continuare :
Jeffrey Bada, un professor de geochimie si un aparator al teoriei evolutiei, marturiseste acest fapt, in nr. din februarie 1998, a revistei “Terra”, un periodic de varf al presei evolutioniste :
“Astazi, cand parasim sec. XX, inca ne confruntam cu cea mai mare problema nerezolvata, pe care o aveam, cand am intrat in acest secol : Cum a aparut viata pe Pamant ?”
Impasul deosebit al teoriei evolutiei, este reprezentat de incredibila structura a celulei vii.
Fiecare fiinta vie, de pe Pamant, este alcatuita din CELULE de dimensiuni foarte mici (1/100 mm).
Unele fiinte vii, sunt alcatuite dintr-o singura celula. Insa chiar si aceste organisme unicelulare, sunt remarcabil de complexe in alcatuirea lor.
Ele au funtii complicate, pentru a supravietui si chiar motorase mici pentru a se misca.
In vremea lui Darwin, structura aceasta complexa nu era cunoscuta.
Cu microscopul rudimentar, al acelor vremuri, celulele pareau a fi niste pete, lipsite de trasaturi.
Oricum, puternicele microscoape electronice, inventate in mijlocul secolului XX, au inceput sa dezvaluie, cat de comlexe si de organizate erau, in fapt celulele vii.
Ele prezentau o complexitate si o organizare, care nu puteau fi un produs al intamplarii.
O celula vie cuprinde mii de parti minuscule care, care functioneaza in armonie.
Pentru a face o comparatie – in celula exista centrale electrice, fabrici de inalta tehnologie, o baza de date foarte complexa, sisteme mari de depozitare, rafinarii moderne si o membrana parca constienta, care controleaza, tot ce intra si ce paraseste celula.
Pentru ca celula sa poata supravietui, toate aceste organism minuscule, trebuie sa existe in acelasi timp. Este imposibil, ca acest sistem complicat si complex, sa fi aparut ca rezultat al coincidentelor.
Astazi, nici cel mai sofisticat laborator, n-a reusit sa creeze o singura celula vie, din materie nevie. Intr-adevar, este pe deplin acceptat, ca aceasta este imposibil, iar eforturile in acest sens au fost abandonate.
Insa teoria evolutiei, pretinde, ca acest sistem, pe care omul, cu toata inteligenta, cunostintele si tehnologia sa, n-a reusit sa o reproduca, ar fi aparut prin hazard.
Sir Fred Hoyle, un matematician si astronom englez de prestigiu, explica imposibilitatea aceasta cu un exemplu : “Probabilitatea aparitiei prin hazard, a formelor mai inalte de viata, este comparabila cu probabilitatea ca o tornada maturand un cimitr de fiare vechi, sa poata asambla un Boeing 747, din resturile existente acolo”. Biochimia moderna a descoperit, de asemenea, proiectul inimaginabil de complex al moleculei de ADN.
Structura moleculei de ADN, a fost descoperita de doi savanti : J. Watson si F. Crick, in 1955.
Descoperirea lor a demonstrat, ca viata era mult mai complexa, decat si-ar fi imaginat cineva.
Francis Crick, insusi, un evolutionist marturisit, care a primit premiul nobel pentru aceasta descoperire, a ajuns sa marturiseasca ca o structura ca cea a ADN-ului, n-ar fi putut apare vreodata prin hazard.
AND-ul este o macromolecula, care exista in nucleul celulei. Fiecare detaliu al alcatuirii fizice si fiziologice a unei fiinte vii, este codificat in acest dublu-helix.
Toata informatia, privind trupul nostru, de la culoarea ochilor nostri, la structura organelor interne, structura si functiile celulelor, sunt programate in sectiuni, denumite gene, in ADN.
Codul ADN, este format din secventa a patru baze diferite. Daca ne gandim la fiecare din aceste baze azotate, ca la o litera, AND-ul poate fi privit ca o baza de date, formata pe baza unui alfabet de patru litere. Toata informatia, privind o fiinta vie, este stocata in aceasta baza de date.
Daca am incerca sa scriem toata informatia stocata in ADN, aceasta ar necesita aproximativ un million de pagini !
Insa aceasta informatie incredibila, este stocata in minisculul nucleu al celulelor noastre, care masoara aproximativ 1 / 1000 mm.
S-a calculat ca o cantitate de ADN, care sa umple o lingurita, are capacitatea de a stoca toata informatia continuta in toate cartile scrise vreodata.
Desigur, o asa structura uluitoare, nu s-ar fi putut forma vreodata prin hazard.
Teoria evolutiei, care vede viata ca rezultat al simplelor coincidente si al intamplarilor norocoase, este neputincioasa in a oferi vreo explicatie in fata complexitatii incredibile a ADN-ului.
Este evident, ca ADN-ul, celula si toate fiintele vii, sunt produse ale unei creatii desavarsite.
Iar de vreme ce o astfel de creatie este reala, atunci trebuie sa exsite de asemenea un Creator, care este atotputernic, atotstiutor si atotintelept.
PARTEA a II – a
MECANISMUL IMAGINAR AL EVOLUTIEI
Scenariul evolutionist, conform caruia viata ar fi aparut din materie nevie, prin hazard, este contrazis de catre stiinta actuala. In plus, nu exista vreun mecanism in natura, care sa indeplineasca presupusul proces denumit evolutie. Nu exista vreun mecanism natural, prin care o singura celula s-ar putea transforma intr-o fiinta mai complexa si care continuand sa evolueze, ar putea deveni stramos pentru milioane de specii diferite.
Darwin, a propus un singur concept, drept mecanism evolutiv : selectia naturala.
Titlul cartii sale, evidentiaza importanta pe care el a acordat-o acestui mecanism : “Originea speciilor, prin selectie naturala”.
Selectia naturala, are la baza idea conform careia indivizii puternici, care sunt bine adaptati habitatelor lor, vor supravietui. De exemplu, intr-o turma de caprioare, amenintate de pradatori, cea care va alerga mai repede, va supravietui.
Dupa o vreme, turma va contine mai ales indivizi puternici si iuti, de vreme ce aceia slabi si inceti au cazut prada. Oricum acest mecanism nu asigura evolutia caprioarei.
Nu le trasnforma intr-o alta specie, spre exemplu in cai.
Selectia naturala nu face decat sa elimine indivizii slabi, neadaptati sau bolnavi si asigura permanenta si sanatatea unei anumite specii. Nu are vreo putere evolutiva.
Darwin era de asemenea constient de aceasta problema ; de aceea el marturiseste in “Originea speciilor”, ca “selectia naturala nu poate face nimic, pana nu apar variatii favorabile”.
In privinta aparitiei variatiilor favorabile, Darwin, a fost influentat profund, de catre unul dintre contemporanii sai : biologul francez Lamarck.
Lamarck, credea ca fiintele vii transmit caracterele castigate generatiilor viitoare.
In viziunea lui Lamarck, girafele ar fi evoluat din fiinte asemenatoare caprioarelor. Gatul lor s-ar fi alungit de la o generatie la alta, pe masura straduintei lor de a ajunge la ramuri, din ce in ce mai inalte, pentru a obtine hrana.
Lamarck, credea de asemenea, ca daca generatii la rand si-ar taia bratele membrilor unei familii, ar apare dupa un timp bebelusi lipsiti de brate.
Darwin, care a fost influentat de aceste exemple, a venit cu o informatie si mai indrazneata : in “Originea speciilor”, el discuta faptul ca unii ursi, incercand sa vaneze in apa, ar fi evoluat in balene !
Insa, atat Lamarck cat si Darwin, se inselau. Ideile lor contraveneau unor legi fundamentale ale biologiei. Pe vremea lor, genetic, microbiologia sau biochimia, nu existau deloc, ca ramuri ale stiintei.
Legile ereditatii, nu erau deloc cunoscute. Intr-adevar, atat Lamarck cat si Darwin, credeau ca, trasaturile ereditare s-ar trasnmite prin sange. Datorita acestui nivel primitiv al stiintei acelei epoci, scenariile imaginare ale teoriei evolutiei, nu erau deloc private drept nefondate.
Operele lui Darwin, au avut un impact puternic asupra cercurilor stiintifice, ale acelor vremuri.
Torusi, Darwin era inca nemultumit ; in capitolul “Dificultati privind teoria”, el scria : “Daca s-ar putea demonstra, ca a existat un organ complex, care sa nu se fi putut forma prin numeroase modificari gradate, teoria mea s-ar prabusi definitiv.” Ch. Darwin.
Temerile lui Darwin, s-au adeverit curand dupa moartea sa.
Legile ereditatii, descoperite de un botanist austriac, Gregor Mendel, au pricinuit caderea asertiunilor, atat ale lui Darwin, cat si ale lui Lamarck.
Stiinta geneticii, care s-a dezvoltat la inceputul secolului XX, a demonstrat, ca nu se trasnmiteau generatiilor urmatoare, trasaturi fizice dobandite, ci numai gene.
Aceasta descoperire a evidentiat faptul, ca un scenariu in care trasaturi dobandite se acumulau de la generatie la generatie, dand nastere la diferite specii noi, nu era plauzibil.
Cu alte cuvinte nu existau variatii mostenibile, din care sa aleaga mecanismul propus de Darwin : selectia naturala.
Ca urmare, teoria evolutiei, asa cum a fost avansata de Darwin, a cazut la inceputul sec.XX.
Toate celelalte eforturi ale evolutionistilor in sec. XX, n-au facut decat sa confirme, ca selectia naturala, nu are putere evolutiva.
Un cunoscut evolutionist, paleontologul britanic Colin Patterson, a recunoscut aceasta : “Nimeni nu a reusit sa produca vreodata o specie prin mecanismul selectiei naturale.
Nimeni n-a fost macar aproape de asa ceva. Iar majoritatea dezbaterilor curente in neo-darwinism se tes in jurul acestei probleme.” C.Patterson, BBC, Cladistics, 04.03.1982.
Stiinta sec.XX a demonstrat de asemenea, ca exista siteme si organe, avand mecanisme deosebit de complicate si de complexe, care functioneaza in organismele vii.
Aceste sisteme si organe, n-ar putea functiona, chiar daca le-ar lipsi un singur component.
Aceasta caracteristica, numita complexitate ireductibila, este o dovada ca aceste structuri, trebuie sa fi aparut deodata si complet formate. Acest fapt demonteaza complet afirmatia evolutionista, ca, fiintele vii au evoluat gradual, prin selectie naturala, prin schimbari minore de-a lungul timpului.
Cand a devenit clar faptul, ca mecanismul selectiei naturale propus de Darwin, nu are potential evolutiv, evolutionistii au simtit nevoia unei schimbari fundamentale privind teoria.
Conceptului de selectie naturala, ei i-au alaturat un al doilea mecanism, numit mutatie.
Mutatiile, sunt alterari sau distorsiuni, care au loc in AND-ul fiintelor vii, in mare parte datorate factorilor externi, precum radiatiile sau actiunea unor substante chimice.
Teoria evolutiei, sustine acum, ca fiintele vii s-au deosebit unele de altele si s-au dezvoltat ca rezultat al mutatiilor. Aceasta nu poate fi adevarat, pentru ca mutatiile nu fac decat sa dezorganizeze informatia din AND si sa aduca daune fiintei vii. Nu s-a observat pana acum vreo mutatie benefica in natura sau in laboratoare.
De vreme ce mutatiile, nu adauga informatie genetica noua, este imposibil pentru fiintele vii sa dobandeasca organe noi prin mutatii. Nici o reptila nu va putea sa dobandeasca aripi ; nici o fiinta fara ochi, nu ar putea sa dezvolte ochi prin mutatii.
Vreme de decenii, evolutionistii, au supus diferite fiinte vii, actiunii radiatiilor si substantelor chimice, in speranta obtinerii mutatiilor favorabile. Ceea ce au obtinut insa, au fost intotdeauna creaturi inapte, deficiente sau sterile. Nenumaratele experimente intreprinse pe musculite de otet, au aratat ca efectele mutatiilor nu sunt bebefice, ci distructive sau fatale.
Mutatiile dezorganizeaza codul genetic desavarsit al unei fiinte vii, transformand-o intr-un monstru.
De aceea profesorul Richard Dawkins, unul dintre cei mai cunoscuti apologeti contemporani ai teoriei evolutiei, ezita cand este rugat sa ofere un singur exemplu, care sporeste informatia genetica.
“Domnule professor Dawkins, puteti oferi un exemplu de mutatie genetica, sau de process evolutiv, care ar parea sa sporeasca informatia din genom ?”
…………………
Adevarul este evident : viata se bazeaza pe un proiect atat de complex, incat n-ar putea apare prin hazard.
Un ceas mecanic, nu s-ar putea forma, ca rezultat al asamblarii coincidentale a componentelor ; si aceasta dovedeste, ca exista un Ceasornicar inteligent.
De asemenea, viata si corpurile, sunt proiectate magistral, ceea ce dovedeste existent unui Creator, Care le-a creat din nimic.
Intregul univers este rezultatul unei creatii desavarsite. Atot-intelepciunea, atot-puternicia si atot-cunoasterea Creatorului se descopera din toata zidirea Sa. Chiar crearea omului, este o minune, care dezvaluie faptul, ca teoria evolutiei se zbate sa minimalizeze aceasta intelegere.
PARTEA a III-a
ARHIVA FOSILIERA
Teoria evolutiei, n-a fost contrazisa in secolul XX doar de biologia moleculara, ci si de paleontologie.
Nici o fosila, care ar sustine evolutia, nu a fost descoperita in excavatiile intreprinse in toata lumea.
Fosilele sunt ramasite ale organismelor care au trait in trecut.
Structurile scheletice ale fiintelor vii, a caror corpuri au fost izolate rapid fata de aer, pot ramane intacte.
Aceste ramasite ne ofera informatii despre istoria vietii pe pamant.
Astfel, arhiva fosiliera ofera argumente stiintifice privind problema originii fiintelor vii.
Teoria evolutiei, afirma ca toate fiintele vii descend dintr-un stramos comun.
Conform teoriei, aparitia unor fiinte vii, atat de variate, a avut loc prin variatii successive minore de-a lungul unui interval mare de timp.
Teoria afirma ca, primele fiinte, care au aparut au fost unicelularele ; care apoi de-a lungul a sute de milioane de ani s-au transformat in nevertebrate marine si pesti ; acesti pesti se presupune ca, mai tarziu au cucerit uscatul si s-au transformat in reptile.
Pentru ca aceasta afirmatie sa fie adevarata, ar fi trebuit sa existe numeroase forme intermediare, care sa faca legatura intre diferitele clase de organisme. Spre exemplu, daca reptilele au evoluat intr-adevar in pasari, atunci ar fi trebuit sa existe numeroase creaturi jumatate reptila – jumatate pasare la o anumita vreme. Iar aceste creaturi intermediare de asemenea trebuiau sa aiba organe incomplete, pe jumatate dezvoltate.
Darwin a denumit aceste presupuse creaturi, forme tranzitionale.
El stia ca pentru a-si sustine teoria, ramasitele unor astfel de forme intermediare trebuiau sa fie de gasit in arhiva fosiliera. In “Originea speciilor” el scria : “daca teoria mea este adevarata, atunci numeroase varietati intermediare, facand legatura indeaproape intre toate speciile aceluiasi grup, cu siguranta ca trebuie sa fi existat..
Asadar, dovezi ale existentei lor de odinioara ar putea fi gasite numai intre ramasitele fosile.”
In orice caz, Darwin, era constient ca arhiva fosiliera nu continea nici una dintre aceste forme intermediare ipotetice. De aceea el a dedicat un intreg capitol acestei probleme in cartea sa si a adresat aceste intrebari dificile : “Daca speciile descind din alte specii, prin gradulatii fine, de ce nu vedem peste tot nenumarate forme tranzitionale ? Daca insa, conform acestei teorii, nenumarate forme tranzitionale trebuie sa fi existat, atunci de ce nu le gasim in numar mare ingropate in scoarta pamantului ?”
Darwin a presupus ca asemenea forme trasnzitionale vor fi descoperite, atunci, cand arhiva fosiliera va fi cercetata mult mai in amanunt.
Ca urmare, evolutionistii, care i-au urmat au cercetat stratele geologice peste tot in lume vreme de 140 de ani, cautand aceste fosile-lipsa.
Toate aceste eforturi, au sfarsit intr-o mare disperare. Formele tranzitionale imaginate de Darwin, au ramas doar… pura imaginatie.
Paleontologul englez, Derek Ager, admite acest fapt, cu toate ca este un evolutionist : “Problema este ca, daca examinam arhiva fosiliera in detaliu, gasim iarasi si iarasi, fie la nivel de ordin, fie la nivel de specie – nu evolutie graduala, ci explozia unui grup pe socoteala altuia.” Cel mai vechi strat al pamantului in care s-au gasit fosile de fiinte vii, este acela al Cambrianului, care are o varsta presupusa de 500-530 de milioane de ani. In straturi mai vechi decat ale Cambrianului nu sunt de gasit fosile ale vreunei fiinte vii, cu exceptia catorva unicelulare.
In perioada Cambrianului insa, multe specii diferite apar cu totul dintr-o data.
Mai mult de 30 de specii de nevertebrate, cum ar fi meduze, stele de mare, trilobiti si melci, apar toate dintr-o data.
Aceste fiinte vii au sisteme complexe, precum sistemul circulator si organe foarte complexe. Spre exemplu, ochiul de trilobite este alcatuit din sute de CELULE, precum cele ale fagurelui, fiecare celula avand un sistem de doua lentile. Este o minune de proiect.
Acesta este primul ochi, care a aparut pe pamant si in mod cert contrazice afirmatia darwinista, ca viata a evoluat de la simplu la complex.
Mai mult, structura in fagure a ochiului de trilobit a supravietuit vreme de 530 de milioane de ani fara schimbare.
Insectele actuale, precum albinele si libelulele au aceeasi structura a ochiului.
Conform teoriei evolutiei, speciile trebuie sa fi evoluat din forme preexistente.
Totusi nu se cunoaste vreo alta forma complexa de viata, anterioara trilobitului, sau altor specii din perioada Cambrianului.
Speciile din Cambrian au aparut dintr-o data, fara legaturi filogenetice (stramosi).
Un binecunoscut apologet al evolutiei, zoologul englez, R. Dawkins, face urmatoarea marturisire privind aceasta chestiune : “Este ca si cum speciile din Cmabrian ar fi fost plantate acolo, fara vreo istorie evolutiva.”
Aceasta situatie contrazice neindoielnic, teoria evolutiei, pentru ca Darwin, in “Originea speciilor”, scria ca : “Daca numeroase specii apartinand acelorasi genuri sau familii si-au inceput existenta cu toatele dintr-o data , atunci acest fapt ar fi fatal pentru teoria descendentei cu modificare graduala prin selectie naturala.”
Aceasta lovitura de gratie, care-l infricosa pe Darwin, vine dinperioada Cambrianului, tocmai de la inceputul arhivei fosiliere.
In toate straturile post-cambriene, ce contin fosile, fiintele vii apar mereu dintr-o data si complet formate. Taxonii principali, precum pestii, amfibienii, reptilele, pasarile si mamiferele si sutele de mii de specii diferite din cadrul lor apar toate brusc, avand structuri distincte.
Nu exista nici macar o singura forma da tranzitie intre grupuri, precum isi imagineaza evolutionistii.
Acest fapt reprezinta o dovada clara, ca toate tipurile de baza au fost create separat de catre Dumnezeu. Paleontologul evolutionist, Mark Czarnecki, marturiseste acest fapt, dupa cum urmeaza : “O problema majora, in demonstrarea teoriei, a fost reprezentata de arhiva fosiliera.
Aceasta arhiva nu a dezvaluit vreodata urme ale formelor intermediare darwiniene.
In schimb, speciile apar si dispar brusc, iar aceasta anomalie a alimentat argumentul creationist, conform caruia fiecare specie a fost creata de Dumnezeu.”
Mai mult, nu exista diferente majore intre fosilele vechi de sute de milioane de ani si descendentii lor moderni. Spre exemplu, la un rechin vechi de 400 de milioane de ani si un rechin actual exista aceeasi structura. La fel, nu exista vreo diferenta intre o furnica veche de 100 de milioane de ani si o furnica actuala.
Nu exista vreo diferenta intre o libelula veche de 135 de milioane de ani si o libelula actuala ; intre o testoasa veche de 100 de milioane de ani si o testoasa din zilele noastre, sau un liliac vechi de 55 de milioane de ani si un liliac actual. Aceasta inseamna ca toate tipurile create de Dumnezeu, nu s-au supus vreunei evolutii, de la crearea lor.
Pe de alta parte, au existat cateva fosile, care au fost socotite de catre evolutionisti, ca fiind forme de tranzitie, insa mai tarziu, s-au dovedit a nu fi nicidecum asa ceva.
Una dintre cele mai importante, pretinse forme de tranzitie, a fost fosila unui peste, numit Coelacanth. Ani buni evolutionistii au pretins ca aceasta fiinta, care era cunoscuta doar din arhiva fosiliera, ar avea caracteristici similar celor intalnite la animalele terestre. Ei afirmau, ca ar fi avut picioare incipiente si un plaman primitiv.
Aceste afirmatii evolutioniste, despre Coelacanth, au fost inaintate ca fapte stiintifice, iar desene imaginare, infatisand animalul tarandu-se pe uscat si-au facut loc pana si in manuale.
Un soc mare au avut evolutionistii, atunci cand a fost prins un exemplar viu, de Coelacanth, presupus extinct, in Oceanul Indian, in 1938. Atunci a reiesit clar ca pestele primar, nu era diferit cu nimic fata de pestele actual ; contrar afirmatiilor evolutionistilor, Coelacanthul, nu avea nici picioare, nici plamani primitivi. Ce era mai grav, este faptul ca Coelacanthul, presupus a fi creatura care trebuia sa faca legatura dintre mare si uscat, era in realitate un peste de adancime, neapropiindu-se de suprafata la mai putin de 180 m.
O alta pretinsa forma de tranzitie a fost o pasare fosila, denumita Archaeopteryx.
Vreme de decenii, evolutionistii au sustinut ca, aceasta creatura era o forma de intermediara intre reptile si pasari.
In orice caz, a saptea fosila de Archaeopteryx descoperita in 1992 a dezvaluit faptul ca pasarea avea o carena – locul de insertie al muschilor implicati in zbor. Afirmatiile evolutioniste privind unghiile incarligate de pe aripile Archaeopteryxului esueaza de asemenea, de vreme ce structuri similare sunt de gasit la pasarile actuale, precum Hoazinul.
Din cauza acestor considerente, unul dintre principalii aparatori ai teoriei evolutiei, paleontologul S. J. Gould, de la Harvard, a trebuit sa recunoasca, ca Archaeopteryx nu poate fi socotita ca forma de tranzitie.
Cand cercetam structura diferitleor grupe de animale, putem observa, ca este imposibil ca un process evolutiv sa le fi legat in vreun fel. Spre exemplu, este imposibil pentru pesti, care au sistemul respirator, excretor, muscular si metabolismul lor special proiectat pentru o viata acvatica, sa se fi transformat in animale terestre, pur si simplu iesind din apa.
Grupele de vietati terestre, sunt de asemenea, foarte diferite unele fata de altele.
Evolutionistii afirma ca, pasarile au evoluat din reptile, prin mutatii.
Corpul pasarilor este acoperit cu pene, structurate complex, in vreme ce corpurile reptilelor sunt acoperite cu solzi, care nu au nimic in comun cu penele ; pasarile au un sistem respirator unic, care nu se aseamana cu nimic altceva.
Proprietatile aerodinamice ale aripilor pasarilor, nu pot fi, nicidecum, explicate in mod evolutionist. Este imposibil, ca aripile sa fi evoluat gradual, cum sustin evolutionistii, pentru ca, o aripa semidezvoltata, nu este avantajoasa, ci este un dezavantaj fatal.
Evolutionistii afirma de asemenea, ca unele reptile s-au transformat in mamifere.
Totusi aceste doua grupe de organisme, sunt de asemenea, total diferite unul de celalalt.
Reptilele depun oua, in vreme ce mamiferele dau nastere puilor lor.
Spre deosebire de solzii reptilelor, corpurile mamiferelor sunt acoperite cu blana.
Mecanismul lactatiei este specific mamiferelor, iar evolutionistii nu reusesc sa-i explice originea.
Confruntati cu aceste realitati, dezvaluite de arhiva fosiliera, evolutionistii si-au indreptat toata atentia lor catre afirmatia, ca omul a evoluat dintr-o fiinta maimutoida.
Au existat 6500 de specii diferite, de maimute, iar majoritatea dintre ele, sunt specii distincte.
Craniile acestor maimute disparute, atat mari cat si mici, au constituit o sursa bogata pentru evolutionisti, pe care sa-si exerseze liber imaginatia.
Aranjand craniile acestor specii de maimute distincte, de la cel mai mic la cel mai mare si adaugand seriei si cateva cranii ale unor rase umane disparute, evolutionistii au nascocit scenariul evolutiei omului.
