Un hoţ îţi intră în casă. Dai peste el şi vrei să-l miruieşti în numele Tatălui. E bai, pentru că viaţa lui este o valoare mai importantă decât agoniseala ta, şi dacă hoţul îţi face plângere pentru vătămare corporală, sau pentru tentativă de omor, aveţi ocazia să vă reîntâlniţi la pârnaie, de data asta în calitate de colegi. Cum e cu putinţă această nerozie ? Hai să ne imaginăm altceva. Un nenorocit îţi violează mama, sau fiica, sau nevasta. Un ceas mai târziu, vrei să-l violezi şi tu cu piciorul de la scaun până-i ies ochii. Ei bine, n-ai voie, legitima apărare ia sfârşit odată cu pericolul, iar răzbunarea nu este o instituţie juridică.

Cândva, odată cu zorii modernităţii, statul şi-a arogat monopolul violenţei. Nu mai ştim când, am uitat vremurile în care nu puteai ridica mâna asupra unui om fără să-ţi pui pe cap un întreg clan. Te-a călcat hoţul, ţi-a fost violată fiinţa dragă ? Trebuie să asişti la aceste grozăvii şi să ai încredere, statul va face justiţie pentru tine. Tu, cetăţene, eşti prea debil ca să te aperi, prea incoerent ca să stârpeşti răul şi oricum mult prea prost ca să înţelegi mersul lucrurilor. Tot ce trebuie să faci este să plăteşti taxe din care să întreţii poliţişti, jandarmi, jurişti şi judecători, o armată întreagă care... hm, ia să răsfoim un tratat de drept penal, partea generală, ia uite ce scrie : dreptul penal protejează anumite valori fundamentale şi infractorul. Nu, nu glumesc, sunt informaţii la dispoziţia oricărui student viitor jurist.

Natural, e firesc să ne întrebăm de ce dreptul penal nu ocroteşte victima. Păi, pentru că nu poate. Singurul mod prin care ar putea face asta ar fi să anticipeze şi să elimine infracţiunile, or sistemul nu poate asta, aşa cum nici tu nu poţi. Tot ceea ce sistemul se oferă să facă este să te împiedice pe tine, om, să dai glas mâniei tale. Şi asta pe banii tăi, deloc ieftin. În Evul Mediu voievodatele aveau o mână de judecători şi o singură instanţă, iar cuvântul « judeţ » ne vine de la jude, judecată. Astăzi avem un aparat complex dedicat justiţiei şi represiunii în numele ei. A devenit lumea noastră mai dreaptă ? Nimeni n-ar putea spune asta. Însă cu certitudine a devenit mai scumpă.

Ce face statul cu acest monopol ? Orice. La Pungeşti, înainte de zorii zilei de 2 decembrie, am văzut o aplicaţie. Gorilele dresate să se lupte cu oameni neînarmaţi, fără niciun cod al onoarei, fără altă regulă decât aceea a lui « Da, să trăiţi ! », au făcut praf o mână de protestatari paşnici, la adăpost de indiscreţia presei. Peste tot în lume, atunci când oamenii şi-au luat democraţia în cap cerând socoteală oamenilor politici pentru criză, s-a făcut apel la monopolul violenţei, încarnat întotdeauna în specia de acum universală a jandarmului. Concomitent, puterea a cerut şi cere manifestaţii paşnice, simple expresii ale unor opinii personale lipsite în ansamblu de relevanţă.

Şi până la urmă, ce este statul ? În anii 80, un manual de cesepe (cunoştinţe social politice, pentru cei care n-au respirat aerul de-atunci) spunea sec : un instrument. În plină epocă ceauşistă, în baia generală a cultului personalităţii, un manual de liceu afirma că statul se înrudeşte cu melesteul şi cu tesla. Statul-sculă. În spatele oricărei furculiţe se află braţul şi conştiinţa unui om. Nu statul şi-a arogat monopolul violenţei, ci nişte oameni. Astăzi ei se numesc : Ponta, Dragnea, Băsescu, Zgonea. Mai înainte de ei a fost Ion Iliescu. Şi mai înainte au fost : Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Petru Groza. Ei, şi cei mai dinainte de ei, au decis că pot lovi, tortura, schingiu, omorâ, în vreme ce ceilalţi nu au voie. Tot ei au decis că orice hotărâre politică este deasupra legilor, fiind ocrotită de imunitate.

În 2 decembrie 2013, Ponta a luat statul-sculă în mână şi a lovit la Pungeşti. A decis că doar el poate face asta, în numele monopolului violenţei pe care şi l-a arogat tot el, fără să-l ceară şi fără să-l primească de la cetăţenii din Pungeşti. La ora la care însăilez aceste rânduri, Ponta îşi trăieşte imunitatea zeilor politici : orice ar fi făcut, orice va face mâine, sau poimâine, fie că va aresta protestatari într-o tabără aflată pe un teren privat, fie că va ceda resursele subsolului unei firme americane pentru a le cumpăra mai apoi din banii românilor, fie în cele din urmă că va otrăvi pânzele de apă freatică şi pământurile, vor fi simple decizii politice, neatinse de justiţia oamenilor. Statul lui Ponta poate teroriza o comunitate, o poate călca în picioare, îi poate silui voinţa, Ponta este nevinovat cât timp ţine în mână statul-sculă.

Şi aşa vor rămâne lucrurile cât timp noi vom fi dispuşi să dăm crezare fantasmagoriilor despre monopolul violenţei şi imunitatea politicienilor.