca rușii din Ucraina și Belarus să facă parte din nou dintr-o Rusie mai mare, crede oare cineva că vrea ca și românii, bulgarii, polonezii, ungurii, cehii sau slovacii să revină sub conducerea Moscovei?

Putin știe că popularitatea sa, care a ajuns la aproape 80 %, se datorează tocmai faptului că este văzut ca un naționalist pregătit să țină piept americanilor și pretenției lor de a fi unicii arhitecți ai Noii Ordini Mondiale.

În definitiv, naționalismul, nu o NATO plină de profitori, este marele aliat al Americii într-o lume posterioară Război Rece.

Naționalismul a fost cel care a eliberat națiunile subjugate, care a dezintegrat Uniunea Sovietică, a împărțit Cehoslovacia în două și a divizat Iugoslavia în șapte țări.

Naționalismul i-a determinat pe ceceni să încerce să se rupă de Moscova, pe abhazi și separatiștii din Oseția de Sud să se separe de Georgia și pe crimeeni să-și ia rămas bun de la Kiev.

Și, așa cum naționalismul a dezintegrat imperiul sovietic și URSS, tot naționalismul va împiedica reînființarea lor.

În cazul în care Putin va invada și va anexa toată Ucraina, nu doar Crimeea și Estul, unde rușii sunt majoritari, țara sa se va confrunta cu aceeași rezistență din partea Ucrainei de Vest ocupate, rezistență pe care Rusia o întâmpină astăzi în Daghestan, Ingușetia și Cecenia. Putin știe acest lucru.

Dar dacă Ucraina de Est își va manifesta, la alegerile din mai, voința de a se separa și a se alipi de Rusia sau de a deveni un stat autonom separat, de ce ne-am opune automat acestui lucru? Nu suntem noi înșine urmașii mândri ai separatiștilor din '76?

Dacă putem observa impasibili intenția Scoției de a se separa de Anglia, a Cataloniei de a se separa de Spania, a Veneției de a se detașa de Italia și a Flandrei de a se despărți de Belgia, de ce ar fi separarea regiunii Donbas de Ucraina o problemă pentru noi, dacă s-ar realiza în mod democratic?

Naționalismul este inamicul natural al imperiilor și se pare că începe să se extindă aproape peste tot.

O afirmare a naționalismului chinez – revendicarea de către Beijing a insulelor pe care Japonia le-a ocupat acum mai bine de un secol – a determinat o redeșteptare a naționalismului japonez, rămas în amorțire de la al Doilea Război Mondial. Reînviorarea naționalismului în Japonia a provocat o intensificare a naționalismului antijaponez în Coreea.

Marele adversar de astăzi al Chinei este naționalismul asiatic.

India este iritată de controlul din partea Chinei a teritoriilor cucerite într-un război desfășurat în urmă cu o jumătate secol și de prezența navală chineză tot mai sporită în Oceanul Indian.

Pretențiile teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud au reînviat naționalismul anti-chinez în Vietnam și Filipine. În China de Vest, uigurii au recurs la violență și chiar teroare pentru a rupe provincia Xinjiang de China, sperând să o transforme în propriul lor Turkestan de Est.

Naționalismul kurd, un aliat al Americii în operațiunea „Desert Storm”, este astăzi o amenințare la adresa unității dintre Turcia, Siria, Irak și Iran.

La alegerile pentru Parlamentul European din mai, vor fi aproape sigur rezultate bune pentru UKIP din Anglia, pentru Frontul Național din Franța, al lui Marine Le Pen, pentru Partidul pentru Libertate din Olanda, condus de Geert Wilders, și pentru alte partide naționaliste care au luat avânt în Europa în ultima vreme.

Într-un fel, aceste partide sunt un ecou al lui Putin. Dacă Putin vrea ca Ucraina să rămână în afara UE, aceste partide doresc ca țările lor să iasă din UE.

Separatismul și naționalismul sunt capitalul valoros astăzi. Centralizarea și globalizarea oferă soluții nepotrivite vremurilor noastre.

O nouă lume se înfiripă. Dacă aceasta este, probabil, o veste neplăcută pentru elitele transnaționale preocupate de cauze precum schimbările climatice și combaterea inegalității economice globale, este greu de văzut în toate acestea vreo amenințare reală la adresa adevăratelor interese ale poporului american.

Articol scris de Pat Buchanan, pe blogul său,buchanan.org.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  10. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!