Cel mai important rol, in acest scenariu, este acordat speciei, extincte, de maimuta, denumita Australopithecus.
Prima fosila de Australopithecus, a fost descoperita in 1924, de catre un paleontolog pe nume, Raymond Dart. De atunci evolutionistii sustin, ca aceasta specie de maimuta, a carei denumire se traduce prin maimuta australa, este o creatura asemanatoare omului.
Totusi cand se compara scheletul de Australopithecus cu cel de cimpanzeu, se poate observa ca nu exista vreo diferenta importanta intre cele doua.
In fata acestei realitati, evolutionistii au presupus ca, Australopithecus ar fi avut mersul biped, deci altfel decat celalalte maimute. Insa doi anatomisti binecunoscuti, lordul Sully Zuckermann si profesorul Charles Oxnard, au repins aceasta presupunere.
“Pe scurt Australopithecus, care a fost socotita de catre evolutionisti ca stramos al omului, este doar o specie extincta de maimuta.”
Pe de alta parte, fosilele incadrate de evolutionisti in clasificari imaginare, precum Homo erectus, Homo ergaster sau Homo sapiens archaic, apartin de fapt diferitelor rase umane.
Cand sunt examinate aceste fosile, se poate observa ca scheletele sunt in principiu aceleasi cu cele ale oamenilor contemporani. Singurele neasemanari sunt cateva diferente structurale intre craniile lor, insa diferente ca acestea, sunt de gasit intre diferitele rase umane de astazi.
Faimosul paleontolog evolutionist, R. Leakey, admite ca diferentele intre craniile clasificate drept Herectus si cele ale omului modern, sunt numai la nivel de rasa.
“Aceste diferente probabil ca, nu sunt mai pronuntate decat cele pe care le vedem astazi, intre rasele separate georgrafic, ale omului modern”.
Singura aparare care le-a ramas evolutionistilor, impotriva tuturor acestor fapte stiintifice este doar… propaganda sustinuta din spatele lor !
Scenariul, lipsit de sustinere al evolutiei umane, este impus publicului prinintermediul desenelor imaginare, care apar in publicatiile evolutioniste.
In aceste desene, creaturilor cu corpuri paroase si cu caracteristici tranzitionale, le sunt atribuite atitudini umane. Impresia lasata, este ca, aceste forme tranzitionale intre maimuta si om au existat candva. Din cand in cand apar desene prezentand momente din viata sociala a acestor creaturi.
Aceste desene, mincinoase, sant prezentate intr-o anumita ordine, pentru a zugravi scenariul evolutiei omului in subconstientul societatii.
Chiar si cele mai faimoase publicatii stiintifice apar frecvent, asa zisele reconstituiri si desene imaginare ale arborilor filogenetici, alcatuiti cu fantezie.
Puterea imaginativa a evolutionistilor nu se limiteaza la desene fictive si modele, ei merg chiar mai departe si toarna filme, in care joaca pitecantropi imaginari.
In orice caz, acestea nu sunt decat inselaciuni ieftine.
Singurele dovezi, sunt reprezentate, de cateva fragmente de cranii sau tibii.
Parul, tenul, nasul, urechile, buzele sau alte caractere faciale, ale unei fiinte vii, nu pot fi determinate dupa resturile de oase.
Evolutionistii, modeleaza aceste tesuturi moi, care nu lasa vreo urma in fosile, asa fel incat sa serveasca teoriei si alcatuiesc reconstituiri imaginare in laboratoarele lor.
Earnest Hooten, de la Univ. Harvard afirma ca, aceste alcatuiri, nu au vreo valoare stiintifica.
“Avand aceleasi posibilitati, poti modela, pe un craniu de Neanderthaloid, caracterele unui cimpanzeu sau liniile unui filosof. Aceste pretense reconstituiri ale tipologiei arhaice a omului, au prea putin sau deloc, valoare stiintifica si probabil ca sunt spre inducerea in eroare a publicului.”
Evolutionistii merg atat de departe in aceasta chestiune, incat pot alcatui chiar diferite figure, pornind de la acelasi craniu.
Cele trei reconstituri, total diferite, alcatuite pe baza craniului de Zinjanthropus, sunt un exemplu de cat zel manifesta evolutionistii in fabricarea acestor false masti.
Evolutionistii, s-au apucat, nu numai de desene si modelari fictive – uneori, ei au alcatuit intentionat falsuri. Una dintre cele mai cunoscute inselaciuni, a fost fosila de Piltdown, prezentata Angliei in 1912 de catre evolutionistul, Charles Dawson.
Aceasta fosila a fost prezentata drept cea mai importanta forma de tranzitie intre maimuta si om si a fost expusa in muzee, mai bine de 30 de ani.
Expertii, care au cercetat din nou fosila, in 1949, au descoperit ca era un fals, care a fost fabricat prin atasarea unei mandibule de urangutan, la un craniu uman.
O alta forma de tranzitie, fabricata de evolutionisti, a fost omul de Nebraska.
Aceasta, au pus-o la cale in 1922, pornind de la un dinte fosilizat.
Evolutionistii n-au neglijat sa-i ofere o denumire latina ostentativa : “Hesperopithecus haroldcooki”, sau sa alcatuiasca desene imaginare legate de el.
S-a descoperit insa curand ca dintele, care a servit ca sursa de inspiratie pentru omul de Nabraska, apartinea de fapt unui porc salbatic din zilele noastre.
Multe alte cranii fosile, care au fost prezentate ca dovezi serioase, au iesit din discutie unul cate unul.
Omul de Neanderthal, a fost inaintat ca dovada in 1856 – demontata in 1960.
Omul de Piltdown, a fost inaintat ca dovada in 1912 – demontata in 1953.
Zijanthroupus, a fost inaintat ca dovada in 1959 – demontata in 1960.
Ramapithecus, a fost inaintat ca dovada in 1964 – demontata in 1979.
In ciuda acestor fapte, aceste cranii, sunt inca prezentate publicului prin intermediul mass-mediei si in multe manuale evolutioniste, ca si cand ar fi stiintifice.
In multe tari, o parte importanta a societatii, socoteste ca, evolutionismul este un fapt demonstrat.
O mare parte din, asa zisele dovezi ale evolutiei (multe dintre ele fiind infirmate insasi de evolutionisti), sunt inca prezentate elevilor in manualele lor, unde le sunt infatisate drept stramosi ai omului.
In realitate, adevarul pe care se straduie evolutionistii, cu atata indarjire sa-l nege si sa-l tainuiasca, este tuturor accesibil : speciile apar dintr-o data pe pamant si sunt complet formate, ceea ce inseamna ca au fost create. Creatorul Divin, care domneste peste intreaga faptura, a creat toate felurile cu trasaturile lor unice si desavarsite.
“Intregul univers este rezultatul unei creatii desavarsite.” “Atot-intelepciunea, atot-puternicia si atot-cunoasterea Ziditorului, se descopera, din tot ceea ce El a creat.”
DEZASTRELE ADUSE UMANITATII
DE CATRE DARWINISM
Acum, aproape 5.000 de ani… in tinuturile bogate ale Orientului Mijlociu, in Mesopotamia, religiile pagane, erau dominante. Aceste culturi pagane, au generat o serie de mituri si superstitii privind originea vietii in Univers. Unul dintre aceste mituri era cel al evolutiei. Conform epocii sumeriene Enuma Elish, viata a aparut in mod spontan, in apa, apoi a evoluat dintr-o specie in alta.
Multi ani mai tarziu, mitul evolutiei a fost preluat de catre o alta civilizatie pagana….
Grecia antica
Unii filosofi greci, care se numeau materialisti, nu acceptau decat existent materiei si considerau materia, ca fiind sursa originara a vietii. In consecinta au apelat la mitul evolutiei, mostenit de la sumerieni, pentru a explica aparitia organismelor vii. Astfel, Grecia antica, a devenit punctul de jonctiune al filosofiei materialiste, privind mitul evolutiei.
Mai tarziu, paganii romani, au ingrijit aceasta mostenire.
Aceste conceptii, provenind de la culturi idolatre, au fost iterate in lumea moderna, in sec. 18.
Unii intelectuali europeni, influentati de curente antice grecesti, au adoptat in consecinta materialismul, cu o credinta comuna : se pronuntau ferm impotriva oricarei idei de religie monoteista.
Cartea, “Sistemele naturii”, a fost socotita principala sursa a ateismului.
In acest context, bilogul francez, Jean Baptiste Lamarck, a fost prima persoana, care sa ofere o versiune detaliata a teoriei evolutiei.
Teoria lui Lamarck, care a fost combatuta mai tarziu, afirma ca fiintele vii au evoluat unele din altele, prin variatii graduale, de-a lungul timpului.
Charles Darwin, a repetat si a popularizat viziunea lui Lamarck, intr-o forma putin schimbata.
Darwin si-a prezentat viziunile in Anglia, in anul 1859, prin publicarea cartii sale “Originea speciilor”.
Cartea lui Darwin, era in realitate, o versiune detaliata a mitului evolutiei, aparuta initial la vechii sumerieni.
El afirma in teoria sa, ca toate speciile diferite au evoluat prin hazard, dintr-un stramos comun, care a aparut in apa, tot prin sansa.
Aceste asertiuni ale lui Darwin, nu aveau un fundament stiintific si in consecinta, nu au fost primite de catre oamenii de stiinta din vremea sa.
Paleontologii, in special, erau constienti ca, intreaga teorie era de fapt o plasmuire a imaginatiei sale.
Arhiva fosoliera sustinea ideea ca, fiintele vii n-au intreprins vreun process evolutiv, de la stadii primitive, la stadii complexe.
Chiar si organisme care au trait cu sute de milioane de ani in urma, poseda aceleasi structuri complexe precum omologii lor actuali.
Nu existau urme ale unor forme intermediare, pe care Darwin, se astepta sa le gaseasca si care ar fi facut trecerea de la o specie la alta.
Biochimia a aratat ca viata este mult prea complexa pentru a aparea prin hazard, cum sustinea Darwin.
S-a realizat faptul ca, insasi formarea randomica a celei mai simple molecule proteice, este imposibila ; cu atat a unei CELULEintregi.
Pe de alta parte, anatomia arata faptul ca fiintele vii, au un “design” distinct si ca au fost create separat.
Pe scurt, teoria lui Darwin, era lipsita total de o baza stiintifica.
Oricum, teoria a capatat, in scurt timp, suport politic, din moment ce putea oferi o asa-zisa baza puterilor dominante, ale sec. 19.
TEORIA RASIALA A LUI DARWIN
In 1871, Darwin, a publicat o alta carte : “Descendenta omului”, in care afirma ca omul a evoluat dintr-o creatura maimutoida.
Darwin n-a fost in stare sa ofere vreo dovada, care sa sustina afirmatiile sale, in schimb a avansat cateva scenarii imaginare.
De asemenea, el a imbratisat o idee interesanta : el a afirmat ca unele rase sunt mai evoluate, si de aceea mai avansate decat altele. In vreme ce, rasele australe, le considera, ca fiind la acelasi nivel cu maimutele.
Mai era un aspect important al teoriei lui Darwin : el si-a cladit intreaga teorie pe conceptul “luptei pentru supravietuire”.
Conform spuselor sale, un conflict incrancenat, o lupta sangeroasa, domina lumea naturii : cel puternic castiga intotdeauna in fata celui slab, asigurandu-se astfel dezvoltarea.
Darwin sustinea ca, acest conflict, ar fi valabil si pentru rasele umane ; chiar si subtitlul cartii sale “Originea speciilor PRIN SELECTIE NATURALA” sau conservarea raselor favorizate, in lupta pentru existenta, vadesc limpede viziunile sale rasiste.
Dupa Darwin, rasa umana superioara, era cea europeana-alba ; rasele africane sau asiatice, pierdeau pur si simplu, in lupta pentru supravietuire.
Darwin a mers si mai departe, sugerand ca intr-un sfarsit aceste rase vor fi total anihilate.
Intr-un viitor nu prea indepartat (masurat in secole), rasele umane civilizate, aproape sigur, vor extermina si inlocui rasele salbatice din lume. In acelasi timp “maimutele antropomorfe” vor fi fara indoiala exterminate. [Ch. Darwin – Descendenta omului – , 1871, p.199].
Cum arata aceasta luare de pozitie, Darwin era un rasist convins, crezand in superioritatea omului alb.
El credea ca omul alb mai intai va inrobi, apoi va eradica asa numitele rase inferioare.
Intr-adevar, ideile lui Darwin au gasit teren favorabil in vremea sa, omul alb era deja in cautarea unei teorii, care sa-i indreptateasca crimele.
FILOSOFIA COLONIALISMULUI
Incepand cu sec. 16, europenii au inceput sa colonizeze diferite parti ale lumii.
Primii colonizatori au fost spaniolii, sub indrumarea lui Christopher Columb.
In scurt timp “conquistadorii” spanioli, au invadat America de Sud, inrobind popoarele bastinase, care erau pasnice de felul lor.
Provinciile Americii de Sud, care erau bogate in aur si argint, au fost predate de acesti invadatori. Nativii care au incercat sa se opuna, au fost macelariti.
Dupa spanioli, portughezii, olandezii si apoi englezii, au luat parte la competitia colonizarilor.
In sec. 19, Marea Britanie, a devenit cel mai mare imperiu colonial al lumii.
Din India si pana in Amercia latina, Imperiul britanic exploata intensiv resursele naturale. Omul alb, prada lumea pentru propriile sale interese.
Desigur, aceste puteri colonizatoare nu doreau sa ramana in istorie drept jefuitoare ; astfel ca, au cautat o indreptatire pentru aceasta exploatare.
Justificarea lor, era in a eticheta oamenii exploatati, drept primitivi, de era cu putinta, drept animale.
Astfel de asertiuni, au fost prezentate pentru prima oara, in perioada timpurie a colonizarilor, pe vremea calatoriilor lui Columb in America.
Afirmand ca bastinasii nu erau cu adevarat fiinte umane, ci o specie animala dezvoltata, colonizatorii spanioli, cautau sa-si justifice sclavagismul.
Totusi, acest argument nu a avut prea multi sustinatori, din moment ce in acea perioada, europenii credeau ca toti oamenii au fost creati egali, de catre Dumnezeu si ca provin dintr-un stramos comun – Adam.
Oricum, situatia s-a schimbat in sec. 19.
Odata cu dezvoltarea doctrinelor materialiste, oamenii au inceput sa ignore faptul ca au fost creati de Dumnezeu.
Acesta a fost de asemenea, momentul nasterii rasismului.
Pretinsa baza stiintifica, a rasismului, era teoria evolutiei, a lui Darwin.
Antropologul indian, Lalita Vidyarthi, afirma :
“Teoria lui Darwin, a supravietuirii celui mai bun, a fost foarte bine primita de catre sociologii vremii, iar ei credeau ca omenirea a atins nivele evolutive diferite, culminand cu civilizatia omului alb.” In a doua jumatate a sec. 19, rasismul era acceptat ca realitate de catre majoritatea oamenilor de stiinta.
Cu asemenea viziuni rasiste, Darwin a furnizat, un suport solid, politicilor de colonizare ale puterilor europene.
Imperialismul Angliei victoriene, a ales teoria darwinista drept “baza stiintifica” si indreptatire.
Scandalul “Omul de Piltdown”.
Unul dintre cele mai interesante exemple, privind modul in care teoria evolutiei inspira imperialismul britanic, este scandalul omului de Piltdown.
In 1912, un craniu ciudat a fost descoperit in orasul Piltdown din Anglia.
Charles Dawson, omul de stiinta, care l-a descoperit, impreuna cu echipa sa, au declarat ca, acesta apartinea unei fiinte, care avea caractere pithecantropoide.
Arthur Keith, un biolog evolutionist binecunoscut, a examinat fosila si a confirmat rezultatele.
Dawson si Keith, au accentuat o problema importanta : capacitatea craniana era similara cu cea a omului modern.
Maxilarul avea caractere de maimuta.
Craniul omului de Piltdown, devenea subit, obiectul unei mandrii nationale pentru englezi.
Din moment ce craniul a fost descoperit in Anglia, in mod firec trebuia sa fie un stramos al britanicilor.
Capacitatea mare a craniului, se presupunea ca, indica un nivel evolutiv superior altor rase, confirmand astfel superioritatea “mintii” englezesti ; lucru care explica entuziasmul cu care a fost primita descoperirea fosilei de Piltdown in Anglia.
Ziarele anuntau vestea pe prima pagina ; in cercurile sociale se sarbatorea cu multa veselie aceasta descoperire.
Guvernul britanic, l-a onorat pe Arthur Keith cu Ordinul Cavaleresc, ca recunostinta pentru munca sa privind craniul de Piltdown.
Binecunoscutul paleontolog evolutionist, Johanson, explica legatura dintre omul de Piltdown si imperialismul britanic, astfel : “Descoperirea omului de Piltdown, era foarte eurocentrica ; nu numai craniul de Piltdown avea o superioritate, dar si englezii erau astfel superiori”.
Inspiratia, pe care craniul de Piltdown o oferea englezilor, a durat aproape 40 de ani ; apoi in 1953, un om de stiinta, pe nume Kenneth Oakley, a cercetat in detaliu fosila si a dezvaluit faptul ca aceasta reprezenta, de fapt, cel mai mare fals al secolului XX.
Fosila a fost falsificata prin atasarea unei mandibule de urangutan la un craniu uman.
Radio Londra a anuntat acest fapt cu uimire : … una dintre cele mai cunoscute fosile din lume, a fost descoperita, ca fiind o cacialma. Acum 40 de ani descoperirea sa a fost senzationala ; astazi vine vestea socanta : aceasta este o “talharie fosiliera” !
Pentru evolutionisti, scandalul omului de Piltdown, era doar un inceput ; in anii urmatori, alte cranii au fost prezentate drept dovezi ale unor ipotetici stramosi ai omului ; dar mai tarziu, fiecare dintre ele s-au dovedit a fi, fie o frauda, sau o interpretare gresita.
S-a descoperit mai tarziu, ca aceste cranii fie apartineau unor specii extinse de maimuta, fie unor vechi rase umane.
In ciuda acestui fapt, evolutionistii au mers si mai departe si au prezentat fosile de cimpanzei, urangutani si chiar porci, drept stramosi ai omului.
Totusi de-a lungul timpului, ei au trebuit sa renege aceste fosile, carora le-au dat nume, precum : Sinanthropus, Ramapithecus si Hesperopithecus.
Povestea omului de Piltdown, ofera o simbolica indicatie, privind modul in care rasismul britanic, primea support din partea teoriei evolutiei ; imperialismul englez gasise de fapt o “fundatie solida” pe care sa se bazeze.
IDEOLOGIA NAZISTA SI TEORIA EVOLUTIEI
Nazismul, s-a nascut in urma haosului politic, pe care Germania l-a trait dupa primul razboi mondial.
Conducatorul Partidului Nazist, era Adolph Hitler, care avea o fire deosebit de ambitioasa si agresiva.
Hitler, avea o pozitie extrem de rasista ; credea cu tarie in superioritatea rasei germane sau ariene fata de celelalte rase.
Visul sau era ca rasa ariana-germana sa cucereasca in scurt timp lumea si sa stabileasca un imperiu de 1000 de ani.
Teoria evolutiei, a lui Darwin, i-a oferit “baza stiintifica”, pentru propriile sale teorii rasiste.
Hitler, de asemenea, a obtinut suport ideologic din lucrarile istoricului german, rasist, H von Treitschke.
Treitschke, a fost puternic influentat de teoria lui Darwin si si-a bazat propriile viziuni rasite pe Darwinism.
El afirma : “Natiunile nu pot evolua decat printr-o lupta acerba, similara conceptului de “lupta pentru supravietuire”.
Hitler, s-a inspirit si el, din conceptul lui Darwin, de ”lupta pentru existenta”.
Numele faimoasei sale carti “Main Kampf” (Lupta mea), era o expresie clara a conceptiilor sale darwiniste.
Intr-adevar, Hitler, asemeni lui Darwin, socotea rasele noneuropene, nimic mai mult decat, maimute evoluate, si a adaugat : “Luati germanii nordici si nu va ramane nimic mai mult, decat un dans al maimutelor”.
Baza, pentru viziunea evolutionista a nazistilor, era conceptul de eugenie.
Eugenia, insemna imbunatatirea rasei umane prin indepartarea indivizilor bolnavi sau handicapati si crescand numarul indivizilor sanatosi.
Conform teoriei eugeniei, rasa umana putea fi imbunatatita, in acelasi fel in care puteau fi ameliorate diferite specii animale, prin imperecherea specimenelor sanatoase.
Cum era de asteptat, eugenistii erau adeptii darwinismului.
La conducerea miscarii eugeniste engleze, a venit varul lui Darwin – Francis Galton si fiul sau Leonard Darwin.
Era evident, ca teoria eugeniei, era o consecinta fireasca a darwinismului. Acest fapt reiesea clar din brosurile de popularizare a acestui straniu tip de stiinta ; citind o astfel de brosura aflam ca : “Eugenia, este dirijarea constienta a evolutiei umane”.
Primul care a sustinut si promovat Eugenia in Germania a fost Ernst Haeckel, cunoscutul biolog evolutionist (cel cu Monera).
El a avansat teoria recapitularii, care sustinea faptul ca embrioni ale unor specii diferite semanau intre ei (ontogenia repeta filogenia).
Mai tarziu, s-a descoperit, ca Haeckel a facut desene false, pe care le-a folosit in promovarea afirmatiilor sale.
Haeckel, a falsificat desenele, in asa fel incat sa prezinte embrioni de peste, gaina si om, ca fiind foarte asemanatori ; unele parti ale embrionilor le-a ignorant, iar altele le-a prezentat distorsionat.
Haeckel insusi, a marturisit mai tarziu, ca desenele sale nu reprezentau realitatea.
Oricum, evolutionistii au inchis ochii la aceste falsuri, doar pentru a sustine in continuare teoria.
In timp ce se ocupa cu falsurile stiintifice, Haeckel, de asemena a sustinut propaganda eugenica.
El sugera ideea, ca pruncii nou-nascuti cu deficiente ar trebui suprimati cat mai curand, spre a grabi procesul evolutiei in societate.
El a mers si mai departe, propunand ca oamenii handicapati, retardati mintal si cei cu boli ereditare sa fie ucisi imediat.
Astfel, spunea el, acestia ar reprezenta o povara pentru societate si ar incetini procesul evolutiei.
Haeckel, a murit in 1919, insa nazistii i-au preluat ideile sale pline de cruzime.
In putina vreme, dupa ce Hitler a preluat puterea, el a lansat o politica eugenica oficiala.
Retardatii mintal, cei cu handicapuri si cei cu boli ereditare, au fost adunati in centre speciale de sterilizare.
Aceste personae erau considerate ca fiind paraziti, care amentitau puritatea rasei germane, impiedicand procesul evolutiei.
Intr-adevar, in scurta vreme, aceste personae izolate, au inceput sa fie ucise la ordinul secret al lui Hitler.
In eforturile sale de a grabi asa-zisa evolutie a rasei germane, Hitler, a omorat multi oameni. In acelasi timp, el a urmat o alta cerinta a eugeniei : tineri si tinere cu par blond si ochi albastri, considerate specimene tipice ale rasei germane, erau incurajati sa se impreune intre ei. In 1935 au fost infiintate ferme speciale de reproducere.
Ofiteri SS, vizitau adesea aceste ferme, unde femei tinere, care intruneau criteriile ariene, erau gazduite.
Pruncii nelegitimi nascuti, in acele ferme, trebuiau sa devina viitori soldati ai Reich-ului german.
Spre a spori asa-zisa superioritate a rasei ariene, nazistii, apelau la conceptiile darwiniste.
Darwin, a sugerat ideea conform careia capacitatea craniana s-ar mari, odata cu avansarea pe scara evolutiva. Nazistii au imbratisat cu seriozitate aceasta idee si au inceput sa intreprinda masuratori ale capacitatii craniene, spre a demonstra prin acestea superioritatea rasei germane.
In toate colturile Germaniei, se faceau comparatii, spre a arata ca, craniile nemtesti le depaseau in capacitate pe cele ale altor rase.
Caractere precum : dintii, ochii, parul, erau evaluate conform criteriile evolutioniste.
Indivizii a caror masuratori erau gasite ca fiind contrarii specificarilor oficiale, privind caracterele rasei germane, urmau sa fie anihilati conform politicii naziste de eugenie.
Toate aceste concepte, dubioase, erau aplicate in numele darwinismului.
Istoricul American, Michael Grodin si autorul cartii “Doctorii nazisti si codul Nuremberg”, afirma :
“Exista o perfecta ingemanare intre ideologia nazista, darwinismul social si puritate rasiala, care se dezvoltase la inceputul secolului si pe baza careia medicii au construit notiuni precum : deviati social, deviati comportamental, care ar fi avut o explicatie genetica ; astfel ar fi existat “gene bune” si “gene rele” si astfel, era acest Darwinism social, care bantuia intreaga lume in acea vreme, pentru ca medicii nazisti aratau catre SUA – de unde au invatat o sumedenie de lucruri privind puritatea rasiala”.
