Sâmbătă, 22 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Această zi, de dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne, este cunoscută în popor sub denumirea „Moșii de iarnă”. În fiecare biserică se va oficia Sfânta Liturghie, care va fi urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți. Slujbe de pomenire se săvârșesc și în cimitire, la mormintele celor dragi.
Simion Florea Marian menționa în lucrarea "Trilogia vieții", "că pe tot parcursul anului, în spațiul românesc există 20 de zile de Moși". Cuvântul "moși" vine de la "strămoși", și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul "moși" sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei. Din zilele de Moși amintim: "Moșii de primăvară" (de Măcinici), "Moșii de vară" (sâmbătă dinaintea Rusaliilor), "Moșii de toamnă" (în prima sâmbătă din luna noiembrie), "Moșii de iarnă" (sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).
Sâmbăta, zi de pomenire a celor adormiți
Sfinții Părinți au rânduit că sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, că să-i elibereze pe drepții adormiți. Pe de altă parte sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii cu trupul. Duminica este numită și ziua a opta, pentru că este ziua începutului fără de sfârșit, ea nu va mai fi urmată de alte zile, va fi eternă.

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.