Ministrul Educaţiei: Înscrierile pentru ora de religie CONTINUĂ şi după data de 6 martie. Predarea religiei s-a dovedit a nu fi o problemă REALĂ

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că dezbaterile împotriva predării religiei în şcoli s-au dovedit a nu fi o problemă reală, având în vedere procentul foarte mare al părinților care și-au exprimat în scris opțiunea pentru participarea copiilor la aceste ore. De asemenea, Ministrul a precizat că înscrierea la ora de religie continuă şi după data de  6 martie.

[P] Istoria Romanilor - Academia Romana - comanda online

"Procentul este unul foarte mare, ceea ce înseamnă că dezbaterile pe tema predării religiei în școli s-au dovedit a nu fi o problemă reală. Dacă la început îmi exprimam oarecum îngrijorarea pentru acoperirea normelor didactice pentru colegii noștri profesori de religie, care și-au început activitatea în septembrie 2014, este vorba despre 4.200 de cadre didactice din totalul de 6.200 de profesori de religie din sistem, acum nu mai am nicio emoție", a afirmat Cîmpeanu.

"La nivel național, până în cursul zilei de ieri, au fost depuse opțiuni pentru participarea la orele de religie clasele I-XII într-un procent de 89,75%, dar colegii noștri au continuat înregistrarea în sistem a opțiunilor primite. Sunt opțiuni depuse la nivelul multor școli care nu au fost introduse în sistem. În mod evident, dacă opțiunile au fost exprimate, chiar dacă data de 6 martie e depășită, toate aceste opțiuni vor fi introduse în sistem. Acesta este un statut intermediar al acestor raportări. Avem un maxim de 97,6% în județul Dâmbovița și un minim de 80,4%. În Brăila avem 90,2%, un procent peste media națională", a spus Cîmpeanu.

Acestora li se adaugă și opțiunile exprimate pe parcursul perioadei de înscriere în clasa pregătitoare, care se desfășoară în prima etapă, conform calendarului, până pe date de 13 martie.

"Înscrierile în clasa pregătitoare vor continua și, pe cale de consecință, exprimarea opțiunilor pentru participarea la orele de religie va continua la nivelul clasei pregătitoare. Situația de aseară era de 93,75%, ca procent al părinților care au optat pentru participarea copiilor la orele de religie la nivelul clasei pregătitoare", a explicat Cîmpeanu.

Ministrul Educației a precizat că nu există niciun impediment legal pentru ca opțiunile pentru participarea elevilor la orele de religie să nu fie exprimate și în cursul anului școlar.

"Vom avea o situație consolidată la începutul săptămânii viitoare, dar asta nu înseamnă că există vreun impediment legal pentru continuarea exprimării opțiunilor de participare la orele de religie. Dacă vor exista cazuri în care s-a dorit exprimarea opțiunii, dar, din anumite motive, cum ar fi părinți plecați în străinătate, care nu au lăsat împuternicire bunicilor pentru a exprima opțiunea, aceasta va fi luată în considerare", a completat ministrul.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • de pe Moshe Mordechai blog 08.03.2015 22:28
    http://moshemordechai.ro/orele-de-religie-nu-daca-ci-ce/

    March 4, 2015 by Mordechai

    La noi nimic nu se discută, nimic nu se dezbate, orice subiect se frânge în două şi se cheltuieşte pe sudalme. Argumentele celuilalt nu contează, nu merită nici măcar puf de atenţie, sunt dinainte greşite, pentru bunul motiv că susţin o idee cu care noi nu suntem, ab initio, de acord, ca atare ce sens mai are zăbava de a le asculta şi de a încerca să luăm seama la ele?

    Subiectul predării orelor de religie în şcoli, mai exact al acceptului pe care părinţii ar trebui să-l dea pentru ca cei mici să participe la aceste ore, e un foarte bun exemplu de discuţie care a luat-o razna înainte de a începe. De fapt, era o chestiune care îi viza strict pe părinţii aflaţi în situaţia de a face o astfel de opţiune pentru copiii lor. Aceşti părinţi aveau de optat între a semna pentru sau nu. Punct. Discuţie încheiată. Sau aşa ar fi trebuit să fie. Cum acesta putea fi un bun prilej de zarvă şi răsteala, nu avea cum fi, deci, atât de repede evacuat.