Faimosul evolutionist, Sir A. Keith, afirma despre Hitler : “Fuererul german, este un evolutionist. El a cautat in mod constient sa modeleze practica politicii germane conform teoriei evolutiei.”
Un alt motiv important pentru optiunea evolutionista, a lui Hitler, era faptul ca el vazuse in teoria aceasta, o arma perfecta impotriva religiei.
Hitler avea o ura profunda pentru orice credinta monoteista.
Viruti religioase, precum : dragoste, mila si smerenie, reprezentau piedici serioase pentru atingerea modelului arian, militarist si nemilos.
Din aceasta pricina, indata ce au preluat puterea, in 1933, nazistii au tintit catre o reintoarcere la vechile religii pagane, pentru societatea germana.
Svastica, fiind un symbol aparut in cadrul culturilor pagane, a devenit simbolul acestei transformari.
Ceremoniile naziste, tinute in fiecare colt al germaniei, erau de fapt reconstituiri ale umor vechi ceremonii pagane.
Cum s-a mai mentionat, teoria evolutiei insasi, era o mostenire de la culturile pagane.
Deci aici vedem incurcatele legaturi intre paganism, darwinism si nazism.
La baza tuturor crimelor, savarsite de nazisti, era asezata cultura aceasta pagana.
Nazistii au reinviat cultura pagana salbatica, primind un support considerabil din partea teoriei ateiste a lui Darwin, spre a o legitima.
Realitatea este ca, cruzimea, crima si depravarea, sunt interzise si infierate de catre religie ; Dumnezeu cheama oamenii la dreptate, compasiune si smerenie.
Dictatorul Italian, Bennito Mussolini, unul din aliatii importanti ai lui Hitler, s-a lasat de asemenea inspirat de teoria evolutiei. In tineretea sa, el a scris articole, in care il prezenta de Darwin, drept cel mai mare om de stiinta.
Dupa ce a ajuns la putere, Italia sa fascista, a ocupat Etiopia.
El a justificat ocuparea Etiopiei, cu ajutorul viziunilor rasite ale lui Darwin si al conceptului de lupta pentru supravietuire.
Dupa Mussolini, etiopienii erau inferiori, pentru ca apartineau rasei negre, iar guvernarea lor de catre o rasa superioara, precum cea a italienilor, trebuia sa reprezinte o consecinta fireasca a “evolutiei”.
Mussolini, era de asemenea convins de faptul, ca natiunile ar evolua prin razboi.
Pentru Mussolini, sila britanicilor in a se angaja in razboi, nu facea decat sa demonstreze, decadenta evolutiva a Imperiului Britanic.
Intr-un sfarsit, imperiul nazist, a pierdut al II-lea razboi mondial, intrand in istorie cu milioanele de ucideri de oameni nevinovati.
De celalata parte, Mussolini, e fost executat de propriul popor.
Si totusi, ideea darwinista, care a oferit suportul pentru ideologia nazista, a persistat.
Ideea ca, umanitatea ar progresa prin lupta si violenta a fost de fapt sursa pentru o alta ideologie, care la suprafata parea sa fie total diferita de nazism.
ADEVARATELE TEMELII ALE COMUNISMULUI
Filosofia materialista, care a luat nastere in Grecia antica, a inregistrat o victorie in secolul XIX.
Succesul acestei filosofii antice, era datorat celor doi filosofi germani K. Marx si F. Engels.
Marx si Engels incercau sa explice filosofia materialista, care supravietuise vremii, in termenii unei noi metode numita, dialectica.
Pe scurt, dialectica, era presupunerea ca toate progresele din Univers, erau o consecinta a competitiei “conflictelor de interese” intre forte opuse.
Marx si Engels, foloseau dialectica pentru a explica intreaga istorie a lumii.
Analiza simplista a marxistilor sugera faptul ca, intreaga istorie umana ar fi bazata pe conflict, iar conflictul la vremea respectiva era intre proletariat si burghezie.
El a prezis, ca muncitorii individuali vor realiza ca, singura lor sansa era sa se uneasca si sa declanseze o revolutie.
Amandoi aveau o ura profunda impotriva religiei. Ca atei declarati, ei au sustinut, ca eradicarea religiei era necesara pentru asigurarea succesului comunismului.
In vremea in care Marx si Engels, formulau aceste idei, a avut loc un eveniment important, care a contribuit mult la sustinerea teoriei lor. Darwin a aparut pe scena cu cartea sa ”Originea speciilor”.
Darwin propunea faptul, ca in lumea biologiei, fiintele vii evoluau si supravietuiau ca rezultat al unei lupte pentru existenta. Ce era aceasta, daca nu dialectica ?
Mai mult – aceasta era o dialectica, ce parea sa nege religiei orice rol, inclusiv existenta creatiei sau a unui Creator. Aceasta era, o ocazie deosebita pentru Marx si Engels.
Engels, a citit cartea lui Darwin de cum s-a publicat si i-a scris lui Marx : “Darwin, pe care tocmai il citesc, e splendid…”
Marx a raspuns : “Aceasta este cartea, care contine fundamentul in istoria naturala pentru viziunea noastra.”
Engels s-a lasat atat de mult influentat de Darwin si de teoria lui, incat, intr-un efort de a contribui la teorie, a scris un articol intitulat : “Rolul jucat de munca in transzitia de la maimuta la om.”
In curand, Engels, a compilat toate ideile sale evolutioniste, intr-o carte numita “Dialectica naturii”.
Viziunile lui Marx si Engels, au prosperat in special dupa moartea lor.
Vladimir Ilici Lenin, a fost primul, care a inceput sa puna in practica revolutia comunista, visata de Marx. Lenin era liderul miscarii comuniste bolsevice din Rusia. La vremea respectiva, regimul tarist era condus de dinastia Romanov.
Bolsevicii condusi de Lenin cautau sa scape de regimul tarist prin forta.
Confuzia creata de primul razboi mondial, a oferit ocazia de mult asteptata a bolsevicilor.
In octombrie 1917, ei au preluat puterea.
Dupa revolutie, Rusia a devenit scena unui sangeros razboi civil, intre comunisti si sustinatori ai tarului.
Toti care erau socotiti rivali, de catre comunisti, inclusiv familia Romanov, au fost ucisi in mod bestial.
Ca si mentorii sai, Marx si Engels, Lenin era de asemena un evolutionist infocat, afirmand adesea, ca teoria lui Darwin, era baza filosofiei mateirlaist-dialectice, pe care o apara cu atata zel.
Al doilea anume important in revolutia bolsevica, Trotky, punea de asemenea mare pret pe darwinism.
El isi exprima entuziasmul pentru Darwin, astfel : „Descoperirea lui Darwin, este cel mai inalt triumf al dialecticii, in intregul domeniu al materiei organice.“
Iosif Stalin, unul dintre cei mai cruzi dictatori comunisti, i-a urmat lui Lenin, in 1924.
Studiind cei 39 de ani de regim de teroare ai lui Stalin, s-ar putea afirma, ca intentia sa era de a demonstra cruzimea comunismului.
Una dintre primele sale actiuni, a fost, colectivizarea pamantului. El a folosit trupele armate, spre a obliga taranii, care reprezentau 80% din populatie, sa-si amestece posesiunile in colective vaste ale statului.
Graul, era preluat de trupe inarmate.
Foamea a maturat tara, ucigand barbati, femei, copii, animale, insa Stalin a continuat sa exporte, rezervele de grau, decat sa-si hraneasca poporul.
S-a claculat ca, aproape 10 milioane de tarani au murit, in timpul acestor ani de inceput.
Sase milioane au murit de foame in Ucraina, 20% din populatia din Kazahstan, a disparut.
Numai in Caucaz au fost un million de morti.
Stalin a trimis sute de mii de oameni, care au rezistat politicii sale de infometare, in lagare de munca in Siberia.
Aceste lagare, in care detinutii munceau pana mureau, au devenit mormintele majoritatii acestora.
In acelasi timp, zeci de mii de oameni erau executati de catre politia secreta a lui Stalin.
Iar in regiunea Crimeea si Turkistan, milioane de oameni erau de asemena fortati sa emigreze catre colturi indepartate ale Uniunii Sovietice.
Ca rezultat al politicilor sangeroase, ale lui Stalin, au fost ucise mai mult de 30 de milioane de persoane.
Potrivit spuselor istoricilor, Stalin avea o placere deosebita din aceasta violenta.
In biroul sau, din palatul Kremlin el se bucura examinand liste cu persoanele executate.
Pe langa conditia sa psihologica, faptul care l-a facut pe Stalin criminal de mase, era credinta lui profunda in filosofia materialista. Iar baza acestei filosofii, in interpretarea lui Stalin, era teoria lui Darwin.
El spunea : „Sunt trei lucruri, pe care trebuie sa le facem, spre a descatusa mintile studentilor :
1. – trebuie sa-i invatam despre varsta pamantului,
2. – despre originea geologica si
3. – inavatatura lui Darwin.”
Un alt indicu, privind atasamentul sau orbesc, fata de teoria evolutiei, a fost reprezentat de impotrivirea fatisa a sistemului sovietic educational fata de legile mendeliene ale geneticii.
De la inceputul sec. XX, legile lui Mendel au fost acceptate de comunitatea stiintifica, dar nu si in Uniunea Sovietica. Ele dovedeau gresite afirmatiile lui Lamarck, partial admise si de Darwin, privind transmiterea caracterelor dobandite, catre generatiile urmatoare.
Cercetatorul rus Lisenko, a vazut in aceasta o lovitura grea data teoriei evolutiei si a dezvoltat o alternativa lamarkista.
Stalin, a fost impresionat de ideile lui Lisenko si l-a facut mai marele institutelor stiintifice.
Pana la moartea lui Stalin, stiinta geneticii nu a fost acceptata in institutiile stiintifice ale Uniunii Sovietice.
In timpul regimului dictatorial al lui Stalin, un alt regim bazat de Darwinism, a luat fiinta in China.
In 1949, dupa un lung razboi civil, comunistii au castigat puterea sub conducerea lui Mao Tse Tung.
Mao, a stabilit un regim sangeros si represiv, la fel ca si aliatul sau – Stalin, care il sustinea.
Nenumarate executii politice, au avut loc in China. Aproape 30 de milioane de oameni, au murit, din pricina foametei ingrozitoare, care a urmat politicilor nesanatoase ale lui Mao.
In timpul anilor de revolutie culturala, tineri militanti, numiti “Garda rosie a lui Mao”, au aruncat tara intr-o stare de haos si teama.
Mao, explica bazele filosofice ale acestui regim, afirmand clar ca, socialismul chinez era fundamentat pe teoria evolutiei a lui Darwin.
Profesorul universitar de istorie, de la Harvard, James Reeve Pusey, recunostea de asemena influentele darwiniste asupra maoismului. In cartea sa intitulata, “China si Charles Darwin”, Pusey afirma : “Darwin a indreptatit schimbarea violenta si revolutia. In mod cert, acesta a fost unul din cele mai importante influente ale lui Darwin asupra Chinei…”. Iar gandirea lui Mao Tse Tsung se potrivea impecabil.
Comunismul a pricinuit teroare, razboaie de gherila si razboaie civile in multe tari.
In Cambodgia, Khmerii rosii comunisti, au macelarit aproape o treime din populatia tarii.
Oamenii erau ucisi doar pentru ca luau cateva graunte de la ferma colectiva, sau ca spuneau cate ceva, care nu se potrivea cu viziunea comunista.
Ramasitele masacrelor cambodgiene arata clar ororile comunismului, fara a mai fi nevoie de comentarii. Pentru 150 de ani, ideologia comunista inrudita cu ideea de lupta si razboi a fost impletita cu darwinismul.
Astazi, marxistii si comunistii, sunt inca cei mai importanti apologeti ai darwinismului.
Aceasta, este cat se poate de clar, pentru ca, precum zicea Karl Marx insasi, teoria evolutiei contine fundamentul din istoria naturii, pentru ideologia sa materialista.
SFARSITUL DARWINISMULUI ?
Darwinismul, a aparut acum 150 de ani. De atunci mostenirea sa, intunecata pentru omenire, a fost reprezentata de o perioada marcata de dictatori brutali. Rasism, torturi, persecutii si razboi – aceasta este consecinta fireasca a atitudinii darwinismului si materialismului fata de omenire. Este inevitabil ca, aceasta filosofie sincretista, care priveste persoana umana, drept nimic mai mult, decat o specie animala, care isi pune nadejdea in materie si care sustine ca imuabila lege a naturii este conflictul, va dezumaniza persoanele si va brutaliza societati.
Iar adevaratul motiv, pentru toate acestea, este negarea de catre om, a propriului sau Creator.
O societate, care isi intoarce spatele catre Dumnezeu si se lasa purtat de dogme, precum materialismul, devine inclinata catre toate formele de degenerare.
In mod firesc va avea de infruntat durere, teama si distrugere.
Pacea, dreptatea si siguranta, pot fi obtinute in parte, numai cand darwinsimul, materialismul si cei din spatele lor, care i-au sustinut financiar, vor fi prezentati lumii, in toata goliciunea lor, drept insleaciuni si criminali, precum si sunt.
Iar cand omul cunoaste scopul crearii sale…
Acel scop, este de a se intoarce la Creatorul sau, de a se intoarce la Dumnezeu.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Sunt crestin ortodoxa, nu am facut religie in scoala si cred cu tarie in Dumnezeu dar copiii mei nu vor face religie la scoala.
As vrea ca preotii sa nu coboare din masini luxoase, vreau ca afacerile bisericii sa fie impozitate de stat, vreau ca preotia sa nu fie o meserie ci mai degraba o chemare. Vreau ca in scoala profesorii sa mentina ordinea nu firme de paza.......vreau multe.....
hai uimeste-ma, cine e consecvent? Cernea stiu ca nu e, el gaseste adevaruri peste tot. Cand se satura de unul, trece la altul, si tot asa mai departe.
Si ca sa zic asa, dupa logica ta, cei mai fericiti trebuiau sa fie romanii pe vremea impuscatului. Sau rusii, pe vremea lui Stalin. Sau, de ce nu, cei din Coreea de Nord.
Hai, mai incearca, poate data viitoare iti iese ceva. Daca nu, cheama-ti supervizorul, poate el stie mai multe :D
În veci nu m-aș putea ridica la prospețimea lor, la Adevărul din ele.
Dar de-o mică observație tot aș îndrăzni.
.
Viața are meandrele ei...
Te naști.
Mic și inevitabil fricos. Pe deasupra, apar nevoile sociale de coerciție. Plus hachițele părinților și ale fraților mai mari.
E ceva ghiulea a deținutului... de picior.
La ceva ani, se pogoară pe noi forța, nebunia, drogul adolescenței, al tinereții.
UITĂM PRIN URMARE de temerile inițiale față de adulți
/.
Se lasă însă, și inevitabil, la un moment dat cu trecerea de la vîrsta a doua la cea terță.
Acolo, mai de frică, mai pentru a căuta spirjine, te întorci la atmosfera întîilor ani. Mai bine aceea, decît deloc, pare că ne spunem.
.
Dl Mărgineanu îmi pare din categoria aceasta.
În care se află doamna Liana Stanciu, se poate explora.
.
.
dupa fotografie (daca este reala) vad ca sunteti unul care a trecut prin comunism. Desi a trecut e putin cam mult spus, fiindca se pare ca dvs inca ati ramas acolo.
Cand BOR se va curăța de uscaturi(ca acum in padurea lor sunt aproape numai uscături), si va plăti impozit atunci voi fi de acord.. Pana una alta, dacă tot fac evaziune si le mai da si guvernul bani, sa vina cu Botezul gratis, sa facă nunți, botezuri, înmormântări, festanii,etc GRATIS.. Si sa ma lase cu averea BISERICII luată de Cuza, ca făceau si atunci ce fac si astăzi si nu văd diferența între popi si vrăjitoarele alea de i-au luat zavorancei multe zeci de mii...
N.I. Buharin - ABC-ul comunist, URSS, 1920
Scopul: ingradirea gandirii libere a individului si urmarea oarba a unui "lider" fals
N.I. Buharin - ABC-ul comunismului, URSS, 1920
Religia este maica invatamantului. Ati uitat cu totii ce au studiat stramosii vostri! Inaintasii nostril (bunici, strabunici samd) probabil ca acum v-ar plange de mila voua celor care va denigrati istoria si originile!
Nu stiu ce religie faceti voi acasa si la biserica cei care ziceti ca religia se face acasa si la biserica! Ati uitat ce inseamna Dumnezeu! Dumnezeu nu este inlocuitor pentru cafeaua de duminica dimineata, Dumnezeu nu este inlocuitorul filmului de dupa amiaza si apoi trecem la rutina zilnica. Dumnezeu este cu noi si noi cu El tot timpul!
Pe vremuri lumea nu se rusina sa isi faca semnul Crucii cand trecea pe langa o biserica, sa se salute cu un Doamne ajuta! Cum dintr-o data totul trebuie sa fie ingradit acasa si la biserica? Sa nu cumva sa ingradesti pe altul? Dar pe mine nu ma ingraditi, daca nu imi permiteti sa imi exprim credinta mea, care pentru mine inseamna TOTUL?
Cei care sunteti anti-religie v-ati dezis de acesta tara, de acest neam, de stramosii vostri! Dumnezeu sa va lumineze si sa va intorceti, facand cinste stramosilor vostri!
Deci un om care nu vrea religie e automat cu probleme psihiatrice. Da, este evident, nu? Doar pentru ca Mihai zice. Ce argumente? Ce generalizare! Ce bun simt de la omul care vorbeste de bun simt!
"vrea sa viziteze, anul asta, Catedrala San Pietro de la Vatican . O fi buna curiozitatea?"
Era de o infinitate de ori mai bine sa fi avut o curiozitate pentru fizica sau biologie, sa fi dorit de exemplu sa viziteze muzeul de stiinta din paris si sa mearga acolo si sa se piarda printre rotite, scripeti, arcuri si modele de poduri suspendate.
Asa o sa mearga la Vatican si o sa vina probabil de acolo cu o cruciulita, "mai sfanta" tocmai ca e de la Vatican.
N.I. Buharin - ABC-ul comunist, URSS, 1920
religia NU are ce cauta in scoli! religia e credinta, e persoanal si nu are dovezi stiintifice... exact inversul a ceea ce ar trebui sa se predea in scoli
– preferati ca, copiii vostri sa invete doar despre droguri/etnobotanice/alcool (chestiuni care se predau pe internet, in parcuri, pe strada, la TV, sau la poarta scolii) ?
– preferati ca, copiii vostri sa invete doar despre sex, masturbare, otravirea corpului lor fraged – prin contraceptive (chestiuni care se predau in scoala “ http://www.dailymotion.com/video/x15qxco_tineri-scoliti-pentru-a-distruge-alti-tineri_people ”, in parcuri, pe internet, la TV, sau pe strada) ?
– Sau preferati ca, copiii vostri, sa fie indrumati de profesorul de religie, cum sa lupte cu aceste tentatii daunatoare si cum sa se fereasca de ele. Sau preferati ca atunci cand un alt copil (nefiind educat de acasa din varii motive), il loveste sau il batjocoreste pe copilul Dvs., acesta sa nu raspunda raului cu rau, amplificand un mic conflict in ceva fatal !.. Ei bine, toate aceste infranari (de a minti, de a fura, de a batjocori pe altul, de a se stapani atunci cand altul ii face o nedreptate,..) -> sunt predate la ora de religie in mod constant -> pentru ca nu-i de ajuns sa le spui o data copilului, ci trebuiesc repetate cel putin saptamanal, avand in vedere, ca pe cele rele -> le vede zilnic !…
__________________
Adevarata lupta se da intre Dumnezeu si diavol, iar locul unde se desfasoara aceasta batalie, este inima omului ! ; si astfel vedem de secole, oameni care slujesc diavolului – facand voia lui, precum si oameni care slujesc lui Dumnezeu – straduindu-se sa implineasca voia Lui.
Dumnezeu exista !, asa cum puteti stabili singuri din demonstratiile stintiifice de mai jos, facute de mari savanti, printre care si Pasteur !
Astazi, mai mult ca oricand, aceasta lupta s-a intetit foarte mult. Diavolul stie ca nu mai are mult timp, de aceea se lupta atat de aprig sa castige sufletele copiilor -> distrugand practic viitoarea generatie, prin toate mijloacele posibile.
Si iata cum, oameni in toata firea – dau legi care anuleaza dreptul copiilor la o formare si informare corecta.
Ii intreb pe acesti oameni : ce veti raspunde voi cand veti preda mandatul acestei vieti, referitor la copiii pe care i-ati distrus prin legile date de voi ?…
Ce pericol ati gasit voi in predarea Religiei Crestine ?… : rugaciunea catre Dumnezeu ?, sau mila fata de alt om aflat in necaz ?, sau inchinarea la Icoana Fiului lui Dumnezeu si la Sfanta Cruce ?.., ce pericol reprezinta toate acestea pentru voi cei care nu credeti in existenta lui Dumenzeu, dar va luptati atat de aprig cu El, asemanandu-va cu cei nebuni ? (caci doar un nebun se lupta cu ceva ce nu exista).
Si uite asa.., fara sa va dati seama prea bine, lucrati voia diavolului, cel care uraste tot ce este bun si frumos, si se lupta prin adeptii lui sa distruga si sa ucida neamul omenesc !
_________________
Cine este interesat, poate citi mai jos, demonstratiile stiintifice (ale lui Pasteur si altor savanti), despre imposibilitatea evolutiei prin hazard, despre imposibilitatea evolutiei omului din maimuta (caci de atatea secole de omenire, nu a aparut nici unul…), despre existenta unui Creator intelept (a carui creatie, cand unii oameni descopera putin cate putin din ea, sau incetul cu incetul, ajung sa inteleaga cum functioneaza aceasta creatie minunata – se bat cu pumnul in piept ca ei au descoperit-o, cerandu-le celorlalti sa li se inchine lor si nu Celui care a creat-o…
“
STIINTA ESTE CUNOASTEREA PRIN CAUZE
Omul nu poate concepe un fenomen izolat, fara cauza. Observatia unui fenomen trezeste, imediat, idea de cauza. Principiul cauzalitatii este baza stiintei umane.
Dar ce este o cauza ? Cuvantul cauza inseamna ceea ce face ca un lucru sa se produca, cu alte cuvinte, ceea ce contribuie la aparitia unui fenomen.
Notiunea de cauza nu este experimentala ; ea este o conceptie metafizica. Intr-adevar, simturile nu percep relatia de cauzalitate intre fenomene, ci numai ordinea lor de succesiune. Ori, nu este de ajuns ca un fenomen sa preceada un altul, pentru ca primul sa fie cauza, iar al doilea, efectul.
Doua fenomene sunt in relatie de la cauza la efect, cand indeplinesc urmatoarele trei conditii :
a. Cand cauzele unui fenomen sunt realizate, fenomenul se manifesta.
b. Cand cauzele unui fenomen sunt suprimate, fenomenul nu se mai manifesta.
c. Cand cauzele unui fenomen variaza, variaza si efectul.
Stiintele fenomenelor naturii neinsufletite nu pot atinge decat cauzele eficiente imediate ale acestor fenomene, adica conditiile necesare existentei si manifestarii lor (Cl. Bernard).
Astfel, in chimie, cauza eficienta imediata a formarii apei, adica conditia necesara aparitiei acestui fenomen, este combinarea a doua volume de hidrogen cu un volum de oxigen. Cand chimistul cunoaste aceasta conditie, el stie tot ce poate sti asupra fenomenului formarii apei.
Cunoasterea conditiilor de existenta ale unui fenomen il pun pe acesta sub stapanirea savantului, care poate determina sau impiedica producerea lui.
Dar, daca in stiintele fenomenelor naturii neinsufletite determinarea cauzelor eficiente imediate ale fenomenelor reprezinta limita stiintifica dincolo de care nu putem trece, in stiintele fenomenelor vitale, cand cauzele eficiente imediate ale unui fenomen sunt cunoscute, problema nu este rezolvata complet, stiinta nu este pe deplin satisfacuta, ci trebuie sa mai determinam si cauzele finale ale acelui fenomen.
Intr-adevar, in stiintele biologice, notiunii de cauza i se adauga notiunea de scop, de tinta, de destinatie. Orice fenomen fiziologic se indeplineste in vederea unui scop determinat.
Notiunea de finalitate, de destinatie, de adaptare a mijloacelor la scop, constitue, o repetam, principalul caracter distinct al fenomenelor vitale ; aceasta finalitate nu exista – sau, cel putin, nu este decat aparenta – la fenomenele naturii neinsufletite.
Notiunea de scop, ca si notiunea de finalitate – ceea ce distinge, in fiziologie, scopul de o simpla coincidenta – ni se pare ca poate fi rezumat, ca si critetiul cauzei eficiente, in urmatoarele trei formule :
a. Cand la fiintele vietuitoare exista o necesitate, un scop de atins, cu alte cuvinte o cauza finala, mijloacele proprii pentru satisfacerea ei sunt de asemeni realizate.
b. Cand cauza finala este suprimata, sunt suprimate si mijloacele.
c. Cand cauza finala variaza, variaza si mijloacele.
