Monarhia - o opţiune pragmatică

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Nu vreau să cad în păcatul multor monarhişti care idealizează până la idolatrie instituţia monarhiei sau care învăluie în mituri şi legende frumoase pe membrii familiilor regale. De altfel genul acesta de propagandă monarhistă se dovedeşte mai tot timpul contraproductiv. Practic mitologizând, nu faci decât să agravezi orice greşeală comisă de familia regală. Monarhiştii ştiu foarte bine cât de greu a fost să (îşi) explice gestul nu doar nedemn de statut princiar dar şi sub-uman al uneia din fiicele Regelui Mihai, ajunsă infractor penal prin Statele Unite...

De asta este bine să eliberăm Monarhia de asocierea cu diverse persoane ci să o înţelegem ca pe o instituţie ce poate oferi o mai bună funcţionare Statului în ansamblul său.
Cel mai bun argument pentru Monarhie este chiar Republica. Idealul preşedintelui republican este chiar monarhul. Uitaţi-vă la Constituţie- Republica trebuie să aibă un Preşedinte care să fie deasupra tuturor partidelor politice, arbitru cât mai neutru politic, personalitate suficient de puternică ca să fie un demn reprezentant peste hotare al Statului român şi în acelaşi timp suficient de moderat ca să se supună regulilor jocului parlamentar.
Însă acest ideal republican trebuie realizat cu politicieni formaţi şi erodaţi în partide politice, aleşi în urma unor campanii electorale şi alegeri costisitoare care crează inevitabil diverse datorii politice, morale şi financiare ale candidatului respectiv faţă de diverse grupuri de interese.

Preşedintele republican nu este ales pe viaţă, dar Constituţia îi cere să îşi suspende pentru 5-10 ani pasiunile, dorinţele, opţiunile politice. O va face? Sigur că nu. Pentru a fi reales el va trebui să îşi întreţină propria camarilă, să îşi ajute prin favorizare propriul partid şi în acelaşi timp va trebui să se gândească la viitorul său şi al copiilor săi după un mandat sau două de "pleaşcă" prezidenţială.

Să ne gândim apoi la Curtea Constituţională care, teoretic, ar trebui să fie acea instanţă supra-democratică, care în cazuri excepţionale, în care consensul democratic este insuficient, să aibă putere excepţională de decizie. Însă şi membrii Curţii Constituţionale sunt aleşi dintre oameni care au un trecut şi un viitor post-mandat. Mai mult, sunt aleşi de anumite grupuri de interese ce doresc să fie mulţumite de propria lor alegere.

Acum să ne gândim la Rege. Regele nu este ales ci născut pentru acest mandat. Prin simplul fapt că se naşte prinţ moştenitor, el este condiţionat să nu aibă nicio carieră politică, i se refuză drepturi civile- cum ar fi cel de a fi ales, beneficiază de o educaţie care este controlată de întreaga naţiune, supervizată de societatea civilă.
Cu cât este mai riguroasă disciplina unei familii domnitoare, cu atât există mai multe garanţii de calitate pentru monarhie. De aceea Casele Regale care au renunţat la legea salică, care au "democratizat" viaţa familiei domnitoare, care vor să fabrice prinţi şi regi după chipul şi asemănarea poporului şi nu după morga, "ighemoniconul" statutului lor regal, sunt tot mai puţin eficiente şi riscă să piardă şi ceea ce au, ce să mai vorbim de redobândirea a ceea ce au avut?
De asemenea să nu uităm că Monarhia zilelor noastre este o Monarhie parlamentară. Regele domneşte iar legislativul şi executivul emanat de acesta guvernează. Regele este Suveran- adică are putere de decizie în stările de excepţie, când jocul democratic are un blocaj şi îşi arată epuizarea şi este garanţia unui nucleu neutru al Statului, care nu va devia în funcţie de interesele unui partid sau altuia.

Fricile Regelui sunt mult mai puţine decât ale Preşedintelui. El nu trebuie să fie ales, nu trebuie să convingă ca să fie ales, nu este dependent de o camarilă (chiar dacă poate să apară o camarilă în jurul său) şi este mult mai puţin motivat decât un preşedinte ca să "sară pârleazul". El nu trebuie să se gândească să cumpere moşii şi case copiilor săi, să se gândească la viitorul acestora- aceştia au un viitor bine stabilit şi clar explicat constituţional şi prin legislaţia cu privire la statutul caselor regale.
De altfel esenţa bunei funcţionări a unui Stat (că e republică sau monarhie) stă în buna respectare a regulilor jocului. Or într-o monarhie avem în acelaşi timp o claritate a acestor reguli cât şi un actor (Regele) care este născut pentru a le juca. În republică, mai ales când e una românească, avem reguli schimbătoare şi neclare (căci doar legile neclare pot să ofere un "ce profit", nu? ) şi actori (preşedinţii) care sunt sărmanii prea strânşi cu uşa ca să mai aibă forţa de a le şi respecta.

P.S. O Casă Regală care modifică regulile jocului în funcţie de propriile sale interese dinastice şi ai cărei urmaşi nu par dispuşi să respecte cu fermitate, claritate şi demnitate propria condiţie şi propriul statut, riscă să devină un pericol pentru Monarhie. Dar chiar şi aşa, la o punere atentă în balanţă, Monarhia este de preferat Republicii.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!