    Toată gălăgia care a urmat, trebuie observat acest lucru, ocoleşte, de fapt, subiectul. Nimeni nu discuta programa după care se va face predarea ( există o astfel de programă?), nu interesează materia care urmează a fi servită celor mici. Părinţii care sunt de acord cu predarea religiei, nu par interesaţi să afle ce, exact, li se va preda copiilor lor. Cei care se opun par din start neinteresaţi să afle de ce şi-ar putea lipsi copiilor. Discuţia e una anapoda.

    Parcă pentru a spori zarva, BOR se introduce în discuţie într-un mod extrem de agresiv, lansându-se într-un soi de propagandă extrem de deplasată. Discuţia ar fi trebuit să fie despre ore de religie, nu ore de ortodoxie. Nu am văzut îndemnuri ale reprezentanţilor altor culte, în orice caz nu pe un ton atât de răstit. Scoaterea pe scenă a unor personaje, dintre care unele de-a dreptul bizare, care să îndemne părinţii la înscrierea copiilor la aceste ore, e cel puţin deplasată. Practic, prin atitudinea celor de la BOR subiectul a fost confiscat, discuţia a fost deturnată, sensul întregului demers a devenit lipsit de orice echivoc: nu mai e vorba de niciun fel de ore de religie, ci de şedinţe de catehizare.

    Biserica e mai prosperă ca oricând, avem mai multe biserici decât şcoli şi spitale luate la un loc, religia e mai prezentă ca nicicând, iar fervoarea religioasă, iată, nu s-a lăsat deloc împiedicată de faptul că cei care azi reprezintă covârşitoarea majoritate a credincioşilor (ortodcşi sau de alt fel ) nu au avut parte de educaţie religioasă în şcoală.

    Deşi poate părea derutant, după cele spuse mai sus, mă număr printre cei care susţin ideea predării religiei în şcoli. Şi simt nevoia să repet: predarea religiei, nu îndoctrinare, nu catehizare. Cu alte cuvinte vorbesc despre educarea copiilor, în primul rând de o bună cunoaştere a propriei religii, dar şi o bună familiarizare cu manifestările, sistemele de valori şi ideile promovate de către alte religii. Pentru a fi om întreg – ca să-l parafrazez pe Geo Bogza- este nevoie şi de asta. Şi vorbim strict despre religie, nu despre credinţă, care nu poate fi nici predată, pentru care nu se pot da note, nu se dă coroniţă – e ceva mult mai profund şi mult mai personal.

    Cunoaşterea Bibliei e, în cele din urmă, un demers cultural obligatoriu pentru a face din copiii noştri oameni întregi. Altfel vom avea de a face cu ignoranţi care habar nu vor avea ce spune năucul acela de poet când pomeneşte de “cocoşul lui Sân Petru”, care vor socoti că fructul oprit e o chestie născocită de Montignac, iar “Iosif şi fraţii săi ” e doar un titlu al unei cărţi scrise de un neamţ plicticos care nu auzise de elfi şi hobbiţi. Ce poate înţelege un tânăr fără o temeinică educaţie, atunci când îl aude pe gânditor invocând “drumul Damascului”? Iar despre fiul risipitor cum să-i explici că nu e un şmecher cu bani şi maşină de fiţe?

    De acest fel de educaţie avem nevoie în şcoli, e mai presus de orice îndoială. De dascăli tulburaţi, habotnici închişi în bezna propriei ignoranţe, care sa strice mintea copiilor atunci când descriu muzica rock ca pe unealta Satanei, ca să dau doar un exemplu, ne putem foarte bine lipsi. Asta dacă vrem să creştem oameni întregi şi nu noi generaţii de habotnici intoleranţi.

    Aşa că, în locul zarvei, poate ar fi mai bine să vorbim despre cum ar trebui să arate aceste ore de religie.
  • Paula 08.03.2015 22:58

    În România zilelor noastre, părinții nu fac asociații care să militeze pentru un învățămînt gratuit garantat de Stat cel puțin pînă în clasa a 11-a sau a 12-a.

    Părinții elevilor nu se arată în nici un fel îngrijorați de calitatea actului de învățămînt din țara noastră, nici de condițiile din multe din școlile românești, nici de scăderea drastică a numărului și calității cadrelor didactice, toate pe fondul sub-finanțăriii cronice a sistemului.

    Nimeni nu pare a se îngrijora de faptul că în România mileniului trei numărul bisericilor l-a depășit demult pe cel al școlilor, că avem cel mai mare număr de analfabeți din Europa.