Fiziologia, este stiinta fenomenelor vitale sau, cu alte cuvinte, fiziologia este cunoasterea, prin cauzele lor, a mutatiilor de energie si de materie ce se petrec la fiintele vietuitoare. Obiectul fiziologiei este, prin urmare, identic cu acela al chimiei si al fizicii biologice. Insa punctul de vedere al acestor stiinte este diferit : in timp ce chimistul si fizicianul cerceteaza numai cauzele eficiente imediate ale fenomenelor vitale, fiziologistul trebuie sa se preocupe se de cauzele finale imediate ale acestor fenomene.
……………….
……………….
Insa fiziologistul nu trebuie niciodata sa se multumeasca sa aduca proba concluziilor rationamentelor sale ; el mai trebuie sa aduca si contra-proba, care raspunde, pentru cauza eficienta.
Importanta contra-probei este considerabila in stiinta experimentala. Numai contra-proba da evidenta. Proba nu ajunge ca sa dea evidenta, caci, incapabila sa demonstreze altceva decat ordinea de succesiune a fenomenelor, ea poate usor sa ne faca sa luam o coincidenta drept o relatie de cauzalitate. Insa demonstratia aduce certitudinea cand, suprimandu-se fenomenul cauza, fenomenul-efect nu se mai produce. Nu uitati niciodata sa faceti contra-proba in cercetarile D-voastra si considerate ca imperfect lucrarile in care ea a fost neglijata.
Aceste verificari (probe si contra-probe), se fac cu ajutorul experimentarii, adica a observatiei. Iar observatia trebuie sa fie perfecta, complete si fara prejudecata.
Concluzia unui rationament se numeste ipoteza, atat timp cat nu a fost verificata prin experimentare.
Ea se cheama judecata apriorica sau idee preconceputa atunci cand se pretinde justa fara sa fi trecut prin controlul experimentarii.
In sfarsit, ia numele de teorie, atunci cand este confirmata de proba si contra-proba experimentala.
O ipoteza, neverificata de experimentare, nu poate fi admisa in stiinta. Totusi, sunt unele ipoteze a caror demonstratie experimental este imposibila, ca, de exemplu, ipoteza existentei moleculelor si atomilor, sau ipoteza existentei eterului fizic. Stiinta tolereaza acest gen de ipoteze, cu conditia ca ele sa nu fie in dezacord cu nici un fapt bine stabilit.
In rezumat, metoda experimentala, pe care fiziologistul trebuie sa o urmeze in cercetarile sale, cuprinde :
1. Observatia fenomenului.
2. Rationamentele care permit mintii sa se ridice de la fenomen la cauza lui eficienta imediata si la cauza lui finala imediata.
3. Noile observatii menite sa stabileasca evident concluziilor acestor rationamente.
Observatie si rationament – iata cele doua elemente ale stiintei omenesti. Insa, daca observatia constitue – ca sa zicem asa – corpul stiintei, rationamentul ii reprezinta sufletul.
Domnilor,
V-am expus astazi aceste cateva notiuni generalizate, in speranta ca ele va vor fi folositoare mai tarziu, cand veti intreprinde D-voastra insiva cercetari fiziologice, si mai ales atunci cand, citind cercetarile altora, veti incerca sa le apreciati valoarea.
Trebuie sa mai adaug, in incheiere, ca metoda experimentala nu face decat sa puna in lucru, impreunand in chipul cel mai fericit, in vederea cautarii adevarului, actiunea a doua facultati ale mintii : facultatea de a observa si facultatea de a relationa.
Insa, aceste facultati sunt innascute. Ele pot fi cultivate, disciplinate prin metoda experimentala ; dar ele nu pot fi dobandite de acela care nu le are din nastere.
“GENERATIA SPONTANEE” SI “DARWINISMUL”
IN FATA METODEI EXPERIMENTALE
Domnilor,
In lectia (de mai sus), am vorbit despre metoda experimentala si am aratat cum procedeaza mintea ca sa observe fenomenele vitale si cum, gratie rationamentului prin analogie, ea se inalta de la ideea de fenomen la ideea de cauza eficienta imediata si la ideea de cauza finala imediata a acelui fenomen.
Am luat atunci un exemplu concret, functionarea inimii si am indicat, intr-un mod practic, calea pe care trebuie s-o urmam cand intreprindem o cercetare fiziologica.
Astazi, prin noi exemple concrete, imi propun sa va demonstrez ca metoda experimentala ne furnizeaza si mijlocul de-a aprecia valoarea lucrarilor altora.
Va cer deci permisiunea de-a face, in fata D-voastra, si supunandu-ma cu strictete metodei experimentale, examinarea critica a doua ipoteze celèbre, care au pretentia de-a fi rezolvat urmatoarele probleme :
1. Care este originea substantei vii ?
2. Care este evolutia substantei vii, de la originea ei pana in epoca actuala ?
I. GENERATIA SPONTANEE
Viata nu a existat intotdeauna pe pamant. Iata un fapt stabilit, intr-un mod incontestabil, prin observatii geologice si paleontologice.
Geologia demonstreaza ca, intr-o oarecare epoca, pamantul a fost incandescent, adica intr-o stare incompatibila cu existenta substantei vii.
Paleontologia demonstreaza, de asemenea, ca terenurile primitive, granitice, care au constituit, foarte probabil, prima scoarta solida a pamantului, nu contin in ele fosile (resturi pietrificate de fiinte vietuitoare). Fosilele nu apar, dupa cum stiti, decat in terenurile laurentian si cambrian, situate deasupra terenurilor granitice.
Dar daca viata nu a existat intotdeauna pe fata pamantului, daca ea a trebuit, prin urmare, sa inceapa la un moment dat, sa ne intrebam : cum a luat nastere ? Cu alte cuvinte : care este cauza eficienta a formarii substantei vii ?
Plecand de la faptul ca, cauza eficienta a formarii naturale a unei substante chimice compuse (apa, de exemplu) este combinatia, in proportii definite, a anumitor elemente chimice (H si O), combinatie ce are loc spontaneu, adica fara nici o alta interventie decat aceea a energiei cu care este dotata material acestor elemente, s-a conchis, prin analogie, ca initial cauza eficienta a formarii substantei vii a fost combinatia, in proportii definite, a anumitor elemente chimice (C, H, O, Az, S) care intra in constitutia scoartei pamantului, si ca aceasta formare a avut loc spontaneu, adica fara nici o alta interventie decat aceea a energiei pe care o poseda materia acestor elemente.
Aceasta este ipoteza generatiei spontanee, ipoteza care a fost propusa ca o solutie stiintifica a problemei originii vietii.
Insa, inainte de a merge mai departe, sa ne intrebam daca chestiunea originii substantei vii face parte din domeniul stiintei experimentale sau din domeniul filosofiei.
O ipoteza, cum am mai spus-o, nu poate fi admisa in stiinta decat atunci cand este confirmata de proba si contra-proba experimentala. Ori, nici o ipoteza asupra originii substantei vii nu poate fi verificata experimental, pentru ca noi nu cunoastem conditiile care existau pe pamant in momentul in care aceasta substanta a luat nastere. Chestiunea originii substantei vii nu poate fi deci rezolvata experimental ; ea nu face parte din domeniul stiintei experimentale, ci apartine filosofiei.
Aceasta simpla constatare ar fi suficienta pentru a ne autoriza sa inlaturam din cadrul stiintei experimentale ipoteza generatiei spontanee.
Totusi, “sunt ipoteze a caror demonstratie experimentala directa este imposibila… Stiinta tolereaza acest gen de ipoteze, cu conditia ca ele sa nu fie in dezacord cu nici un fapt bine stabilit ”.
Sa examinam daca ipoteza generatiei spontanee, indeplineste aceasta conditie sine qua non.
Sa reluam ipoteza generatiei spontanee, asa cum am formulat-o la inceputul acestei discutii :
“Cauza eficienta a formarii substantei vii, la origine, a fost combinatia, in proportii definite, a anumitor elemente chimice (C, H, O, Az, S). Aceasta formare a avut loc spontaneu, adica fara nici o alta interventie decat aceea a energiei cu care era inzestrata materiaa acestor elemente.”
Observati ca aceasta ipoteza cuprinde doua parti distincte :
1. Cauza eficienta a formarii substantei vii, la origine, a fost combinarea anumitor elemente chimice.
2. Formarea substantei vii a avut loc spontaneu, adica fara nicio alta interventie decat aceea a energiei cu care era dotata materia elementelor ce au intrat in combinatie.
Prima propozitie nu este in dezacord cu nici un fapt experimental. Ea poae fi deci admisa in stiinta, cu atat mai mult cu cat, pe de o parte, substanta vie este realmente constituita, asa cum o arata analiza chimica, din elementele pe care tocmai le-am enumerat, iar pe de alta parte, substanta vie continua sa se formeze si azi, in dauna acestor elemente imprumutate din natura neinsufletita.
A doua propozitie indeplineste oare, ca si prima, conditia de a nu fi in contradictie cu nici un fapt experimental ?.. vom vedea.
A) Daca ar fi fost posibil sa facem, in mod artificial, sinteza chimica a substantei vii, s-ar fi putut deduce, cu oarecare probabilitate, ca, la origine, aceasta substanta a luat nastere printr-un procedeu analog cu sinteza chimica artificiala, adica fara alta interventie decat aceea a energiei fizico-chimice.
Ori, suntem incapabili sa facem sinteza unei substante albuminoide. Insa, chiar admitand probabilitatea acestei sinteze, trebuie sa recunoastem ca este o prapastie de netrecut intre albumina moarta si substanta vie, care prezinta elemente morfologice (celula, protoplasma, nucleu), o organizare complexa si o evolutie ajungand la reproducere, care prezinta fenomene vitale de nutritie si de relatie, cu finalitate imanenta, care este dotata cu constiinta, cu vointa, sau intr-un cuvant, care are suflet.
Imposibilitatea sintezei artificiale a substantei vii fara alta interventie decat aceea a energiei fizico-chimice este, cum veti vedea, un fapt bine stabilit.
B) Daca ar fi fost posibil sa se demonstreze ca fiintele vietuitoare se nasc si azi prin generatie spontanee, s-ar fi putut deduce, cu o mare probabilitate, ca initial substanta vie a luat nastere printr-un procedeu analog.
Filosofii si savantii antichitatii (Aristot) credeau in generatia spontanee si admiteau ca viermii, pestii, pasarile si chiar sobolanii se puteau naste spontaneu, din materia bruta. Aceasta credinta a domnit fara contestare in timpul Evului Mediu.
In 1638, Redi a demonstrat, contrar opiniei generale, ca viermii dezvoltati pe carnea putrezita nu se nasteau spontaneu din substanta carnii, ci proveneau din ouale depuse de muste ; fiindca este sufficient sa feresti carnea de apropierea mustelor, pentru a impiedica formarea viermilor.
Cercetarile ulterioare ale lui Vallisnieri si ale lui Schwammerdam venira sa zdruncine definitv doctrina generatiei spontanee, cel putin in ceea ce priveste fiintele cu organizare superioara.
Spre sfarsitul secolului al XVII-lea, microscopul, facand sa se descopere o intreaga familie de fiinte inferioare, infuzoriile, dadu un nou punct de sprijin doctrinei spontanee.
In 1754, Needham, introducand substante putrezcibile (infuxii) in flacoane pe care le astupa cu grija, constata o dezvoltare de fiinte microscopic (infuzorii), chiar cand inclazea flacoanele, acoperindu-le cu cenusa calda. Needham, crezand ca toti germenii vii, care se gaseau in aceste infuzii, fusesera ucisi de caldura, conchidea ca infuzoriile, care se dezvoltasera in flacoane, nu puteau fi decat produsul unei generatii spontanee.
Douazeci de ani mai tarziu, Spallanzani repeta aceasta experienta ; insa, incalzind mai mult flacoanele, suprima orice formatie de infuzorii. El dovedi, astfel, ca Needham nu incalzise suficient flacoanele sale si nu omorase germenii vii continuti in infuziile respective.
Apoi, in 1836 si 1837, Schultze si Schwann aratara ca zeama de carne, supusa fierberii intr-un flacon, nu putrezeste daca, dupa racire, facem sa circule un curent de aer care trecuse printr-un tub metallic incalzit la rosu, adica de aer in care se distrusesera prin caldura toti germenii vii ce s-ar fi putut gasi in el.
Putin dupa aceea, Schroder si Dusch constatara ca un simplu strat de vata, prin care trece aerul inainte de a ajunge in contact cu infuzia sterila, poate opri germenii si poate impiedica producerea putrefactiei.
In sfarsit, Pasteur, intr-o serie de experiente ramase celèbre (1863-1882), arata, mai intai, ca aerul, trecand prin vata, lasa in ea o pulbere formata, in parte, din corpusculi asemanatori cu sporii mucegaiurilor si din oua de microzoare. Apoi arata ca, daca intr-o infuzie organic inchisa intr-un bol si sterilizata de germeni (prin caldura, sau prin orice alt mijloc) – infuzie ce ramane indefinit sterila – se introduce vata incarcata de pulberea din aer, se constata ca infuzia se populeaza repede cu fiinte microscopice. Corpusculii continuti de aceasta pulbere sunt deci realmente vii, constituind efectiv germeni de fiinte care nu au nevoie decat de un mediu favorabil spre a se dezvolta.
Experientele lui Pasteur au probat deci, pana la evidenta, ca fiintele inferioare, infuzorii si microbe, exact ca si fiintele superioare, nu se nasc, spontaneu din materia bruta.
Concluzia care desprinde din aceste fapte, bine stabilite, este ca astazi nici o fiinta vietuitoare nu se naste din materia bruta in mod spontaneu, adica fara alta interventie decat aceea a energiei cu care este dotata aceasta materie.
Prin urmare, ipoteza generatiei spontanee este in contradictie cu aceste fapte bine stabilite.
Nefiind probate si neindeplinid nici macar singura conditie gratie careia ar putea fi tolerata, adica aceea de a nu fi in contradictie cu nici un fapt bine stabilit, ipoteza generatiei spontanee trebuie respinsa ca fiind anti-stiintifica.
Putem acum rezuma aceasta discutie, zicand : generalizarea modului de formare a substantei brute la modul de formare a substantei vii, generalizare nejustificata de experienta – iata fondul doctrinei generatiei spontanee.
Si daca ni s-ar cere parerea asupra chestiunii originii substantei vii pe pamant, noi am raspunde :
Stiinta experimentala demonstreaza, in mod evident, ca substanta vie deriva astazi – si a derivat probabil intotdeauna – din substanta neinsufletita. Insa stiinta experimentala demonstreaza, de asemenea, intr-un mod nu mai putin evident, ca aceasta transformare a substantei neinsufletite in substanta vie nu se face astazi – si, foarte probabil, nu s-a facut niciodata – spontaneu, adica fara vreo alta interventie decat aceea a energiei cu care este dotata material bruta.
Energia fizico-chimica fiind incapabila sa efectueze transformarea substantei neinsufletite in substanta vie, trebuie sa admitem aici interventia unor Puteri, altele decat aceasta energie, Puteri de care stiinta trebuie sa tina seama si pe care voi incerca sa le definesc intr-o lectie viitoare.
De multa vreme, omenirea a avut, printr-un fel de intuitie, o idee mai mult sau mai putin vaga despre aceste Puteri si le-a numit : pe una, Suflet ; iar pe alta, Dumnezeu.
A venit momentul ca aceste notiuni sa fie precizate si introduse in stiinta pozitiva.
II. DARWINISMUL
Sa examinam acum, din punctul de vedere al metodei experimentale, ipoteza cunoscuta sub numele de darwinism – ipoteza care a fost propusa ca o solutie stiintifica a chestiunii : Care este evolutia substantei vii de la origine si pana in epoca actuala ?
Inainte de a intra in discutie, sa incercam sa precizam si sa formulam ipoteza intr-un mod stiintific.
Un mare numar de fiinte vietuitoare, diferite prin caracterele lor morfologice, fiziologice si psihologice, exista azi pe fata pamantului. De pilda : omul, calul, stejarul, bacilul tuberculozei, etc. observatia ne arata, intr-un mod incontestabil, ca fiecare dintre aceste fiinte vietuitoare da nastere altor fiinte, care poseda caractere morfologice, fiziologice si psihologice identice cu ale sale ; omul da nastere altor oameni, calul da nastere altor cai, stejarul da nastere altor stejari, bacilul tuberculozei da nastere altor bacilli ai tuberculozei.
In modul acesta, s-au format grupe de fiinte vietuitoare (constituite din indivizi asemanatori, adica avand cu totii aceleasi caractere morfologice, fiziologice si psihologice), grupe cunoscute sub numele de specii. Toti oamenii formeaza o specie, toti caii formeaza o specie, toti stejarii formeaza o specie, toti bacilii tuberculozei formeaza o specie. Lucrurile se petrec ca si cum fiecare specie ar fi avut, ca punct de plecare, un singur individ sau o unica pereche de indivizi.
Totusi, caracterele indivizilor care alcatuiesc o specie nu sunt toate de-o uniformitate absoluta. Exista caractere ce pot varia (adica suferi modificari mai mult sau mai putin acceantuate) la un numar oarecare de indivizi din aceeasi specie, fara ca acesti indivizi sa inceteze de-a mai face parte din aceasta specie.
Ideea de specie este ceea ce noi – am numit-o idee abstracta si generala. Cuvintele om, cal, stejar, bacil al tuberculozei, toate acestea reprezinta idei abstracte si generale.
Observatia unei fiinte vietuitoare are ca rezultat nasterea unei idei particulare de o complexitate extrema, caci ea cuprinde un mare numar de notiuni date de caracterele individuale (morfologice, fiziologice si psihologice) ale acelei fiinte vietuitoare.
Ori, stiinta nu admite idei complexe si particulare, ci numai idei simple si generale.
In fata unei asemenea idei, complexe si particulare, mintea naturalistului face mai intai abstractie de o multime de caractere secundare – pe care le vom numi caractere-nespecifice¬ – si nu retine decat anumite caractere principale – pe care le vom numi caractere specifice. Pe urma, naturalistul generalizeaza aceasta idee abstracta la toate fiintele care prezinta aceleasi caractere specifice.
Singure, caracterele ne-specifice pot suferi modificari mai mult sau mai putin considerabile, la un oarecare numar de indivizi din aceeasi specie, fara ca acesti indivizi sa inceteze de-a face parte din specia respectiva.
Un individ, caruia i s-au modificat unul sau mai multe caractere ne-specifice, constitue ceea ce se cheama o varietate. Acest individ poate sa transmita descendentilor lui, prin ereditate, caracterele ne-specifice modificate, asa cum le poseda el.
Totalitatea indivizilor care prezinta unul sau mai multe caractere ne-specifice modificate, transmise ereditar, constitue ceea ce se cheama o rasa. O rasa nu este altceva decat varietatea perpetuata prin ereditare. Insa rasa face parte din cadrul specie, fiindca indivizii care o alcatuiesc au conservat intacte caracterele lor specifice.
Intr-o ferma de la Seth-Wright (Massachusettes) s-a nascut, in 1761, in mijlocul unei turme de oi obisnuite, un miel mascul cu picioarele foarte scurte. Iata o varietate. Scurtimea picioarelor prezentand un avantaj pentru fermieri (astfel confirmata, o oaie nu poate sari peste tarc), mielul a fost intrebuintat ca reproducator si s-a obtinut o rasa de oi cu picioarele scurte, rasa ancona, azi bine stabilita.
Ori, dimensiunea picioarelor este, fara indoiala, un caracter ne-specific si oile ancona continua sa faca parte din specia ovina, fiindca ele si-au pastrat toate caracterele specifice ale acestei specii.
Specia cuprinde, prin urmare, totalitatea indivizilor care au mostenit de la parintii lor – posedandu-le si transmitandu-le descendentilor – un anumit numar de caractere morfologice, fiziologice si psihologice, pe care le numim caractere specifice.
Este incontestabil ca pe pamant exista un mare numar de specii diferite.
Nu este mai putin incontestabil (paleontologia o demonstreaza) ca diferite specii au aparut succesiv.
Problema noastra – Care este evolutia substantei vii de la origine si pana in epoca actuala ? – poate fi deci formulata astfel : Care este evolutia speciilor ? ; sau mai bine zis : Care sunt cauzele eficiente ale multiplicitatii speciilor si aparitiei lor successive pe pamant ?
Intr-o lucrare celebra, Originea speciilor un naturalist englez, Darwin, luand ca punct de plecare faptul ca, la animalele si la vegetalele domestice, rasele se modifica si se transforma unele in altele, sub influenta unei selectii artificiale, conchide prin analogie ca :
Speciile, ca si rasele, nu sunt fixe, ci se transforma unele in altele, sub influenta unei selectii naturale. Aceasta transformare explica multiplicitatea speciilor, ca si aparitia lor succesiva pe pamant.
Inainte de a merge mai departe, sa deschidem o paranteza si sa ne intrebam daca chestiunea evolutiei speciilor poate fi rezolvata experimental ; cu alte cuvinte, daca aceasta chestiune face parte din domeniul stiintei experimentale sau din acela al filosofiei ?
Ce-i drept, noi nu cunoastem, intr-un mod precis, conditiile care au existat pe pamant inaintea epocii actuale. Totusi, fiindca trasnformarea speciilor dintr-una intr-alta – daca se va fi petrecut cu adevarat vreodata – trebuie sa se produca si azi, caci nimic nu ne autorizeaza sa presupunem ca ea ar fi incetat, ar fi sufficient, pentru ca problema sa fie rezolvata, sa se demonstreze transformarea unei specii actuale intr-o alta specie actuala. Chestiunea evolutiei speciilor poate fi deci rezolvata experimentala ; ea face parte din domeniul stiintei experimentale.
O ipoteza, am spus-o, nu poate fi admisa in stiinta decat cand ea este confirmata prin proba si contra-proba experimentala. Dar daca ea nu indeplineste aceasta conditie, si mai ales daca ea este in dezacord cu fapte bine stabilite, ipoteza trebuie sa fie abandonata. Sa examinam ipoteza transformarii speciilor in lumina acestor notiuni.
Cand Darwin a emis ipoteza transformarii speciilor, ar fi trebuit sa aduca si proba, prezentand fapte bine stabilite. Ori, Darwin nu aduce nici un fapt care sa demonstreze, in mod incontestabil transformarea unei specii actuale intr-o alta specie actuala.
Avem deci dreptul, in numele stiintei experimentale, sa respingem doctrina transformarii speciilor ca neintemeiata si, adaug, avem chiar datoria de-a o respinge ca anti-stiintifica, fiindca ea este in dezacord cu un numar mare de fapte bine stabilite, dupa cum am demonstrat.
De la inceputul perioadei istorice si pana astazi, animalele si plantele care-l inconjoara pe om nu au suferit nici o modificare ce ar depasi limitele speciei. Astfel, specimenele de fiinte vietuitoare gasite in piramidele Egiptului (care dateaza de mai bine de sase mii de ani) sunt identice cu speciile actuale.
S-a obiectat ca acest rastimp, desi considerabil, nu este totusi sufficient pentru indeplinirea transformarii unei specii in alta. Veti vedea mai departe, cand va voi vorbi despre fiintele unicelulare, ca aceasta obiectie nu are nici o valoare.
Cateva specii au disparut, poate, de atunci ; insa nu se cunoaste nici macar un singur exemplu de transformare a unei specii intr-o alta, sau macar de aparitie a unei specii noi. Ba, mai mult, in acest rastimp nu s-a produs nici macar o singura specie intermediara, prin unirea sexuala a doi indivizi de specii diferite.
Intr-adevar, observatia si experienta, arata pana la evidenta, ca fiintle superioare, cu reproducere sexuala, sunt astfel structurate incat incrucisarea si mai ales fecundatia nu sunt posibile decat intre indivizi facand parte din aceeasi specie si sunt imposibile intre indivizi de specii diferite.
Tot la aceste fiinte, si mai ales la animale, se constata un instinct imperios care le impinge sa se unseasca cu indivizi de aceeasi specie si care le face sa simta o mare repulsie de a se imperechea cu indivizi din alta specie, chiar foarte invecinata. Si cand, prin exceptie, in ciuda diferentelor de organizare si a repulsiei instinctive, fecundatia are loc (de exemplu, artificial), indivizii care rezulta din aceasta incrucisare sunt ori sterili, ori, daca sunt fecunzi, se intorc in totalitate, mai curand sau mai tarziu, dupa cateva generatii, la tipul specific al unuia din parinti [aceasta lege este generala, fiindca ea a fost observata atat la mamifere cat si la nevertebrate (Guerin-Meneville) si la plante (Naudin)].
Incrucisarea specie “capra” cu specia “oaie”, ca si a speciei “iepure de casa” cu specia “iepure de camp”, au parut, la inceput, ca fac exceptie de la aceasta lege, fiindca hibrizii rezultati din aceste incrucisari (ovicaprele si leporizii) sunt fecunzi. Totusi, si in aceste cazuri, intoarcerea completa la una din speciile primitive s-a efectuat dupa cateva generatii [A. de Quatrefages, Darwin et sesprecurseurs frangais, Paris, 1892].
Putem sa conchidem, deci, ca – in ciuda nenumaratelor tentative – omul nu a putut sa obtina inca nici macar o singura specie intermediara durabila, deoarece metisii – adica produsii incrucisarii a doua rase apartinand aceleiasi specii – sunt indefinit fecunzi.
“Eu nu cunosc – zice Darwin insusi – nici un caz bine constatat de sterilitate in incrucisarea raselor domestice animale si, date fiind marile diferente de conformatie care exista intre cateva rase de porumbei, de gaini, de porci, de caini, acest fapt e extraordinar si contrasteaza cu sterilitatea asa de frecventa la speciile naturale cele mai apropiate, cand ele se incruciseaza” [Ch. Darwin, De la variation des animaux et desplantes, II, cap. XVI].
In rezumat, la fiintele superioare, cu reproducere sexuala, nu s-a observat pana in prezent nici un caz de transformare a unei specii in alta, nici un caz de aparitie a vreunei noi specii, nici un caz de formare a vreunei specii intermediare prin incrucisarea a doua specii diferite.
Dar sa examinam si modul in care se petrec lucrurile la fiintele inferioare, unicelulare, cu reproducere asexuata. Aceste fiinte ne ofera, fara contradictie posibila, materialele cele mai propice pentru realizarea experientelor necesare solutionarii problemei noastre.
Intr-adevar, simplicitatea organizarii si prodigioasa rapiditate a inmultirii fiintelor unicelulare permit sa inlature obiectia lungii perioade de timp cerute de darwinisti pentru indeplinirea transformarii speciilor superioare.
Apoi, aceste fiinte unicelulare sunt extrem de sensibile la schimbarile conditiilor mediului exterior, schimbari ce au asupra lor o actiune directa si imediata, determinand modificari considerabile ale caracterelor lor morfologice si fiziologice. Astfel, sub influenta luminii, a unei temperaturi mai mult sau mai putin ridicate (sunt suficiente cateva zecimi de grad), sub influenta unor cantitati infinitezimale de substanta chimica, aceste fiinte iau adesea forme diferite de tipul specific, iar modul de nutritie este profund alterat.
Ei bine, cu toate acestea, nu a fost inca posibil sa se obtina la fiintele unicelulare – cum, de altfel, nici la cele superioare – nici o trasnformare a vreunei specii in alta specie, nici crearea vreunei specii noi.
Sa luam un exemplu. Exista un vegetal cryptogram, o mucedinee, Mucor mucedo, care, cultivat in must de bere aerat, se arata constituit dintr-un miceliu (tubi lungi, subtiri, cilindrici) si din organe sporifere. In aceste conditii, mucor consuma zaharul din must si il transforma in apa si in acid carbonic.
Sa schimbam conditiile de viata ale acestui vegetal : sa-l privam de oxigen, obligandu-l sa traiasca nu ca pana acum, la suprafata lichidului nutritiv, ci in profunzimea lui. Se produc atunci modificari ale caracterelor sale morfologice si fiziologice – modificari ce apropie mucorul de o alta specie de vegetale, levurile.
Intr-adevar, in aceste noi conditii de trai, mucor nu mai produce organe sporifere si celulele miceliului sau, in loc sa formeze tubi lungi, subtiri si cilindrici, se prezinta sub forma de cellule groase, ovoide, analoage cu globulele de levura. Ba mai mult, in lichidul nutritiv apare alcool, asemenea unui must fermentat prin levura de bere.
Iata deci modificari considerabile ale caracterelor morfologice si fiziologice, modificari obtinute gratie unei simple schimbari in conditiile de existenta ale unei fiinte.
Putem conchide oare ca specia mucor s-a transformat in specia levura ? E concluzia pe care s-au grabit s-o traga partizanii ipotezei lui Darwin, atunci cand Pasteur a expus aceste fapte in fata Academiei de Stiinte de la Paris, insa acestui mare savant nu i-a fost greu sa-i convinga de greseala lor, aratand ca levura, pusa intr-un must aerat, ramane tot levura, in timp ce forma anormala a mucorului, celulele lui ovoide (ce seamana cu ale levurii), repuse in mustul aerat, reproduce mucorul tipic, cu miceliul sau si organele sale sporifere.
Din acest exemplu, retineti faptul urmator, care are valoarea unei legi generale : pe masura ce caracterele morfologice si fiziologice ale mucorului sufera alteratii mai mult sau mai putin accentuate, nu se mai formeaza organe sporifere, reproducerea normala fiind diminuata si finalmente, suprimata. Celulele miceliului continua sa se multiplice, prin sciziparitate ; insa, daca se prelungeste, se constata ca si aceasta reproducere, ea insasi foarte redusa, inceteaza la randul ei.
Prin urmare, pe masura ce caracterele se modifica, fecunditatea vegetalului se gaseste din ce in ce mai compromisa.
La fiintele inferioare, unicelulare – ca, de altfel, si la fiintele superioare – nu s-a observat, pana in prezent, nici macar un singur caz de aparitie a unei specii noi.
Nici un fapt nu confirma ipoteza transformarii speciilor. Dimpotriva, toate faptele, bine observate si cunoscute in mod precis, demonstreaza, pana la evidenta, ca aceasta transformare nu se petrece in natura.
Ipoteza darwinista nefiind probata si venind in contrazicere cu fapte bine stabilite, suntem obligati s-o respingem ca anti-stiintifica.
In neputinta sa de a proba realitatea transformarii speciilor, Darwin incearca sa demonstreze, cel putin, posibilitatea acestei transformari. In cartea sa – Originea speciilor – se sforteaza sa ne faca sa credem ca mecanismul prin care s-a putut produce transformarea speciilor este selectia naturala, care ar cunoaste trei factori principali :
a. Variabilitatea – care, dupa el, ar putea atinge orice caracter, ar fi nelimitata si s-ar produce in directii nedeterminate ;
b. Transmiterea ereditara definitiva a modificarilor dobandite prin variabilitate ;
c. Lupta pentru existenta.
Pentru ca selectia naturala sa se poata produce, trebuie ca toti acesti trei factori sa intervina simultan, caci, daca unul dintre ei lipseste, ceilalti doi sunt incapabili s-o realizeze. Sa examinam cu atentie argumentatia lui Darwin ; vom descoperi in ea defecte de logica, din care vom putea scoate invataminte utile.
A. E drept ca anumite caractere ale fiintelor vietuitoare pot suferi modificari mai mult sau mai putin accentuate, insa aceste modificari, care au ca efect formarea varietatilor, se petrec inauntrul cadrului speciei.
Observatia si experienta demonstreaza, pana la evidenta, ca variabilitatea trebuie sa respecte anumite caractere, altminteri existenta speciei fiind amenintata, fiindca modificarea acestor caractere este insotita de infecunditatea indivizilor. Exemplele catarului (incrucisare magar-cal, pentru fiintele superioare) si ale mucorului mucedo (pentru fiintele inferioare) v-au dovedit-o cu prisosinta.
Prin urmare, variabilitatea oricarui caracter, asa cum o admite Darwin, nu poate exista in natura. Ba mai mult : variabilitatea in directii nelimitate si variabilitatea nelimitata a unui caracter nu exista nici ele in natura. Intr-adevar, gradinarii stiu ca variatiile se produc intotdeauna in anumite directii si ca nu se pot obtine, de exemplu, o portocala albastra (Wigand). Ei stiu, de asemenea, ca variabilitatea nu este deloc nelimitata si ca nu se poate obtine, de exemplu, o coacaza care sa aiba volumul unui dovleac (Hartmann).
O idee nu trebuie generalizata decat daca aceasta generalizare este justificata si nu vine in contradictie cu nici un fapt bine stabilit.
Ori, punctul de plecare al lui Darwin – variabilitatea unor caractere – este incontestabil ; insa generalizarea, prin care variabilitatea este atribuita tuturor caracterelor si este considerata ca nedeterminata si ca nelimitata, generalizarea prin care se extinde asupra speciilor ceea ce se petrece la rase, aceasta generalizare nu numai ca nu este justificata prin nici un fapt, dar ea vine in contradictie formala cu fapte bine stabilite.
In chipul acesta, una dintre bazele argumentatiei lui Darwin se dovedeste lipsita de orice valoare.
B. E drept ca unele modificari ale caracterelor se transmit prin ereditate. Asa se formeaza rasele, care, cu toate acestea, nu depasesc niciodata cadrul speciei
Observatia si experienta demonstreaza pana la evidenta ca transmiterea ereditara indefinita nu este realizata pentru modificarea oricarui caracter, pentru ca unele modificari dobandite dispar cu indivizii care le-au dobandit (sau, cel mult, dupa cateva generatii) si mai ales pentru ca modificarile caracterelor specifice sunt insotite de diminuarea si chiar de suprimarea fecunditatii indivizilor.
Ca probe definitive avem exemplele catarului, ale ovicaprelor, ale leporidelor si al mucorului.
Si aici, ca si in cazul variabilitatii, punctul de plecare al lui Darwin – transmiterea ereditara a unor caractere – este incontestabil ; insa generalizarea prin care trasnmiterea ereditara este extinsa la orice modificare a oricarui caracter si este considerata ca definitiva – cu alte cuvinte, generalizarea la specii a ceea ce se petrece la rase – nu numai ca nu este justificata, ci intra chiar in dezacord cu fapte bine stabilite.
Suntem deci obligati sa respingem si aceasta a doua baza a argumentatiei lui Darwin.
C. E incontestabil ca Darwin a avut meritul de a pune in evidenta ca fiintele vietuitoare tind sa se inmulteasca in proportii atat de considerabile incat mijloacele de existenta ar ajunge repede insuficente, daca toti indivizii nascuti ar putea sa traiasca. Ori, in natura exista un echilibru care se stabileste in modul urmator : printre indivizii iesiti din aceeasi parinti, numai cei adaptati mai bine mediului rezista si contribuie la perpetuarea speciei. Toti cei care nu indeplinesc aceste conditii, dispar. Acest fenomen a fost denumit de Darwin, lupta pentru existenta sau, cu alte cuvinte, concurenta pentru conservarea vietii.
Darwin admite ca lupta pentru existenta, operand pe un teren pregatit de variabilitatea nedeterminata si nelimitata a oricarui caracter si prin transmiterea ereditara definitiva a modificarilor dobandite, are ca efect selectia naturala, care este mecanismul esential al trasnformarii speciilor.
Intr-adevar, cand variabilitatea atinge caracterele specifice, se produce, asa cum vazut, o diminuare sau chiar suprimarea fecunditatii individului, care piere in mod fatal in lupta pentru viata, lasand loc celor a caror fecunditate este intacta, adica celor care nu au suferit modificari ale caracterelor lor specifice.
Intelese astfel, lupta pentru existenta si selectia naturala combat variabilitatea. Ele reprezinta lupta contra cauzelor de degenerare si de degradare a speciilor, contra cauzelor de alterare ale tipului specific.
Acelasi lucru se poate spune si despre selecia sexuala, pe care Darwin a incercat s-o invoce ca pe un alt argument favorabil doctrinei sale. E drept ca la animalele superioare exista o alegere instinctiva, adica o concurenta, un fel de lupta din care indivizii mai bine conformati ies victoriosi. Insa indivizii alesi sunt tocmai aceia care par a poseda o fecunditate intacta si care realizeaza frumusetea, adica froma care se apropie cel mai mult de tipul ideal al speciei. Iar indivizii respinsi sunt aceia care par a nu fi fecunzi, care par incapabili sa poata contribui la perpetuarea speciei, sau aceia ale caror caractere sunt asa modificate incat forma lor se indeparteaza de aceea a tipului ideal al speciei.
Asrfel, selectia sexuala ca si selectia naturala, are ca scop si ca efect conservarea puritatii tipului specific si nu – cum pretinde Darwin – transformarea speciilor.
Darwin si, dupa el, partizanii ipotezei transformarii speciilor au imaginat si alte argumente, ca sa zicem asa indirecte, scoase din paleontologie, din anatomia comparata si din embrionologie, argumente pe care le aduc, ca pe o ultima punte de scapare, in sprijinul doctrinei transformismului.
A. Paleontologia demonstreaza ca scoarta solida a globului este formata din straturi suprapuse, dintre care cele mai profunde nu cuprind nici o urma de fiinte vietuitoare (straturile azoice).
In straturile situate deasupra straturilor azoice, se gasesc – de la o adancime spre suprafata – mai intai fosile de plante si de animale superioare si, in cele din urma, oseminte omenesti (care nu apar decat in straturile relativ superficiale).
Plecand de la aceste fapte incontestabile, darwinistii conchid ca diferitele specii aparute succesiv pe pamant deriva unele din altele.
Remarcati ca aceasta concluzie cuprinde doua propozitii :
Prima propozitie – diferitele specii de fiinte vietuitoare au aparut succesiv pe pamant – este, ea singura, rezultatul incontestabil al observatiilor paleontologice.
Propozitia a doua, adevarata concluzie darwinista – aceste specii deriva unele din altele – nu rezulta in nici un fel, si nu poate rezulta, din fapte paleontologice, chiar inchipuindu-ne ca s-ar putea gasi in scoarta pamantului oricat de numeroase forme intermediare intre doua specii vecine.
Intr-adevar, observatiile paleontologice nu pot demonstra decat succesiunea in timp si in spatiu, iar nu derivatia ; si – asa cum am stabilit mai inainte – numai observarea directa a transformarii unei specii actuale intr-o alta ar putea constitui o proba stiintifica in sprijinul derivatiei. Ori, nu s-a adus inca o asemenea proba.
Prin urmare, propozitia a doua a concluziei darwiniste nu este legata de fapte, ea a fost adaugata arbitrar.
Si, ceva mai mult, aceasta concluzie nu este nici macar logica.
Sa reconstituim rationamentul din care a fost dedusa. Una din premise este : “diferitele specii au aparut succesiv pe pamant”, concluzia fiind : “aceste specii deriva unele din altele” ; cealalta premiza trebuie sa fie : “tot ce apare dupa ceva, deriva din acest ceva”. Ori, aceasta propozitie este absurda ; caci, daca e evident ca derivatia implica succesiunea in timp, nu e mai putin evident ca inversul poate fi fals si ca succesiunea in timp nu implica deloc derivatia.
Rationamentul darwinistilor fiind un adevarat sofism, concluzia lui nu are nici o valoare.
B. Anatomia comparata demonstreaza ca diferitele fiinte vietuitoare au organe mai mult sau mai putin omoloage. Astfel, de pilda, toate animalele vertebrate au un aparat nervos si, intre aparatele nervoase ale diferitelor vertebrate, exista o omologie, o asemanare incontestabila.
Pornind de la aceste fapte bine stabilite, darwinistii conchid ca diferitele specii de fiinte vietuitoare, care prezinta organe omoloage, deriva unele din altele.
Observati ca aceasta concluzie cuprinde doua propozitii :
Prima propozitie – diferitele specii prezinta organe omoloage – este, cu cateva restrictii, rezultatul incontestabil al observatiilor anatomice.
A doua propozitie, adevarata concluzie darwinista – aceste specii deriva unele din altele – nu rezulta in nici un fel, si nici nu poate rezulta, din observatiile anatomice ; caci, o repetam, numai observatia directa a transformarii dintr-o specie actuala in alta, poate constitui o proba stiintifica in favoarea derivatiei.
Prin urmare, aceasta a doua propozitie din concluzia darwinista, nefiind sprijinita pe fapte, a fost adaugata in mod arbitrar.
Ba mai mult, aceasta concluzie, ca si precedenta, este absurda, pentru ca, daca e adevarat ca derivatia implica omologia organelor, inversul poate fi fals si este evident ca omologia organelor nu implica deloc derivatia.
Defectul de logica fiind flagrant, nici aceasta concluzie nu are nici o valoare.
C. Embriologia demonstreaza ca evolutia unei fiinte pluricelulare, a unui animal, incepe intotdeauna printr-o singura celula si ca formele successive pe care le ia acest animal, in cursul dezvoltarii sale, prezinta o oarecare analogie cu organele altor animale, de specii diferite, ajunse la o stare de completa dezvoltare.
Pornind de la aceste fapte, darwinistii conchid ca formele successive pe care le ia o fiinta vietuitoare in cursul dezvoltarii sale (ontogenie) constitue o recapitulare a formelor successive prezentate de seria stramosilor complet dezvoltati (filogenie) si mai ales, in consecinta, o proba ca diferitele specii deriva unele din alatele.
Dar aceasta concluzie contine, ca si precedentele, o propozitie – speciile deriva unele din altele – care nu se sprijina pe observatii embriologice si care a fost adaugata in mod arbitrar. Intr-adevar, diversele forme pe care le ia un animal in cursul dezvoltarii sale si asemanarea lor, mai mult sau mai putin grosolana, cu formele adulte ale altor aimale, apartinand altor specii, nu probeaza deloc – si nici nu pot proba – ca speciile deriva unele din altele. Iar aceasta cu atat mai mult cu cat aceasta asemanare nu se observa si la plante. Cum am spus si am repetat, numai observarea directa a transformarii unei specii actuale in alta specie ar putea constitui o proba stiintifica suficienta ca speciile deriva unele din altele.
Ba mai mult, ca si precedentele, aceasta concluzie este absurda ; caci, daca e adevarat ca descendenta implica asemanarea, inversul poate fi fals si este evident ca asemanarea nu implica deloc descendenta. Doua foi de hartie seamana una cu alta ; insa ar fi nebun cineva daca ar pretinde ca aceasta asemanare dovedeste ca una deriva din cealalta !
Aceasta a treia concluzie darwinista pacatuind si ea, in mod grav, impotriva logicii, nu are nici o valoare si, ca si cele doua precedente, nu poate oferi nici un sprijin real ipotezei transformarii speciilor.
Generalizari nejustificate, rationamente defectuoase (tot asa de defectuoase ca si sofismul post hoc, ergo propter hoc) – iata firul cu care este cusuta doctrina transformarii speciilor.
Domnilor,
Veti fi desigur foarte uimiti cand va voi spune ca ipoteza trasnformarii speciilor este aceptata de marea majoritate a naturalistilor si ca ea este considerata drept “o teorie al carei adevar, de altfel, nu lasa astazi nici o indoiala, asupra nici unui naturalist cuminte” [Verworn, Physiologie generale].
Daca aceasta ipoteza, lipsita de orice baza serioasa, a pasionat atat de mult lumea, e pentru ca ea a fost acaparata de retori materialisti, care au smuls-o de pe terenul calm al stiintei, pentru a o azvarli pe terenul agitat al luptelor filosofico-religioase ; e fiindca s-a crezut ca ea ar fi capabila sa dea acestei admirabile armonii, pe care o constatam in lumea organica, o explicatie pur mecanica, din care se va fi exclus interventia cauzelor finale.
Acum, daca ar fi sa emitem o parere asupra evolutiei speciilor, noi am spune bucurosi : in virtutea faptului bine stabilit ca nu s-a observat in natura nici un caz de transformare a unei specii intr-o alta specie si considerand ca ipoteza trasnformarii speciilor vine in contradictie manifesta cu fapte bine stabilite, noi admitem – in numele stiintei experimentale si pana la proba evidenta a contrariului – imutabilitatea speciilor, aderand la sentinta lui Line : “Numaram atatea specii cate dintru inceput a creat Fiinta nemarginita”.
RASPUNS D-LUI DR. N. LEON
(Extras din „Convorbiri literare“, martie si mai 1904)
In Convorbiri literare (aprilie 1903), D-l Dr. Leon imi face onoarea de a discuta – “in interesul tinerimii universitare” – o lectie a mea intitulata “Generatia spontanee si darwinismul in fata metodei experimentale”.
Socotesc, la randul meu, ca este in “in interesul tinerimii universitare” sa raspund D-lui Dr. Leon si voi profita de ocazie pentru a preciza unele puncte peste care, in lectia mea, din cauza timpului limitat, am fost nevoit sa trec fara sa insist.
Generatia spontanee si darwinismul sunt – dupa cum spune D-l Dr. Leon – “doua chestiuni biologice dintre cele mai importante, care au preocupat si preocupa pe toti naturalistii si filosofii, dand loc la numeroase si interminabile controverse”.
D-l Dr. Leon (amicul si elevul iubit al celebrului professor de zoologie al Universitatii din Iena, Ernst V. Haeckel), este deci un reprezentant autorizat al scolii evolutioniste moderne, iar o discutie serioasa cu un om de competenta D-sale nu poate sa prezinte decat un mare interes pentru studentii universitatilor noastre. Urmarind dezbaterea cu atentie si dandu-si seama de ce parte este adevarul, ei vor putea dobandi, asupra acestor probleme capitale, convingeri profunde si neclintite, capabile de a le influenta intreaga viata intelectuala si chiar morala.
……………………………
Iata acum si obiectiile pe care D-l Dr. Leon gaseste sa mi le aduca :
“In prima parte a lectiei se trateaza originea substantei vii. Se vorbeste de generatia spontanee fara a se face vreo deosebire intre vechea conceptie a generatiei spontanee… si intre… archigonie…
………………………………………………. Archigonia nu se poate concepe decat la monerieni“. ………………………..
Raspund : daca D-l Dr. Leon ar fi binevoit sa citeasca lectia mea cu putina atentie, ar fi vazut ca, in definitia pe care am dat-o generatiei spontanee, nu este vorba decat de substanta vie si de elemente chimice. Ori, cum toata discutia este bazata pe aceasta definitie, nu exista intr-insa (si nu poate exista) confuzie intre ceea ce D-sa voieste sa numeasca generatie spontanee si archigonie (cuvant inventat de Haeckel).
D-l Dr. Leon ar fi inteles, poate, ca, in lectia mea, discutia nu are loc decat asupra archigoniei, daca as fi pronuntat cuvantul monera, inventat tot de Haeckel). Dar sa spun de ce am evitat sa pronunt acest cuvant, si ii multumesc D-lui Dr. Leon ca-mi da ocazia s-o fac.
In lectia mea, am cautat, pe cat am putut, sa nu aduc in discutie decat fapte pozitive, incontestabile, bine stabilite in mod experimental. Asa stand lucrurile, era natural sa dispretuiesc niste simple produse ale imaginatiei lui Haeckel.
In fata demonstratiei stralucite si irefutabile a lui Pasteur, materialistii, pierzand principala baza pe care isi zidisera sistemul, au recurs la imaginatie, pentru a-i impiedica sa se surpe.
Nu putem nega – si-a zis Haeckel – faptele demonstrate de Pasteur, dar ce ne costa sa ne inchipuim ca (citez dupa D-l Dr. Leon) :
1. Prin Sinteza si Reductie se nasc, din combinatii simple si stabile, combinatii azotate ale carbonului.
2. Moleculele acestor nitro-carbonati primesc constitutia caracteristica corpului de albumina.
3. Moleculele albuminei, acoperite de un strat de apa, se asociaza intre ele, pentru a forma grupuri molecular cristaline : Pleone sau Micelle.
4. Micellele albuminoide cristalinice se asociaza, formand aggregate in interiorul carora se dispun in mod regulat si formeaza granule de plasma omogene : Plassonelle sau Plassogranelle.
5. In timp ce Plassogranellele, crescand, se inmultesc prin segmentare si produsele segmentarii raman reunite, se nasc corpuri de plasma individuale, cu constitutie omogena : Monerele.
Intreaga aceasta poveste Haeckeliana, la care ma trimite D-l Dr. Leon, este o simpla fantezie. Nimeni n-a vazut pleonele, plassogranellele sau monerele. De altfel, D-l Dr. Leon a fost obligat sa recunoasca el insusi ca este vorba de niste “procese ipotetice ale archigoniei”. Dar sa incercam sa experimentam lucrurile in mod mai clar, dand la o parte cuvintele baroce de care se serveste Haeckel, probabil pentru a-i intimida pe cei slabi de inger.
Elementele chimice (C, H, O Az), unindu-se intre ele, au dat nastere unei particule de plasma (Urschleim), combinatie albuminoida, nediferentiata inca in protoplasma si nucleu, iar aceasta fiinta imaginara a primit numele de Monera.
Ori, monera este, pur si simpplu, o enormitate pentru stiinta, si iata de ce. Este un fapt bine stabilit, admis chiar de naturalistii infeudati ai sistemului materialist (Hertwig, Verworn), ca astazi o fiinta vietuitoare nu poate exista decat sub forma unei cellule, adica a unui organism foarte complex, in care mijloacele noastre de investigatie, imperfecte, descopera parti diferentiate, printre care cele mai importante sunt nucleul si protoplasma. Aceste parti exista la toate celulele, caci, chiar si la cele ce par lipsite de nucleu, acest organ exista in stare difuza, raspandit in toata masa celulei.
Daca se taie o celula in doua segmente, din care unul sa contina intreg nucleul, celalalt segment, format numai din protoplasma, moare ; si acest fapt este expresia unei legi generale.
Prin urmare, stiinta experimentala demosntreaza ca o organizare complexa a substantei vii – si in special prezenta unui nucleu – este indispensabila producerii elementelor vitale, adica existentei vietii.
Cum a putut vietui monera lui Haeckel ca particular de plasma… combinatie albuminoida nediferentiata inca in protoplasma si nucleu” ? Experienta ne arata ca o asemenea fiinta imaginara nu poate vietui ; si iata o proba formidabila ca monera nu are o existenta reala.
Dar daca fiintele vietuitoare actuale au trebuinta, pentru a vietui, de o organizare complexa, poate ca la inceput o particula de plasma amorfa a putut totusi supravietui. “Ce mijloc avem noi de a afla – zice Haeckel (citat de D-l Dr. Leon) – daca in timpul epocilor primitive foarte indepartate nu cumva existau cu totul alte conditii decat cele actuale, conditii in mijlocul carora archegonia ar fi fost posibila ?”.
Iata o incercare foarte dibace de a scoate discutia de pe taramul stiintific experimental, inlocuind faptele pozitive cu posibilitati, adica cu fantezii imaginative. Numai ca, din nefericire pentru Haeckel, aceasta incercare nu poate fi de nici un folos ipotezei existentei monerei, pentru ca alte fapte, bine stabilite, vin sa demonstreze imposibilitatea absoluta a existentei unei asemenea fiinte.
Fiziologia, stiinta experimentala, arata – cu toata evidenta – ca, pentru a trai, substanta vietuitoare are trebuinta de trei feluri de alimente : minerale, azotate si hidrocarbonate. Ori, este stiut ca numai plantele verzi pot utiliza, gratie clorofilei, energia solara pentru a fixa carbonul anhidridei carbonice din aer, pentru a combina acest carbon cu elementele apei si pentru a da nastere, astfel, hidratilor de carbon. Numai o planta verde poate, deci, subzista si face fata tuturor necesitatilor, fabricandu-si, ea singura, din substantele anorganice, alimentele de care are trebuinta pentru a trai si pentru a se reproduce.
De altfel, se stie ca fiintele cu protoplasma incolora (ciupercile, microbii, animalele) sunt absolut incapabile sa faca aceasta ; ele utilizeaza, pentru nutritia lor, hidratii de carbon formati de vegetalele verzi.
Prin urmare, daca ar trebui sa emitem o opinie asupra primei fiinte vietuitoare aparute pe pamant, am zice (tininad cont de faptele bine stabilite de stiinta experimentala) : fiinta vietuitoare primordiala a fost o planta verde.
Dar, daca prima fiinta vietuitoare a fost o planta verde, ipoteza monerei lui Haeckel nu mai poate fi sustinuta. Existenta monerei nu poate fi nici macar admisibila pentru cine poseda fie si cele mai elementare notiuni de fiziologie. “Monerienii – zice D-l Dr. Leon – sunt fiintele cele mai simple imaginabile”. Ii este usor unui morphologist sa-si inchipuie o fiinta cu o organizare simpla, o masa muciforma fara structura. Dar, cand este vorba de a face din aceasta masa informa o fiinta vietuitoare, pe langa forma si organizare, trebuie sa mai prezinte fenomene de nutritie, fenomene de relatie si, in fine, sa aiba proprietatea de a se reproduce. Oricat de simpla ar fi o fiinta, din punctul de vedere morphologic, ea este tot atat de complicata ca si cea mai desavarsita fiinta superioara, din punctul de vedere fiziologic, caci fenomenele vitale sunt aceleasi la toate fiintele vietuitoare.
Pot zice, deci, ca monera lui Haeckel nu este numai o enormitate, ci este chiar o absurditate ; iata de ce n-am crezut de cuviinta sa vorbesc despre ea in lectia mea.
Monera, de altfel, are o istorie cum nu se poate mai hazlie, pe care sa-mi fie permis s-o povestesc aici.
Entuziasmati de ideea de monera, naturalistii vazura necesitatea de a da monerei o existenta reala si cautara s-o gaseasca in natura.
In 1868, prof. T. Huxley anunta ca a descoperit in fundul marilor, sub forma unui mucus amorf, fiinta vietuitoare primordiala, monera ideala, pe care o boteaza Bathybius (care traieste in adancimi) si o dedica lui Haeckel (Bathybius Haeckeli). Aceasta descoperire facu mare zgomot : ipoteza archigoniei era confirmata si Haeckel proclama Bathybius drept “coloana de rezistenta a teoriei moderne a evolutiei”.
Dar triumful fu de scurta durata.
In 1885, Milne-Edwards, dupa multe si minutioase cercetari, afirma, in fata Academiei de Stiinte din Paris, ca, “Bathybius nu reprezinta decat mucozitatile pe care buretii si alte zoofite le excreta atunci cand tesuturile lor sunt atinse de uneletele de pescuit”.
CADEREA DARWINISMULUI
REALITATEA CREATIEI
PARTEA I – ORIGINEA VIETII
O persoana, care va cerceta universul in care traieste, va intalni 250 bilioane de galaxii, fiecare cuprinzand aproape 300 de bilioane de stele. Fiecare din aceste sisteme minunate, functioneaza dupa legi specifice si intr-o ordine precisa ; exista un plan, un proiect si un echilibru in fiecare colt al universului.
Pamantul, ocupa un spatiu minuscul, din acest vast Univers, avand la randul sau un sistem desavarsit proiectat, ingloband echilibre extrem de fine si complexe.
Spre deosebire de orice alt corp ceresc cunoscut, atmosfera si suprafata planetei Pamant, permit existenta vietii.
Apa – care acopera cea mai mare parte a suprafetei terestre – este unul din elementele de baza ale vietii.
Intervalul temperaturilor, proprietatile orbitale si suprafata Terrei, toate dovedesc, ca aceasta planeta este special proiectata pentru existenta vietii.
Planeta aceasta unica, a noastra, este salasul unei vitalitati deosebit de complexe si de cuprinzatoare.
Milioane de specii, de plante si animale, traiesc pe Pamant intr-o armonie deosebita.
Aceasta armonie este atat de bine stabilita, incat este capabila de a ramane intacta, in afara situatiei in care omul ar interveni brutal.
Dar cum au aparut aceste sisteme si fiinte vii ?
Cand sunt examinate, fiintele vii prezinta un proiect deosebit ; orice fiinta vie este inzestrata cu sisteme extrem de complicate, care ii permit indeplinirea rolului ei in sistemul general (biosferic), cu un randament maxim.
Deoarece viata este proiectata si organizata, atunci trebuie cu certitudine sa aiba un Creator.
Teoria evolutiei, care a fost avansata in secolul XIX, neaga realitatea certa a creatiei.
Aceasta teorie sustine ca fiintele vii nu au fost create de Dumnezeu, ci au aparut ca rezultat al unor procese dominate intru totul de hazard.
Autorul teoriei, a fost un naturalist amator, pe nume Charles Darwin.
Darwin si-a dezvoltat teoria in cartea sa : “Originea speciilor”, publicata in 1859.
Cartea lui Darwin a avut un success deosebit, insa, popularitatea sa, se datora mai curand, popularizarii ei fortate si implicatiilor ei ideologice, decat valorii si cercetarii sale stiintifice.
Ideile lui Darwin veneau in sprijinul filosofiei materialiste, care nega existenta lui Dumnezeu.
Fondatorul materialismului dialectic, Karl Marx, si-a dedicat cartea sa “Das Kapital” lui Darwin si a scris pe prima pagina “Lui Ch. Darwin, de la un admirator devotat”.
Teoria lui Darwin afirma ca toate speciile au rezultat dintr-un stramos comun, prin acumularea de schimbari minore, de-a lungul unor perioade lungi de timp.
Darwin nu a putut prezenta nici o dovada concludenta, care sa-i sustina afirmatia.
Intr-adevar, el insusi era constient de aseama de fapte, care-i contraziceau teoria.
El a recunoscut aceasta, intr-un capitol din cartea sa – “Dificultati ale teoriei”.
Speranta lui Darwin era in depasirea acestor obstacole de catre noile descoperiri stiintifice.
In realitate, insa, avansarea stiintei n-a facut decat sa infirme afirmatiile lui Darwin, una cate una.
Darwin credea, ca toate speciile au evoluat treptat dintr-un stramos comun.
Cum a aparut insa acea fiinta vie ? Darwin nu si-a pus deloc aceasta problema, in cartea sa.
El n-a realizat ca aceasta problema continea cea mai serioasa infirmare a teoriei sale.
In intelegerea primitiva a stiintei vremii sale, se socotea, ca viata, are o structura foarte simpla.
Conform teoriei numite, generatia spontanee, care era populara inca din Evul Mediu, se credea ca fiintele vii puteau sa rasara cu usurinta din materia neinsufletita.
Se credea in mod obisnuit ca broastele puteau apare spontan din noroi, iar gandacii din resturi menajere. Se faceau chiar experimente bizare spre a dovedi aceste teorii.
O mana de grau era lasata pe o zdreanta si se spera, in aparitia spontana de soareci, din amestecul respectiv.
Viermii de pe carne erau de asemenea socotiti dovezi, pentru aparitia spontana a vetii, din materia nevie. Insa mai tarziu s-a dovedit limpede, ca astfel de viermi nu se formau spontan, ci, odrasleau din larve microscopice, depuse pe carne de catre muste.
In vremea lui Darwin, credinta ca, microbii ar putea emana usor din materia nevie, era comuna.
Cinci ani dupa publicarea cartii “Originea speciilor”, faimosul biolog francez Louis Pasteur a infirmat pe baze stiintifice aceste mituri, care stateau la baza teoriei evolutiei.
Pasteur, dupa indelungate studii si experimente, a ajuns la aceasta concluzie foarte importanta : “Poate materia sa se organizeze de la sine ? Nu ! Astazi, in nici o circumastanta cunoscuta, n-ar putea cineva sa afirme ca fiintele microscopice au aparut pe lume, fara a avea parinti, semanandu-le lor”.
Primul evolutionist, care s-a ocupat cu problema originii vietii, in sec. XX, a fost biologul rus Alexandr Oparin. Misiunea sa, era sa explice cum ar fi putut apare prima celula vie – presupusul stramos comun al tuturor speciilor, conform afirmatiilor teoriei evolutiei.
In anii “30, Oparin, a formulat o serie de teorii, pentru a arata, cum ar fi putut apare prima celula vie, din materia nevie, prin hazard. In orice caz, eforturile sale au esuat complet, iar Oparin, insusi, a trebuit sa marturiseasca : “Din nefericire, originea celulei ramane o intrebare, care reprezinta, de fapt, cel mai intunecos aspect al intregii teorii a evolutiei.”
Evoultionistii, care i-au urmat lui Oparin, au efectuat experimente, spre a gasi o explicatie evolutionista asupra originii vietii.
Cel mai faimos dintre experimentele acestea, a fost efectuat de catre chimistul american, Stanley Miller, in 1953.
Miller, a obtinut cateva molecule organice simple, prin declansarea unei reactii intr-o atmosfera gazoasa, pe care o socotea a fi similara atmosferei primare a Pamantului.
La vremea respectiva, experimentul a fost privit drept argument stiintific in favoarea evolutiei.
S-a dovedit ulterior, insa, a nu fi stiintific deloc. Cercetari ulterioare au scos la iveala faptul ca, gazele folosite in experiment, erau foarte diferite de gazele prezente in atmosfera primara.
Miller, insusi, a admis in final nulitatea experimentului sau.
Fiecare tentativa evolutionista, din sec. XX, de a explica originea vietii, a sfarsit printr-un esec total.
Jeffrey Bada, un professor de geochimie si u
Jeffrey Bada, un professor de geochimie si un aparator al teoriei evolutiei, marturiseste acest fapt, in nr. din februarie 1998, a revistei “Terra”, un periodic de varf al presei evolutioniste :
“Astazi, cand parasim sec. XX, inca ne confruntam cu cea mai mare problema nerezolvata, pe care o aveam, cand am intrat in acest secol : Cum a aparut viata pe Pamant ?”
Impasul deosebit al teoriei evolutiei, este reprezentat de incredibila structura a celulei vii.
Fiecare fiinta vie, de pe Pamant, este alcatuita din CELULE de dimensiuni foarte mici (1/100 mm).
Unele fiinte vii, sunt alcatuite dintr-o singura celula. Insa chiar si aceste organisme unicelulare, sunt remarcabil de complexe in alcatuirea lor.
Ele au funtii complicate, pentru a supravietui si chiar motorase mici pentru a se misca.
In vremea lui Darwin, structura aceasta complexa nu era cunoscuta.
Cu microscopul rudimentar, al acelor vremuri, celulele pareau a fi niste pete, lipsite de trasaturi.
Oricum, puternicele microscoape electronice, inventate in mijlocul secolului XX, au inceput sa dezvaluie, cat de comlexe si de organizate erau, in fapt celulele vii.
Ele prezentau o complexitate si o organizare, care nu puteau fi un produs al intamplarii.
O celula vie cuprinde mii de parti minuscule care, care functioneaza in armonie.
Pentru a face o comparatie – in celula exista centrale electrice, fabrici de inalta tehnologie, o baza de date foarte complexa, sisteme mari de depozitare, rafinarii moderne si o membrana parca constienta, care controleaza, tot ce intra si ce paraseste celula.
Pentru ca celula sa poata supravietui, toate aceste organism minuscule, trebuie sa existe in acelasi timp. Este imposibil, ca acest sistem complicat si complex, sa fi aparut ca rezultat al coincidentelor.
Astazi, nici cel mai sofisticat laborator, n-a reusit sa creeze o singura celula vie, din materie nevie. Intr-adevar, este pe deplin acceptat, ca aceasta este imposibil, iar eforturile in acest sens au fost abandonate.
Insa teoria evolutiei, pretinde, ca acest sistem, pe care omul, cu toata inteligenta, cunostintele si tehnologia sa, n-a reusit sa o reproduca, ar fi aparut prin hazard.
Sir Fred Hoyle, un matematician si astronom englez de prestigiu, explica imposibilitatea aceasta cu un exemplu : “Probabilitatea aparitiei prin hazard, a formelor mai inalte de viata, este comparabila cu probabilitatea ca o tornada maturand un cimitr de fiare vechi, sa poata asambla un Boeing 747, din resturile existente acolo”. Biochimia moderna a descoperit, de asemenea, proiectul inimaginabil de complex al moleculei de ADN.
Structura moleculei de ADN, a fost descoperita de doi savanti : J. Watson si F. Crick, in 1955.
Descoperirea lor a demonstrat, ca viata era mult mai complexa, decat si-ar fi imaginat cineva.
Francis Crick, insusi, un evolutionist marturisit, care a primit premiul nobel pentru aceasta descoperire, a ajuns sa marturiseasca ca o structura ca cea a ADN-ului, n-ar fi putut apare vreodata prin hazard.
AND-ul este o macromolecula, care exista in nucleul celulei. Fiecare detaliu al alcatuirii fizice si fiziologice a unei fiinte vii, este codificat in acest dublu-helix.
Toata informatia, privind trupul nostru, de la culoarea ochilor nostri, la structura organelor interne, structura si functiile celulelor, sunt programate in sectiuni, denumite gene, in ADN.
Codul ADN, este format din secventa a patru baze diferite. Daca ne gandim la fiecare din aceste baze azotate, ca la o litera, AND-ul poate fi privit ca o baza de date, formata pe baza unui alfabet de patru litere. Toata informatia, privind o fiinta vie, este stocata in aceasta baza de date.
Daca am incerca sa scriem toata informatia stocata in ADN, aceasta ar necesita aproximativ un million de pagini !
Insa aceasta informatie incredibila, este stocata in minisculul nucleu al celulelor noastre, care masoara aproximativ 1 / 1000 mm.
S-a calculat ca o cantitate de ADN, care sa umple o lingurita, are capacitatea de a stoca toata informatia continuta in toate cartile scrise vreodata.
Desigur, o asa structura uluitoare, nu s-ar fi putut forma vreodata prin hazard.
Teoria evolutiei, care vede viata ca rezultat al simplelor coincidente si al intamplarilor norocoase, este neputincioasa in a oferi vreo explicatie in fata complexitatii incredibile a ADN-ului.
Este evident, ca ADN-ul, celula si toate fiintele vii, sunt produse ale unei creatii desavarsite.
Iar de vreme ce o astfel de creatie este reala, atunci trebuie sa exsite de asemenea un Creator, care este atotputernic, atotstiutor si atotintelept.
PARTEA a II – a
MECANISMUL IMAGINAR AL EVOLUTIEI
Scenariul evolutionist, conform caruia viata ar fi aparut din materie nevie, prin hazard, este contrazis de catre stiinta actuala. In plus, nu exista vreun mecanism in natura, care sa indeplineasca presupusul proces denumit evolutie. Nu exista vreun mecanism natural, prin care o singura celula s-ar putea transforma intr-o fiinta mai complexa si care continuand sa evolueze, ar putea deveni stramos pentru milioane de specii diferite.
Darwin, a propus un singur concept, drept mecanism evolutiv : selectia naturala.
Titlul cartii sale, evidentiaza importanta pe care el a acordat-o acestui mecanism : “Originea speciilor, prin selectie naturala”.
Selectia naturala, are la baza idea conform careia indivizii puternici, care sunt bine adaptati habitatelor lor, vor supravietui. De exemplu, intr-o turma de caprioare, amenintate de pradatori, cea care va alerga mai repede, va supravietui.
Dupa o vreme, turma va contine mai ales indivizi puternici si iuti, de vreme ce aceia slabi si inceti au cazut prada. Oricum acest mecanism nu asigura evolutia caprioarei.
Nu le trasnforma intr-o alta specie, spre exemplu in cai.
Selectia naturala nu face decat sa elimine indivizii slabi, neadaptati sau bolnavi si asigura permanenta si sanatatea unei anumite specii. Nu are vreo putere evolutiva.
Darwin era de asemenea constient de aceasta problema ; de aceea el marturiseste in “Originea speciilor”, ca “selectia naturala nu poate face nimic, pana nu apar variatii favorabile”.
In privinta aparitiei variatiilor favorabile, Darwin, a fost influentat profund, de catre unul dintre contemporanii sai : biologul francez Lamarck.
Lamarck, credea ca fiintele vii transmit caracterele castigate generatiilor viitoare.
In viziunea lui Lamarck, girafele ar fi evoluat din fiinte asemenatoare caprioarelor. Gatul lor s-ar fi alungit de la o generatie la alta, pe masura straduintei lor de a ajunge la ramuri, din ce in ce mai inalte, pentru a obtine hrana.
Lamarck, credea de asemenea, ca daca generatii la rand si-ar taia bratele membrilor unei familii, ar apare dupa un timp bebelusi lipsiti de brate.
Darwin, care a fost influentat de aceste exemple, a venit cu o informatie si mai indrazneata : in “Originea speciilor”, el discuta faptul ca unii ursi, incercand sa vaneze in apa, ar fi evoluat in balene !
Insa, atat Lamarck cat si Darwin, se inselau. Ideile lor contraveneau unor legi fundamentale ale biologiei. Pe vremea lor, genetic, microbiologia sau biochimia, nu existau deloc, ca ramuri ale stiintei.
Legile ereditatii, nu erau deloc cunoscute. Intr-adevar, atat Lamarck cat si Darwin, credeau ca, trasaturile ereditare s-ar trasnmite prin sange. Datorita acestui nivel primitiv al stiintei acelei epoci, scenariile imaginare ale teoriei evolutiei, nu erau deloc private drept nefondate.
Operele lui Darwin, au avut un impact puternic asupra cercurilor stiintifice, ale acelor vremuri.
Torusi, Darwin era inca nemultumit ; in capitolul “Dificultati privind teoria”, el scria : “Daca s-ar putea demonstra, ca a existat un organ complex, care sa nu se fi putut forma prin numeroase modificari gradate, teoria mea s-ar prabusi definitiv.” Ch. Darwin.
Temerile lui Darwin, s-au adeverit curand dupa moartea sa.
Legile ereditatii, descoperite de un botanist austriac, Gregor Mendel, au pricinuit caderea asertiunilor, atat ale lui Darwin, cat si ale lui Lamarck.
Stiinta geneticii, care s-a dezvoltat la inceputul secolului XX, a demonstrat, ca nu se trasnmiteau generatiilor urmatoare, trasaturi fizice dobandite, ci numai gene.
Aceasta descoperire a evidentiat faptul, ca un scenariu in care trasaturi dobandite se acumulau de la generatie la generatie, dand nastere la diferite specii noi, nu era plauzibil.
Cu alte cuvinte nu existau variatii mostenibile, din care sa aleaga mecanismul propus de Darwin : selectia naturala.
Ca urmare, teoria evolutiei, asa cum a fost avansata de Darwin, a cazut la inceputul sec.XX.
Toate celelalte eforturi ale evolutionistilor in sec. XX, n-au facut decat sa confirme, ca selectia naturala, nu are putere evolutiva.
Un cunoscut evolutionist, paleontologul britanic Colin Patterson, a recunoscut aceasta : “Nimeni nu a reusit sa produca vreodata o specie prin mecanismul selectiei naturale.
Nimeni n-a fost macar aproape de asa ceva. Iar majoritatea dezbaterilor curente in neo-darwinism se tes in jurul acestei probleme.” C.Patterson, BBC, Cladistics, 04.03.1982.
Stiinta sec.XX a demonstrat de asemenea, ca exista siteme si organe, avand mecanisme deosebit de complicate si de complexe, care functioneaza in organismele vii.
Aceste sisteme si organe, n-ar putea functiona, chiar daca le-ar lipsi un singur component.
Aceasta caracteristica, numita complexitate ireductibila, este o dovada ca aceste structuri, trebuie sa fi aparut deodata si complet formate. Acest fapt demonteaza complet afirmatia evolutionista, ca, fiintele vii au evoluat gradual, prin selectie naturala, prin schimbari minore de-a lungul timpului.
Cand a devenit clar faptul, ca mecanismul selectiei naturale propus de Darwin, nu are potential evolutiv, evolutionistii au simtit nevoia unei schimbari fundamentale privind teoria.
Conceptului de selectie naturala, ei i-au alaturat un al doilea mecanism, numit mutatie.
Mutatiile, sunt alterari sau distorsiuni, care au loc in AND-ul fiintelor vii, in mare parte datorate factorilor externi, precum radiatiile sau actiunea unor substante chimice.
Teoria evolutiei, sustine acum, ca fiintele vii s-au deosebit unele de altele si s-au dezvoltat ca rezultat al mutatiilor. Aceasta nu poate fi adevarat, pentru ca mutatiile nu fac decat sa dezorganizeze informatia din AND si sa aduca daune fiintei vii. Nu s-a observat pana acum vreo mutatie benefica in natura sau in laboratoare.
De vreme ce mutatiile, nu adauga informatie genetica noua, este imposibil pentru fiintele vii sa dobandeasca organe noi prin mutatii. Nici o reptila nu va putea sa dobandeasca aripi ; nici o fiinta fara ochi, nu ar putea sa dezvolte ochi prin mutatii.
Vreme de decenii, evolutionistii, au supus diferite fiinte vii, actiunii radiatiilor si substantelor chimice, in speranta obtinerii mutatiilor favorabile. Ceea ce au obtinut insa, au fost intotdeauna creaturi inapte, deficiente sau sterile. Nenumaratele experimente intreprinse pe musculite de otet, au aratat ca efectele mutatiilor nu sunt bebefice, ci distructive sau fatale.
Mutatiile dezorganizeaza codul genetic desavarsit al unei fiinte vii, transformand-o intr-un monstru.
De aceea profesorul Richard Dawkins, unul dintre cei mai cunoscuti apologeti contemporani ai teoriei evolutiei, ezita cand este rugat sa ofere un singur exemplu, care sporeste informatia genetica.
“Domnule professor Dawkins, puteti oferi un exemplu de mutatie genetica, sau de process evolutiv, care ar parea sa sporeasca informatia din genom ?”
…………………
Adevarul este evident : viata se bazeaza pe un proiect atat de complex, incat n-ar putea apare prin hazard.
Un ceas mecanic, nu s-ar putea forma, ca rezultat al asamblarii coincidentale a componentelor ; si aceasta dovedeste, ca exista un Ceasornicar inteligent.
De asemenea, viata si corpurile, sunt proiectate magistral, ceea ce dovedeste existent unui Creator, Care le-a creat din nimic.
Intregul univers este rezultatul unei creatii desavarsite. Atot-intelepciunea, atot-puternicia si atot-cunoasterea Creatorului se descopera din toata zidirea Sa. Chiar crearea omului, este o minune, care dezvaluie faptul, ca teoria evolutiei se zbate sa minimalizeze aceasta intelegere.
PARTEA a III-a
ARHIVA FOSILIERA
Teoria evolutiei, n-a fost contrazisa in secolul XX doar de biologia moleculara, ci si de paleontologie.
Nici o fosila, care ar sustine evolutia, nu a fost descoperita in excavatiile intreprinse in toata lumea.
Fosilele sunt ramasite ale organismelor care au trait in trecut.
Structurile scheletice ale fiintelor vii, a caror corpuri au fost izolate rapid fata de aer, pot ramane intacte.
Aceste ramasite ne ofera informatii despre istoria vietii pe pamant.
Astfel, arhiva fosiliera ofera argumente stiintifice privind problema originii fiintelor vii.
Teoria evolutiei, afirma ca toate fiintele vii descend dintr-un stramos comun.
Conform teoriei, aparitia unor fiinte vii, atat de variate, a avut loc prin variatii successive minore de-a lungul unui interval mare de timp.
Teoria afirma ca, primele fiinte, care au aparut au fost unicelularele ; care apoi de-a lungul a sute de milioane de ani s-au transformat in nevertebrate marine si pesti ; acesti pesti se presupune ca, mai tarziu au cucerit uscatul si s-au transformat in reptile.
Pentru ca aceasta afirmatie sa fie adevarata, ar fi trebuit sa existe numeroase forme intermediare, care sa faca legatura intre diferitele clase de organisme. Spre exemplu, daca reptilele au evoluat intr-adevar in pasari, atunci ar fi trebuit sa existe numeroase creaturi jumatate reptila – jumatate pasare la o anumita vreme. Iar aceste creaturi intermediare de asemenea trebuiau sa aiba organe incomplete, pe jumatate dezvoltate.
Darwin a denumit aceste presupuse creaturi, forme tranzitionale.
El stia ca pentru a-si sustine teoria, ramasitele unor astfel de forme intermediare trebuiau sa fie de gasit in arhiva fosiliera. In “Originea speciilor” el scria : “daca teoria mea este adevarata, atunci numeroase varietati intermediare, facand legatura indeaproape intre toate speciile aceluiasi grup, cu siguranta ca trebuie sa fi existat..
Asadar, dovezi ale existentei lor de odinioara ar putea fi gasite numai intre ramasitele fosile.”
In orice caz, Darwin, era constient ca arhiva fosiliera nu continea nici una dintre aceste forme intermediare ipotetice. De aceea el a dedicat un intreg capitol acestei probleme in cartea sa si a adresat aceste intrebari dificile : “Daca speciile descind din alte specii, prin gradulatii fine, de ce nu vedem peste tot nenumarate forme tranzitionale ? Daca insa, conform acestei teorii, nenumarate forme tranzitionale trebuie sa fi existat, atunci de ce nu le gasim in numar mare ingropate in scoarta pamantului ?”
Darwin a presupus ca asemenea forme trasnzitionale vor fi descoperite, atunci, cand arhiva fosiliera va fi cercetata mult mai in amanunt.
Ca urmare, evolutionistii, care i-au urmat au cercetat stratele geologice peste tot in lume vreme de 140 de ani, cautand aceste fosile-lipsa.
Toate aceste eforturi, au sfarsit intr-o mare disperare. Formele tranzitionale imaginate de Darwin, au ramas doar… pura imaginatie.
Paleontologul englez, Derek Ager, admite acest fapt, cu toate ca este un evolutionist : “Problema este ca, daca examinam arhiva fosiliera in detaliu, gasim iarasi si iarasi, fie la nivel de ordin, fie la nivel de specie – nu evolutie graduala, ci explozia unui grup pe socoteala altuia.” Cel mai vechi strat al pamantului in care s-au gasit fosile de fiinte vii, este acela al Cambrianului, care are o varsta presupusa de 500-530 de milioane de ani. In straturi mai vechi decat ale Cambrianului nu sunt de gasit fosile ale vreunei fiinte vii, cu exceptia catorva unicelulare.
In perioada Cambrianului insa, multe specii diferite apar cu totul dintr-o data.
Mai mult de 30 de specii de nevertebrate, cum ar fi meduze, stele de mare, trilobiti si melci, apar toate dintr-o data.
Aceste fiinte vii au sisteme complexe, precum sistemul circulator si organe foarte complexe. Spre exemplu, ochiul de trilobite este alcatuit din sute de CELULE, precum cele ale fagurelui, fiecare celula avand un sistem de doua lentile. Este o minune de proiect.
Acesta este primul ochi, care a aparut pe pamant si in mod cert contrazice afirmatia darwinista, ca viata a evoluat de la simplu la complex.
Mai mult, structura in fagure a ochiului de trilobit a supravietuit vreme de 530 de milioane de ani fara schimbare.
Insectele actuale, precum albinele si libelulele au aceeasi structura a ochiului.
Conform teoriei evolutiei, speciile trebuie sa fi evoluat din forme preexistente.
Totusi nu se cunoaste vreo alta forma complexa de viata, anterioara trilobitului, sau altor specii din perioada Cambrianului.
Speciile din Cambrian au aparut dintr-o data, fara legaturi filogenetice (stramosi).
Un binecunoscut apologet al evolutiei, zoologul englez, R. Dawkins, face urmatoarea marturisire privind aceasta chestiune : “Este ca si cum speciile din Cmabrian ar fi fost plantate acolo, fara vreo istorie evolutiva.”
Aceasta situatie contrazice neindoielnic, teoria evolutiei, pentru ca Darwin, in “Originea speciilor”, scria ca : “Daca numeroase specii apartinand acelorasi genuri sau familii si-au inceput existenta cu toatele dintr-o data , atunci acest fapt ar fi fatal pentru teoria descendentei cu modificare graduala prin selectie naturala.”
Aceasta lovitura de gratie, care-l infricosa pe Darwin, vine dinperioada Cambrianului, tocmai de la inceputul arhivei fosiliere.
In toate straturile post-cambriene, ce contin fosile, fiintele vii apar mereu dintr-o data si complet formate. Taxonii principali, precum pestii, amfibienii, reptilele, pasarile si mamiferele si sutele de mii de specii diferite din cadrul lor apar toate brusc, avand structuri distincte.
Nu exista nici macar o singura forma da tranzitie intre grupuri, precum isi imagineaza evolutionistii.
Acest fapt reprezinta o dovada clara, ca toate tipurile de baza au fost create separat de catre Dumnezeu. Paleontologul evolutionist, Mark Czarnecki, marturiseste acest fapt, dupa cum urmeaza : “O problema majora, in demonstrarea teoriei, a fost reprezentata de arhiva fosiliera.
Aceasta arhiva nu a dezvaluit vreodata urme ale formelor intermediare darwiniene.
In schimb, speciile apar si dispar brusc, iar aceasta anomalie a alimentat argumentul creationist, conform caruia fiecare specie a fost creata de Dumnezeu.”
Mai mult, nu exista diferente majore intre fosilele vechi de sute de milioane de ani si descendentii lor moderni. Spre exemplu, la un rechin vechi de 400 de milioane de ani si un rechin actual exista aceeasi structura. La fel, nu exista vreo diferenta intre o furnica veche de 100 de milioane de ani si o furnica actuala.
Nu exista vreo diferenta intre o libelula veche de 135 de milioane de ani si o libelula actuala ; intre o testoasa veche de 100 de milioane de ani si o testoasa din zilele noastre, sau un liliac vechi de 55 de milioane de ani si un liliac actual. Aceasta inseamna ca toate tipurile create de Dumnezeu, nu s-au supus vreunei evolutii, de la crearea lor.
Pe de alta parte, au existat cateva fosile, care au fost socotite de catre evolutionisti, ca fiind forme de tranzitie, insa mai tarziu, s-au dovedit a nu fi nicidecum asa ceva.
Una dintre cele mai importante, pretinse forme de tranzitie, a fost fosila unui peste, numit Coelacanth. Ani buni evolutionistii au pretins ca aceasta fiinta, care era cunoscuta doar din arhiva fosiliera, ar avea caracteristici similar celor intalnite la animalele terestre. Ei afirmau, ca ar fi avut picioare incipiente si un plaman primitiv.
Aceste afirmatii evolutioniste, despre Coelacanth, au fost inaintate ca fapte stiintifice, iar desene imaginare, infatisand animalul tarandu-se pe uscat si-au facut loc pana si in manuale.
Un soc mare au avut evolutionistii, atunci cand a fost prins un exemplar viu, de Coelacanth, presupus extinct, in Oceanul Indian, in 1938. Atunci a reiesit clar ca pestele primar, nu era diferit cu nimic fata de pestele actual ; contrar afirmatiilor evolutionistilor, Coelacanthul, nu avea nici picioare, nici plamani primitivi. Ce era mai grav, este faptul ca Coelacanthul, presupus a fi creatura care trebuia sa faca legatura dintre mare si uscat, era in realitate un peste de adancime, neapropiindu-se de suprafata la mai putin de 180 m.
O alta pretinsa forma de tranzitie a fost o pasare fosila, denumita Archaeopteryx.
Vreme de decenii, evolutionistii au sustinut ca, aceasta creatura era o forma de intermediara intre reptile si pasari.
In orice caz, a saptea fosila de Archaeopteryx descoperita in 1992 a dezvaluit faptul ca pasarea avea o carena – locul de insertie al muschilor implicati in zbor. Afirmatiile evolutioniste privind unghiile incarligate de pe aripile Archaeopteryxului esueaza de asemenea, de vreme ce structuri similare sunt de gasit la pasarile actuale, precum Hoazinul.
Din cauza acestor considerente, unul dintre principalii aparatori ai teoriei evolutiei, paleontologul S. J. Gould, de la Harvard, a trebuit sa recunoasca, ca Archaeopteryx nu poate fi socotita ca forma de tranzitie.
Cand cercetam structura diferitleor grupe de animale, putem observa, ca este imposibil ca un process evolutiv sa le fi legat in vreun fel. Spre exemplu, este imposibil pentru pesti, care au sistemul respirator, excretor, muscular si metabolismul lor special proiectat pentru o viata acvatica, sa se fi transformat in animale terestre, pur si simplu iesind din apa.
Grupele de vietati terestre, sunt de asemenea, foarte diferite unele fata de altele.
Evolutionistii afirma ca, pasarile au evoluat din reptile, prin mutatii.
Corpul pasarilor este acoperit cu pene, structurate complex, in vreme ce corpurile reptilelor sunt acoperite cu solzi, care nu au nimic in comun cu penele ; pasarile au un sistem respirator unic, care nu se aseamana cu nimic altceva.
Proprietatile aerodinamice ale aripilor pasarilor, nu pot fi, nicidecum, explicate in mod evolutionist. Este imposibil, ca aripile sa fi evoluat gradual, cum sustin evolutionistii, pentru ca, o aripa semidezvoltata, nu este avantajoasa, ci este un dezavantaj fatal.
Evolutionistii afirma de asemenea, ca unele reptile s-au transformat in mamifere.
Totusi aceste doua grupe de organisme, sunt de asemenea, total diferite unul de celalalt.
Reptilele depun oua, in vreme ce mamiferele dau nastere puilor lor.
Spre deosebire de solzii reptilelor, corpurile mamiferelor sunt acoperite cu blana.
Mecanismul lactatiei este specific mamiferelor, iar evolutionistii nu reusesc sa-i explice originea.
Confruntati cu aceste realitati, dezvaluite de arhiva fosiliera, evolutionistii si-au indreptat toata atentia lor catre afirmatia, ca omul a evoluat dintr-o fiinta maimutoida.
Au existat 6500 de specii diferite, de maimute, iar majoritatea dintre ele, sunt specii distincte.
Craniile acestor maimute disparute, atat mari cat si mici, au constituit o sursa bogata pentru evolutionisti, pe care sa-si exerseze liber imaginatia.
Aranjand craniile acestor specii de maimute distincte, de la cel mai mic la cel mai mare si adaugand seriei si cateva cranii ale unor rase umane disparute, evolutionistii au nascocit scenariul evolutiei omului.
Cel mai important rol, in acest scenariu, este acordat speciei, extincte, de maimuta, denumita Australopithecus.
Prima fosila de Australopithecus, a fost descoperita in 1924, de catre un paleontolog pe nume, Raymond Dart. De atunci evolutionistii sustin, ca aceasta specie de maimuta, a carei denumire se traduce prin maimuta australa, este o creatura asemanatoare omului.
Totusi cand se compara scheletul de Australopithecus cu cel de cimpanzeu, se poate observa ca nu exista vreo diferenta importanta intre cele doua.
In fata acestei realitati, evolutionistii au presupus ca, Australopithecus ar fi avut mersul biped, deci altfel decat celalalte maimute. Insa doi anatomisti binecunoscuti, lordul Sully Zuckermann si profesorul Charles Oxnard, au repins aceasta presupunere.
“Pe scurt Australopithecus, care a fost socotita de catre evolutionisti ca stramos al omului, este doar o specie extincta de maimuta.”
Pe de alta parte, fosilele incadrate de evolutionisti in clasificari imaginare, precum Homo erectus, Homo ergaster sau Homo sapiens archaic, apartin de fapt diferitelor rase umane.
Cand sunt examinate aceste fosile, se poate observa ca scheletele sunt in principiu aceleasi cu cele ale oamenilor contemporani. Singurele neasemanari sunt cateva diferente structurale intre craniile lor, insa diferente ca acestea, sunt de gasit intre diferitele rase umane de astazi.
Faimosul paleontolog evolutionist, R. Leakey, admite ca diferentele intre craniile clasificate drept Herectus si cele ale omului modern, sunt numai la nivel de rasa.
“Aceste diferente probabil ca, nu sunt mai pronuntate decat cele pe care le vedem astazi, intre rasele separate georgrafic, ale omului modern”.
Singura aparare care le-a ramas evolutionistilor, impotriva tuturor acestor fapte stiintifice este doar… propaganda sustinuta din spatele lor !
Scenariul, lipsit de sustinere al evolutiei umane, este impus publicului prinintermediul desenelor imaginare, care apar in publicatiile evolutioniste.
In aceste desene, creaturilor cu corpuri paroase si cu caracteristici tranzitionale, le sunt atribuite atitudini umane. Impresia lasata, este ca, aceste forme tranzitionale intre maimuta si om au existat candva. Din cand in cand apar desene prezentand momente din viata sociala a acestor creaturi.
Aceste desene, mincinoase, sant prezentate intr-o anumita ordine, pentru a zugravi scenariul evolutiei omului in subconstientul societatii.
Chiar si cele mai faimoase publicatii stiintifice apar frecvent, asa zisele reconstituiri si desene imaginare ale arborilor filogenetici, alcatuiti cu fantezie.
Puterea imaginativa a evolutionistilor nu se limiteaza la desene fictive si modele, ei merg chiar mai departe si toarna filme, in care joaca pitecantropi imaginari.
In orice caz, acestea nu sunt decat inselaciuni ieftine.
Singurele dovezi, sunt reprezentate, de cateva fragmente de cranii sau tibii.
Parul, tenul, nasul, urechile, buzele sau alte caractere faciale, ale unei fiinte vii, nu pot fi determinate dupa resturile de oase.
Evolutionistii, modeleaza aceste tesuturi moi, care nu lasa vreo urma in fosile, asa fel incat sa serveasca teoriei si alcatuiesc reconstituiri imaginare in laboratoarele lor.
Earnest Hooten, de la Univ. Harvard afirma ca, aceste alcatuiri, nu au vreo valoare stiintifica.
“Avand aceleasi posibilitati, poti modela, pe un craniu de Neanderthaloid, caracterele unui cimpanzeu sau liniile unui filosof. Aceste pretense reconstituiri ale tipologiei arhaice a omului, au prea putin sau deloc, valoare stiintifica si probabil ca sunt spre inducerea in eroare a publicului.”
Evolutionistii merg atat de departe in aceasta chestiune, incat pot alcatui chiar diferite figure, pornind de la acelasi craniu.
Cele trei reconstituri, total diferite, alcatuite pe baza craniului de Zinjanthropus, sunt un exemplu de cat zel manifesta evolutionistii in fabricarea acestor false masti.
Evolutionistii, s-au apucat, nu numai de desene si modelari fictive – uneori, ei au alcatuit intentionat falsuri. Una dintre cele mai cunoscute inselaciuni, a fost fosila de Piltdown, prezentata Angliei in 1912 de catre evolutionistul, Charles Dawson.
Aceasta fosila a fost prezentata drept cea mai importanta forma de tranzitie intre maimuta si om si a fost expusa in muzee, mai bine de 30 de ani.
Expertii, care au cercetat din nou fosila, in 1949, au descoperit ca era un fals, care a fost fabricat prin atasarea unei mandibule de urangutan, la un craniu uman.
O alta forma de tranzitie, fabricata de evolutionisti, a fost omul de Nebraska.
Aceasta, au pus-o la cale in 1922, pornind de la un dinte fosilizat.
Evolutionistii n-au neglijat sa-i ofere o denumire latina ostentativa : “Hesperopithecus haroldcooki”, sau sa alcatuiasca desene imaginare legate de el.
S-a descoperit insa curand ca dintele, care a servit ca sursa de inspiratie pentru omul de Nabraska, apartinea de fapt unui porc salbatic din zilele noastre.
Multe alte cranii fosile, care au fost prezentate ca dovezi serioase, au iesit din discutie unul cate unul.
Omul de Neanderthal, a fost inaintat ca dovada in 1856 – demontata in 1960.
Omul de Piltdown, a fost inaintat ca dovada in 1912 – demontata in 1953.
Zijanthroupus, a fost inaintat ca dovada in 1959 – demontata in 1960.
Ramapithecus, a fost inaintat ca dovada in 1964 – demontata in 1979.
In ciuda acestor fapte, aceste cranii, sunt inca prezentate publicului prin intermediul mass-mediei si in multe manuale evolutioniste, ca si cand ar fi stiintifice.
In multe tari, o parte importanta a societatii, socoteste ca, evolutionismul este un fapt demonstrat.
O mare parte din, asa zisele dovezi ale evolutiei (multe dintre ele fiind infirmate insasi de evolutionisti), sunt inca prezentate elevilor in manualele lor, unde le sunt infatisate drept stramosi ai omului.
In realitate, adevarul pe care se straduie evolutionistii, cu atata indarjire sa-l nege si sa-l tainuiasca, este tuturor accesibil : speciile apar dintr-o data pe pamant si sunt complet formate, ceea ce inseamna ca au fost create. Creatorul Divin, care domneste peste intreaga faptura, a creat toate felurile cu trasaturile lor unice si desavarsite.
“Intregul univers este rezultatul unei creatii desavarsite.” “Atot-intelepciunea, atot-puternicia si atot-cunoasterea Ziditorului, se descopera, din tot ceea ce El a creat.”
DEZASTRELE ADUSE UMANITATII
DE CATRE DARWINISM
Acum, aproape 5.000 de ani… in tinuturile bogate ale Orientului Mijlociu, in Mesopotamia, religiile pagane, erau dominante. Aceste culturi pagane, au generat o serie de mituri si superstitii privind originea vietii in Univers. Unul dintre aceste mituri era cel al evolutiei. Conform epocii sumeriene Enuma Elish, viata a aparut in mod spontan, in apa, apoi a evoluat dintr-o specie in alta.
Multi ani mai tarziu, mitul evolutiei a fost preluat de catre o alta civilizatie pagana….
Grecia antica
Unii filosofi greci, care se numeau materialisti, nu acceptau decat existent materiei si considerau materia, ca fiind sursa originara a vietii. In consecinta au apelat la mitul evolutiei, mostenit de la sumerieni, pentru a explica aparitia organismelor vii. Astfel, Grecia antica, a devenit punctul de jonctiune al filosofiei materialiste, privind mitul evolutiei.
Mai tarziu, paganii romani, au ingrijit aceasta mostenire.
Aceste conceptii, provenind de la culturi idolatre, au fost iterate in lumea moderna, in sec. 18.
Unii intelectuali europeni, influentati de curente antice grecesti, au adoptat in consecinta materialismul, cu o credinta comuna : se pronuntau ferm impotriva oricarei idei de religie monoteista.
Cartea, “Sistemele naturii”, a fost socotita principala sursa a ateismului.
In acest context, bilogul francez, Jean Baptiste Lamarck, a fost prima persoana, care sa ofere o versiune detaliata a teoriei evolutiei.
Teoria lui Lamarck, care a fost combatuta mai tarziu, afirma ca fiintele vii au evoluat unele din altele, prin variatii graduale, de-a lungul timpului.
Charles Darwin, a repetat si a popularizat viziunea lui Lamarck, intr-o forma putin schimbata.
Darwin si-a prezentat viziunile in Anglia, in anul 1859, prin publicarea cartii sale “Originea speciilor”.
Cartea lui Darwin, era in realitate, o versiune detaliata a mitului evolutiei, aparuta initial la vechii sumerieni.
El afirma in teoria sa, ca toate speciile diferite au evoluat prin hazard, dintr-un stramos comun, care a aparut in apa, tot prin sansa.
Aceste asertiuni ale lui Darwin, nu aveau un fundament stiintific si in consecinta, nu au fost primite de catre oamenii de stiinta din vremea sa.
Paleontologii, in special, erau constienti ca, intreaga teorie era de fapt o plasmuire a imaginatiei sale.
Arhiva fosoliera sustinea ideea ca, fiintele vii n-au intreprins vreun process evolutiv, de la stadii primitive, la stadii complexe.
Chiar si organisme care au trait cu sute de milioane de ani in urma, poseda aceleasi structuri complexe precum omologii lor actuali.
Nu existau urme ale unor forme intermediare, pe care Darwin, se astepta sa le gaseasca si care ar fi facut trecerea de la o specie la alta.
Biochimia a aratat ca viata este mult prea complexa pentru a aparea prin hazard, cum sustinea Darwin.
S-a realizat faptul ca, insasi formarea randomica a celei mai simple molecule proteice, este imposibila ; cu atat a unei CELULEintregi.
Pe de alta parte, anatomia arata faptul ca fiintele vii, au un “design” distinct si ca au fost create separat.
Pe scurt, teoria lui Darwin, era lipsita total de o baza stiintifica.
Oricum, teoria a capatat, in scurt timp, suport politic, din moment ce putea oferi o asa-zisa baza puterilor dominante, ale sec. 19.
TEORIA RASIALA A LUI DARWIN
In 1871, Darwin, a publicat o alta carte : “Descendenta omului”, in care afirma ca omul a evoluat dintr-o creatura maimutoida.
Darwin n-a fost in stare sa ofere vreo dovada, care sa sustina afirmatiile sale, in schimb a avansat cateva scenarii imaginare.
De asemenea, el a imbratisat o idee interesanta : el a afirmat ca unele rase sunt mai evoluate, si de aceea mai avansate decat altele. In vreme ce, rasele australe, le considera, ca fiind la acelasi nivel cu maimutele.
Mai era un aspect important al teoriei lui Darwin : el si-a cladit intreaga teorie pe conceptul “luptei pentru supravietuire”.
Conform spuselor sale, un conflict incrancenat, o lupta sangeroasa, domina lumea naturii : cel puternic castiga intotdeauna in fata celui slab, asigurandu-se astfel dezvoltarea.
Darwin sustinea ca, acest conflict, ar fi valabil si pentru rasele umane ; chiar si subtitlul cartii sale “Originea speciilor PRIN SELECTIE NATURALA” sau conservarea raselor favorizate, in lupta pentru existenta, vadesc limpede viziunile sale rasiste.
Dupa Darwin, rasa umana superioara, era cea europeana-alba ; rasele africane sau asiatice, pierdeau pur si simplu, in lupta pentru supravietuire.
Darwin a mers si mai departe, sugerand ca intr-un sfarsit aceste rase vor fi total anihilate.
Intr-un viitor nu prea indepartat (masurat in secole), rasele umane civilizate, aproape sigur, vor extermina si inlocui rasele salbatice din lume. In acelasi timp “maimutele antropomorfe” vor fi fara indoiala exterminate. [Ch. Darwin – Descendenta omului – , 1871, p.199].
Cum arata aceasta luare de pozitie, Darwin era un rasist convins, crezand in superioritatea omului alb.
El credea ca omul alb mai intai va inrobi, apoi va eradica asa numitele rase inferioare.
Intr-adevar, ideile lui Darwin au gasit teren favorabil in vremea sa, omul alb era deja in cautarea unei teorii, care sa-i indreptateasca crimele.
FILOSOFIA COLONIALISMULUI
Incepand cu sec. 16, europenii au inceput sa colonizeze diferite parti ale lumii.
Primii colonizatori au fost spaniolii, sub indrumarea lui Christopher Columb.
In scurt timp “conquistadorii” spanioli, au invadat America de Sud, inrobind popoarele bastinase, care erau pasnice de felul lor.
Provinciile Americii de Sud, care erau bogate in aur si argint, au fost predate de acesti invadatori. Nativii care au incercat sa se opuna, au fost macelariti.
Dupa spanioli, portughezii, olandezii si apoi englezii, au luat parte la competitia colonizarilor.
In sec. 19, Marea Britanie, a devenit cel mai mare imperiu colonial al lumii.
Din India si pana in Amercia latina, Imperiul britanic exploata intensiv resursele naturale. Omul alb, prada lumea pentru propriile sale interese.
Desigur, aceste puteri colonizatoare nu doreau sa ramana in istorie drept jefuitoare ; astfel ca, au cautat o indreptatire pentru aceasta exploatare.
Justificarea lor, era in a eticheta oamenii exploatati, drept primitivi, de era cu putinta, drept animale.
Astfel de asertiuni, au fost prezentate pentru prima oara, in perioada timpurie a colonizarilor, pe vremea calatoriilor lui Columb in America.
Afirmand ca bastinasii nu erau cu adevarat fiinte umane, ci o specie animala dezvoltata, colonizatorii spanioli, cautau sa-si justifice sclavagismul.
Totusi, acest argument nu a avut prea multi sustinatori, din moment ce in acea perioada, europenii credeau ca toti oamenii au fost creati egali, de catre Dumnezeu si ca provin dintr-un stramos comun – Adam.
Oricum, situatia s-a schimbat in sec. 19.
Odata cu dezvoltarea doctrinelor materialiste, oamenii au inceput sa ignore faptul ca au fost creati de Dumnezeu.
Acesta a fost de asemenea, momentul nasterii rasismului.
Pretinsa baza stiintifica, a rasismului, era teoria evolutiei, a lui Darwin.
Antropologul indian, Lalita Vidyarthi, afirma :
“Teoria lui Darwin, a supravietuirii celui mai bun, a fost foarte bine primita de catre sociologii vremii, iar ei credeau ca omenirea a atins nivele evolutive diferite, culminand cu civilizatia omului alb.” In a doua jumatate a sec. 19, rasismul era acceptat ca realitate de catre majoritatea oamenilor de stiinta.
Cu asemenea viziuni rasiste, Darwin a furnizat, un suport solid, politicilor de colonizare ale puterilor europene.
Imperialismul Angliei victoriene, a ales teoria darwinista drept “baza stiintifica” si indreptatire.
Scandalul “Omul de Piltdown”.
Unul dintre cele mai interesante exemple, privind modul in care teoria evolutiei inspira imperialismul britanic, este scandalul omului de Piltdown.
In 1912, un craniu ciudat a fost descoperit in orasul Piltdown din Anglia.
Charles Dawson, omul de stiinta, care l-a descoperit, impreuna cu echipa sa, au declarat ca, acesta apartinea unei fiinte, care avea caractere pithecantropoide.
Arthur Keith, un biolog evolutionist binecunoscut, a examinat fosila si a confirmat rezultatele.
Dawson si Keith, au accentuat o problema importanta : capacitatea craniana era similara cu cea a omului modern.
Maxilarul avea caractere de maimuta.
Craniul omului de Piltdown, devenea subit, obiectul unei mandrii nationale pentru englezi.
Din moment ce craniul a fost descoperit in Anglia, in mod firec trebuia sa fie un stramos al britanicilor.
Capacitatea mare a craniului, se presupunea ca, indica un nivel evolutiv superior altor rase, confirmand astfel superioritatea “mintii” englezesti ; lucru care explica entuziasmul cu care a fost primita descoperirea fosilei de Piltdown in Anglia.
Ziarele anuntau vestea pe prima pagina ; in cercurile sociale se sarbatorea cu multa veselie aceasta descoperire.
Guvernul britanic, l-a onorat pe Arthur Keith cu Ordinul Cavaleresc, ca recunostinta pentru munca sa privind craniul de Piltdown.
Binecunoscutul paleontolog evolutionist, Johanson, explica legatura dintre omul de Piltdown si imperialismul britanic, astfel : “Descoperirea omului de Piltdown, era foarte eurocentrica ; nu numai craniul de Piltdown avea o superioritate, dar si englezii erau astfel superiori”.
Inspiratia, pe care craniul de Piltdown o oferea englezilor, a durat aproape 40 de ani ; apoi in 1953, un om de stiinta, pe nume Kenneth Oakley, a cercetat in detaliu fosila si a dezvaluit faptul ca aceasta reprezenta, de fapt, cel mai mare fals al secolului XX.
Fosila a fost falsificata prin atasarea unei mandibule de urangutan la un craniu uman.
Radio Londra a anuntat acest fapt cu uimire : … una dintre cele mai cunoscute fosile din lume, a fost descoperita, ca fiind o cacialma. Acum 40 de ani descoperirea sa a fost senzationala ; astazi vine vestea socanta : aceasta este o “talharie fosiliera” !
Pentru evolutionisti, scandalul omului de Piltdown, era doar un inceput ; in anii urmatori, alte cranii au fost prezentate drept dovezi ale unor ipotetici stramosi ai omului ; dar mai tarziu, fiecare dintre ele s-au dovedit a fi, fie o frauda, sau o interpretare gresita.
S-a descoperit mai tarziu, ca aceste cranii fie apartineau unor specii extinse de maimuta, fie unor vechi rase umane.
In ciuda acestui fapt, evolutionistii au mers si mai departe si au prezentat fosile de cimpanzei, urangutani si chiar porci, drept stramosi ai omului.
Totusi de-a lungul timpului, ei au trebuit sa renege aceste fosile, carora le-au dat nume, precum : Sinanthropus, Ramapithecus si Hesperopithecus.
Povestea omului de Piltdown, ofera o simbolica indicatie, privind modul in care rasismul britanic, primea support din partea teoriei evolutiei ; imperialismul englez gasise de fapt o “fundatie solida” pe care sa se bazeze.
IDEOLOGIA NAZISTA SI TEORIA EVOLUTIEI
Nazismul, s-a nascut in urma haosului politic, pe care Germania l-a trait dupa primul razboi mondial.
Conducatorul Partidului Nazist, era Adolph Hitler, care avea o fire deosebit de ambitioasa si agresiva.
Hitler, avea o pozitie extrem de rasista ; credea cu tarie in superioritatea rasei germane sau ariene fata de celelalte rase.
Visul sau era ca rasa ariana-germana sa cucereasca in scurt timp lumea si sa stabileasca un imperiu de 1000 de ani.
Teoria evolutiei, a lui Darwin, i-a oferit “baza stiintifica”, pentru propriile sale teorii rasiste.
Hitler, de asemenea, a obtinut suport ideologic din lucrarile istoricului german, rasist, H von Treitschke.
Treitschke, a fost puternic influentat de teoria lui Darwin si si-a bazat propriile viziuni rasite pe Darwinism.
El afirma : “Natiunile nu pot evolua decat printr-o lupta acerba, similara conceptului de “lupta pentru supravietuire”.
Hitler, s-a inspirit si el, din conceptul lui Darwin, de ”lupta pentru existenta”.
Numele faimoasei sale carti “Main Kampf” (Lupta mea), era o expresie clara a conceptiilor sale darwiniste.
Intr-adevar, Hitler, asemeni lui Darwin, socotea rasele noneuropene, nimic mai mult decat, maimute evoluate, si a adaugat : “Luati germanii nordici si nu va ramane nimic mai mult, decat un dans al maimutelor”.
Baza, pentru viziunea evolutionista a nazistilor, era conceptul de eugenie.
Eugenia, insemna imbunatatirea rasei umane prin indepartarea indivizilor bolnavi sau handicapati si crescand numarul indivizilor sanatosi.
Conform teoriei eugeniei, rasa umana putea fi imbunatatita, in acelasi fel in care puteau fi ameliorate diferite specii animale, prin imperecherea specimenelor sanatoase.
Cum era de asteptat, eugenistii erau adeptii darwinismului.
La conducerea miscarii eugeniste engleze, a venit varul lui Darwin – Francis Galton si fiul sau Leonard Darwin.
Era evident, ca teoria eugeniei, era o consecinta fireasca a darwinismului. Acest fapt reiesea clar din brosurile de popularizare a acestui straniu tip de stiinta ; citind o astfel de brosura aflam ca : “Eugenia, este dirijarea constienta a evolutiei umane”.
Primul care a sustinut si promovat Eugenia in Germania a fost Ernst Haeckel, cunoscutul biolog evolutionist (cel cu Monera).
El a avansat teoria recapitularii, care sustinea faptul ca embrioni ale unor specii diferite semanau intre ei (ontogenia repeta filogenia).
Mai tarziu, s-a descoperit, ca Haeckel a facut desene false, pe care le-a folosit in promovarea afirmatiilor sale.
Haeckel, a falsificat desenele, in asa fel incat sa prezinte embrioni de peste, gaina si om, ca fiind foarte asemanatori ; unele parti ale embrionilor le-a ignorant, iar altele le-a prezentat distorsionat.
Haeckel insusi, a marturisit mai tarziu, ca desenele sale nu reprezentau realitatea.
Oricum, evolutionistii au inchis ochii la aceste falsuri, doar pentru a sustine in continuare teoria.
In timp ce se ocupa cu falsurile stiintifice, Haeckel, de asemena a sustinut propaganda eugenica.
El sugera ideea, ca pruncii nou-nascuti cu deficiente ar trebui suprimati cat mai curand, spre a grabi procesul evolutiei in societate.
El a mers si mai departe, propunand ca oamenii handicapati, retardati mintal si cei cu boli ereditare sa fie ucisi imediat.
Astfel, spunea el, acestia ar reprezenta o povara pentru societate si ar incetini procesul evolutiei.
Haeckel, a murit in 1919, insa nazistii i-au preluat ideile sale pline de cruzime.
In putina vreme, dupa ce Hitler a preluat puterea, el a lansat o politica eugenica oficiala.
Retardatii mintal, cei cu handicapuri si cei cu boli ereditare, au fost adunati in centre speciale de sterilizare.
Aceste personae erau considerate ca fiind paraziti, care amentitau puritatea rasei germane, impiedicand procesul evolutiei.
Intr-adevar, in scurta vreme, aceste personae izolate, au inceput sa fie ucise la ordinul secret al lui Hitler.
In eforturile sale de a grabi asa-zisa evolutie a rasei germane, Hitler, a omorat multi oameni. In acelasi timp, el a urmat o alta cerinta a eugeniei : tineri si tinere cu par blond si ochi albastri, considerate specimene tipice ale rasei germane, erau incurajati sa se impreune intre ei. In 1935 au fost infiintate ferme speciale de reproducere.
Ofiteri SS, vizitau adesea aceste ferme, unde femei tinere, care intruneau criteriile ariene, erau gazduite.
Pruncii nelegitimi nascuti, in acele ferme, trebuiau sa devina viitori soldati ai Reich-ului german.
Spre a spori asa-zisa superioritate a rasei ariene, nazistii, apelau la conceptiile darwiniste.
Darwin, a sugerat ideea conform careia capacitatea craniana s-ar mari, odata cu avansarea pe scara evolutiva. Nazistii au imbratisat cu seriozitate aceasta idee si au inceput sa intreprinda masuratori ale capacitatii craniene, spre a demonstra prin acestea superioritatea rasei germane.
In toate colturile Germaniei, se faceau comparatii, spre a arata ca, craniile nemtesti le depaseau in capacitate pe cele ale altor rase.
Caractere precum : dintii, ochii, parul, erau evaluate conform criteriile evolutioniste.
Indivizii a caror masuratori erau gasite ca fiind contrarii specificarilor oficiale, privind caracterele rasei germane, urmau sa fie anihilati conform politicii naziste de eugenie.
Toate aceste concepte, dubioase, erau aplicate in numele darwinismului.
Istoricul American, Michael Grodin si autorul cartii “Doctorii nazisti si codul Nuremberg”, afirma :
“Exista o perfecta ingemanare intre ideologia nazista, darwinismul social si puritate rasiala, care se dezvoltase la inceputul secolului si pe baza careia medicii au construit notiuni precum : deviati social, deviati comportamental, care ar fi avut o explicatie genetica ; astfel ar fi existat “gene bune” si “gene rele” si astfel, era acest Darwinism social, care bantuia intreaga lume in acea vreme, pentru ca medicii nazisti aratau catre SUA – de unde au invatat o sumedenie de lucruri privind puritatea rasiala”.
Faimosul evolutionist, Sir A. Keith, afirma despre Hitler : “Fuererul german, este un evolutionist. El a cautat in mod constient sa modeleze practica politicii germane conform teoriei evolutiei.”
Un alt motiv important pentru optiunea evolutionista, a lui Hitler, era faptul ca el vazuse in teoria aceasta, o arma perfecta impotriva religiei.
Hitler avea o ura profunda pentru orice credinta monoteista.
Viruti religioase, precum : dragoste, mila si smerenie, reprezentau piedici serioase pentru atingerea modelului arian, militarist si nemilos.
Din aceasta pricina, indata ce au preluat puterea, in 1933, nazistii au tintit catre o reintoarcere la vechile religii pagane, pentru societatea germana.
Svastica, fiind un symbol aparut in cadrul culturilor pagane, a devenit simbolul acestei transformari.
Ceremoniile naziste, tinute in fiecare colt al germaniei, erau de fapt reconstituiri ale umor vechi ceremonii pagane.
Cum s-a mai mentionat, teoria evolutiei insasi, era o mostenire de la culturile pagane.
Deci aici vedem incurcatele legaturi intre paganism, darwinism si nazism.
La baza tuturor crimelor, savarsite de nazisti, era asezata cultura aceasta pagana.
Nazistii au reinviat cultura pagana salbatica, primind un support considerabil din partea teoriei ateiste a lui Darwin, spre a o legitima.
Realitatea este ca, cruzimea, crima si depravarea, sunt interzise si infierate de catre religie ; Dumnezeu cheama oamenii la dreptate, compasiune si smerenie.
Dictatorul Italian, Bennito Mussolini, unul din aliatii importanti ai lui Hitler, s-a lasat de asemenea inspirat de teoria evolutiei. In tineretea sa, el a scris articole, in care il prezenta de Darwin, drept cel mai mare om de stiinta.
Dupa ce a ajuns la putere, Italia sa fascista, a ocupat Etiopia.
El a justificat ocuparea Etiopiei, cu ajutorul viziunilor rasite ale lui Darwin si al conceptului de lupta pentru supravietuire.
Dupa Mussolini, etiopienii erau inferiori, pentru ca apartineau rasei negre, iar guvernarea lor de catre o rasa superioara, precum cea a italienilor, trebuia sa reprezinte o consecinta fireasca a “evolutiei”.
Mussolini, era de asemenea convins de faptul, ca natiunile ar evolua prin razboi.
Pentru Mussolini, sila britanicilor in a se angaja in razboi, nu facea decat sa demonstreze, decadenta evolutiva a Imperiului Britanic.
Intr-un sfarsit, imperiul nazist, a pierdut al II-lea razboi mondial, intrand in istorie cu milioanele de ucideri de oameni nevinovati.
De celalata parte, Mussolini, e fost executat de propriul popor.
Si totusi, ideea darwinista, care a oferit suportul pentru ideologia nazista, a persistat.
Ideea ca, umanitatea ar progresa prin lupta si violenta a fost de fapt sursa pentru o alta ideologie, care la suprafata parea sa fie total diferita de nazism.
ADEVARATELE TEMELII ALE COMUNISMULUI
Filosofia materialista, care a luat nastere in Grecia antica, a inregistrat o victorie in secolul XIX.
Succesul acestei filosofii antice, era datorat celor doi filosofi germani K. Marx si F. Engels.
Marx si Engels incercau sa explice filosofia materialista, care supravietuise vremii, in termenii unei noi metode numita, dialectica.
Pe scurt, dialectica, era presupunerea ca toate progresele din Univers, erau o consecinta a competitiei “conflictelor de interese” intre forte opuse.
Marx si Engels, foloseau dialectica pentru a explica intreaga istorie a lumii.
Analiza simplista a marxistilor sugera faptul ca, intreaga istorie umana ar fi bazata pe conflict, iar conflictul la vremea respectiva era intre proletariat si burghezie.
El a prezis, ca muncitorii individuali vor realiza ca, singura lor sansa era sa se uneasca si sa declanseze o revolutie.
Amandoi aveau o ura profunda impotriva religiei. Ca atei declarati, ei au sustinut, ca eradicarea religiei era necesara pentru asigurarea succesului comunismului.
In vremea in care Marx si Engels, formulau aceste idei, a avut loc un eveniment important, care a contribuit mult la sustinerea teoriei lor. Darwin a aparut pe scena cu cartea sa ”Originea speciilor”.
Darwin propunea faptul, ca in lumea biologiei, fiintele vii evoluau si supravietuiau ca rezultat al unei lupte pentru existenta. Ce era aceasta, daca nu dialectica ?
Mai mult – aceasta era o dialectica, ce parea sa nege religiei orice rol, inclusiv existenta creatiei sau a unui Creator. Aceasta era, o ocazie deosebita pentru Marx si Engels.
Engels, a citit cartea lui Darwin de cum s-a publicat si i-a scris lui Marx : “Darwin, pe care tocmai il citesc, e splendid…”
Marx a raspuns : “Aceasta este cartea, care contine fundamentul in istoria naturala pentru viziunea noastra.”
Engels s-a lasat atat de mult influentat de Darwin si de teoria lui, incat, intr-un efort de a contribui la teorie, a scris un articol intitulat : “Rolul jucat de munca in transzitia de la maimuta la om.”
In curand, Engels, a compilat toate ideile sale evolutioniste, intr-o carte numita “Dialectica naturii”.
Viziunile lui Marx si Engels, au prosperat in special dupa moartea lor.
Vladimir Ilici Lenin, a fost primul, care a inceput sa puna in practica revolutia comunista, visata de Marx. Lenin era liderul miscarii comuniste bolsevice din Rusia. La vremea respectiva, regimul tarist era condus de dinastia Romanov.
Bolsevicii condusi de Lenin cautau sa scape de regimul tarist prin forta.
Confuzia creata de primul razboi mondial, a oferit ocazia de mult asteptata a bolsevicilor.
In octombrie 1917, ei au preluat puterea.
Dupa revolutie, Rusia a devenit scena unui sangeros razboi civil, intre comunisti si sustinatori ai tarului.
Toti care erau socotiti rivali, de catre comunisti, inclusiv familia Romanov, au fost ucisi in mod bestial.
Ca si mentorii sai, Marx si Engels, Lenin era de asemena un evolutionist infocat, afirmand adesea, ca teoria lui Darwin, era baza filosofiei mateirlaist-dialectice, pe care o apara cu atata zel.
Al doilea anume important in revolutia bolsevica, Trotky, punea de asemenea mare pret pe darwinism.
El isi exprima entuziasmul pentru Darwin, astfel : „Descoperirea lui Darwin, este cel mai inalt triumf al dialecticii, in intregul domeniu al materiei organice.“
Iosif Stalin, unul dintre cei mai cruzi dictatori comunisti, i-a urmat lui Lenin, in 1924.
Studiind cei 39 de ani de regim de teroare ai lui Stalin, s-ar putea afirma, ca intentia sa era de a demonstra cruzimea comunismului.
Una dintre primele sale actiuni, a fost, colectivizarea pamantului. El a folosit trupele armate, spre a obliga taranii, care reprezentau 80% din populatie, sa-si amestece posesiunile in colective vaste ale statului.
Graul, era preluat de trupe inarmate.
Foamea a maturat tara, ucigand barbati, femei, copii, animale, insa Stalin a continuat sa exporte, rezervele de grau, decat sa-si hraneasca poporul.
S-a claculat ca, aproape 10 milioane de tarani au murit, in timpul acestor ani de inceput.
Sase milioane au murit de foame in Ucraina, 20% din populatia din Kazahstan, a disparut.
Numai in Caucaz au fost un million de morti.
Stalin a trimis sute de mii de oameni, care au rezistat politicii sale de infometare, in lagare de munca in Siberia.
Aceste lagare, in care detinutii munceau pana mureau, au devenit mormintele majoritatii acestora.
In acelasi timp, zeci de mii de oameni erau executati de catre politia secreta a lui Stalin.
Iar in regiunea Crimeea si Turkistan, milioane de oameni erau de asemena fortati sa emigreze catre colturi indepartate ale Uniunii Sovietice.
Ca rezultat al politicilor sangeroase, ale lui Stalin, au fost ucise mai mult de 30 de milioane de persoane.
Potrivit spuselor istoricilor, Stalin avea o placere deosebita din aceasta violenta.
In biroul sau, din palatul Kremlin el se bucura examinand liste cu persoanele executate.
Pe langa conditia sa psihologica, faptul care l-a facut pe Stalin criminal de mase, era credinta lui profunda in filosofia materialista. Iar baza acestei filosofii, in interpretarea lui Stalin, era teoria lui Darwin.
El spunea : „Sunt trei lucruri, pe care trebuie sa le facem, spre a descatusa mintile studentilor :
1. – trebuie sa-i invatam despre varsta pamantului,
2. – despre originea geologica si
3. – inavatatura lui Darwin.”
Un alt indicu, privind atasamentul sau orbesc, fata de teoria evolutiei, a fost reprezentat de impotrivirea fatisa a sistemului sovietic educational fata de legile mendeliene ale geneticii.
De la inceputul sec. XX, legile lui Mendel au fost acceptate de comunitatea stiintifica, dar nu si in Uniunea Sovietica. Ele dovedeau gresite afirmatiile lui Lamarck, partial admise si de Darwin, privind transmiterea caracterelor dobandite, catre generatiile urmatoare.
Cercetatorul rus Lisenko, a vazut in aceasta o lovitura grea data teoriei evolutiei si a dezvoltat o alternativa lamarkista.
Stalin, a fost impresionat de ideile lui Lisenko si l-a facut mai marele institutelor stiintifice.
Pana la moartea lui Stalin, stiinta geneticii nu a fost acceptata in institutiile stiintifice ale Uniunii Sovietice.
In timpul regimului dictatorial al lui Stalin, un alt regim bazat de Darwinism, a luat fiinta in China.
In 1949, dupa un lung razboi civil, comunistii au castigat puterea sub conducerea lui Mao Tse Tung.
Mao, a stabilit un regim sangeros si represiv, la fel ca si aliatul sau – Stalin, care il sustinea.
Nenumarate executii politice, au avut loc in China. Aproape 30 de milioane de oameni, au murit, din pricina foametei ingrozitoare, care a urmat politicilor nesanatoase ale lui Mao.
In timpul anilor de revolutie culturala, tineri militanti, numiti “Garda rosie a lui Mao”, au aruncat tara intr-o stare de haos si teama.
Mao, explica bazele filosofice ale acestui regim, afirmand clar ca, socialismul chinez era fundamentat pe teoria evolutiei a lui Darwin.
Profesorul universitar de istorie, de la Harvard, James Reeve Pusey, recunostea de asemena influentele darwiniste asupra maoismului. In cartea sa intitulata, “China si Charles Darwin”, Pusey afirma : “Darwin a indreptatit schimbarea violenta si revolutia. In mod cert, acesta a fost unul din cele mai importante influente ale lui Darwin asupra Chinei…”. Iar gandirea lui Mao Tse Tsung se potrivea impecabil.
Comunismul a pricinuit teroare, razboaie de gherila si razboaie civile in multe tari.
In Cambodgia, Khmerii rosii comunisti, au macelarit aproape o treime din populatia tarii.
Oamenii erau ucisi doar pentru ca luau cateva graunte de la ferma colectiva, sau ca spuneau cate ceva, care nu se potrivea cu viziunea comunista.
Ramasitele masacrelor cambodgiene arata clar ororile comunismului, fara a mai fi nevoie de comentarii. Pentru 150 de ani, ideologia comunista inrudita cu ideea de lupta si razboi a fost impletita cu darwinismul.
Astazi, marxistii si comunistii, sunt inca cei mai importanti apologeti ai darwinismului.
Aceasta, este cat se poate de clar, pentru ca, precum zicea Karl Marx insasi, teoria evolutiei contine fundamentul din istoria naturii, pentru ideologia sa materialista.
SFARSITUL DARWINISMULUI ?
Darwinismul, a aparut acum 150 de ani. De atunci mostenirea sa, intunecata pentru omenire, a fost reprezentata de o perioada marcata de dictatori brutali. Rasism, torturi, persecutii si razboi – aceasta este consecinta fireasca a atitudinii darwinismului si materialismului fata de omenire. Este inevitabil ca, aceasta filosofie sincretista, care priveste persoana umana, drept nimic mai mult, decat o specie animala, care isi pune nadejdea in materie si care sustine ca imuabila lege a naturii este conflictul, va dezumaniza persoanele si va brutaliza societati.
Iar adevaratul motiv, pentru toate acestea, este negarea de catre om, a propriului sau Creator.
O societate, care isi intoarce spatele catre Dumnezeu si se lasa purtat de dogme, precum materialismul, devine inclinata catre toate formele de degenerare.
In mod firesc va avea de infruntat durere, teama si distrugere.
Pacea, dreptatea si siguranta, pot fi obtinute in parte, numai cand darwinsimul, materialismul si cei din spatele lor, care i-au sustinut financiar, vor fi prezentati lumii, in toata goliciunea lor, drept insleaciuni si criminali, precum si sunt.
Iar cand omul cunoaste scopul crearii sale…
Acel scop, este de a se intoarce la Creatorul sau, de a se intoarce la Dumnezeu.
Nu crede domnia voastră că ar trebui sa citească textul de două, trei, chiar patru ori și să se asigure că greșelile pe care încearcă să le scoată în evidență chiar există?
Utilizat în contextul textului domnului Mărgineanu, „cam“ se scrie FĂRĂ cratimă care poate să fie folosită atunci cănd „c-am“ este prescurtarea lui „că am“.
Corect este clasa ÎNTÂI și nu clasa „întîia“.
Nu intru în alte amănunte...
Iar conform noilor reguli, aveţi voie să spuneţi ori clasa întîi, ori clasa întîia, ambele forme sunt admise, corecte.