    Nici o asociație a părinților de elevi nu și-a arătat în vreun fel nemulțumirea că ministerul Învățămîntului a introdus, fără să se consulte cu nimeni, manuale digitale la clasele mici, ignorînd complet posibilitatea că procesele cognitive ale copiilor să fie grav alterate.

    Nu pare a supăra pe nimeni că sînt din ce în ce mai dese spectacolele publice jalnice cu enoriași care se îmbulzesc să își frece portofelele de moaște sau care se bat la ușa bisericii să pună mîna pe apă sfințită, salcie, iconițe sau alte asemenea ”dovezi de credință”, într-un bigotism general și o înapoiere demne de Evul Mediu.

    Nu ridică nici o sprînceană situația că, în țara cu cel mai redus nivel de trai din Uniunea Europeană, Biserica Ortodoxă Română (BOR) primește sume din ce în ce mai mari de bani publici pentru a-și duce la înfăptuire diverse proiecte megalomanice.

    Presiunile tot mai mari venite din partea BOR la adresa caracterului de stat laic al României, precum și imixtiunea din ce în ce mai evidentă și mai grosolană a bisericii în sistemul de învățămînt par, deasemenea, să nu îi deranjeze prea tare pe părinții elevilor din țara noastră.

    A fost creată, în schimb, Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR), ca formă de luptă și de susținere a BOR în demersul său ca ora de religie să fie o materie din start impusă elevilor din România, fără ca aceștia sau părinții lor să facă vreun demers în acest sens.

    Atitudinea APOR este una extrem de agresivă în această problemă, toți cei care nu vor pentru copiii lor o îndoctrinare a priori cu dogmele BOR în școli fiind repede afursiți și trimiși să ardă în focurile gheenei de membrii cei mai vocali ai asociației, care dealtfel susțin că acționează în numele iubirii.

    Asta în condițiile în care există numeroase semnale venite dinspre mai multe organizații ale societății civile, care acuză manualele de religie și, în general, orele ”de religie” ținute în școlile românești că prezintă și perpetuează numeroase elemente și atitudini care nu au nimic de-a face cu religia și credința, ci mai degrabă cu cu habotnicia, chiar cu superstiția și cu un misticism foarte îndepărtat de preceptele creștine.

    Un bigotism agresiv, demn de societatea americană a anilor ’50, o societate cu puternice înclinații fascistoide, caracterizată de vînătoarea de vrăjitoare mccarthyistă, de tirania majorității și punerea pumnului în gură tuturor celor ce au păreri contrare, tuturor minorităților, indiferent de ce natură sînt ele, pe principiul ”cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.

    O societate care își încuraja cetățenii să poarte ochelari de cal, să își ducă viața în supunere, ignoranța și frică, să fie slabi și muți în fața amenințărilor continue și chiar a crimelor venite din partea unor organizații extremiste și intolerante precum Ku Klax Klan.

    Spre acest tip de indivizi este acuzată BOR că tinde să îi formeze pe elevi prin intermediul orelor ”de religie”, din moment ce habotnicia, agresivitatea, fariseismul și intoleranța înlocuiesc, încet-încet, îndemnul creștin de a-ți iubi aproapele.

    Cel mai important lucru pe care l-a lăsat Isus Cristos oamenilor a fost posibilitatea de a alege, iar liberul arbitru este însăși esența creștinismului, este ceea ce evidențiază religia creștină între celelalte mari religii ale lumii.

    Se vede însă treaba că marii creștini de la APOR nu știu asta, din moment ce ei vor să suprime chiar dreptul de a alege al elevilor.
  • Sanda 09.03.2015 09:35
    @ Moshe Mordechai si @ Paula

    Va felicit pentru comentariile pertinente.
  • Mihai 10.03.2015 00:46
    Da.... comentarii pertinente de clasa 0 (zero). Ar fi bine sa mai puna mana pe cate o carte de istorie. Si sa lase propaganda importiva BOR cei doi (unul ateu, altul neoprotestant).
    PS. Cu sau fara APOR, poporul a ales. Si a ales cu cap.
  • Viorica Bălteanu 10.03.2015 13:28
    Ce poti sa zici, destpre cele scrise aici este numai o parte , de fapt adevarul e unu singur si e la mine tot

    PS iar nam net, ca m-am impiedicat de fir cand veneam cu cana de lapte si acu scriu de la o vecina de vis-a vi si-mi cer iar iertare mie din nou
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT